(11 februarie 1841 – 13 ianuarie 1921)
Ioan D. Caragiani s-a născut pe 11 februarie 1841, în Avdela, Grecia și a fost un folclorist și traducător român, de origine aromână, specialist în limba și literatura elenă, membru al Junimii, membru fondator al Academiei Române, un important cercetător al limbii și culturii românești și unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor.
Născut într-o familie înstărită de oieri, a urmat cursurile primare și secundare în localitatea natală și a studiat la Facultatea de filologie a Universităţii din Atena, specializându-se în istoria și literatura veche elenă, iar în 1864, după absolvire, Caragiani s-a stabilit în Iași, unde a devenit profesor de limba și literatura elenă la Universitatea din Iași, ocupând această catedră timp de aproape o jumătate de secol.
A început să frecventeze întânirile Societății literare „Junimea”, devenind din 1865 membru activ, fiind coleg cu personalităţi ilustre precum Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă.
În 1866, Ioan D. Caragiani a devenit membru fondator al Societății Academice Române, care mai târziu va deveni Academia Română, unde a fost ales reprezentant al românității sud-dunărene, societatea dorind să aibă membrii din toate provinciile locuite de români pentru a reprezenta unitatea culturală și națională a României.
Ioan D. Caragiani s-a remarcat prin studiile sale asupra dialectului aromân și prin eforturile sale de a conserva tradițiile și literatura orală ale acestei comunități. Dorind să popularizeze folclorul românilor din sudul Dunării, în 1869 a publicat în revista „Convorbiri literare”, articolul „Românii din Macedonia și poezia lor populară”, urmat de „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică” (1891), o analiză a istoriei și culturii românilor sud-dunăreni.
Între 1878 şi 1901 a fost director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, cea mai veche și una dintre cele mai importante biblioteci din țară, iar cu ocazia înființării Societății de Cultură Macedo-Română în 1879, Caragiani a fost membru fondator alături de C. A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu și Iacob Negruzzi. Din 1880 a editat revista societății, intitulată „Frățilia întru dreptate”, scrisă în limbile aromână și greacă.
Ioan D. Caragiani a realizat traduceri importante din literatura clasică, incluzând operele lui Aristotel, Theocrit și Homer, traducând integral „Iliada”, „Odiseea” și „Batrachomyomachia”, tălmăcite pentru prima oară în întregime în românește, cu expresii împrumutate din limba populară.
A studiat dialectele aromâne, publicând în 1870 și 1872, în două volume, „Curs complet de gramatică elină”.
Considerat drept „cel mai bogat anecdotist de la Junimea”, Ioan D. Caragiani a fost cunoscut pentru simțul umorului și talentul său de povestitor, fiind apreciat în cercurile intelectuale ale vremii. Important folclorist și promotor al culturii aromâne, prin lucrările sale a ajutat la recunoașterea și promovarea identități aromâne în cadrul culturii române și europene, fiind implicat și în eforturile de a obține recunoașterea și drepturile pentru comunitatea aromână din Imperiul Otoman.
Ioan D. Caragiani s-a stins din viață pe 13 ianuarie 1921.
