Ion Creangă – Personalitatea zilei

(1 martie 1837 – 31 decembrie 1889)

Ion Creangă s-a născut pe 1 martie 1837, în Humulești și a fost un scriitor și pedagog român, unul dintre cei mai importanți povestitori și un clasic al literaturii române, cunoscut pentru măiestria poveştilor şi basmelor sale, pentru stilul plin de umor, realismul aparte și talentul prin care a adus în prim-plan esența și farmecul vieții rurale moldovenești, celebru pentru „Amintiri din copilărie”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Moș Nichifor Coțcariul” și „Învăţătoriul copiilor”.
Data naşterii sale este incertă, existând două variante, una indicată de un document privind nou-născuţii din Humuleşti, ce precizează data de 10 iunie 1839, iar cealaltă variantă o reprezintă data de 1 martie 1837, care este și acceptată, susținută de însuşi Ion Creangă.
Născut într-o familie de „răzeşi fără pământuri”, Ion Creangă a început școala în satul natal (1847), apoi la Broşteni (1848 – 1850). Între 1850 și 1851 a studiat la un psalt de la Biserica Adormirea din Tg. Neamţ, din 1852 a studiat la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ, iar din 1854 a urmat Şcoala catiherică din Fălticeni. Între 1855 și 1858 a urmat cursurile Seminarului de la Socola, iar în 1859 a fost hirotonit diacon la Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos, însă viața sa preoțească a fost marcată de conflicte și neînțelegeri cu superiorii săi.
În 1864, Ion Creangă s-a înscris la Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, care l-a remarcat și i-a apreciat calitățile, cerându-i ministerului să-l numească învăţător suplinitor până la terminarea studiilor. Astfel, în noiembrie 1864, prin decretul domnesc nr. 1501, semnat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Ion Creangă a fost numit provizoriu institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi.
A fost pasionat de educație, încercând să îmbunătățească metodele de predare și să contribuie la dezvoltarea învățământului, publicând, în colaborare cu alți institutori, „Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primaria” (1868), „Învățătoriul copiilor” (1871) și „Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” (1876), care au primit avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea în şcoli.
Din cauza comportamentului său nonconformist și a încălcării unor reguli bisericești, apărând la slujbă tuns şi cu pălărie, participând la spectacole de teatru, a fost convocat de mai multe ori în faţa Consistoriului Mitropoliei, însă nu s-a prezintat, în 1872 Ion Creangă fiind exclus din rândurile clerului. Totodată, a fost destituit şi din învăţământ şi a fost dat afară și din casa din curtea Mănăstirii Golia în care locuise din 1866, fiind nevoit să supraviețuiască, pentru o vreme, numai din veniturile unui debit de tutun, mutându-se într-o bojdeucă din mahalaua Ţicău, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
În 1874 a fost reprimit în învăţământ, fiind numit institutor la clasele I şi II-a la Şcoala primară de băieţi nr. 2 din Iaşi și a publicat poeziile „Nu lucrezi n-ai ce mânca!” şi „Ia, clopoţelul sună”, dar şi povestirile „Păcală”, „Inul şi cămeşa” și „Acul şi barosul”.
În 1875, a fost numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice, ocazie cu care a făcut cunoştinţă cu Mihai Eminescu, care pe atunci era revizor şcolar și care l-a introdus la Junimea, astfel, Ion Creangă a debutat în „Convorbiri literare”, publicând povestirile „Soacra cu trei nurori” şi „Capra cu trei iezi”.
Încurajat de Eminescu, Ion Creangă a publicate numeroase poveşti, toate citite în cadrul cenaclului Junimea, „unde era gustat pentru anecdotele corosive, spuse „pe uliţa mare”, printre acestea numărându-se „Dănilă Prepeleac”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Ivan Turbincă”, „Povestea porcului”, „Povestea unui om leneș”, „Punguța cu doi bani”, „Cinci pâini” și „Ursul păcălit de vulpe”.
Începând cu 1880, a început să scrie „Amintiri din copilărie”, cea mai importantă lucrare a sa, o operă autobiografică în care își rememorează copilăria din Humulești, surprinzând lumea satului cu un umor inegalabil, personajul principal, Nică, fiind un alter ego al autorului, întâmplările fiind descrise autentic, pe baza experiențelor sale din copilărie. Aceasta a fost tipărită în revista „Convorbiri literare”, primele două părţi în 1881, a treia, în 1882, iar a patra parte a fost publicată postum, în 1892.
Tot în acea perioadă a fost numit membru în Consiliul Instrucţiunii, însă începe să manifeste şi primele semne de epilepsie, fiind internat la Spitalul Brâncovenesc.
Cum starea de sănătate a lui Ion Creangă s-a deteriorat constant, viaţa sa fiind împărțită între publicarea unor noi scrieri, concedii medicale, tratamente și comunicare neîntreruptă cu Eminescu, vestea morții marelui poet i-a grăbit sfârșitul, astfel, pe 31 decembrie 1889, Ion Creangă s-a stins din viață, fiind înmormântat pe 2 ianuarie 1890, la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Ion Creangă este considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de I.L. Caragiale, Ioan Slavici și Mihai Eminescu. Opera sa a influențat profund literatura română, inspirând numeroși scriitori, fiind inclusă în programa școlară.
În memoria sa, la „Bojdeuca” din Ţicău, s-a înfiinţat, pe 15 aprilie 1918, primul muzeu memorial din România. Ion Creangă este cunoscut și pentru faptul că la căsuţa sa din Ţicău avea foarte multe pisici, peste 30, iar fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viaţa sa, celebru fiind numele dat uneia dintre feline, Mărioara, după mătuşa lui zgârcită din Humuleşti.