(10 noiembrie 1759 – 9 mai 1805)
Friedrich Schiller, pe numele complet Johann Christoph Friedrich Schiller, s-a născut la 10 noiembrie 1759, în Marbach am Neckar și a fost un poet, dramaturg, filozof, istoric și teoretician german, considerat cel mai important dramaturg și unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai literaturii germane, cunoscut mai ales pentru dramele „Hoţii” (1781), „Trilogia Wallenstein” (1799), „Maria Stuart” (1800), „Fecioara din Orléans” (1801) și „Wilhelm Tell” (1804).
Născut în pătura de jos a burgheziei germane, tatăl său fiind asistent medical în cadrul unui regiment, iar mama sa fiica unui brutar, după ce a urmat școala primară și a fost meditat de un preot protestant, în 1773, la sugestia ducelui de Württemberg, Friedrich Schiller s-a înscris la Academia Militară, unde a început să studieze dreptul. În 1775, după ce sediul Academiei Militare a fost mutat la Stuttgart, Schiller a abandonat dreptul și s-a înscris la medicină, absolvind în 1780, fiind repartizat ca medic la un regiment.
Încă din timpul studenției și-a dezvoltat pasiunea pentru literatură și filozofie, iar în 1781 a debutat cu drama „Hoții”, ce descrie conflictul dintre doi frați, dar și corupția socială și morală, captând atenția publicului datorită temei sale revoluționare despre libertate și rebeliune împotriva nedreptății. Piesa s-a bucurat de un mare succes, iar când a fost pusă în scenă la teatrul din Mannheim, Friedrich Schiller a părăsit regimentul pentru a asista la premieră, din acest fiindu-i interzis să mai publice.
Silit să părăsească ducatul Württemberg, a fost numit poet al teatrului din Mannheim, iar piesele de teatru „Conjuraţia lui Fiesco” (1783) şi „Intrigă şi iubire” (1784), s-au bucurat de un succes uriaș.
În 1785 a scris poemul „Oda bucuriei”, unde a elogiat idei precum libertate, umanitate și fraternitate, care a fost adaptată de Beethoven în Simfonia a IX-a și a devenit, ulterior, imn al Uniunei Europene.
În 1788 l-a cunoscut pe Johann Wolfgang Goethe, cu care a legat o stransă prietenie, unică în istoria literaturii datorită personalităților lor antitetice. Cei doi au colaborat în cadrul mișcării „clasicismul de la Weimar”, căutând să depășească impulsivitatea și violența, promovând idealuri de echilibru, armonie și perfecțiune clasică.
În 1789 a fost numit profesor de istorie universalã la Universitatea din Jena, iar din 1794 a editat revista lunară „Die Horen”.
Interesat de filozofie și influențat de Kant, în perioada 1792 – 1796 a publicat numeroase eseuri despre artă și estetică, precum „Despre tragicul în artă”, „Despre graţie și demnitate”, „Despre sublim”, „Despre poezia naivă și sentimentală” și „Scrisori asupra educației estetice a omului”, unde a susținut ideea că arta are puterea de a cultiva moralitatea și sensibilitatea individului și a societății, promovând estetica, frumusețea și adevărul drept instrumente pentru dezvoltarea personală și civică.
În 1796, Friedrich Schiller a fondat „Almanahul Muzelor”, unde și-a publicat lucrările, printre care se numără și dramele „Trilogia Wallenstein” (1799), o epopee despre putere, ambiție și destin, inspirată de Războiul de Treizeci de Ani, „Maria Stuart” (1800), un studiu al tensiunilor politice și personale, conturat prin rivalitatea între Maria, regina Scoției și Elisabeta I a Angliei, „Fecioara din Orleans” (1801), o reinterpretare romantică a vieții Ioanei d’Arc și „Wilhelm Tell” (1804), o frescă a revoltei împotriva tiraniei și a luptei pentru independență.
În 1802, împăratul Sfântului Imperiu Roman al Naţiunii Germane, Francisc al II-lea, l-a înnobilat ca Friedrich von Schiller.
Friedrich Schiller este considerat unul dintre cei mai mari poeți și dramaturgi ai Germaniei, iar idealurile sale umaniste au inspirat generații de artiști și gânditori, fiind considerat un simbol al libertății și umanității.
Bolnav de tuberculoză, Friedrich Schiller s-a stins din viață în data de 9 mai 1805.
