Eugen Ionescu, cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, a fost un dramaturg și scriitor român, ce a scris în limba franceză, reprezentant al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze, cunoscut pentru piesele de teatru „Cântăreața cheală" (1950), „Lecția" (1951), „Scaunele" (1952), „Noul locatar" (1955), „Rinocerii" (1959), „Regele moare" (1962) și „Macbett" (1972).
Mihail Drumeș a fost un scriitor, profesor, redactor și dramaturg român, unul dintre cei mai citiţi autori din perioada interbelică, a cărui activitate literară a fost marcată de o profundă înțelegere a naturii umane, a sentimentelor și a conflictelor interioare, cunoscut pentru romanele „Invitaţie la vals", „Scrisoare de dragoste", „Elevul Dima dintr-a şaptea" și „Cazul Magheru”.
Gerhart Hauptmann a fost un dramaturg și poet german, considerat unul dintre cei mai importanți promotori ai naturalismului literar și unul dintre cei mai importanți autori germani ai secolului al XX-lea, a cărui operă a influențat semnificativ teatrul european, laureat în 1912 al Premiul Nobel pentru Literatură, cunoscut pentru piesele de teatru „Înainte de răsăritul soarelui“, „Ţesătorii“, „Înălţarea la cer a Hannelei“ și „Tetralogia Atrizilor”.
Théophile Gautier a fost un poet, dramaturg, romancier, jurnalist și critic literar și de artă francez, a cărui influență a fost resimțită în literatura franceză de la începutul perioadei romantice până la estetismul și naturalismul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezentant al romantismului, al parnasianismului, al estetismului și al teoriei „artă pentru artă”.
