(31 octombrie 1881 – 16 iulie 1943)
Eugen Lovinescu s-a născut la 31 octombrie 1881, în Fălticeni și a fost un istoric literar, prozator, traducător, sociolog, romancier, dramaturg și nuvelist, unul dintre cei mai de seamă critici literari români, autor al teoriilor sincronismului și al mutației valorilor estetice.
Acesta a absolvit, în 1903, Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, secţia de limbi clasice, unde a audiat cursurile lui Titu Maiorescu, C. Rădulescu-Motru, Ovid Densuşianu şi Nicolae Iorga, și a debutat cu studiul „O tragedie antică…” (1903), publicată în revista „Litere şi arte”, supliment al cotidianului „Adevărul”.
Între 1904 și 1906, Lovinescu a publicat foiletoane despre scriitori sămănătoriști și poporaniști în ziarul „Epoca”, subiecte ce au fost reunite în cele două volume de debut „Pași pe nisip” (1906).
În 1909, a absolvit Universitatea din Sorbona, luându-și doctoratul în litere și, întors în ţară, Eugen Lovinescu a predat la mai multe licee din București, precum „Matei Basarab”, „Spiru Haret”, „Mihai Viteazul” şi a fost docent la Facultatea de Litere din Bucureşti,p unde a ţinut un discurs despre Costache Negruzzi.
Eugen Lovinescu a eliberat critica de sub tirania direcţiilor sociologice, fiind, după Titu Maiorescu, cel mai important critic literar român. Acesta a încercat să schimbe gândirea şi limbajul criticii literare româneşti şi să îndepărteze inerţiile şi prejudecăţile ce dominau literatura română la începutul secolului al XX-lea, intrând în polemică cu orientările tradiţionaliste, fiind considerat iniţiatorul criticii române moderne.
Lovinescu a colaborat cu diverse publicaţii ale vremii, şi-a sistematizat ideile în foiletoanele apărute în revista „Sburătorul”, a condus Cenaclul „Sburătorul“ și a fixat o nouă doctrină pe care a numit-o „modernism”, teorie expusă în prima şi cea mai controversată lucrare a sa de sinteză „Istoria civilizaţiei române moderne” (vol. I-III, 1924-1925).
Eugen Lovinescu este autorul a peste 60 de volume de critică, istoriografie literară, proză și traduceri, a scris două romane despre Mihai Eminescu, „Mite” (1934) și „Bălăuca” (1935), precum și numeroase nuvele și scenete.
Eugen Lovinescu s-a stins din viață la 16 iulie 1943.
