(10 februarie 1885 – 4 iunie 1961)
Alice Voinescu (n. Steriadi) s-a născut pe 10 februarie 1885, în Turnu Severin și a fost o personalitate marcantă în peisajul cultural românesc, lăsând o moștenire de neprețuit, fiind prima femeie doctor în filozofie din România.
Provenind dintr-o familie de intelectuali, tatăl său fiind avocatul Sterie Steriade, iar mama, Massinca Poenaru, descendenta inventatorului Petrache Poenaru, Alice a primit o educație elitistă, absolvind, în 1908, Facultatea de Litere și Filozofie, sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, iar în 1913 susținându-și doctoratul la Universitatea Sorbona, obținând titlul de doctor în filozofie, fiindu-i, totodată, oferit postul de asistent universitar, pe care l-a refuzat.
Revenind în țară, s-a căsătorit în 1915 cu avocatul Stello Voinescu, iar în 1922 și-a început cariera didactică, devenind profesor titular de estetică și istorie a teatrului la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, unde a predat timp de peste două decenii, atrăgând la cursurile sale o audiență numeroasă, formată din personalități marcante ale societății, nu doar studenți.
Între 1925 și 1939, Alice Voinescu a participat la decadele de la Pontigny, Franța, organizate de Paul Desjardins, un prestigios forum intelectual european, alături de mari gânditori europeni precum André Gide, Paul Langevin, François Mauriac și Ernst Robert Curtius.
A publicat lucrări de filosofie și estetică, printre care „Montaigne: omul și opera”(1936), „Aspecte din teatrul contemporan” (1941) și „Dialoguri cu eroi tragici” (1961) și a tradus operele unor autori de prestigiu, precum Thomas Mann, Heinrich von Kleist și Charles Dickens.
În 1948, a fost îndepărtată de la catedră din cauza opoziției față de regimul comunist, petrecând un an și șapte luni în închisorile Jilava și Ghencea. După eliberare, a fost ținută sub arest la domiciliu în satul Costești, lângă Târgu Frumos, până în 1954, unde supraviețuit datorită sprijinului unor prieteni apropiați, neavând pensie.
Alice Voinescu s-a stins din viață pe 4 iunie 1961.
În 1997, volumul său „Jurnal” a fost publicat postum, oferind o perspectivă valoroasă asupra elitei culturale interbelice. Cartea a inspirat piesa de teatru „Alice nu știe să moară” de Gheorghe Truță, montată în 2002 la Teatrul Național din Craiova, în regia lui Mircea Cornișteanu.
