(5 martie 1920 – 26 decembrie 1962)
Radu Stanca s-a născut pe 5 martie 1920, în Sebeș și a fost un poet, dramaturg, eseist, regizor și actor român, una dintre figurile marcante ale Cercului Literar de la Sibiu, adept al poeziei pure, ruptă de contextul social, baladeşti şi histrionice, dar și al teatrului poetic inspirat din marile mituri ale umanităţii, a cărui operă este considerată fundamentală pentru cultura română postbelică, celebru pentru piesele de teatru „Dona Juana” (1947), „Turnul Babel” (1945), „Greva femeilor” (1945), „Oedip salvat” (1947) și „Secera de aur” (1949), dar și pentru volumul „Versuri” (1980), publicat postum.
Născut într-o familie de intelectuali, Radu Stanca a urmat cursurile primare la școala generală din Cluj și cursurile Liceului „George Barițiu”, din aceeași localitate. Manifestând încă din copilărie o înclinație pentru literatură, a debutat în 1932 cu lucrarea „Legenda Peștilor”, publicată în revista „Universul Copiilor”, iar din postura de director al revistei școlare „Mâine”, în 1935 a publicat poezia „Mi-e dor”, urmată de cronici literare despre operele unor autori precum Mihail Sadoveanu și Panait Istrati, articole, eseuri și versuri, publicate în revistele „Națiunea Română”, „Gând românesc” și „Luceafărul”.
Din 1938 a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj, însă din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, și-a continuat studiile la Sibiu, absolvind în 1942 „magna cum laude”, cu o dizertație despre „Problema cititului”, publicată ulterior în revista „Transilvania”, iar din 1943 a fost numit suplinitor la catedra de filozofie condusă de Lucian Blaga.
Alături de alți scriitori importanți ai vremii, a fost o personalitate marcantă a Cercului literar de la Sibiu și a colaborat cu numeroase publicații, precum „Tribuna”, „Steaua” și „Contemporanul”, publicând numeroase poezii și articole despre arta spectacolului.
A debutat în teatru cu comedia „Dona Juana’’, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, ce a câștigat premiul „Sburătorul” în 1947.
A fost urmată de „Oedip salvat”, o reinterpretare modernă a mitului lui Oedip, „Turnul Babel”, o tragedie ce reflectă neînțelegerile umane și problemele de comunicare, inspirată de mitul biblic al Turnului Babel, „Greva femeilor”, o comedie despre problemele sociale din perspectiva femeilor, evidențiind lupta acestora pentru drepturi și egalitate, „Rege, preot și profet”, ce explorează relațiile de putere și manipulare în societate, o parabolă despre idealuri și corupție, „Ochiul”, ce reflectă temele de putere și destin, „Secera de aur”, o frescă a conflictelor sociale din perioada respectivă și „Ostatecul”, ce abordează iubirea interzisă și conflictul dintre generații.
Ca regizor, Radu Stanca a fost o figură inovatoare în teatrul românesc, începându-și activitatea la Teatrul de Stat din Sibiu, care, astăzi, îi poartă numele, montând numeroase spectacole apreciate de către public, precum „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, „Hagi Tudose” de B. Delavrancea și „Hangița” de C. Goldoni. Din 1961 a fost numit prim-regizor al Teatrului Național din Cluj, continuându-și activitatea până la sfârșitul vieții.
Supranumit „Prințul baladei”, Radu Stanca a fost un adept al poeziei pure, ruptă de contextul social, poezia sa fiind caracterizată de un lirism profund și de o sensibilitate aparte, iar dintre acestea cele mai cunoscute sunt „Arhimede și soldatul”, „Numai noaptea”, „Cea mai frumoasă floare”, „Fata și zmeul” și poemul „Corydon”. Deși nu a avut bucuria de a-și vedea opera publicată sau recunoscută pe deplin în timpul vieții, aceasta a fost publicată postum, de către soția sa Dorina Ghibu, în volume precum „Versuri” (1980), ce cuprinde 280 de poezii, unde sunt incluse și ciclurile „Ars Doloris”, „Baladele Regelui” și „Cina cea de dragoste”.
Deși a avut o viață scurtă, contribuțiile sale poetice au extins balada la o scară cosmică, iar dramaturgia sa rămâne un exemplu al teatrului poematic cu valențe estetice puternice, Radu Stanca este o figură emblematică a literaturii și teatrului românesc, un creator ce a îmbinat inedit talentul poetic cu cel dramaturgic.
Radu Stanca s-a stins din viață pe 26 decembrie 1962.
