Thomas Edison

Evaluează acest articol!

(11 februarie 1847 – 18 octombrie 1931)

Thomas Edison, pe numele său întreg, Thomas Alva Edison, s-a născut în 11 februarie 1847, în orașul Milan, din Ohio, S.U.A. și a fost un inventator american care, atât individual cât și împreună cu alți inventatori, a deținut un record mondial de 1.093 de brevet, el creând primul laborator de cercetare industrială din lume.

Edison a fost, prin excelență, inventatorul american în epoca ingeniozității yankeilor. El și-a început cariera în 1863, în adolescența industriei telegrafice, când practic singura sursă de energie electrică erau bateriile primitive care stingeau un curent de joasă tensiune. Înainte de a muri, în 1931, a jucat un rol esențial în introducerea erei moderne a electricității. Din laboratoarele și atelierele sale au apărut fonograful, emițătorul cu buton de carbon pentru difuzorul și microfonul telefonului, lampa incandescentă, un generator revoluționar de o eficiență fără precedent, primul sistem comercial de lumină și energie electrică, o cale ferată electrică experimentală, elemente cheie ale aparate cinematografice, precum și multe alte invenții.

Copilăria

Edison a fost al șaptelea și ultimul copil – al patrulea supraviețuitor – al lui Samuel Edison Jr. și Nancy Elliot Edison. Acesta, la o vârstă fragedă a dezvoltat probleme de auz, care a fost atribuită mai multor cauze, însă cel mai probabil s-a datorat unei tendințe familiale la mastoidită, care este o infecție bacteriană a celulelor pneumatice din procesul mastiodian, care este osul dur, proeminent, chiar în spatele și sub ureche, care apare de obicei după o otită medie acută. Această problemă, i-a influențat puternic comportamentul și cariera lui Edison, oferindu-i motivație pentru multe dintre invențiile sale.

În 1854, Samuel Edison a devenit paznicul farului și tâmplarul postul militar Fort Gratiot de lângă Port Huron, din Michigan, unde familia lui locuia într-o casă mare. Alva, așa cum a fost cunoscut până la a doua căsătorie, a frecventat sporadic cursurile școlii din Michigan timp cinci ani, el fiind creativ și iscoditor, însă, pentru că multe instrucțiuni erau din minte iar el avea dificultăți de auz, era plictisit și a fost etichetat ca fiind un inadaptat. Pentru a compensa acest lucru, Edison a devenit un cititor avid. Lipsa de școlarizare formală a lui Edison nu a fost neobișnuită pentru acea vreme, deoarece în timpul Războiului Civil, americanul mediu frecventa școala pentru aproximativ 434 de zile, ceea ce însemna puțin mai mult de doi ani de școală conform standardelor actuale.

În 1859, Edison a părăsit școala și a început să lucreze ca vânzător de ziare, bomboane sau alte mărfuri mici, în trenurile de calea ferată ce se deplasau pe ruta dintre Detroit și Port Huron. Cu patru ani mai devreme, Michigan Central a inițiat aplicarea comercială a telegrafului folosindu-l pentru a controla mișcarea trenurilor sale, iar Războiul Civil a adus o extindere vastă a transportului și comunicațiilor.

La vârsta de 15 ani, în 1862, Edison l-a salvat pe Jimmie MacKenzie, în vârstă de 3 ani, să nu fie lovit de un tren în mișcare. Tatăl lui Jimmie, agentul de stație J. U. MacKenzie din Mount Clemens, Michigan, a fost atât de recunoscător încât l-a instruit pe Thomas Edison ca operator de telegrafie, el profitând de această ocazia și învățând telegrafia iar în 1863 a devenit ucenic telegraf.

În 1866, la vârsta de 19 ani, Edison s-a mutat în Louisville, Kentucky, unde, în calitate de angajat al companiei Western Union, a lucrat la biroul de știri Associated Press. Edison a cerut să lucreze în tura de noapte, ceea ce ia permis să-și petreacă mult timp cu cele două pasiuni ale sale, cititul și experimentele. În cele din urmă, această ultimă pasiune, l-a costat slujba. Într-o noapte din 1867, el lucra cu o baterie plumb-acid când, din greșeală, a vărsat acid sulfuric pe podea. Acidul a trecut printre scânduri și a ajuns pe tavanul și biroului șefului său care era cu un etaj mai jos, iar în dimineața următoare, Edison a fost concediat.

Mesajele primite inițial pe telegraful Morse erau înscrise ca o serie de puncte și liniuțe pe o fâșie de hârtie care era decodificată și citită, astfel că surditatea parțială a lui Edison nu a reprezentat vreun handicap. Cu toate acestea, receptoarele erau din ce în ce mai des echipate cu o cheie de sunet, ce permitea telegrafilor să „citească” mesajele prin clicuri. Transformarea telegrafiei într-o artă auditivă l-a dezavantajat pe Edison din ce în ce mai mult în timpul carierei sale de șase ani ca telegraf. Edison, fiind alimentat de ingeniozitate și perspicacitate, și-a dedicat o mare parte din energie îmbunătățirii echipamentelor aflate în stadii incipiente și inventării de dispozitive pentru a facilita unele dintre sarcinile pe care limitările sale fizice le făceau dificile. Până în ianuarie 1869, a făcut suficiente progrese cu un telegraf duplex, care era un dispozitiv capabil să transmită două mesaje simultan pe un fir, și o imprimantă, care transforma semnalele electrice în litere, încât a abandonat telegrafia pentru a deveni inventator și antreprenor cu normă întreagă.

Primele invenții.

Primul său brevet a fost pentru înregistratorul electric de voturi, brevetul american 90.646, ce a fost acordat la 1 iunie 1869. Deoarece cererea pentru această invenția a fost mică, Edison, după acest eveniment, se mută în New York.

Edison s-a mutat la New York, unde a intrat inițial în parteneriat cu Frank L. Pope, un renumit expert în electricitate, pentru a produce Imprimanta Edison Universal Stock, care a fost primul mijloc mecanic de transmiterea în timp real a datelor bursiere, de la burse către brokerii și investitorii din întreaga țară, și alte telegrafe de tipărire. Între 1870 și 1875 a lucrat în Newark, New Jersey, și a fost implicat într-o varietate de parteneriate și tranzacții complexe din industria telegrafului, care era extrem de competitivă și complicată, ce a fost dominată de Western Union Telegraph Company. Ca antreprenor independent, a fost disponibil celui mai mare ofertant, jucând din ambele părți împotriva mijlocului. În această perioadă, a lucrat la îmbunătățirea unui sistem telegrafic automat pentru rivalii Western Union. Telegraful automat, care înregistra mesajele prin intermediul unei reacții chimice generate de transmisiile electrice, s-a dovedit a avea un succes comercial limitat, însă lucrarea a avansat cunoștințele lui Edison despre chimie și a pus bazele dezvoltării stiloului electric și mimeografului, care este o presă pentru tipărire cu preț redus, formată dintr-un cilindru înfășurat cu o pânză îmbibată cu cerneală și care funcționează prin forțarea cernelii printr-un șablon pe hârtie, ambele dispozitive fiind importante în industria mașinilor de birou timpurii, conducând indirect la descoperirea fonografului, care era un aparat utilizat pentru înregistrarea și redarea analogică a sunetelor. Sub egida Western Union, el a conceput cvadruplexul, care este un sistem de transmisie telegrafică capabil să transmită patru mesaje simultan pe un fir, însă, baronul căilor ferate și finanțatorul de pe Wall Street, Jay Gould, rivalul acerb al Western Union, fură în decembrie 1874 cvadruplexul din mâna companiei de telegrafie Western Union, și îi plătește lui Edison peste 100.000 USD în numerar, obligațiuni și acțiuni, fiind una dintre cele mai mari plăți făcute pentru o invenție, până în acel moment, însă după acest eveniment au urmat mulți ani de litigii.

Deși Edison a fost un negociator iscusit, a fost un manager financiar slab, adesea cheltuind banii mai repede decât îi câștiga. În 25 decembrie 1871, Edison, ajuns la vârsta de 24 de ani, s-a căsătorit cu Mary Stilwell, în vârstă de 16 ani, pe care o cunoscuse cu două luni înainte, tânăra fiind angajată la unul dintre magazinele sale, care, la rândul său, era la fel de imprudentă în problemele casnice, precum era Edison în afaceri, motiv pentru care, înainte de sfârșitul anului 1875, aceștia se aflau în dificultăți mari financiare. Cei doi au avut trei copii, pe Marion Estelle, care era alintată “Dot”, pe Thomas Alva Edison Jr., căruia i se spunea “Dash” și pe William Leslie, care a călcat pe urmele tatălui, devenind și el inventator.

Pentru a-și reduce costurile și tentația de a cheltui bani, Edison și-a adus tatăl văduv din Port Huron pentru a-l ajuta să construiască, în împrejurimile rurale din Menlo Park, New Jersey, la 12 mile sud de Newark, un laborator de 2 etaje și jumătate și un atelier de mașini, loc unde s-a mutat în martie 1876. L-au însoțit și doi asociați cheie, Charles Batchelor și John Kruesi. Batchelor, s-a născut în 1845 la Manchester, și a fost un maestru mecanic și desenator care l-a completat perfect pe Edison și i-a servit drept „urechi” la proiecte precum fonograful și telefonul. El a fost, de asemenea, responsabil pentru modelarea desenelor pe care Kruesi, un mașinist născut în Elveția, le-a tradus în modele.

Edison a trăit cele mai frumoase momente ale sale la Menlo Park. În timp ce experimenta pe un cablu subacvatic pentru telegraful automat, el a descoperit că rezistența electrică și conductivitatea carbonului, numit atunci plumbago sau plumbul negru, variau în funcție de presiunea la care se afla. Aceasta a fost o descoperire teoretică majoră, care i-a permis lui Edison să conceapă un „releu de presiune” folosind carbon mai degrabă decât magneții obișnuiți, pentru a varia și echilibra curenții electrici. În februarie 1877, Edison a început experimente menite să producă un releu de presiune care să amplifice și să îmbunătățească audibilitatea telefonului, un dispozitiv pe care Edison și alții îl studiaseră, dar pe care Alexander Graham Bell l-a brevetat primul, în 1876. Până la sfârșitul anului 1877 Edison a dezvoltat transmițătorul cu buton de carbon care a fost folosit, după aceea, timp de un secol în difuzoarele și microfoanele telefonului.

Fonograful

Edison a inventat multe dispozitive, inclusiv transmițătorul de carbon, ca răspuns la cerințele specifice pentru produse noi sau îmbunătățiri, însă acesta a avut și darul serendipității, respectiv atunci când observa un fenomen neașteptat, el nu ezita să oprească lucrările și să modifice cursul într-o nouă direcție. Așa a făcut, în 1877, cu cea mai originală descoperire a sa, respectiv fonograful. Deoarece telefonul era considerat o variantă a telegrafiei acustice, Edison, în vara anului 1877, a încercat să conceapă pentru el, așa cum a făcut cu telegraful automat, o mașină care să transcrie semnalele pe măsură ce erau primite, în acest caz sub formă de vocea umană, pentru ca apoi să poată fi transmise ca mesaje telegrafice, telefonul nefiind încă conceput ca un mijloc general de comunicare de la persoană la persoană. Unii cercetători anteriori, în special inventatorul francez Léon Scott, au teoretizat că fiecare sunet, dacă ar putea fi înregistrat grafic, ar produce o formă distinctă asemănătoare cu stenografia sau fonografia – „scriere sonoră”, așa cum era cunoscută atunci. Edison a sperat să materializeze acest concept folosind un transmițător de carbon cu vârf de stilou pentru a face amprente pe o bandă de hârtie parafinată. Spre uimirea lui, adânciturile abia vizibile au generat o reproducere vagă a sunetului atunci când hârtia a fost trasă înapoi sub vârful de stilou.

Edison a făcut cunoscut fonograful din staniol, care a înlocuit banda de hârtie cu un cilindru învelit în staniol, în decembrie 1877. În primă fază, invenția a fost întâmpinată cu neîncredere, un important om de știință francez declarând că este dispozitivul truc al unui ventriloc inteligent. Uimirea publicului a fost urmată rapid de aclamații universale. Edison a devenit cunoscut la nivel mondial și a fost supranumit ”Vrăjitorul din Menlo Park”, deși trecuse un deceniu până când fonograful a fost transformat dintr-o curiozitate de laborator într-un produs comercial.

Lumina electrică

O altă parte a experimentelor sale cu carbonul a dat din nou roade. Samuel Langley, Henry Draper și alți oameni de știință americani aveau nevoie, în 29 iulie 1878, de un instrument extrem de sensibil care să poată fi folosit pentru a măsura schimbările minime de temperatură ale căldurii emise de coroana Soarelui în timpul unei eclipse de soare de-a lungul Munților Stâncoși. Pentru a satisface acestă nevoie, Edison a conceput un „microtazimetru”, care era un instrument de măsurare conceput pentru a măsura radiația infraroșie, bazat pe expansiunea unei tije de vulcanită, al cărei capăt liber acționa asupra unei plăci de carbon introdusă într-un circuit de curent continuu, modificându-i astfel rezistența electrică prin variații de presiune. Acesta a fost o perioadă în care se făceau mari progrese în iluminarea cu arc electric, iar în timpul expediției, pe care Edison a însoțit-o, bărbații au discutat despre caracterul practic al „subdivizării” luminilor cu arc intens, astfel încât electricitatea să poată fi folosită pentru iluminat în același mod ca și „arzătoarele” mici, individuale, pe gaz. Problema de bază părea să fie aceea de a împiedica consumarea arzătorului sau a becului, prevenind supraîncălzirea acestuia. Edison s-a gândit că va fi capabil să rezolve acest lucru prin modelarea unui dispozitiv asemănător microtazimetrului pentru a controla curentul, el anunțând cu îndrăzneală că va inventa o lumină electrică sigură, blândă și ieftină, care să înlocuiască becul cu gaz.

Lumina electrică incandescentă a fost disperarea inventatorilor timp de 50 de ani, însă realizările din trecut ale lui Edison au impus un anumit respect pentru profeția lui lăudăroasă. Astfel, un sindicat de finanțatori de top, inclusiv J.P. Morgan și Vanderbilt, a înființat Edison Electric Light Company și i-au dat lui Edison un avans de 30.000 de dolari, pentru cercetare și dezvoltare. Edison a propus să-și conecteze luminile într-un circuit paralel prin subdivizând curentul, astfel încât, spre deosebire de luminile cu arc, care erau conectate într-un circuit în serie, defecțiunea unui bec să nu provoace defectarea întregului circuit. Unii oameni de știință eminenți au prezis că un astfel de circuit nu ar putea fi niciodată fezabil, însă descoperirile lor s-au bazat pe sisteme de lămpi cu rezistență scăzută, care era singurul tip de lumină electrică de succes la acea vreme. Edison, însă, a hotărât că un bec cu rezistență mare îi va servi scopului și a început să caute unul potrivit.

Edison îl avea ca asistent pe Francis Upton, în vârstă de 26 de ani, absolvent al Universității Princeton, cu un master în științe, care s-a alăturat forței din laborator în decembrie 1878, și a oferit expertiza matematică și teoretică de care Edison ducea lipsă, acesta dezvăluitnd mai târziu că la momentul în care experimenta cu lampa incandescentă, nu înțelesese legea lui Ohm.

Până în vara anului 1879, Edison și Upton au făcut numeroase progrese în ceea ce privește un generator, care, prin acțiune inversă, putea fi folosit ca motor, deoarece Edison, afectat de experimentele eșuate cu lămpi incandescente, a considerat că trebuie să ofere un sistem de distribuție a energiei electrice, nu a luminii. Până în octombrie 1879, Edison și personalul său au obținut rezultate încurajatoare cu un bec de vid complex, controlat de regulator, cu un filament de platină, însă costul platinei ar fi făcut ca lumina incandescentă să fie nesustenabil. În timp ce experimentau cu un izolator pentru firul de platină, ei au descoperit că, în vidul mult îmbunătățit pe care îl obțineau acum prin progresele făcute în pompa de vid, carbonul putea fi menținut pentru o perioadă de timp fără un aparat de reglementare elaborat. Având în vedere lucrările lui Joseph Wilson Swan, un fizician englez, Edison a descoperit că un filament de carbon oferă concomitent atât o lumină bună cât și o rezistența ridicată, necesară subdiviziunii. Au urmat progrese constante, de la prima descoperire de la mijlocul lunii octombrie și până în data de din 3 decembrie, când a fost realizată demonstrația inițială pentru susținătorii Edison Electric Light Company.

Cu toate acestea, abia în vara anului 1880 Edison a stabilit că fibra de bambus carbonizată a făcut un material satisfăcător pentru filament, deși primul sistem de iluminat operativ din lume fusese instalat pe nava cu aburi Columbia, în aprilie. Abia după câteva luni de la acordarea brevetului, Edison și echipa sa au descoperit că un filament de bambus carbonizat poate dura peste 1.200 de ore. Primul sistem comercial cu incandescență „izolat”, cu o singură clădire, a fost amplasat în tipografia din New York, Hinds și Ketcham, în ianuarie 1881. În toamnă, a fost instalat un sistem central de alimentare cu demonstrație temporară la Viaductul Holborn din Londra, împreună cu o expoziție la Palatul de Cristal. Edison însuși a supravegheat așezarea rețelei și instalarea primului sistem de alimentare comercial cu centrală, permanent, din lume în Manhattan, care a devenit operațional în septembrie 1882. Deși primele sisteme au fost afectate de probleme și au trecut mulți ani până când iluminat incandescent alimentat de electricitate, de la stațiile centrale, a făcut incursiuni semnificative în iluminatul cu gaz, stațiile de iluminat izolate pentru hoteluri, teatre și magazine au înflorit, concomitent cu reputația lui Edison ca fiind cel mai mare inventator din lume.

Una dintre descoperirile accidentale făcute în laboratorul din Menlo Park, în timpul dezvoltării luminii incandescente a anticipat descoperirea electronului de către fizicianul britanic J.J. Thomson, 15 ani mai târziu. În 1881–1882, William J. Hammer, un tânăr inginer responsabil cu testarea globurilor de lumină, a observat o strălucire albastră în jurul polului pozitiv a unui bec cu vid și o înnegrire a firului și a becului la polul negativ. Acest fenomen a fost numit pentru prima dată „umbra fantomă a lui Hammer”, însă, când Edison a brevetat becul în anul 1883, acest fenomen a devenit cunoscut sub numele de „efectul Edison”. Oamenii de știință au stabilit ulterior că acest efect a fost explicat prin emisia termoionică de electroni de la electrodul cald la rece și a devenit baza tubului electronic punând bazele industriei electronice.

Când au început lucrările la sistemul de alimentare cu energie electrică, din Manhattan, Edison și-a mutat operațiunile din Menlo Park în New York City, proprietatea din Menlo Park rămânând să fie folosită doar ca și casă de vară.

În august 1884, soția lui Edison, Mary, a cărei sănătate se deteriorase și fiind supusă unor perioade de tulburare mintală, s-a stins din viață, în New York, posibil din cauza unei tumori la creier sau a unei supradoze de morfină. Moartea soției și mutarea din Menlo Park îi marchează lui Edison, prima jumătate a vieții.

Laboratorul lui Edison.

Edison, în vârstă de 39 de ani, rămas văduv și având și trei copii mici, la 24 februarie 1886, ia decizia de a se s-a căsătorit cu Mina Miller, din Ohio, în vârstă de 20 de ani, fiica inventatorului Lewis Miller. El a cumpărat, pentru noua sa mireasă, o proprietate pe deal în West Orange, New Jersey, și a construit în apropiere un mare laborator nou, unde intenționa să fie prima unitate de cercetare adevărată din lume. Cu cea de-a doua soție, Edison are trei copii, pe Madeleine, pe Charles Edison, care a și preluat compania la moartea tatălui său, și pe Theodore Miller Edison, care și el va fi un inventator.

În noul său laborator, Edison a produs fonograful comercial, a fondat industria cinematografică și a dezvoltat acumulatorul alcalin. Cu toate acestea, Edison a trecut de apogeul perioadei sale productive. Manager și organizator slab, a lucrat cel mai bine în medii intime, relativ nestructurate, cu o mână de asociați și asistenți apropiați. Laboratorul din West Orange era prea extins și diversificat pentru talentele sale. Mai mult, deoarece o parte semnificativă a timpului inventatorului a fost ocupată de noul său rol de industriaș, care a venit odată cu comercializarea luminii incandescente și a fonografului, evoluțiile electrice treceau în domeniul matematicienilor și oamenilor de știință cu pregătire universitară. Mai presus de toate, timp de mai bine de un deceniu, energia lui Edison s-a concentrat pe o afacere de extragere a minereului magnetic, care s-a dovedit a fi dezastrul incontestabil al carierei sale.

Primul efort major al noului său laborator a fost comercializarea fonografului, o afacere lansată în 1887 după ce Alexander Graham Bell, vărul său Chichester și Charles Tainter dezvoltaseră grafofonul, care era o versiune îmbunătățită a dispozitivului original al lui Edison, și care folosea în schimb carton cerat în loc de staniol. Doi ani mai târziu, Edison a anunțat că a „perfecționat” fonograful, deși acest lucru era departe de a fi adevărat. De fapt, abia la sfârșitul anilor 1890, după ce Edison a înființat instalații de producție și înregistrare adiacente laboratorului, toate problemele mecanice au fost depășite și fonograful a devenit o propunere profitabilă.

Între timp, Edison a venit cu ideea de a populariza fonograful prin legarea la acesta, în sincronizare, a unui zootrop, care reprezenta un dispozitiv ce dădea iluzia de mișcare a fotografiilor făcute în secvență. I-a repartizat acest proiect, în 1888, lui William K.L. Dickson, un angajat interesat de fotografie. După ce au studiat lucrările diverșilor fotografi europeni care încercau și ei să înregistreze mișcarea, Edison și Dickson au reușit să construiască o cameră de lucru și un instrument de vizionare, care au fost numite, Kinetograf și Kinetoscop, care era un aparat ce reda imagini în mișcare din lumea reală obținute cu ajutorul kinetografului, respectiv un aparat de filmat cu suport fexibil de 35 mm cu perforații. Sincronizarea sunetului și a mișcării s-a dovedit totuși dificilă, iar conceptul de a le lega pe cele două a fost abandonat luând astfel naștere filmul mut. Edison a construit, în 1893, în laborator, prima scenă cinematografică din lume, supranumită „Maria Neagră”, iar în anul următor au fost introduse cu mare succes kinetoscoape, care aveau niște ochiuri ce permiteau unei persoană să vadă imaginile în mișcare. Inventatorii rivali au dezvoltat rapid sisteme de proiecție pe ecran, lucru care a afectat afacerea Kinetoscope, motic pentru care, Edison, a achiziționat un proiector dezvoltat de Thomas Armat și l-a prezentat drept „cea mai recentă minune a lui Edison, Vitascope”, care era un proiector de film, timpuriu, ce folosea lumina pentru a proiecta imagini.

Un alt derivat al fonografului a fost bateria de stocare alcalină, pe care Edison a început să o dezvolte ca sursă de energie pentru fonograf într-o perioadă în care majoritatea caselor încă nu aveau electricitate. Deși au trecut aproximativ 20 de ani până când toate dificultățile legate de baterie au fost rezolvate, însă până în 1909, Edison era principalul furnizor de baterii pentru submarine și vehicule electrice și chiar înființase o companie pentru fabricarea de automobile electrice. În 1912, Henry Ford, unul dintre cei mai mari admiratori ai lui Edison, i-a cerut să proiecteze o baterie pentru auto-pornire, care să fie introdusă pe modelul T. Solicitarea lui Ford a dus la o relație continuă între acești doi americani, iar în octombrie 1929 acesta a organizat sărbătorirea a 50 de ani de la inventarea luminii incandescente, ce s-a transformat într-o apoteoză universală pentru Edison.

Cele mai multe dintre succesele lui Edison au implicat electricitatea sau comunicarea, însă între anii 1880 și începutul anilor 1890, principala prioritate a Laboratorului Edison a fost separatorul magnetic de minereu. Edison lucrase pentru prima dată la separator când căuta platină pentru a fi folosită în lampa cu incandescență experimentală. Dispozitivul trebuia să elimine platina din nisipul purtător de fier. În anii 1880, prețurile minereului de fier au crescut la cote fără precedent, astfel încât i s-a părut că, dacă separatorul ar putea extrage fierul din minereuri de calitate scăzută, inutilizabile, atunci minele abandonate ar putea fi reintroduse în producție în mod profitabil. Edison a achiziționat drepturi asupra a 145 de mine vechi din est și a înființat o mare fabrică pilot la mina Ogden, lângă Ogdensburg, New Jersey. Cu toate acestea, nu a reușit niciodată să depășească problemele de inginerie sau să elimine erorile din sistem, iar când prețurile minereului au scăzut la mijlocul anilor 1890, a renunțat la idee. Până atunci, lichidase toate, cu excepția unei mici părți, din participațiile sale la General Electric Company, uneori la prețuri foarte mici, și se despărțise din ce în ce mai mult de domeniul iluminatului electric.

Totuși, eșecul nu a putut descuraja pasiunea lui Edison pentru invenții, deși niciunul dintre proiectele sale ulterioare nu a avut la fel de mult succes ca cele anterioare, el continuând să lucreze chiar și la 80 de ani.

Moștenirea

Baza muncii lui Edison poate fi văzută în gruparea brevetelor sale: 389 pentru lumină și putere electrică, 195 pentru fonograf, 150 pentru telegraf, 141 pentru baterii de stocare și 34 pentru telefon. Viața și realizările sale simbolizează idealul cercetării aplicate. A inventat întotdeauna din necesitate, cu scopul de a concepe ceva nou pe care să-l poată fabrica. Principiile de bază pe care le-a descoperit au fost derivate din experimente practice, invariabil întâmplător, inversând astfel conceptul ortodox de cercetare pură care duce la cercetare aplicată.

Rolul lui Edison ca operator de atelier de mașini și mic producător a fost crucial pentru succesul său ca inventator. Spre deosebire de alți oameni de știință și inventatori ai vremii, care aveau mijloace limitate și nu aveau o organizație de sprijin, Edison conducea un stabiliment inventiv. El a fost antiteza singuraticului geniu inventiv, deși surditatea i-a impus o izolare propice concepției. Lipsa lui de capacitate managerială a fost, într-un mod ciudat, și un stimulent. Fiind propriul său șef, a continuat să dezvolte proiecte pe care oamenii mai prudenti le-ar fi evitat, apoi a avut tendința să risipească roadele inventivității sale, astfel încât a fost atât liber, cât și forțat să dezvolte idei noi. Puțini bărbați l-au egalat în ceea ce privește pozitivitatea gândirii sale. Edison nu a pus niciodată la îndoială dacă s-ar putea face ceva, ci doar cum.

Cariera lui Edison, prin împlinirea visului american, de la sărac la bogat prin muncă asiduă și inteligență, l-au făcut un erou popular pentru compatrioții săi. Ca temperament, era un egoist dezinhibat, în același timp un tiran pentru angajații săi și cel mai distractiv tovarăș al lor, astfel neexistând momente plictisitoare cu el. Era carismatic și curta publicitatea, dar avea dificultăți în socializare și își neglija familia. Salariații lui, în detrimentul fraternității teoreticienilor „cu părul lung”, i-au determinat uneori pe oamenii de știință formați oficial să-l deprecieze ca fiind anti-intelectual, cu toate acestea, el a angajat ca asistenți, în diferite momente, un număr de fizicieni și matematicieni eminenti, precum Nikola Tesla și A.E. Kennelly. Caracterul contradictoriu al personalității sale puternice, precum și excentricitățile precum capacitatea sa de dormi oriunde, au contribuit la statutul său legendar. Până la vârsta de 30 de ani, se spunea că Edison era cel mai cunoscut american din lume. Când a murit, a fost venerat și plâns ca omul care, mai mult decât oricare altul, a pus bazele revoluției tehnologice și sociale a lumii electrice moderne.

Moartea

Thomas Edison a muncit neobosit până la sfârșitul vieții. El a fost influențat să adopte o dietă populară pentru acea epocă iar singurul lichid pe care îl consuma era un pahar cu lapte la fiecare trei ore, deoarece credea că laptele îl menținea sănătos și plin de energie. În 1930, cu un an înainte ca soțul acesteia să moară, Mina, soția lui Edison, preciza că mâncarea corectă este unul dintre cele mai mari hobby-uri ale lui Edison, și că acesta se trezește la ora 7.00, ia micul dejun la 8.00 și vine acasă pentru prânz și cină, deși el muncește toată ziua.

Thomas Edison a murit pe 18 octombrie 1931, la vârsta de 84 de ani, din cauza unor complicații a diabetului, de care suferea. Marele inventator a fost înmormântat în spatele casei sale din New Jersey, locuință pe care a cumpărat-o în 1886 ca dar de nuntă pentru cea de-a doua soție a sa, Mina.

“Ultima suflare” a lui Thomas Edison este conținută într-o eprubetă care se află la muzeul Henry Ford de lângă Detroit, din SUA. Fondatorul industriei americane de automobile, Henry Ford, era un bun prieten cu Thomas Edison, motiv pentru care îl convinge pe Charles, fiul cel mic al inventatorului, să sigileze într-o eprubetă, aerul din camera lui Edison, la scurt timp după moartea acestuia, ca amintire, iar astăzi, eprubeta, devenind unul dintre cele mai vizitate exponate ale muzeului. S-au făcut, de asemenea, și o mască mortuală din ipsos și ghipsuri ale mâinilor lui Edison.

Invenții:

În 1872, nventează și experimentează sistemul telegrafic duplex prin care se transmit simultan, pe același fir, două telegrame în sensuri contrare.

În anul 1877 inventează fonograful, care este primul aparat de înregistrat sunete și totodată de redare a lor.

În anul 1878, Edison, perfecționează telefonul lui Alexander Graham Bell și folosind microfonul inventat de Hughes, brevetează telefonul cu bobină de inducție și microfon cu cărbune, căruia îi adaugă apoi soneria electrică de apel.

În anul 1879 inventează becul cu incandescență.

În anul 1880 realizează prima distribuție de energie electrică instalând o centrală electrică pe pachebotul transatlantic „Columbia”, care devine astfel prima navă iluminată electric.

În anul 1880 propune un proiect pentru folosirea tracțiunii electrice pe calea ferată.

În ziua de 4 septembrie 1882 în New York, Thomas Edison punea în funcțiune prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraș.

În anul 1883 descoperă efectul care îi poartă numele, ”efectul Edison”, ce se referă la emisia de electroni de către metalele încălzite, cunoscut ca fenomenul de emisie termoelectrică. Acest fenomen este descoperit întâmplător, când, introducând într-un bec cu incandescență o mică placă metalică, observă că un galvanometru din circuit indică trecerea unui curent electric dacă placa era legată la polul pozitiv al sursei de alimentare și rămânea la zero dacă placa era legată la polul negativ al sursei de alimentare. Acestei întâmplării nu i-a acordat importanță meritată, pe moment, însă a notat-o. Acest fenomenul a fost studiat și dezvoltat ulterior de fizicianul John Ambrose Fleming, punându-se astfel bazele electronicii.

În anul 1892 inventează un aparat de luat vederi pentru obiecte sau oameni în mișcare, care folosea o bandă de celuloid de 35 mm cu perforații pe margine. Primele încercări, efectuate în laborator, au fost executate în ritmul de 15 imagini pe secundă, cadență care, pe moment, nu au dat rezultate satisfăcătoare.

În anul 1894 inventează kinetoscopul,care este primul aparat care putea reda imagini în mișcare, cu o frecvență de 45 de imagini pe secundă, inconvenientul aparatului era că permitea vizionarea filmului doar de către o singură persoană. Aparatul folosea benzi de film perforate pe margini, iar imaginile luminate prin transparență puteau fi urmărite printr-o lentilă. Primul „spectacol” public a avut loc într-o sală de pe Broadway, după care acest aparat a fost construit în serie și comercializat.

În anul 1912 realizează un prototip de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful. Rezultatele au fost mai mult spectaculoase decât satisfăcătoare.

În anul 1914 perfecționează acumulatorul alcalin cu plăci de fier și de nichel introduse în soluție apoasă de hidroxid de potasiu sau de sodiu, ca electrolit, ce a fost inventat de germanul Jungner în 1901.

Surse: