Vintilă Corbul a fost un scenarist, eseist și istoric român, unul dintre cei mai prolifici și populari scriitori români ai secolului al XX-lea, cunoscut pentru romanele sale istorice de mare amploare, precum „Căderea Constantinopolului”, „Uragan asupra Europei”, „Cavalcadă în iad” și „Oameni în Rolls-Royce”, dar și pentru scenariile unor filme de succes, precum „Nea Mărin miliardar”, „Un comisar acuză”, „Revanșa” și „Duelul”.
Eugen Simion a fost unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români ai secolului al XX-lea și a începutului de secol al XXI-lea, eseist, editor, profesor universitar, membru titular și președinte al Academiei Române (1998–2006), coordonator de proiecte culturale majore și un veritabil arhitect al culturii naționale moderne, ce s-a remarcat printr-o vastă operă critică, sinteze literare și monografii.
Garabet Ibrăileanu a fost un eseist, pedagog, redactor și romancier, personalitate remarcabilă a literaturii române și unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari, spirit reformator și animator al vieții culturale, principalul redactor, între anii 1906 și 1930, al revistei „Viața românească”, autorul romanului „Adela” (1933).
Fănuș Neagu a fost un prozator, dramaturg şi scenarist român, una dintre cele mai distincte voci ale literaturii române postbelice, un maestru al limbajului poetic, al narațiunii expresive și al realismului fabulos, celebru pentru romanele „Îngerul a strigat”, „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Scaunul singurătății” și „Amantul Marii Doamne Dracula”.
Alexandru D. Xenopol a fost un scriitor, economist și profesor și unul dintre cei mai importanți istorici români, primul ce a elaborat o sinteză completă și sistematică a istoriei poporului român, „Istoria Românilor din Dacia Traiană”.
Radu Stanca a fost un poet, dramaturg, eseist, regizor și actor român, una dintre figurile marcante ale Cercului Literar de la Sibiu, adept al poeziei pure, ruptă de contextul social, baladeşti şi histrionice, dar și al teatrului poetic inspirat din marile mituri ale umanităţii, a cărui operă este considerată fundamentală pentru cultura română postbelică, celebru pentru piesele de teatru „Dona Juana” (1947), „Turnul Babel” (1945), „Greva femeilor” (1945), „Oedip salvat” (1947) și „Secera de aur” (1949), dar și pentru volumul „Versuri” (1980), publicat postum.
Ion Creangă a fost un scriitor și pedagog român, unul dintre cei mai importanți povestitori și un clasic al literaturii române, cunoscut pentru măiestria poveştilor şi basmelor sale, pentru stilul plin de umor, realismul aparte și talentul prin care a adus în prim-plan esența și farmecul vieții rurale moldovenești, celebru pentru „Amintiri din copilărie”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Moș Nichifor Coțcariul” și „Învăţătoriul copiilor”.
Titu Maiorescu a fost un critic literar, filosof, profesor și politician român, membru fondator al Academiei Române, a cărui activitate a avut un rol esențial în dezvoltarea literaturii și culturii române moderne, membru fondator al „Societății Junimea”, mentorul și promotorul unor scriitori de renume, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
Ioan D. Caragiani a fost un folclorist și traducător român, de origine aromână, specialist în limba și literatura elenă, membru al Junimii, membru fondator al Academiei Române, un important cercetător al limbii și culturii românești și unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor.
Alice Voinescu (n. Steriadi) a fost o personalitate marcantă în peisajul cultural românesc, lăsând o moștenire de neprețuit, fiind prima femeie doctor în filozofie din România.
Nicolae Breban și este un scriitor, publicist, romancier, eseist și dramaturg român, considerat unul dintre cei mai importanți prozatori postbelici din literatura română, membru titular al Academiei Române, cunoscut pentru romanele „Francisca” (1965), „În absența stăpânilor” (1966), „Animale bolnave” (1968), „Bunavestire” (1977) și „Don Juan” (1981).
Martha Bibescu a fost una dintre cele mai fascinante figuri ale aristocrației românești și europene, remarcându-se prin talentul său literar, inteligența sclipitoare și implicarea în viața culturală și diplomatică a epocii sale.
Vasile Voiculescu a fost un poet, dramaturg, prozator și medic român, supranumit „Poetul îngerilor”, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români ai perioadei interbelice, ce s-a remarcat prin poezia sa cu tematică religioasă și proza fantastică de inspirație folclorică, celebru pentru volumele „Poezii” (1916), „Din țara zimbrului” (1918), „Poeme cu îngeri” (1927), „Destin” (1933), „Urcuș” (1937) și „Întrezăriri” (1939).
Eugen Ionescu, cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, a fost un dramaturg și scriitor român, ce a scris în limba franceză, reprezentant al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze, cunoscut pentru piesele de teatru „Cântăreața cheală" (1950), „Lecția" (1951), „Scaunele" (1952), „Noul locatar" (1955), „Rinocerii" (1959), „Regele moare" (1962) și „Macbett" (1972).
Mihail Drumeș a fost un scriitor, profesor, redactor și dramaturg român, unul dintre cei mai citiţi autori din perioada interbelică, a cărui activitate literară a fost marcată de o profundă înțelegere a naturii umane, a sentimentelor și a conflictelor interioare, cunoscut pentru romanele „Invitaţie la vals", „Scrisoare de dragoste", „Elevul Dima dintr-a şaptea" și „Cazul Magheru”.
