(28 ianuarie 1889 – 28 noiembrie 1973)
Martha Bibescu s-a născut pe 28 ianuarie 1889, în București și a fost una dintre cele mai fascinante figuri ale aristocrației românești și europene, remarcându-se prin talentul său literar, inteligența sclipitoare și implicarea în viața culturală și diplomatică a epocii sale.
Provenind dintr-o familie nobilă, fiind fiica lui Ion Lahovary, diplomat și ministru al Afacerilor Externe și a Smarandei Mavrocordat, descendentă a unei vechi familii domnitoare, Martha a avut o copilărie idilică, atmosfera rafinată și educația de elită având un impact profund asupra formării sale intelectuale. Studiile le-a început în particular, sub îndrumarea unor profesori francezi și englezi, ulterior la Paris, unde a absolvit liceul în 1905, iar mai târziu a frecventat prestigioase instituții din Europa, ceea ce i-a permis să dobândească o cultură vastă și poliglotă. A învățat limba franceză de la o vârstă fragedă, aceasta devenind limba sa de expresie literară.
Căsătoria sa cu George Valentin Bibescu, aviator și diplomat, în 1905, i-a deschis calea către înalta societate europeană, prin mariaj intrând într-una dintre cele mai influente familii din România. Cu toate acestea, relația lor a fost adesea tensionată, iar Martha a căutat refugiu în literatură și în proiectele culturale.
Debutul său literar a avut loc în 1908, cu romanul „Cele opt raiuri”, o lucrare inspirată de călătoria sa în Persia. Cartea a fost primită cu entuziasm de critici, fiind elogiată pentru stilul său poetic și evocativ, aducându-i rapid recunoașterea în cercurile literare franceze, deschizându-i ușile către elitele intelectuale ale vremii.
Martha Bibescu a fost primită în prestigioasa Societate a Scriitorilor Francezi în 1927, devenind una dintre puținele femei acceptate în această instituție. Opera sa include romane, eseuri și memorii, scrise în principal în limba franceză, printre care „Izvor, țara sălciilor” și „Catherine-Paris”. A fost apreciată nu doar pentru talentul său literar, ci și pentru eleganța și rafinamentul său intelectual, legând prietenii cu personalități ca Marcel Proust, Paul Valéry și Antoine de Saint-Exupéry.
Printre scrierile sale cele mai reprezentative se numără romanul „Papagalul verde” (1924), biografiile istorice „Alexandru Asiaticul” (1912) și „O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska” (1936), precum și paginile de memorialistică din „La bal cu Marcel Proust” (1928) și „Povestea unei prietenii: corespondența mea cu abatele Mugnier” (publicată în mai multe volume între 1951 și 1957).
Pe lângă activitatea literară, Martha a fost implicată activ în diplomație, fiind o gazdă desăvârșită pentru personalități politice și culturale de renume, precum și în restaurarea Palatului Mogoșoaia, transformându-l într-un centru cultural și social de prim rang. Aici a organizat întâlniri cu artiști, scriitori și diplomați, contribuind la păstrarea și promovarea patrimoniului românesc.
În anii de neutralitate ai României, Martha Bibescu a transformat Palatul Mogoșoaia într-un salon de elită, care putea concura cu cele mai renumite saloane occidentale, devenind un loc pentru discuții politice de mare importanță între oameni de stat români și diplomați europeni detașați la București. În perioada ocupației germane, 1917-1918, a ales să rămână în capitală, unde, implicată activ în gestionarea Spitalului 118, și-a dedicat eforturile îngrijirii răniților, furnizând, totodată, regelui și guvernului de uniune națională informații esențiale intereselor țării, atrăgându-și adesea ostilitatea administrației germane.
Martha Bibescu a murit la Paris, la 28 noiembrie 1973, lăsând în urmă o moștenire literară impresionantă, dar și un exemplu de eleganță și rafinament intelectual care continuă să inspire.
