(30 august 1811 – 23 octombrie 1872)
Théophile Gautier, pe numele complet Pierre Jules Theophile Gautier, s-a născut la 30 august 1811, în Tarbes și a fost un poet, dramaturg, romancier, jurnalist și critic literar și de artă francez, a cărui influență a fost resimțită în literatura franceză de la începutul perioadei romantice până la estetismul și naturalismul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezentant al romantismului, al parnasianismului, al estetismului și al teoriei „artă pentru artă”.
A studiat la colegiul Louis-le-Grand și la Collège de Charlemagne din Paris, unde l-a întâlnit pe poetul Gérard de Nerval, între cei doi legându-se o prietenie de durată.
Și-a dorit să devină pictor, însă după scurt timp a decis că adevărata sa vocație este poezia, iar în 1829, s-a alăturat cercului literar „Cenacle” din care făcea parte și Victor Hugo. Simpatizant al mișcării romantice, a participat la premiera din 1830 a piesei lui Hugo, „Hernani”, care a declanșat un conflict între partizanii și adversarii romantismului, fiind fascinat şi inspirat de acest impact.
Din 1826 a început să scrie poezii, pe care le-a publicat în diferite reviste și a devenit unul dintre principalii exponenţi ai cercului de artişti şi de oameni de literatură „Boheme” din Paris.
În 1835 a publicat romanul „Domnișoara de Maupin”, manifest al mișcării romantice și o critică subtilă la adresa convențiilor sociale și morale ale vremii, care se concentrează pe explorarea identității, a iubirii și a libertății individuale, protagonista, o tânără de o frumusețe remarcabilă, decide să se deghizeze în bărbat pentru a explora lumea și a înțelege mai bine natura umană și dragostea. Romanul este considerat de unii critici, dacă nu creatorul, cel puțin promotorul sloganului „artă pentru artă”, conform căreia „arta trebuie să fie liberă de orice convenţie morală sau angajament politic, având ca singur scop perfecţiunea estetică”. Prefața romanului „Domnișoara de Maupin” reflectă opiniile lui Gautier, care au provocat o agitație considerabilă în cercurile literare prin desconsiderarea moralității convenționale și insistența asupra suveranității frumosului.
În 1840 a vizitat Spania, iar peisajele și localnicii l-au inspirat în crearea unora dintre cele mai frumoase poezii, publicate în volumul „España” (1845), dar și proză, în volumul „Călătorie în Spania” (1845).
Pentru a se întreține, Théophile Gautier colabora săptămânal cu publicațiile „La Presse” și „Le Moniteur Universel”, dar și cu alte periodice și ziare. Din 1851, a fost redactor la „Revue de Paris”, iar în 1856, redactor la „L’Artiste”.
În urma călătoriilor în Grecia, a publicat volumul de poezii „Emaux et Camees” (1852), ce conținea, în faza inițială, 18 poezii, considerate cele mai reușite ale sale, ce au stârnit entuziasmul unei întregi generaţii de poeţi tineri și au condus la dezvoltarea parnasianismului, care după romantism, a devenit cea mai influentă mişcare din literatura franceză.
Théophile Gautier considera că arta ar trebui să fie impersonală, lipsită de obligația de a preda lecții morale și că scopul artistului este atingerea perfecțiunii formei, opera sa reprezentând un punct de plecare pentru scriitorii Théodore de Banville, Leconte de Lisle, dar și pentru Charles Baudelaire, care i-a dedicat primul său volum de poezii, intitulat „Les fleurs du mal”.
În 1863 a publicat romanul istoric „Căpitanul Fracasse”, ce prezintă povestea baronului de Sigognac, un nobil destituit care decide să-și abandoneze castelul pentru a se alătura unei trupe de teatru, totul în numele iubirii pe care o poartă unei tinere actrițe, romanul fiind adaptat, de mai multe, pentru marele ecran.
Imaginația poetică și fantastică a lui Théophile Gautier este pusă în valoare în povestea cu vampiri „Moarta indragostită” (1836), unde un preot pe nume Romuald, se îndrăgostește de Clarimonde, o femeie frumoasă care se dovedește a fi un vampir, dar și în „Arria Marcella” (1852) și „Romanul mumiei” (1852).
În calitate de critic de artă, s-a ocupat de domeniul teatrului și artelor vizuale, fiind un susţinător timpuriu al artiştilor Ignes, Delacroix şi Goya.
În domeniul istoriei şi criticii literare, a publicat volumele „Artele frumoase în Europa” (1855), „Istoria artei dramatice din ultimii douăzeci și cinci de ani” (1858 – 1859), în 6 volume, „Expunere asupra progresului în literatură” (1868) și „Istoria romantismului” (1872).
A scris și piese de teatru, fiind autorul libretului pentru baletul „Gisele”, cu muzică de Adolphe Adam.
Théophile Gautier s-a stins din viață la 23 octombrie 1872.
