Mihai Eminescu – Personalitatea zilei

(15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, în Botoșani și a fost un poet, jurnalist, prozator și dramaturg român, supranumit „Luceafărul poeziei româneşti”, cea mai importantă figură a literaturii române a secolului al XIX-lea și cel mai important reprezentant al romantismului literaturii române, considerat de criticii literari „poetul naţional al României”.

A copilărit în Botoşani şi Ipoteşti, iar după ce a urmat cursurile Liceului german din Cernăuţi, în 1864 s-a angajat copist la Tribunalul din Botoşani, iar în 1865 a devenit custodele bibliotecii profesorului Aron Pumnul.

După moartea profesorului, Eminescu a plecat la Blaj şi Sibiu pentru a-și continua studiile liceale, între 1866 și 1868 a locuit în Bucureşti, unde a fost copist şi sufleur pentru mai multe trupe de teatru, iar între 1869 și 1872 a studiat dreptul și filozofia la Viena, însă doar ca auditor, deoarece nu se putea prezenta la examene, neavând diplomă de bacalaureat.

A debutat la 24 ianuarie 1866, cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, închinată memoriei profesorului său, publicată în broşura tipărită la înmormântarea acestuia, „Lăcrimioare…la mormântul prea-iubitului lor profesoriu”, semnându-se M. Eminoviciu.
La 9 martie 1866, a publicat prima poezie „De-aş avea…”, în revista „Familia” patronată de Iosif Vulcan, care, fără să-l întrebe, nefiind mulțumit de sufixul slavon al numelui poetului, considerând că e mai bine să-l „românizeze”, a semnat poezia „Mihai Eminescu” și nu Eminovici, poetul adoptând numele, semnând tot ce a publicat doar cu acest nume.

Diversitatea, profunzimea şi expresia artistică a liricii eminesciene au fost remarcate de către societatea literară „Junimea”, iar din 1870 a colaborat cu revista „Convorbiri literare”, publicând „Venere şi Madonă”, „Epigonii”, „Făt-Frumos din lacrimă”, „Floare albastră”, dar și nuvela „Sărmanul Dionis”. În 1880, a ocupat, pentru scurt timp, funcția de redactor-şef al publicației „Timpul”, însă din cauza articolelor politice satirice la adresa alianţei dintre conservatori şi liberali, a fost înlăturat de la conducere, rămânând doar colaborator. În 1881, a publicat în revista „Convorbiri literale” operele „Scrisoarea I”, „Scrisoarea a II-a” și „Scrisoarea a III-a”.

În decembrie 1883, a publicat singurul său volum, intitulat „Poesii”, ce conținea 61 de poezii, printre care se numără „Trecut-au anii…”, „Somnoroase păsărele”, „Ce te legeni…” și „Mai am un singur dor”.

În condiţiile în care poezia românească se afla abia la începuturile sale, Mihai Eminescu a făcut din limba română un adevărat obiect de artă, poeziile sale devenind nemuritoare. A avut succes și în cariera de jurnalist, articolele sale de critică literară, socială şi politică fiind publicate în ziarele „Timpul” şi „Curierul de Iaşi”, militând activ pentru dreptul la existenţă naţională a poporului român, fiind ales post-mortem membru al Academiei Române.

Mihai Eminescu rămâne o figură centrală în cultura română, un geniu poetic a cărui operă transcende timpul și continuă să inspire și să influențeze, creațiile sale fiind o parte esențială a identității naționale românești și un reper important în literatura universală.
Mihai Eminescu s-a stins din viață pe 15 iunie 1889.