(21 martie 1910 – 27 august 1970)
Ștefan Ciubotărașu, supranumit „actorul celor 300 de roluri”, s-a stins din viață pe 27 august 1970, însă a rămas una dintre figurile esențiale ale teatrului și cinematografiei românești, un actor ale cărui simplitate și profunzime artistică au cucerit generații întregi.
Crescut într-o familie modestă din mediul rural, și-a descoperit pasiunea pentru teatru încă din anii de liceu și a urmat Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, unde a avut șansa de a învăța de la profesori de prestigiu și de a-și forma o tehnică solidă. După absolvire, a fost angajat la diverse teatre, dar consacrarea și-a găsit-o pe scena Teatrului Național din București, unde a activat până la sfârșitul vieții.
În teatru, Ciubotărașu s-a remarcat prin amplitudinea rolurilor interpretate, de la dramaturgia universală, Shakespeare, Schiller, Cehov, Ibsen, până la marii autori români, precum Caragiale sau Horia Lovinescu. Capacitatea sa de a îmbina forța dramatică cu delicatețea trăirii interioare l-a făcut iubit de public și respectat de colegi, iar prezența sa scenică era considerată un reper al Teatrului Național.
Cariera cinematografică i-a adus o recunoaștere largă. A debutat în anii ’50, dar apogeul l-a atins cu roluri memorabile în „Setea” (1961) și în „Răscoala” (1965), film premiat la Cannes, unde interpretarea sa a fost remarcată pentru sobrietate și expresivitate. Alte roluri importante s-au regăsit în producțiile „Dacii” (1967), „Pădurea spânzuraților” (1964) și „Columna” (1968).
Pentru întreaga sa activitate, Ștefan Ciubotărașu a primit titlurile de Artist Emerit și Artist al Poporului, distincții ce confirmau nu doar talentul său, ci și respectul unei întregi comunități artistice.
Moartea sa prematură, la numai 60 de ani, a întrerupt o carieră care continua să crească, dar amintirea sa rămâne vie prin rolurile care i-au consacrat reputația.
Principale contribuții și realizări ale lui Ștefan Ciubotărașu:
„Actorul celor 300 de roluri”: a stabilit un record de versatilitate și muncă, interpretând sute de personaje în teatru, film și teatru radiofonic, devenind unul dintre cei mai prolifici artiști ai epocii sale.
Simbol al sobrietății în cinematografie: a creat roluri de referință în filme de patrimoniu, precum „Răscoala” (premiat la Cannes) și „Pădurea spânzuraților”, fiind apreciat pentru capacitatea de a transmite emoții profunde prin gesturi reținute.
Pilon al Teatrului Național din București: a fost una dintre figurile centrale ale primei scene a țării, excelând atât în dramaturgia universală (Shakespeare, Cehov), cât și în cea națională, fiind un model de tehnică pentru generațiile tinere.
Artist al Poporului: recunoașterea sa oficială prin cele mai înalte distincții ale vremii (Artist Emerit și Artist al Poporului) a reflectat legătura sa autentică cu publicul și respectul imens de care se bucura în comunitatea artistică.
Excelență în filmul istoric: prin interpretările din producții monumentale precum „Dacii” și „Columna”, a contribuit la popularizarea istoriei naționale prin intermediul artei cinematografice.
Maestru al simplității: a impus un stil de joc lipsit de artificii, bazat pe o trăire interioară intensă și o voce inconfundabilă, reușind să facă trecerea de la dramă la comedie cu o naturalețe rară.
