(21 iunie 1920 – 16 mai 1997)
Puiu Călinescu este considerat unul dintre cei mai mari actori români de comedie, acesta stârnind hohote de râs de la simpla apariţie, celebru datorită grimaselor sale, numit deseori „Luis De Funes al României”, după celebrul actor francez. Marele actor de comedie a făcut să rădă generații de spectatori, iar rolul „Trandafir” din seria „B.D. – Brigada Diverse” l-a făcut nemuritor.
Puiu Călinescu a fost deopotrivă un actor iubit de public și de critici, acesta dând umanitate și mult umor tuturor personajelor sale, dedicându-și întreaga viață artei, lucru dovedit de acțiunile sale. Pentru Puiu Călinescu comedia a reprezentat raţiunea de a fi, acesta jucând în peste 30 de filme, în zeci de spectacole de revistă şi în zeci de scenete memorabile pentru televiziune, însă, cu toate că nu a avut studii de actorie, umorul său inegalabil a cucerit publicul timp de mai bine de 50 de ani.
Puiu Călinescu a fost un one-man show ce era fascinat de celebrii actori americani Stan și Bran și Charlie Chaplin, cărora le-a studiat atent arta interpretativă, inspirându-se din activitatea acestora. Când apărea pe scenă marele actor, toată sala râdea instantaneu. Acesta își învârtea ochii în cap și își strâmba gura într-un mod hilar, fiind unic, inimitabil.
De-a lungul anilor, Puiu Călinescu a fost confruntat cu fel de fel de opinii: ba că-i genial, ba că-i cabotin, ba că se repetă, ba că este infatuat, ba că nu acceptă nici un fel de sugestii, ba că se simte bine numai alături de valori mediocre, însă el și-a ştiut cu precizie menirea, a răbdat cu stoicism şi cele bune şi cele rele, urcând sigur, dar anevoios, treptele consacrării.
Puiu Călinescu nu a avut o viață ușoară, însă simțul umorului l-a ajutat să treacă peste toate greutățile, fiind refugiul său, reușind să se ridice după fiecare lovitură pe care soarta i-a dat-o pe neașteptate. Actorul se bucura cel mai tare când vedea că putea să alunge tristețea de pe chipurile altor oameni, el trăind pentru a-i binedispune pe alții, iar asta îl făcea fericit și împlinit.
Puiu Călinescu povestea într-un interviu că: „Pentru mine râsul este o condiție a vieții. Cred că biata mama s-a gândit ca eu să fiu de „râsul lumii”. Există și oameni mai acri, mai închiși, mai mofluzi, iar eu îmi fac o datorie să îi fac să râdă… Eu cred că am să râd și pe lumea cealaltă, acolo, în Cosmos”.
Copilărie
Puiu Călinescu, pe numele real Alexandru Călinescu, s-a născut la 21 iunie 1920, în București, în cartierul Grivița, și a fost fiul Fotinei Călinescu din București și al actorului Jean Tomescu din Craiova, crescut în primii ani din viață doar de mama lui deoarece tatăl nu l-a recunoscut drept fiul său. La vârsta de 5 ani, mama sa, în vârsta de 23 de ani, răcind la un bal, s-a stins din viață, iar după acest eveniment nefericit, copilul a fost luat şi crescut de bunica din partea mamei şi de nişte unchi şi mătuşi.
Puiu Călinescu a avut parte de o copilărie umilitoare, fără jucării, fără plăcerile nevinovate ale acestor ani, el suportând cu stoicism bătăile celor care îl creşteau, iar dacă acesta nu era disciplinat, nu primea de mâncare. Fiica actorului, Carmen Călinescu povestea într-un interviu că: „A avut o copilărie sumbră. Nu a avut parte de nicio jucărie. Nouă, mie și surorii mele, Silvia, ne-a oferit totul. De unde a învățat omul acesta să ofere, când el nu primise nimic, niciodată?! A crescut fără mamă, fără tată și a fost mereu bătut de mătuși”.
Pe marele actor nu prea l-a atras școala, acesta rămânând și repetent, însă de mic a avut înclinații artistice, fiind nelipsit din sălile de cinema.
Fiica actorului, Carmen Călinescu povestea că: „Mătuşile din partea mamei au devenit responsabile de soarta juniorului şi au încercat să-l educe, pentru a se alege ceva din puiu’ de om. Nu prea îi plăcea cartea şi mătuşile l-au trimis la muncă. Aşa a început tata să lipească afişe”.
Puiu Călinescu povestea că prima apariție pe scenă a fost în clasa a II-a: „Nu ştiam ce este o scenă până în clasa a Il-a, când a trebuit să spun o poezie. Am apărut pe scenă, dar n-am scos nici un sunet. Probabil de emoţie mă schimonoseam într-aşa un hal că lumea se prăpădea de râs. Azi trebuie să recunosc că lumea râdea nu de schimonoselile mele, ci pentru că pur și simplu mi se udaseră pantalonii chiar în fața publicului”.
În timpul adolescenței, Puiu Călinescu este nevoit să se angajeze și să-și facă un rost în viață, întrucât unchiul său, în casa căruia locuia, i-a impus acest lucru, spunându-i că nu îi va mai da de mâncare.
Într-un interviu, Puiu Călinescu povestea că: „Am fost orfan de mamă de la 5 ani şi am fost crescut de surorile ei. Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă. Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din viaţă. Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări! Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii, sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc. Uite, am reparat televizorul şi de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul şi nu mai are sunet. Am reparat fierul de călcat şi am ars lumina în tot cartierul. Nu pot să stau într-un loc ţepenel, am în mine un demon care îmi spune mereu „Nu am stare şi gata!” De aia şi sunt ca şi scândura, că nu are timp grăsimea să se adune. Şi atunci scriu, că textele din comediile în care joc, eu le fac şi alţii le cenzurează”.
De la lipitul afişelor pentru spectacole, Puiu Călinescu a „debutat” în cariera artistică jucând în „revistele” de cinematograf care prefaţau cândva, în sălile de cinema, proiecţia unui film, cu o trupă în care făcea de toate. În 1939, Mihai Vulpescu, un profesor de canto, l-a remarcat pe tânărul actor şi l-a sfătuit să intre în Sindicatul artiştilor, acesta dând examen în fața unei comisii conduse de George Vraca. Totodată, i-a facilitat și intrarea la Ateneul Popular unde Puiu a făcut teatru, a cântat, a scris texte şi chiar a ajuns preşedintele comitetului Ateneului Popular. Mai târziu, Nicu Kanner l-a luat la Teatrul Baraşeum, distribuindu-l într-un spectacol la teatrul Gioconda, pe Lipscani.
Armata
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Puiu Călinescu a primit ordin de înrolare în armată, însă acesta a dezertat, după ce se prezentase la un regiment din Târgovişte. Acesta a sărit pur şi simplu gardul şi a fugit când a aflat că trebuia să se tundă iar după ce s-a terminat războiul a aflat că fusese condamnat la moarte pentru dezertare. Puiu Călinescu povestea într-un interviu că: „Când am văzut ce se întâmplă acolo, am decis că armata nu e pentru mine. Am sărit gardul și am fugit a doua zi. Numai că după ceva vreme, am fost nevoit să merg să-mi schimb niște acte. Războiul se sfârșise demult, însă maiorul care trebuia să se ocupe de reînnoirea documentelor m-a descoperit pe lista dezertorilor și mi-a spus că sunt condamnat la moarte. Am rămas fără cuvinte. Eu începusem să joc la teatru și eram condamnat la moarte fără să fi știut. Acum, dacă mă gândesc, pot spune că am fost un om norocos”.
Teatrul
În 1948, Puiu Călinescu a intrat în echipa Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, fără să aibă studii de actorie, aceasta fiind instituția care l-a consacrat, iar mare parte din timpul său ca actor și l-a petrecut acolo. Acesta a fost un artist complet iar spectacolele de pe Calea Victoriei, care umpleau sălile cu titlurile lor trăsnite, „Un băiat de zahăr ars”, „Trăsnitul meu drag”, „Idolul femeilor” au fost scrise și interpretate de către acesta timp de 10 ani.
Marele actor a fost un protagonist al spectacolelor de revistă timp de zeci de ani, acesta creând un personaj unic, luându-şi drept nume de scenă Puiu, acesta fiind un comic prin vocaţie, care declanşa râsul doar prin simpla sa apariţie.
Puiu Călinescu a jucat în spectacolele de revistă: „Sonatul lunii”, care a fost primul scenariu pentru un astfel de spectacol pe care l-a scris, „Frumosul din pădurea… zăpăcită”, „Eu vă fac să râdeţi!”, „E nemaipomenit!”, „Omul care aduce râsul”, „Bărbatul fatal”, „Superman”, „O seară la Boema”.
Actorul a fost distribuit în numeroase scenete la teatru şi la televiziune, în piese precum „Azilul MacFerlan”, „Fără mănuşi”, „Şi Ilie face sport”, „Cer cuvântul!”, „Un băiat iubeşte o fată”, „Ca la Revistă”, „Pagini alese din Revista de altădată”, „Nicuţă… la Tănase”, „Femei… femei… femei…”, „Restaurant de lux”, „Uimitoarele aventuri ale lui Spirache”, „Magazin de stat”, „Bimbirică”, „Nu servim în stare de ebrietate!”, „În gară”, „Inspecţie”, „Ora de gimnastică”, „Bujor al 12-lea”.
Marele actor s-a aflat și în distribuţia a numeroase producţii pentru marele ecran: „Ilie în luna de miere”, în 1954, acest film marcând debutul său cinematografic, „Și Ilie face sport”, în 1954, „Şofer de mare viteză”, în 1955, „Directorul nostru”, în 1955, „O poveste obişnuită… o poveste ca în basme”, în 1959, „O zi pierdută”, în 1960, „Celebrul 702”, în 1961, „S-a furat o bombă”, în 1962, „Sub cupola albastră”, în 1962, „Vacanţă la mare”, în 1962, „Un surâs în plină vară”, în 1963, „De-aş fi… Harap Alb”, în 1965, „Corigenţa domnului profesor”, în 1966, „Faust XX”, în 1966, „Împuşcături pe portativ”, în 1967, „Balul de sâmbătă seară”, în 1967, seria „Brigada Diverse”, între anii 1970 – 1971, „Fraţii Jderi”, în 1974, „Serenadă pentru etajul XII”, în 1976, „Nea Mărin miliardar”, în 1979, „Expresul de Buftea”, în 1979.
Puiu Călinescu a scris și pentru televiziune scenariile producţiilor „Informații-gara”, în 1971 şi „La un restaurant de lux”, în 1994.
Marele actor și-a definit abilitățile în lumea teatrului, iar când a intrat în lumea filmului, oamenii au putut vedea cât de talentat era. Indiferent de rolul interpretat, actorul și-a căștigat admirația tuturor telespectatorilor, deoarece se vedea cât de mult iubea ceea ce făcea.
Fiica acestuia, Carmen Călinescu declara într-un interviu că: „Perioada lui de glorie a început prin anii ’70, cu „Sonatul lunii”. Nu se putea circula pe stradă când avea spectacol! Biletele se vindeau cu o săptămână înainte. Câștiga foarte bine, dar cheltuia totul cu noi, copiii, cu mama… Le-a ajutat până și pe mătușile care îl bătuse în copilărie”.
Puiu Călinescu a rămas celebru datorită rolului „Trandafir” din seria „B.D. – Brigada Diverse”, unde a jucat alături de marii actori Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Reka Nagy, Sebastian Papaiani, Ștefan Banică și mulți alți mari actori ai României.
Familie
Lumea artei l-a ajutat pe actorul Puiu Călinescu să o cunoască pe femeia ce avea să îi devină soție și să îl facă tată de două ori. Acesta și Zoe Călinescu au avut împreună două fiice, pe Silvia și Carmen Călinescu.
Fiica acestuia Carmen Călinescu povestea într-un interviu că: „Mama l-a cunoscut pe tata prin 1944. A fost o iubire nebună. Mama, fată de pension, cu fițe, avea o prietenă și mergeau împreună la film. Taică-miu juca în pauză la cinematograf. Se uita la Stan și Bran, la Charlie Chaplin și apoi intra și juca… Ei au fost profesorii lui!”.
Deși părinţii viitoarei soții a marelui actor nu au fost prea încântaţi de tânărul artist Călinescu, destinul, deși tragic, a lucrat în favoarea celor doi îndrăgostiți. Fiica actorului, Carmen Călinescu povestea într-un interviu că: “A venit bombardamentul, iar bunicii din partea mamei au avut mult de suferit. Au rămas fără nimic. Tata se ridicase şi devenise actor, putând să ajute familia financiar. Nu te puteai supăra pe el. Era un om care te făcea să lupţi, să nu fii deprimat, să nu clachezi niciodată. Spunea că, dacă nu-ţi chiorăie stomacul şi n-ai pantofii rupţi, e tot ceea ce îţi trebuie ca să fii fericit. Nu a ţinut la bani. Voia ca toată lumea din jurul lui să fie mulţumită”.
Fiica actorului, Carmen Călinescu povestea că: „În 1995, sora mea, Silvia, a murit la 50 de ani. Între mine și ea era o diferență de 11 ani. Iar tata a plecat, doi ani mai târziu, la 16 mai 1997. A fost cumplit! Sora mea a avut o moarte fulgerătoare. Era văduvă și rămăsese singură. Băiatul ei, Bogdan, era plecat la mare. În 1995 nu prea erau telefoane mobile să ținem legătura. Eu, cu mama și cu tata, eram în vacanță, la Predeal. Când ne-am întors în București, am sunat-o pe Silvia, dar nu răspundea. Am mers și am spart ușa. Ea era moartă în hol, făcuse comoție cerebrală!”.
Ultimii ani din viață
Dragostea lui Puiu Călinescu pentru scenă a fost nemărginită, acesta chiar și după ce ieșise la pensie continua să joace, de drag, fără a fi plătit. Chiar dacă viața marelui actorului a fost aspru încercată, acesta nu a renunțat la carieră și a continuat să urce pe scenă, concentrându-se pe rolurile care l-au făcut celebru.
Fiica actorului, Carmen Călinescu povestea într-un interviu că: „Se pare că suferise un infarct. Urca pe scenă susținut, sprijinit, doar ca să joace. Era din ce în ce mai rău. Și, pe data de 1 mai 1997, ne-am strâns toți, pentru că așa a vrut tata, și am plecat la Sinaia. Se simțea foarte rău, se sprijinea mereu de mine. Îmi spunea „ia-mi hârtia asta din mână”, iar el nu avea nimic în mână! Am fost să-i facem o ecografie, doctorul s-a uitat spre mine, vrând să-mi spună ceva. Eu eram terminată. I-am zis că tata este amator de bere și l-am întrebat dacă pot să-i dau. Iar el mi-a răspuns că pot să-i dau orice! Eu tot nu realizam gravitatea. A doua zi l-au dus de urgență la Spitalul Floreasca. Era o mână de om, dar îl dureau toate! Nu mai era tata!”.
Cu o zi înainte ca marele actorul să plece pe drumul etenității, acesta părea că se simte mai bine. Fiica acestuia, Carmen Călinescu povestea că și-a văzut tatăl în ultima zi a vieții sale: „În ziua morții lui l-am văzut pentru pentru ulltima oară în salon, cu zâmbetul pe buze, înconjurat de asistente, pe care le făcea să râdă cu glumele lui. Mi-a spus că pleacă la școala unde preda și urma să revină spre seară”.
În data de 16 mai 1997, la ora 16:45, marele actor Puiu Călinescu, s-a stins din viață, în urma unui infarct, la vârsta de 77 de ani. Acesta a murit fiind înconjurat de asistente, cărora le spunea glume, murind cum şi-a dorit, cu zâmbetul pe buze.
Mormântul celui supranumit „Colombo de România”, nu a mai avut loc pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu, repartizându-i-se un loc retras, într-un colț din cimitir.
Despre Puiu Călinescu
Puiu Călinescu a jucat în peste 30 de filme, a încântat publicul în zeci de spectacole de revistă și scenete de neuitat pentru televiziune. Acesta a adunat mai bine de 50 de ani de strălucită activitate și a fost un om cu sufletul construit pentru a fi oferit ca un imens buchet de voioșie, de lacrimi de râs.
Spre finalul vieții, Puiu Călinescu era suferind de inimă și de rinichi. Acesta și-a păstrat hazul proverbial, indiferent de ce îi rezerva destinul, declarând că: „Am poftă de mine. Să ne țină Dumnezeu, că sunt multe de făcut! Eu am fost crescut în credință și așa merg mai departe, deși nu e cazul să te lauzi cu asta. Trebuie să ne pregătim, că nu se știe când vine năbădăioasa cu coasa. Asta e! Că tot strânge omul, se chinuie, se necăjește, vine doamna și gata. Lași totul și pleci cu dânsa”.
Bibliografie:
- www.rador.ro/2022/05/16/portret-puiu-calinescu-un-remarcabil-actor-de-comedie;
- adevarul.ro/stiri-locale/calarasi/povestea-trista-a-celui-mai-mare-actor-de-comedie-1875283.html;
- 3dots.ro/povesti-de-viata/fiica-puiu-calinescu-15207.html;
- www.divahair.ro/vedete/ce-poveste-trista-de-viata-a-ascuns-puiu-calinescu-unul-din-numele-de-aur-ale-scenei-din-romania/galerie-foto/a-murit-la-varsta-de-77-de-ani;
- www.impact.ro/puiu-calinescu-genialul-om-al-teatrului-de-revista-viata-i-a-rezervat-o-copilarie-sumbra-si-o-condamnare-la-moarte-pentru-dezertare-special-488779.html;






