(5 iunie 1779 – 17 septembrie 1823)
Gheorghe Lazăr a fost un pedagog, inginer şi teolog, considerat fondatorul învăţământului în limba română din Țara Românească, acesta înființând la București, în 1818, prima şcoală cu predare în limba română, Şcoala de la Sfântul Sava. Catalogat „nepotrivit şi cu totul netrebnic pentru sarcina de învăţător, Gheorghe Lazăr a fost nevoit să părăsească Transilvania şi să se refugieze în Ţara Românească, la Bucureşti, pentru a-și pune în aplicare demersul pedagogic, care nu a fost unul fără obstacle, acesta trăind într-o societate care se opunea vehement schimbărilor şi într-o vreme în care în şcoli se studia exlusiv în limba greacă sau slavonă, limba româna fiind considerată nepotrivită ca şi limbă de studiu şi de predare. Astăzi, în semn de prețuire, mai multe instituții de învățământ îi poartă numele, printre care: Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, Colegiul Național Pedagogic G.L. din Cluj-Napoca.
În data de 5 iunie, ziua naşterii lui Gheorghe Lazăr, începând cu anul 2007, se sărbătoreşte Ziua învăţătorului.
Copilărie
Gheorghe Lazăr s-a născut în data de 5 iunie 1779, în Avrig, jud. Sibiu, într-o familie de ţărani înstăriţi, primul dintre cei 6 copii ai familie, formată din 4 băieţi şi două fete, ai lui Gheorghe şi Maria Lazăr. Părinţii lui Gheorghe au dorit ca primul lor născut să devină preot, astfel că la 9 ani acesta a început cursurile la Şcoala primară din Avrig. Pentru rezultatele deosebite obținute la învăţătură, dar și la îndemnul învăţătorului său, Ioan Barac, Lazăr a fost trimis să-şi continue studiile la Gimnaziul Piariştilor din Cluj, pe care a absolvit-o în 1806, fiind declarat „eminent” la toate materiile.
Din cauza lipsurilor materiale, aproape doi ani, între 1801 şi 1802, a studiat la Gimnaziul Piariştilor din Sibiu, perioadă în care Consistoriul din Sibiu, luând în calcul calităţile sale, l-a selectat pe Lazăr pentru a deveni propovăduitor al catolicismului.
Dacă în prima partea a gimnaziului, Lazăr a fost educat în spirit religios, Ordinul piarist fiind un ordin călugăresc romano-catolic, în a doua parte a studiilor, numite şi gimnaziul superior, acesta şi-a îndreptat atenţia în special asupra filozofiei şi a dreptului. Deși părinții săi aveau o situație financiară mai bună decât multe dintre familiile din acea vreme, în timpul gimnaziului, la Cluj, Lazăr a fost nevoit să dea lecţii particulare fiului unei familii de intelectuali, Gyulay Khun, aici având acces la o bibliotecă bogată, întâlnind alţi intelectuali ai vremii printre care Samuel Crişianul, profesor de logică.
Viena
După obținerea bacalaureatului la Cluj, Lazăr obține o bursă plătită de către Biserica Ortodoxă, în sumă de 200 florini pe an, din fondul sidoxial, prin episcopul ortodox Nicolae Huţovici, pentru a studia la Viena în vederea urmării unei cariere ecleziastice și a ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania, care era vacant de mai bine de zece ani.
La Viena a urmat cursuri de teologie, filosofie, drept, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, ştiinţe militare, medicină, fiind puternic influenţat de curentul iluminist. Spiritul său analitic l-a îndepărtat de şcoala religioasă rigidă, iar în perioada 1806-1809, când Austria a fost ocupată de armata franceză, Gheorghe Lazăr a lucrat ca topograf, alături de alţi studenţi, pentru Napoleon I.
În 1809, pentru a scurtă perioadă de timp, Lazăr revine în ţară sperând să ocupe scaunul episcopal de la Sibiu, însă nu este acceptat şi revine la Viena pentru a-și finaliza studiile.
La Viena a publicat mai multe articole cu caracter pedagogic în care acesta îşi expune concepţiile sale privind cugetarea liberă, admiraţia pentru valorile enciclopedice și pentru concepţiile democratice. Această schimbare de atitudine a lui Gheorghe Lazăr a fost determinantă pentru susţinătorii săi din Consistoriul din Sibiu, care au decis să nu-i mai acorde încrederea pentru a ocupa un post de preot. Totodată, la Viena scrie și traduce un catehism rusesc, o scriere de morală pentru școli și o povestire populară-romantică, „Cetire pentru popor”.
Întoarcerea în Transilvania
După finalizarea studiilor din Viena, în 1811, Gheorghe Lazăr se întoarce la Sibiu, unde a fost hirotonisit arhidiacon și a fost încadrat la Școala teologică ortodoxă, aici lucrând ca dascăl aproape patru ani, timp în care a încercat să publice câteva dintre lucrările scrise la Viena. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și un manual de pedagogie, Lazăr propunând spre tipărire o carte de gramatică româno-germană şi o Geografie a Ardealului însă demersul său nu a avut succes. Faptul că acesta s-a implicat în promovarea limbii române în provincia în care se dorea ca românii să rămână aserviţi în continuare, nu a fost văzut cu ochi buni, acesta intrând în conflict cu episcopul Vasile Moga care a fost un adept al învățământului în limba slavonă, activitatea culturală fiindu-i împiedicată, iar tipărirea manualelor în limba română fiindu-i interzisă.
În anul 1815, Lazăr a candidat pentru funcția de episcop al Episcopiei Aradului, însă mitropolitul Ștefan Stratimirovici s-a opus numirii sale, scaunul episcopal al Aradului rămânând vacant până în anul 1828.
La sfârșitul anului 1815, în urma unui proces disciplinar, guvernatorul Transilvaniei îl destituie în mod abuziv pe Gheorghe Lazăr din funcție și îl pune sub supravegherea autorităților polițienești. Nicolae Iorga preciza că motivele care au stat la baza demisiei sale sunt: „Nepotrivit şi cu totul netrebnic pentru sarcina de învăţător la clerul tânăr al unei naţii care e încă aşa de înapoiată în cultură ca valahii din Ardeal şi, dat fiind felul său de a gândi dat la iveală, e şi primejdios”. În urma nedreptății, a fost dat afară și din postul de dascăl şi din locuinţa primită în cadrul şcolii, iar Gheorghe Lazăr, la recomandarea fostului său învăţător din sat, Ioan Barac, care s-a stabilit între timp la Braşov, este primit de logofeteasa Cantica Bărcăneasa ca învăţător particular pentru fii săi, ulterior suindu-l pe Lazăr în caleaşca sa și trecându-l munţii, în Ţara Românească, bazându-se şi pe faptul că aceasta era rudă cu Grigorie Dimitrie Ghica, devenit ulterior domn al Ţării Româneşti.
Înființarea primei școli în limba Română
Stabilindu-se în București, Lazăr a lucrat ca profesor al nepoţilor banului Grigore Ghica și ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu, acesta având şi atribuţii privind coordonarea şcolilor din Ţara Românească. Împreună cu Iordache Golescu, Ioan Văcărăscu şi mitropolitul Dionisie, Lazăr pune la punct un plan amplu de organizare a şcolii românești, pe trei grade, începând cu şcoala primară, apoi învăţământul mediu şi continuând cu învăţământul superior, universitar. Datorită reputaţiei de inginer şi geometru pe care şi-o câştigase în capitala ţării, Gheorghe Lazăr are şansa “să prezinte personal în Divanul cel mare al ţării, în faţa Domnitorului şi în faţa dascălilor de la Academia grecească din Schitul Măgureanului, planul său de organizare a unei Academii cu ştiinţe în limba română, cuprinzând şcolari de la cei de tot neştiutori până la matematicieni virtuoşi, filozofi şi jurişti…”
Divanul ţării a discutat acest plan aproape trei luni, timp în care Lazăr a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă și slavonă.
La data de 6 martie 1818, planul propus de Gheorghe Lazăr este aprobat, iar la 24 martie 1818, Lazăr își începe activitatea didactică cu predare în limba română la Şcoala de inginerie hotarnică românească. Localul, deşi era amplasat în centrul Bucureştiului, în fostele chilii ale mănăstirii Sf. Sava, era impropriu pentru o şcoală, iar dintre primii săi elevii ai acestei şcoli se numărau copii micilor meseriaşi şi ai târgoveţilor, deoarece cei înstăriți mergeau în continuare la şcolile greceşti și cele cu predare în limba slavonă.
Inaugurarea școlii a fost marcată prin lansarea de către Gheorghe Lazăr a cunoscutei „Înştiinţări”, în care acesta expunea un adevărat proiect de organizare a învăţământului românesc în patru trepte sau „tagme” de învăţături. Prima treaptă, destinată începătorilor, în care erau predate cunoştinţe elementare de scris şi citit, elemente de religie, de gramatică şi aritmetică. În cea de-a doua treaptă, de nivel gimnazial, erau predate gramatica împreună cu sintaxa, poetica cu mitologia, geografia globului pământesc, retorica, şi istoria neamului și a patriei. În cea de-a treia treaptă, se predau discipline de nivel mai înalt, cum ar fi matematici superioare, aritmetica, geometria, trigonometria, algebra, geografia, iniţierea câmpului, economia şi arhitectura. Cea de-a patra treaptă era destinată desăvârşirii studiilor tehnice pentru pregătirea inginerilor, pe de o parte, a juriştilor şi profesorilor, pe de alta, iar pentru cei ce doreau să se facă preoţi, se preconiza un program aparte, cu ore de religie şi istorie a religiei.
Ulterior, Lazăr a elaborat mai multe manuale, “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă”, prin care a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice în limba română, introducând discipline noi precum geometria, filosofia, geografia, gramatica. De-a lungul timpului, efortului său i s-au alăturat și alţi cărturari, cum ar fi Eufrosin Poteca şi Ion Eliade Rădulescu.
Gheorghe Lazăr a introdus termenii precum adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea, latură, triunghi, sin, cosin, punct, linie, poligon, trapez, care își păstrează forma şi azi, în felul acesta, demonstrând că limba română poate fi folosită pentru a transmite cunoştinţe de bază, inginereşti, dar şi cunoştinţe de filozofie, disciplină considerată, la accea vreme, piatra de încercare a unei limbi superioare care poate fi folosită în învăţământul universitar. Până în momentul înfiinţării şcolii de la Sf. Sava, ce a fost numită de către Gheorghe Lazăr “Academia cu ştiinţe”, filozofia era predată numai în limba greacă și slavonă, la academiile domneşti la care nu aveau acces decât cei privilegiaţi.
Noua școală de la Sf. Sava, a devenit curând principalul loc de consolidare și difuzare a culturii românești, din prima generație de elevi făcând parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Teodor Paladi, și Simion Marcovici.
Ultimii ani din viață
Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, într-un timp când cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, lucru care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. La școala lui Lazăr au venit și copiii de prăvăliași, și copiii oamenilor de la marginea orașului, el învățându-i cu dragoste tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă, în română.
În timpul Revoluției din 1821, era firesc ca Gheorghe Lazăr să se împrietenească și cu Tudor Vladimirescu, eroul revoluției, care a stârnit emanciparea politică a țărilor române, oferind o „paralelă” războinică emancipării culturale a lui Lazăr, atât el cât și elevii săi trecând de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere, Gheorghe Lazăr fiind pentru Tudor Vladimirescu un om de încredere și de mare necesitate. Colaborarea lui Gheorghe Lazăr cu revoluționarii i-a atras mai târziu persecuția din partea autorităților statului.
În primăvara anului 1823, Gheorghe Lazăr s-a îmbolnăvit şi a simţit că nu mai are mult de trăit, acesta chemându-l pe fratele său, Onea, numit şi Oancea, să vină cu căruţa la Bucureşti şi să-l ducă în satul lor, în Avrig. În ziua de 17 septembrie 1823, la vârsta de 44 ani, Gheorghe Lazăr se stinge din viață, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale. Pe crucea mormântului său este gravat un epitaf scris de către acesta „Cititorule, ce eşti am fost, ce sunt vei fi, găteşte-te dar”.
Opera sa
Opera principală a lui Gheorghe Lazăr o constituie faptele sale culturale şi activitatea sa pedagogică, bazată pe ideea iluministă potrivit căreia răspândirea culturii şi a ştiinţei în limba poporului va pune capăt înapoierii sociale şi asupririi naţionale. Şcoala de la Sf. Sava, a avut rezultate pe plan naţional prin pregătirea generaţiei paşoptiste, ideile din discursuri, înştiinţări, și apeluri, îmbinând teologismul cu raţionalismul. Activitatea lui Gheorghe Lazăr a fost influenţată de filosofia lui Chr. Wolff, dar şi de opera iluminiştilor francezi, de morala lui Fr. S. Karpe, care susţinea doctrina dreptului raţional sau natural, ideile pedagogice revendicându-se de la filantropism, prin J.H. Campe, urmaşul lui Johann Basedow. Gheorghe Lazăr a fost unul dintre primii adepţi ai filosofiei lui Immanuel Kant, după care a redactat cursuri de filosofie, logică şi metafizică.
Printre lucrările teologice şi moral-educative traduse de către Gheorghe Lazăr, din limba germană, în perioada cât a fost în Viena, se numără „Învăţătura ortodoxă a arhiepiscopului Platon Levşin din Tver”, lucrarea lui J.H.Campe „Învăţături morale ale lui Gottlieb Ehrenweich pentru băieţi”, precum şi povestiri populare şi romantice. Totodată, Lazăr a mai realizat la Viena şi la Sibiu, în 1815, o serie de manuale didactice „Compendiu de geografia Transilvaniei’” şi „Gramatica româno-germană”.
În data de 5 iunie, ziua naşterii lui Gheorghe Lazăr, începând cu anul 2007, se sărbătoreşte Ziua învăţătorului.
Bibliografie:
- George Macovescu: Gheorghe Lazăr, Editura Albatros, București, 1973;
- Ion Heliade Rădulescu: Gheorghe Lazăr, 1839;
- Mircea Popa: De la iluminism la pașoptism, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2004;
- Gheorghe Lazăr: 1782-1823, Emilia Șt Milicescu, Editura Dacia, 1982;
- www.cnlazar.ro/index.php/acasa/cuvantul-directorilor/cine-a-fost-gh-lazar;
- www.scientia.ro/biografii/5112-biografie-gheorghe-lazar-fondatorul-invatamantului-in-limba-romana.html;
- adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/cine-a-fost-de-fapt-gheorghe-lazar-cel-1797136.html;
- www.agerpres.ro/documentare/2019/06/05/documentar-240-de-ani-de-la-nasterea-intemeietorului-invatamantului-romanesc-modern-gheorghe-lazar–320646
