(26 mai 1916 – 30 ianuarie 2008)
Vintilă Corbul, pe numele complet Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul, s-a născut pe 26 mai 1916, în București și a fost un scenarist, eseist și istoric român, unul dintre cei mai prolifici și populari scriitori români ai secolului al XX-lea, cunoscut pentru romanele sale istorice de mare amploare, precum „Căderea Constantinopolului”, „Uragan asupra Europei”, „Cavalcadă în iad” și „Oameni în Rolls-Royce”, dar și pentru scenariile unor filme de succes, precum „Nea Mărin miliardar”, „Un comisar acuză”, „Revanșa” și „Duelul”.
Născut într-o familie extrem de bogată, mama sa, Sofia, era acționară la bănci și studiouri de film americane, iar tatăl său adoptiv, Constantin Popescu Corbul, provenea dintr-o familie boierească care deținea numeroase proprietăți. Părinții săi au divorțat de la o vârstă fragedă și au lăsat să se înțeleagă că tatăl său vitreg ar fi, de fapt, tatăl natural.
Datorită situației materiale, a călătorit mult în străinătate, inclusiv în SUA, lărgindu-și orizontul cultural și alimentându-și visul de a deveni ambasador. La îndemnul părinților, a urmat Facultatea de Drept la Universitatea din București, devenind magistrat la doar 23 de ani, în paralel, urmând și Facultatea de Litere și Filozofie, secția Istorie, avându-l ca profesor pe istoricul Gheorghe I. Brătianu.
Pasionat de literatură, a început să scrie încă din adolescență, publicând la 16 ani primul său roman „Babel Palace”, urmat de „Sclavii pământului”, publicat la 18 ani.
A luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, după ce a urmat o școală de pilotaj, a devenit pilotul comandantului forțelor aeriene române.
După instaurarea regimului comunism, familia sa a fost deposedată de avere, tatăl a fost arestat, iar el exclus din magistratură și din orice post intelectual din cauza originii burgheze. Au locuit în bucătăria unui imobil care le aparținuse, în timp ce în casă au fost repartizate alte familii, iar pentru a se întreține, a lucrat pentru o scurtă perioadă ca bibliotecar, apoi ca muncitor necalificat și inginer la Întreprinderea Canal și Apă București, timp de 15 ani, unde a contractat tuberculoză oculară.
Chiar dacă manuscrisele sale au fost respinse de cenzură, a continuat să scrie, iar pentru a-și completa veniturile, a început să facă traduceri din franceză și engleză.
După ani de mizerie și sărăcie, între 1967 și 1969 a publicat trilogia „Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair”, ce urmărește ascensiunea și decăderea unei mari familii, analizând mecanismele sociale, politice și economice care modelează destinele individuale și colective, bucurându-se de un mare succes la public.
În 1969 a publicat „Cenușă și orhidee la New York”, primul roman scris în colaborare cu Eugen Burada, ce urmărește povestea scriitorului Mircea Paltin, o persoană aparent obișnuită care devine, din cauza unei confuzii de identitate, ținta unei încurcături uriașe cu Mafia nord-americană.
„Căderea Constantinopolului” (1976–1977) prezintă, cu realism și detalii minuțioase, ultimele zile ale Bizanțului și prăbușirea Constantinopolului sub otomani, urmărind trei axe narative, respectiv, încercările bizantinilor de a obține ajutor, intrigile otomane și starea Bizanțului înainte de cucerire, oferind o viziune critică, fără idealizări, asupra istoriei și naturii umane. Romanul este considerat cea mai vândută carte de beletristică românească, primul tiraj depășind 192.000 de exemplare, fiind tradus în mai multe limbi, inclusiv franceză, greacă și arabă.
După succesul romanului „Căderea Constantinopolului”, a fost nevoit să plece din țară din cauza presiunii regimului Ceaușescu, stabilindu-se în Franța, unde a continuat să scrie și să publice. Alte titluri de succes ale sale sunt „Uragan asupra Europei” (1979), o frescă amplă a conflictelor armate și a intrigilor politice din Europa de la sfârșitului secolului al XIX-lea, fiind abordate războaiele post-pașoptiste, războiul ruso-turc și cel franco-prusac, cu accent pe jocurile de culise și interesele marilor puteri, „Cavalcadă în iad” (1982), structurat ca jurnalul unui general german în timpul ultimelor zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, culminând cu procesele de la Nürnberg, „Oameni în Rolls-Royce” (1993), a cărui acțiune se desfășoară în lumea marilor finanțe internaționale, prezentând personaje influente din bănci și corporații, cu accent pe corupție, declin moral, putere și relațiile de culise din mediul economic global, „Iubirile imposibile ale lui Petronius” (1993), „Asediul Romei 1527” (2004) și „Sunt regele Franței! Regele Soare!” (2007).
Vintilă Corbul a contribuit ca scenarist la unele dintre cele mai de succes filme românești, toate regizate de Sergiu Nicolaescu, precum „Un comisar acuză” (1974), „Revanșa” (1978), „Duelul” (1981) și „Nea Mărin miliardar” (1979), realizat în colaborare cu Eugen Burada și Amza Pellea, care a devenit cel mai vizionat film românesc din toate timpurile, cu peste 14,6 milioane de spectatori.
Vintilă Corbul s-a impus ca unul dintre cei mai populari și prolifici autori români de romane istorice și de aventuri, cu o operă vastă și de mare succes la public. A fost unul dintre puținii autori români care au reușit să trăiască exclusiv din scris, cu încasări remarcabile pentru perioada comunistă, influențând generații de cititori prin stilul narativ, documentarea istorică riguroasă și capacitatea de a crea povești captivante despre marile evenimente și personaje ale istoriei universale.
Vintilă Corbul s-a stins din viață pe 30 ianuarie 2008.






