Mircea

Mircea

Puiu Călinescu

Puiu Călinescu este considerat unul dintre cei mai mari actori români de comedie, acesta stârnind hohote de râs de la simpla apariţie, celebru datorită grimaselor sale, numit deseori „Luis De Funes al României”, după celebrul actor francez. Marele actor de comedie a făcut să rădă generații de spectatori, iar rolul „Trandafir” din seria „B.D. – Brigada Diverse” l-a făcut nemuritor.

George Călinescu

George Călinescu a fost un istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române, considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu, de orientare, dupa unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.

Radu Beligan

Maestrul Radu Beligan a fost unul dintre cei mai mari actori ai scenei românesti, având o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio, acesta reușind să încânte publicul în decursul celor peste 75 de ani de carieră prin prestaţii de excepţie în roluri celebre ale teatrului şi filmului, atât în ţară cât şi în străinătate.

Dem Rădulescu

Dem Rădulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune, ce a interpretat cu precădere roluri de comedie, acesta fiind unul dintre cei mai apreciați profesorii de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

Toma Caragiu

Toma Caragiu a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, TV și film, acesta interpretând cu precădere roluri de comedie, excelând însă și în drame, iar unul dintre filmele sale de referință este „Actorul și Sălbaticii”.

Gheorghe Lazăr

Gheorghe Lazăr a fost un pedagog, inginer şi teolog, considerat fondatorul învăţământului în limba română din Țara Românească, acesta înființând la București, în 1818, prima şcoală cu predare în limba română, Şcoala de la Sfântul Sava.

Ecaterina a II-a a Rusiei

Ecaterina a II-a a Rusiei, cunoscută drept și Ecaterina cea Mare, a fost una dintre cele mai înţelepte si respectate ţarine, simbolul unei identităţi naţionale, împărăteasă a Rusiei timp de 34 de ani, de la 9 iulie 1762, după asasinarea soţului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea acesteia din 17 noiembrie 1796.

Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu este un pictor român, ce s-a născut la data de 15 mai 1838 și a reușit să surprindă în tuşe groase şi subţiri tot ce este mai de preţ pentru poporul român, respectiv istoria, credinţa şi oamenii, acesta pictând bisericile, soldaţii şi ţăranii români.

Tina Turner

Tina Turner, pe numele său real Anna Mae Bullock, a fost a fost o cântăreață, actriță, scriitoare și compozitoare pop-rock, supranumită drept „regina muzicii rock’n’roll”, fiind cea mai dinamică solistă din întreaga istorie a muzicii.

Thomas Edison

Thomas Edison, pe numele său întreg, Thomas Alva Edison, s-a născut în 11 februarie 1847, în orașul Milan, din Ohio, S.U.A. și a fost un inventator american care, atât individual cât și împreună cu alâi inventatori, a deținut un record mondial de 1.093 de brevet, el creând primul laborator de cercetare industrială din lume.

Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, un oraș care, astăzi, îl are drept emblemă. Acesta fost și va rămâne muzicianul înnăscut, compozitorul perfect, interpretul desăvârșit și pe bună dreptate, supranumit copilul minune al muzicii clasice europene.