Tina Turner

Evaluează acest articol!

(26 noiembrie 1939 – 24 mai 2023)

Tina Turner, pe numele său real Anna Mae Bullock, s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în orăşelul Nutbush din statul american Tennessee și a fost a fost o cântăreață, actriță, scriitoare și compozitoare pop-rock, supranumită drept „regina muzicii rock’n’roll”, fiind cea mai dinamică solistă din întreaga istorie a muzicii. Tina Turner este una dintre cele mai populare artiste, succesul cântăreței venind odată cu formarea grupului muzical The Ike & Tina Turner Revue, însă după destrămarea formației, cariera sa solo s-a bucurat de atenția publicului internațional, Tina Turner fiind cunoscută pentru vocea puternică, prezența sa scenică și pentru longevitatea carierei, care a durat cinci decenii.

Sub numele Little Ann, ea a apărut pe primul ei album, „Boxtop”, în 1958, iar în 1960, a debutat ca Tina Turner cu single-ul în duet „A Fool in Love”. Duo-ul Ike & Tina Turner a devenit „unul dintre cele mai formidabile spectacole live din istorie”, ei lansând hituri precum „It’s Gonna Work Out Fine”, „River Deep – Mountain High”, „Proud Mary” și „Nutbush City Limits”.

După un început lent al carierei sale solo, Tina Turner a avut „una dintre cele mai mari reveniri din istoria muzicii”, albumul ei multiplatină din 1984, „Private Dancer”, ce conținea hitul „What’s Love Got to Do with It”, a câștigat premiul Grammy pentru Recordul anului și a devenit prima și singura ei piesă pe primul loc în Billboard Hot 100. În vârstă de 44 de ani, Tina Turner, a fost cea mai vârstnică artistă solo care a ajuns în Billboard Hot 100, succesul aceasteia continuând și cu hiturile „Better Be Good to Me”, „Private Dancer”, „We Don’t Need Another Hero”, „Typical Male”, „The Best”, „I Don’t Wanna Fight“ și „GoldenEye”. În timpul turneului mondial „Break Every Rule” din 1988, Tina Turner a stabilit un record mondial Guinness pentru cea mai mare audiență plătită pentru un interpret solo, 180.000 de persoane.

Tina Turner a jucat și în filmele „Tommy”, din 1975 și „Mad Max Beyond Thunderdome”, din 1985. În 1993, a fost lansat „What’s Love Got to Do with It”, un film biografic adaptat după autobiografia ei „I, Tina: My Life Story”, iar în 2018, ea a devenit subiectul musicalului jukebox „Tina: The Tina Turner Musical”. În 2009, după ce și-a încheiat turneul intitulat „Tina!: 50th Anniversary”, care este al 15-lea turneu cu cele mai mari încasări din anii 2000, aceasta s-a retras.

Tina Turner a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume, fiind unul dintre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile, cu un palmares de 12 premii Grammy, care includ opt premii competitive, trei premii Grammy Hall of Fame și un premiu Grammy pentru întreaga viață, fiind prima artistă de culoare care a apărut pe coperta Rolling Stone, aceștia clasând-o printre cei mai mari 100 de artiști ai tuturor timpurilor și cei mai mari 100 de cântăreți ai tuturor timpurilor.

Tina Turner are o stea pe Hollywood Walk of Fame și St. Louis Walk of Fame, a fost inclusă de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, prima dată cu Ike Turner în 1991 și a doua oară ca artist solo în 2021, iar în 2005, a primit și premiul Kennedy Center Honors și Women of the Year.

Tinerețea

Tina Turner este fiica cea mică a lui Floyd Richard Bullock și a soției sale Zelma Priscilla, ce locuiau în comunitatea rurală Nutbush, Tennessee, unde tatăl ei lucra ca supraveghetor al fermierilor mătași la ferma Poindexter, de pe autostrada 180, ea amintindu-și că la o vârstă fragedă a cules bumbac cu familia ei.

Tina Turner a avut două surori mai mari, Evelyn Juanita Currie și Ruby Alline Bullock, iar în copilărie, cele trei surori au fost separate când părinții lor s-au mutat în Knoxville, Tennessee, pentru a lucra la o unitate de apărare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tina a mers să stea cu bunicii ei paterni, stricti și religioși, Alex și Roxanna Bullock, ce erau diaconi ai Bisericii Baptiste Misionare Woodlawn. După terminarea războiului, familia Tinei s-a reunit la Knoxville, iar doi ani mai târziu, aceștia s-au reîntors în Nutbush unde au locuit în comunitatea Flagg Grove, Tina Turner urmând școala elementară Flagg Grove din clasa întâi până la în clasa a opta.

În tinerețe, Tina Turner a cântat în corul bisericii baptiste de la Nutbush’s Spring, însă relația dificilă a părinților acesteia și-a spus cuvântul, aceasta având o copilărie haotică. Când Tina avea 11 ani, în 1950, mama acesteia, dorind să scape din relația abuzivă pe care o avea cu tatăl acesteia, a fugit fără avertisment, mutându-se în St. Louis. La aproximativ doi ani după ce mama acesteia a părăsit familia, în 1952, tatăl acesteia s-a recăsătorit cu o altă femeie, mutându-se în Detroit, iar Tina Turner și surorile ei au fost trimise să locuiască cu bunica lor maternă, Georgeanna Currie, în Brownsville, Tennessee. În autobiografia sa, „ I, Tina”, aceasta a declarat că părinții ei nu au iubit-o și că nu a fost dorită, mama acesteia, Zelma, plănuind să-l părăsească pe tatăl acesteia, Floyd, însă a rămas însărcinată și nu l-a mai părăsit, spunând că mama acesteia „era o femeie foarte tânără care nu și-a dorit un alt copil”.

În adolescență, Tina a lucrat ca muncitoare în gospodăria familia Henderson și tot aici se afla când a fost înștiințată că sora ei vitregă Evelyn a murit într-un accident de mașină alături de verișorii ei Margaret și Vela Evans. Când Tina Turner avea 16 ani, bunica maternă a acesteia a murit, ea fiind nevoită să plece și să locuiască cu mama ei în St. Louis, Missouri, unde a absolvit, în 1958, și Liceul Sumner, iar după absolvire aceasta a lucrat ca asistentă medicală la Spitalul Barnes-Jewish, din St. Louis, Missouri.

Începutul carierei

Tina Turner și sora acesteia Ruby Alline Bullock, frecventau cluburile de noapte din St. Louis și East St. Louis. Într-o noapte, aceasta l-a văzut pentru prima dată pe Ike Turner cântând cu trupa sa Kings of Rhythm la Manhattan Club din East St. Louis și fiind impresionată de talentul lui, i-a cerut lui Turner să o lase să cânte în trupa lui. Deși puține femei au cântat vreodată cu Ike Turner, acesta a spus că o va suna, însă nu a făcut-o niciodată. Într-o noapte din anul 1957, Tina, nemulțumită de faptul că Ike Turner nu a sunat-o, a pus mâna pe microfonul toboșarului de la Kings of Rhythm, Eugene Washington, în timpul unei pauze și a cântat balada blues „You Know I Love You”. După ce a auzit-o cântând, Ike Turner i-a propus să cânte pentru tot restul nopții, Tina devenind un vocalist special al trupei sale. În această perioadă, Ike a învățat-o pe Tina punctele mai fine ale controlului vocal și performanței, iar prima înregistrare a Tinei a fost în 1958 sub numele Little Ann cu single-ul „Boxtop”.

În 1960, Ike Turner a scris piesa „A Fool in Love” pentru cântărețul Arthur Lassiter, iar Tina urma să cânte în fundal alături de vocaliștii lui Lassiter, cei de la Artettes. În ziua în care a fost programată înregistrarea piesei la Studiourile Technisonic, Arthur Lassiter nu a apărut la sesiunea de înregistrare și deoarece Ike Turner plătise deja pentru timpul în studio, Tina i-a sugerat acestuia să fie ea principala voce. În cele din urmă Ike Turner a decis să folosească voce Tinei pentru a înregistra un demo, având intenția de a-i șterge vocea ulterior și de a-i adăuga vocea lui Lassiter la o dată ulterioară. Disc jockey-ul local din St. Louis, Dave Dixon, l-a convins pe Ike Turner să trimită caseta lui Juggy Murray, președintele casei de discuri R&B Sue Records, iar acesta, după ce a auzit melodia, a fost impresionat de vocea Tinei, afirmând că „Tina a sunat ca un țipăt de murdărie. Era un sunet funky”. Juggy Murray a cumpărat piesa și i-a plătit lui Ike un avans de 25.000 de dolari pentru drepturile de înregistrare și publicare, Murray convingându-l pe acesta să o facă pe Tina „steaua spectacolului”. Acesta a fost momentul în care Anna Mae Bullock a devenit Tina Turner, deoarece Ike Turner a crezut că acesta este un nume mai potrivit, Tina fiind inspirat de Sheena, Queen of the Jungle și Nyoka the Jungle Girl la care a adăugat numele său de familie, Turner, marcând numele ca formă de protecție, astfel încât, dacă Anna Mae Bullock l-ar fi părăsit așa cum au făcut-o cântăreții săi anteriori, să o poată înlocui cu o altă „Tina Turner”.

Astfel, în iulie 1960, Anna Mae Bullock a fost prezentat publicului ca Tina Turner cu single-ul „A Fool in Love”, piesa care a ajuns pe locul 2 în topul Hot R&B Sides și pe locul 27 în Billboard Hot 100, jurnalistul Kurt Loder descriind piesa drept „cel mai negru disc care s-a strecurat vreodată în topurile pop albe de la „What’d” în stil gospel al lui Ray Charles”. Alte single-uri lansate de Ike & Tina între 1960 și 1962 au inclus hiturile R&B „It’s Gonna Work Out Fine”, care a ajuns pe locul 14 în Hot 100 și pe locul 2 în topul R&B în 1961, câștigându-le o nominalizare la Grammy pentru cea mai bună interpretare rock and roll, „I Idolize You”, „Poor Fool” și „Tra La La La La La”.

Între 1963 și 1965, trupa a organizat turnee constant și a produs single-uri R&B de succes moderat. Primul single creditat al duo-ul Turner a fost „Too Many Ties That Bind”, ce a fost lansat de la casa de discuri Sonja Records a lui Ike în 1964, iar un alt single al duo-ului, „You Can’t Miss Nothing That You Never Had”, a ajuns pe locul 29 în topul Billboard R&B. După mandatul lor la Sue Records, duo-ul a semnat cu mai mult de zece case de discuri în restul deceniului, inclusiv Kent, Cenco, Tangerine, Pompeii, A&M și Minit iar în 1964, au semnat cu Loma Records, o subsidiară a Warner Bros. Records, condusă de Bob Krasnow, acesta devenind și managerul lor la scurt timp după ce au părăsit Sue Records. Cu casa de discuri Warner Bros. Records au realizat primul lor album în topuri cu „Live! The Ike & Tina Turner Show”, care a ajuns pe locul 8 în topul Billboard Hot R&B LP-uri în februarie 1965. Single-urile lor „Tell Her I’m Not Home” lansate cu Loma Records și „Good Bye, So Long” lansate cu Modern Records au fost top 40 de hituri R&B în 1965.

Succesul: 1966–1975

Impresionat de interpretarea duo-ului Turner de la „The Big T.N.T. Show”, producătorul american Phil Spector și-a manifesta interesul de a colabora cu Ike și Tina Turner, încheind în acest sens o înțelegere cu managerul acestora, Bob Krasnow, care era și șeful Loma, Spector oferind 20.000 de dolari pentru controlul creativ asupra sesiunilor de producție cu Ike și Tina Turner și a-i elibera de contractul cu Loma Records. Duo-ul a semnat cu casa de discuri Spector’s Philles în aprilie 1966, iar primul lor single „River Deep – Mountain High”, care a fost lansat în mai 1966 și care a purtat și coperta albumului, a avut succes în străinătate, ajungând pe locul 3 în UK Singles Chart și pe locul 1 pe Los 40 Principales din Spania, însă nu a reușit să ajungă mai sus decât locul 88 în Billboard Hot 100. Totuși, succesul albumului i-a oferit lui Ike și Tina Turner, în toamna anului 1966, un loc de deschidere în turneul Rolling Stones din Marea Britanie, iar în noiembrie 1967, Tina Turner a devenit prima artistă de culoare care a apărut pe coperta revistei Rolling Stone.

Duo-ul a semnat cu Blue Thumb Records în 1968, iar în 1969 au lansat albumul „Outta Season” cu single-ul „I’ve Been Loving You Too Long”. Mai târziu în acel an au lansat albumul „The Hunter”, iar piesa de titlu, „The Hunter” i-a adus Tinei Turner o nominalizare la Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală R&B feminină. Succesul celor două albume au făcut ca revista „Las Vegas Magazine” să devină cap de afiș, duo-ul devenind din ce în ce mai cunoscut, la show-urile lor participând o varietate de celebrități, inclusiv David Bowie, Sly Stone, Janis Joplin, Cher, James Brown, Ray Charles, Elton John și Elvis Presley.

Duo-ul Ike și Tina Turner a lansat două albume în 1970, „Come Together” și „Workin’ Together”, iar coverul piesei „I Want to Take You Higher” al trupei Sly and the Family Ston, s-a clasat pe locul 34 în clasamanetul Hot 100. Aceste două albume au marcat un punct de cotitură în cariera celor doi, aceștia diversificând repertoriul lor obișnuit de R&B, incorporând mai multe melodii rock precum „Come Together”, „Honky Tonk Woman” și „Get Back”.

La începutul anului 1971, coverul piesei „Proud Mary” de la Creedence Clearwater Revival a devenit cel mai mare hit al lor, single-ul ajungând pe locul 4 în Top 100 și vânzându-se în peste un milion de copii, duo-ul Ike și Tina Turner câștigând un Grammy pentru cea mai bună interpretare R&B de către un duo sau un grup.

În iulie 1971, aceștia au lansat albumul lor live, „What You Hear Is What You Get”, ce a fost înregistrat la Carnegie Hall și a devenit primul lor album Gold Certified, acesta vânzându-se în peste 500000 de unități.

În 1972, duo-ul Ike și Tina Turner și-au deschis studioul de înregistrare Bolic Sound lângă casa lor din Inglewood și au ajuns să colaboreze cu casa de producție United Artists Records. Această perioadă a fost productivă pentru cei doi, Tina Turner scriind nouă din cele zece piese de pe albumul lor „Feel Good”, iar single-ul lor din 1973 „Nutbush City Limits” scris de Tina Turner, a ajuns pe locul 1 în Austria, pe locul 4 în Marea Britanie și în top cinci în alte câteva țări, fiind Silver Certified pentru că s-a vândut în peste 250000 de unități în Marea Britanie. În urma succesului lor, aceștia au primit premiul Golden European Record, primul de acest fel acordat vreodată, ca urmare a vânzării a peste un milion de discuri cu albumul „Nutbush City Limits” în Europa.

În 1974, duo-ul a lansat albumul „The Gospel According to Ike & Tina”, care a fost nominalizat la Grammy pentru cea mai bună interpretare Soul Gospel. Ike a primit și o nominalizare solo pentru single-ul său „Father Alone” de pe același album album.

Primul album solo al Tinei Turner, „Tina Turns the Country On!”, i-a adus o nominalizare pentru cea mai bună interpretare vocală R&B și tot în acest an, Tina Turner a filmat opera rock „Tommy”, la Londra, ea jucând rolul „Acid Queen”, o prostituată dependentă de droguri, prestația ei fiind apreciată de către critici.

În 1975, Tina Turner a lansat un al doilea album solo, intitulat „Acid Queen”, ce a ajuns pe locul 39 în topul Billboard R&B.

Separarea: 1976

La mijlocul anilor 1970, Ike Turner ajunsese un dependent de cocaină, iar relația sa cu Tina Turner ajunsese să fie din ce în ce mai dificilă. Ike își făcuse planuri să părăsească United Artists Records pentru un contract pe cinci ani cu Cream Records pentru suma de 150.000 de dolari pe an, acord ce urma să fie semnat la 5 iulie 1976. Pe 1 iulie, familia Turner a zburat din Los Angeles la Dallas, iar în drum spre hotel, aceștia au intrat într-o altercație fizică. La scurt timp după ce au ajuns la hotel, Tina Turner a fugit de lângă Ike, având asupra sa doar 36 de cenți și un card de benzină Mobil, ascunzându-se în hotelul Ramada Inn. Tina Turner a cerut divorțul pe 27 iulie, iar acesta s-a finalizat pe 29 martie 1978. Deși Ike și Tina Turner erau despărțiți, United Artists Records a mai lansat încă două albume de studio creditate duo-ului, „Delilah’s Power”, în 1977 și „Airwaves”, în 1978, acestea conținând melodii de la ultime sesiuni de înregistrare, respectiv, piese încă nelansate sau variante alternative a unor piese lansate de către aceștia în anii 1960.

Cariera solo

În 1976 și 1977, Tina Turner a câștigat venituri apărând în emisiuni TV precum „The Hollywood Squares”, „Donny & Marie”, „The Sonny & Cher Show” și „The Brady Bunch Hour”, însă după despărțirea de Ike, procesele împotriva acestora au fost în creștere din cauza concertelor anulate. În 1977, Tina Turner a reapărut în lumina reflectoarelor etalând o imagine mai sexy, purtând costume create de Bob Mackie. Aceasta a condus o serie de spectacole de cabaret la Caesars Palace din Las Vegas și a concertat în locații mai mici din Statele Unite, iar spre finalul anului a început primul său turneu de concerte solo în Australia.

În 1978, Tina Turner a lansat al treilea album solo, „Rough”, cu United Artists Records, albumul fiind distribuit în America de Nord și Europa pe EMI. Albumul, împreună cu continuarea acestuia din 1979, „Love Explosion”, care a inclus o scurtă diversiune către muzica disco, nu a reușit să ajungă în topuri, dezamăgind, motiv pentru care United Artists Records și Turner au încetat colaborarea. Fără premisa unui succes, ea a continuat să cânte și și-a început al doilea turneu solo.

În 1979, după ce a văzut-o cântând la hotelul Fairmont din San Francisco, managerul australian Roger Davies a fost de acord să o managerieze pe Tina Turner, aceasta lucrând în Italia ca interpret obișnuit la serialul „Luna Park” de pe Rai 1 TV, găzduit de Pippo Baudo și Heather Parisi, ulterior plecând într-un turneu controversat de cinci săptămâni în Africa de Sud în timpul regimului de apartheid, decizie pe care Tina a regretat-o, declarând că era „naivă în privința politicii din Africa de Sud” la acea vreme.

Până în 1983, cariera Tinei Turner a fost considerată nostalgică, aceasta cântând mai ales în sălile de bal și cluburile hotelurilor din Statele Unite. În noiembrie 1983, ea și-a lansat coverul piesei „Let’s Stay Together” de Al Green, care a fost produsă de B.E.F., piesa ajungând topul mai multor țări europene, inclusiv pe locul 6 în Marea Britanie. În SUA, această piesă a ajuns pe locul 26 în Billboard Hot 100, pe locul 1 pe Hot Dance Club Songs și pe locul 3 în Hot Black Singles. După succesul suprinzător al single-ului, Capitol Records i-a acordat Tinei Turner un răgaz de două săptămâni pentru a-și înregistra albumul „Private Dancer”, album ce a fost lansat în mai 1984. Albumul „Private Dancer” a fost un succes internațional, ajungând pe locul 3 în Billboard 200 și pe locul 2 în Regatul Unit, albumul fiind de 5 ori Platinum Certified în Statele Unite, vânzându-se în peste 10 milioane de copii în întreaga lume, devenind cel mai de succes album al acesteia. Tot în mai 1984, Capitol Records a lansat cel de-al doilea single al albumului, „What’s Love Got to Do with It”, melodia fiind înregistrată anterior de grupul pop Bucks Fizz.

La 1 septembrie 1984, Tina Turner a obținut primul și singurul ei loc pe locul 1 în Billboard Hot 100 cu single-ul „What’s Love Got to Do with It”. Următoarele single-uri „Better Be Good to Me” și „Private Dancer” au fost hituri în top 10 în SUA. În același an, a lansat un duet cu David Bowie cu un cover al piesei „Tonight” a lui Iggy Pop, piesa clasându-se pe locul 53 atât în Marea Britanie, cât și în S.U.A.

Revenirea Tinei Turner a culminat cu câștigarea celor trei premii Grammy la cea de-a 27-a ediție anuală a Premiilor Grammy, inclusiv premiul Grammy pentru Recordul anului pentru single-ul „What’s Love Got to Do with It”, iar în februarie 1985, ea a pornit un al doilea turneu mondial pentru a susține albumul „Private Dancer”.

Succesul Tinei Turner a continuat, aceasta călătorind în Australia unde a jucat alături de Mel Gibson în filmul post-apocaliptic din 1985 „Mad Max Beyond Thunderdome”, înfățișând-o pe încântătoarea mătușă Entity, conducătorul orașului Bartertown, acest rol punând capăt absenței de 10 ani din industria filmului. Producția a fost un succes global, încasând peste 36 de milioane de dolari în Statele Unite, Tina Turner primind ulterior premiul NAACP Image Award pentru cea mai bună actriță pentru rolul mătușii Entity. Cu această ocazie, Tina a înregistrat două melodii pentru film, „We Don’t Need Another Hero – Thunderdome” și „One of the Living”, ambele devenind hituri, ea câștigând un premiu Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală rock feminină. Piesa „It’s Only Love”, în duet cu Bryan Adams, a fost nominalizată la premiul Grammy, însă videoclipul a câștigat un MTV Video Music Award pentru cea mai bună interpretare pe scenă.

În 1986, Tina Turner a lansat cel de-al șaselea album solo, „Break Every Rule”, acesta ajungând pe locul 1 în patru țări, fiind vândut în peste cinci milioane de copii în întreaga lume în primul an de la lansare, album ce conținea single-urile „Typical Male”, „Two People”, „What You Get Is What You See” și „Back Where You Started”, care i-au adus artistei premii Grammy. Înainte de lansarea acestui albumului, Tina și-a publicat autobiografia „I, Tina”, care a devenit un bestseller, în acel an, ea a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Turneul ei „Break Every Rule World Tour”, care a început în martie 1987 la München, Germania, a fost al treilea turneu cu cele mai mari încasări al unei artiste din America de Nord în acel an, iar în ianuarie 1988, Tina Turner a cântat în fața a aproximativ 180.000 de persoane pe stadionul Maracanã din Rio de Janeiro, stabilind un record mondial Guinness, la acea vreme, pentru cea mai mare prezență plătită la un concert pentru un artist solo.

În aprilie 1988, Tina Turner a lansat albumul „Tina Live in Europe”, care a câștigat un premiu Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală rock feminină. După încheierea turneului și după ce și-a luat o pauză, Tina Turner a apărut din nou pe scenă, cu un noul album „Foreign Affair”, lansat în 1989, care a ajuns pe locul 1 în opt țări, inclusiv în Marea Britanie, albumul fiind de 5 ori Platinum Certified în Marea Britanie, vânzându-se în peste șase milioane de copii în întreaga lume, incluzând single-ul internațional „The Best”.

În 1990, Tina Turner și-a început cel de-al șaptelea turneu „Foreign Affair: The Farewell Tour”, în Europa, la care au participat aproape patru milioane de spectatori, doborând recordul stabilit anterior de către Rolling Stones, pentru un turneu european.

În octombrie 1991, Tina Turner a lansat prima ei compilație cu cele mai mari hituri ale sale „Simply the Best”, care s-a vândut în peste șapte milioane de copii în întreaga lume, acesta fiind cel mai vândut album al ei în Marea Britanie, unde a fost de 8 ori Platinum Certified, cu peste două milioane de copii vândute.

În 1991, Ike și Tina Turner au fost incluși în Rock and Roll Hall of Fame. Ike Turner, în acel moment, era încarcerat, iar Tina Turner nu a participat, aceasta declarând, prin intermediul publicistului ei, că și-a luat concediu după turneul ei și că s-a simțit „nepregătită din punct de vedere emoțional să se întoarcă în SUA și să răspundă evenimentului în modul în care și-ar dori ea”, Phil Spector acceptând premiul în numele lor.

În 1993 a avut loc lansarea filmul semi-autobiografic „What’s Love Got to Do with It”. Filmul i-a avut ca protagoniști, în rolurile principale, pe Angela Bassett ca Tina Turner și Laurence Fishburne ca Ike Turner, aceștia primind, pentru rolurile lor, nominalizări la Oscar pentru cea mai bună actriță și cel mai bun actor. Deși nu a fost foarte implicată în film, Tina Turner a contribuit la coloana sonoră pentru „What’s Love Got to Do with It”, reînregistrând cântece vechi și câteva piese noi, inclusiv single-ul „I Don’t Wanna Fight” de pe coloana sonoră, fiind unul dintre hiturile din top 10 din SUA și Marea Britanie.

În 1995, Tina Turner se reîntoarce în studio, unde lansează single-ul „GoldenEye”, care a fost scris de Bono și Edge de la U2 pentru filmul „James Bond: GoldenEye”.

În 1996, Tina Turner a lansat albumul „Wildest Dreams” care a fost însoțit de „Wildest Dreams Tour”, iar în septembrie 1999, înainte de a sărbători cea de-a 60-a aniversare, Tina Turner a lansat piesa „When the Heartache Is Over” ca single principal de pe cel de-al zecelea și ultimul ei album solo, „Twenty Four Seven”. Succesul single-ului și al turneului ce a urmat au ajutat albumul să devină Gold Certified de către RIAA. Turneul „Twenty Four Seven” a fost turneul cu cele mai mari încasări din anii 2000, încasând peste 120 de milioane de dolari. Cele două concerte ale ei de pe stadionul Wembley au fost înregistrate de regizorul David Mallet și lansate în DVD-ul „One Last Time Live in Concert”, iar la un concert din Zürich, Elveția, în iulie 2000, Tina Turner a anunțat că se va retrage din muzică când turneul se va sfârși.

Apusul carierei

În noiembrie 2004, Tina Turner a lansat albumul „All the Best”, care a debutat pe locul 2 în topul Billboard 200 a albumelor din 2005, devenind cea mai înaltă clasare a vreunui album de-al ei în Statele Unite, albumul devenind, la trei luni după lansare, Platinum Certified în SUA, precum și Platinum în alte șapte țări, inclusiv Marea Britanie.

Tina Turner a revenit pe scenă în februarie 2008 la Premiile Grammy, unde a cântat alături de Beyoncé, ocazie cu care a câștigat și un premiu Grammy ca artist prezentat pe albumul „River: The Joni Letters”. În octombrie 2008, Tina Turner și-a început primul ei turneu pe care l-a avut în ultimii zece ani „Tina!: 50th Anniversary Tour”, aceasta lansând în sprijinul turneului, o compilație cu cele mai mari hituri. Turneul Tinei a fost un succes uriaș, devenind unul dintre cele mai bine vândute turnee din toate timpurile, iar după terminarea turneului, în 2009, Tina Turner s-a retras oficial din orice spectacol.

În 2009, Tina devine cofondator al unei fundații muzicale globale, alături de muzicianul creștin elvețian Regula Curti și de budistul tibetan elvețian Dechen Shak-Dagsay, intitulată „Beyond Foundatio”, Tina lansând în parteneriat cu grupul elvețian de cântărețe spirituale Beyond, patru albume de muzică spirituală sau înălțătoare „Buddhist and Christian Prayers”, în 2009, „Children”, în 2011, „Love Within”, în 2014 și „Awakening”, în 2017.

În decembrie 2016, Tina Turner a anunțat că a lucrat la „Tina”, un musical bazat pe povestea ei de viață, în colaborare cu Phyllida Lloyd și Stage Entertainment. Spectacolul a fost pus în scenă în aprilie 2018 la Teatrul Aldwych din Londra, cu Adrienne Warren în rolul principal.

Tina Turner a primit premiul Grammy pentru întreaga viață în 2018, iar a doua carte autobiografică a sa, „My Love Story”, a fost lansat în octombrie 2018. În 2020, a colaborat cu producătorul norvegian Kygo pentru un remix al pisei „What’s Love Got to Do with It”, iar odată cu această lansare, ea a devenit prima artistă care a avut un hit în Top 40 timp șapte decenii consecutive în Marea Britanie.

În 2020, Turner și-a lansat cea de-a treia carte, „Happiness Becomes You: A Guide to Changing Your Life for Good”, carte pe care a scris-o împreună cu autorul american Taro Gold și cântăreața elvețiană Regula Curti și care a fost aleasă de editorii Amazon drept cea mai bună carte de non-ficțiune din 2020.

În 2021, Tina Turner a apărut în filmul documentar „Tina” regizat de Dan Lindsay și T.J. Martin.

În octombrie 2021, Tina Turner și-a vândut drepturile muzicale către BMG Rights Management pentru aproximativ 50 de milioane de dolari, iar Warner Music încă se ocupa de distribuția muzicii sale. În aceeași lună, Tina Turner a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame ca artist solo, acceptând premiul ei prin intermediul unei transmisiuni live, din casa ei de lângă Zurich, Elveția.

Viața Personală

În timp ce încă se afla în Brownsville, Tina Turner, pe atunci numindu-se Anna Mae Bullock, s-a îndrăgostit pentru prima dată de Harry Taylor. Aceștia s-au cunoscut la un meci de baschet al liceului și deși Taylor a urmat inițial o altă școală, acesta s-a mutat pentru a fi lângă ea. În 1986, Tina Turner preciza pentru revista Rolling Stone că „Harry era foarte popular și avea o mulțime de iubite”, relația celor doi încheindu-se după un an, după ce Tina a descoperit că Taylor se căsătorise cu o altă fată cu care acesta urma să aibă un copil.

După ce s-au mutat în St. Louis, Tina Turner și sora ei Alline au făcut cunoștință cu Kings of Rhythm, trupa lui Ike Turner. Alline se întâlnea cu toboșarul trupei, Eugene Washington, iar Tina Turner a început să se întâlnească cu saxofonistul Raymond Hill. După ce Tina a rămas însărcinată în ultimul an de liceu, s-a mutat la Hill, care locuia cu Ike Turner. În memoriile sale, Tina preciza că: „Nu l-am iubit la fel de mult pe cât îl iubeam pe Harry. Dar el era arătos. M-am gândit: „Copilul meu va fi frumos.”. Relația lor s-a încheiat brusc, după ce Raymond Hill și-a rupt glezna, în timpul unui meci de lupte pe care l-a avut cu cântărețul Kings of Rhythm, Carlson Oliver. Raymond Hill s-a întors în orașul său natal, Clarksdale, înainte ca fiul lor Craig să se nască, în august 1958, lăsându-o pe Tina Turner să se descurce singură.

Când vine vorba de relația timpurie a Tinei Turner cu Ike Turner, aceasta poate fi asemănată cu cea a unui „frate și soră dintr-o altă viață”. Aceștia au fost prieteni platonici din momentul în care s-au cunoscut, din 1957 și până în 1960.

După ce a înregistrat piesa „A Fool In Love”, Tina Turner i-a spus lui Ike că vrea să pună capăt relației lor, Ike lovind-o în cap cu o placă din lemn. Tina Turner a precizat că acest incident a fost prima dată când Ike i-a „insuflat frică”, însă ea a decis să rămână cu el pentru că „chiar îi păsa de el”. După nașterea fiului lor, Ronnie, în octombrie 1960, în 1962, cuplul s-a mutat în Los Angeles și s-au căsătorit în Tijuana. În 1963, Ike a cumpărat o casă în zona View Park, unde i-au adus pe fiul lor Ronnie, pe fiul lui Tinei Turner, pe Craig, și pe cei doi fii ai lui Ike cu Lorraine, pe Ike Jr. și Michael, din St. Louis pentru a locui cu ei. Tina a dezvăluit în cartea acesteia „I, Tina” că Ike a fost abuziv și promiscuu pe tot parcursul căsătoriei lor, ceea ce a dus la tentativa ei de sinucidere din 1968, prin supradoză cu pastile de Valium. Tina a dezvăluit că „Relația mea cu Ike a fost cea care m-a făcut cea mai nefericită. La început, fusesem cu adevărat îndrăgostită de el. Uite ce a făcut pentru mine. Dar era total imprevizibil.”, Ike fiind diagnosticat la bătrânețe cu tulburare bipolară.

Tina Turner l-a părăsit brusc pe Ike după ce au avut o altercație în drum spre Dallas Statler Hilton, pe 1 iulie 1976. Tina a fugit cu doar 36 de cenți și un card de carburant Mobil în buzunar, la Ramada Inn, amplasat pe partea opusă de autostradă, pentru a se ascunde. Pe 27 iulie, Tina a cerut divorțul pe motiv de diferențe ireconciliabile, iar prin cererea ei de divorț cerea 4.000 de dolari pe lună pensie alimentară, 1.000 de dolari pe lună pentru întreținerea copilului și custodia fiilor ei Craig și Ronnie. Divorțul a fost finalizat la 29 martie 1978, iar în sentința finală de divorț, Tina Turner și-a asumat responsabilitatea pentru concertele ratate, precum și pentru o garanție IRS. Tina Turner a păstrat drepturile de autor pentru cântecele pe care ea le scrisese, însă Ike a primit drepturile de publicare pentru compozițiile lui și ale ei. Tina și-a păstrat, de asemenea, cele două mașini Jaguar, blănurile și bijuteriile împreună cu numele ei de scenă, cedându-i lui Ike partea ei din studioul lor de înregistrări Bolic Sound, companii de editură, proprietăți imobiliare, el păstrând și cele patru mașini. Mai mulți promotori au pierdut bani și i-au dat în judecată pentru a-și recupera pierderile, iar timp de aproape doi ani, Tina Turner a cântat în cluburi mici pentru a-și plăti datoriile.

Ike Turner a declarat în mai multe rânduri că el nu a fost niciodată căsătorit oficial cu Tina Turner, deoarece el a fost căsătorit legal cu o altă femeie la momentul ceremoniei lor. Cu toate acestea, au avut o căsătorie de drept comun și au trebuit totuși să treacă printr-un divorț oficial.

În autobiografia sa „Takin’ Back My Name”, Ike Turner a declarat: „Sigur, am pălmuit-o pe Tina. Ne-am certat și au fost momente când am lovit-o cu pumnul până a căzut la pământ, fără să mă gândesc. Dar nu am bătut-o niciodată”.

După moartea lui Ike, de pe 12 decembrie 2007, Tina Turner a emis o scurtă declarație prin intermediul purtătorului ei de cuvânt: „Tina nu a avut niciun contact cu Ike în mai mult de 30 de ani și nu se vor mai emite alte declarații viitoare”. Sora Tinei, Alline, încă îl considera pe Ike ca fiind cumnatul său, aceasta participând la înmormântarea acestuia. Tina Turner declara „ca persoană în vârstă, l-am iertat, dar nu aș lucra cu el. A cerut încă un turneu cu mine și i-am spus: „Nu, absolut nu”. Ike nu era cineva pe care să-l ierți și pe care să-l lași înapoi.”

În 1986, Tina Turner l-a întâlnit pe directorul muzical german Erwin Bach, care a fost trimis de casa ei de discuri europene EMI să o întâmpine pe Tina pe aeroportul Düsseldorf. Bach era cu peste șaisprezece mai tânăr decât aceasta, deși inițial au fost prieteni, mai târziu în acel an, au început o legătură amoroasă, iar în iulie 2013, după o relație de 27 de ani, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii civile pe malul lacului Zurich în Küsnacht, Elveția.

Copiii

Tina Turner a avut doi fii biologici: unul cu saxofonistul Kings of Rhythm, Raymond Hill, pe nume Raymond Craig, născut la 20 august 1958 și celălalt cu Ike Turner, Ronald „Ronnie” Renelle Turner, născut pe 27 octombrie 1960. Tina a adoptat, de asemenea, doi dintre copiii lui Ike Turner, crescându-i ca fiind ai ei. Tina avea 18 ani când s-a născut fiul ei cel mare. Ike Turner l-a adoptat pe Raymond Craig Hill și și-a schimbat numele în Craig Raymond Turner. Craig a fost găsit mort într-o aparentă sinucidere în iulie 2018.

Fiul cel mai mic al Tinei, Ronnie, a cântat la chitară bas într-o trupă numită Manufactured Funk, împreună cu compozitorul și muzicianul Patrick Moten. Ronnie a cântat și pentru trupele ambilor părinți. Prin el, Tina a avut doi nepoți. Ronnie a fost căsătorit cu cântăreața franceză Afida Turner și a murit, în decembrie 2022, din cauza complicațiilor cancerului de colon.

În timpul procesului de divorț al Tinei, Ike și-a trimis cei patru fii să locuiască cu Tina și i-a dat bani pentru o lună de chirie. Ike Turner Jr. a lucrat ca inginer de sunet la Bolic Sound și pentru scurt timp pentru Tina, după finalizarea divorțului, câștigând ulterior un premiu Grammy pentru producerea albumului tatălui său „Risin’ with the Blues”. Ike Turner Jr. a declarat că el și frații săi au o relație îndepărtată cu mama lor, Tina, aceasta precizând în autobiografia sa „I, Tina” că, după divorțul ei, a devenit „un pic înstrăinată” de toți fiii ei, cu excepția lui Craig.

Religie

Tina Turner s-a referit uneori la ea însăși ca budistă-baptistă, făcând aluzie la faptul că a fost crescută în biserica baptistă, unde tatăl ei era diacon, precum și la convertirea ei ulterioară la budism, ca adult.

Tina Turner a practicat budismul cu grupul de cântări internațional Soka Gakkai din cartierul acesteia. După ce a cântat, Tina a observat mai multe schimbări pozitive în viața ei, pe care le-a atribuit noii sale practici spirituale. Aceasta precizând că: „Mi-am dat seama că am în mine ceea ce aveam nevoie pentru a-mi schimba viața în bine.”

Boala și moartea

Tina Turner a dezvăluit în memoriile ei din 2018 „My Love Story” că a suferit de mai multe boli care i-au pus viața în pericol. Tina preciza că din anul 1978, tensiunea sa arterială era crescută, aceasta rămânând în cea mai mare parte netratată, lucru care a condus în timp la leziuni ale rinichilor și eventual insuficiență renală. În 2013, la trei săptămâni după nunta ei cu Erwin Bach, Tina a avut un accident vascular cerebral și a trebuit să învețe din nou să meargă. În 2016, Tina a fost diagnosticată cu cancer intestinal, iar în timp ce ea a încercat homeopatia, starea acesteia de sănătate a început să se înrăutățească.

Șansele Tinei Turner de a primi un rinichi erau scăzute și a fost îndemnată să înceapă dializa. În acele momente grele, Tina s-a gândit la eutanasie și s-a înscris pentru a deveni membru al Exit, însă Erwin Bach, soțul acesteia, s-a oferit să doneze un rinichi pentru transplantul ei, iar Tina Turner, pe 7 aprilie 2017, a primit transplantul.

În data de 24 mai 2023, Tina Turner, în vârsta de 83 de ani, a murit în casa ei din Küsnacht, Elveția, după ani de zile de suferințe din cauza mai multor maladii.

Bibliografie:

Bego, Mark (2005). Tina Turner: Break Every Rule. Taylor Trade Publishing;
Bronson, Fred (2003). The Billboard Book of Number 1 Hits: The Inside Story Behind Every Number One Single on Billboard’s Hot 100 from 1955 to the Present. Billboard Books;
Cawthorne, Nigel; Turner, Ike (1999). Takin’ Back My Name: The Confessions of Ike Turner. Virgin Books;
Turner, Tina (November 1986). „Tina Turner: The Shocking Story of a Battered Wife Who Escaped to Fame and Fortune”;
McKeen, William (2000). Rock & Roll Is Here to Stay: An Anthology. W. W. Norton & Company;
Orth, Maureen (May 6, 2004). Proud Tina: Tina Turner, The Importance of Being Famous;
Turner, Tina; Loder, Kurt (1986). I, Tina: My Life Story. Avon Books;
Turner, Tina (2018). Tina Turner: My Love Story. Atria Books;
www.tinaturnerofficial.com
www.rockhall.com/inductees/tina-turner
www.discogs.com/artist/24221-Tina-Turner
www.britannica.com/biography/Tina-Turner
en.wikipedia.org/wiki/Tina_Turner
„Ike and Tina Turner”. History-Of-Rock.com.