(15 noiembrie 1862 – 6 iunie 1946)
Gerhart Hauptmann s-a născut la 15 noiembrie 1862, în Bad Salzbrunn și a fost un dramaturg și poet german, considerat unul dintre cei mai importanți promotori ai naturalismului literar și unul dintre cei mai importanți autori germani ai secolului al XX-lea, a cărui operă a influențat semnificativ teatrul european, laureat în 1912 al Premiul Nobel pentru Literatură, cunoscut pentru piesele de teatru „Înainte de răsăritul soarelui“, „Ţesătorii“, „Înălţarea la cer a Hannelei“ și „Tetralogia Atrizilor”.
Crescut într-o stațiune balneară, unde tatăl acestuia deținea principalul hotel,
Gerhart Hauptmann a urmat cursurile școlii din localitate, a studiat sculptura la Institutul de Artă din Breslau, științe și filozofie la Universitatea din Jena, iar între 1883-1884 a lucrat ca sculptor la Roma.
S-a căsătorit cu o femeie înstărită și s-a stabilit în Erkner, iar după ce a luat lecții de actorie, s-a asociat cu un grup de oameni de știință, filosofi și scriitori avangardiști interesați de ideile naturaliste și socialiste.
S-a dedicat literaturii și a început să scrie nuvele, publicând în 1887 „Carnaval”. Deoarece nu s-a bucurat de un mare succes, a început să scrie piese de teatru, astfel, în 1889, a publicat „Înainte de răsăritul soarelui“, în care abordează probleme sociale contemporane, considerată punctul de plecare al naturalismului în literatura germană, bucurându-se de aprecierea publicului.
Încurajat de succesul obținut, a început să scris o serie de drame cu teme naturaliste, precum ereditatea, situația săracilor, conflictul dintre nevoile personale și restricțiile societății, reproducând în mod artistic realitatea socială și limbajul comun.
„Festivalul păcii” (1890), este o analiză a relațiilor tulburi din cadrul unei familii nevrotice, „Vieți singuratice” (1891), descrie sfârșitul tragic al unui intelectual nefericit, iar „Țesătorii” (1892), inspirată de răscoala muncitorilor din Silezia de la 1844, oferă o imagine crudă a suferinței clasei muncitoare, fiind considerată o capodoperă a realismului social.
„Înălţarea la cer a Hannelei“ (1894), ce tratează moartea unei fete abuzate și evadarea ei într-o lume a viselor și a speranțelor, reprezintă punctul de cotitură al operei lui Gerhart Hauptmann, când se îndepărtează de curentul naturalist și începe să publice texte cu subiect istoric, fanteziei și tragedii, trădând interesul său pentru romantism şi legendă.
În urma unor călătorii în Grecia a publicat romanul „Smintitul întru Christos Emmanuel Quint“ (1910), pe tema deziluziei religioase.
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1912, „mai cu seamă pentru activitatea sa bogată, multilaterală, excelentă în domeniul creației dramatice”, Gerhart Hauptmann a fost distins de trei ori cu premiul Grillpazer (1896, 1899, 1905) și i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către universitățile din Leipzig, Oxford, Praga și Columbia.
„Tetralogia Atrizilor” (1940-1945), ciclul final al operei sale dramatice, exprimă, prin intermediul miturilor tragice grecești, oroarea față de cruzimea din vremea sa, fiind un protest discret față de cel de-al „Treilea Reich”.
Multe dintre lucrările sale, în special romanele și cele 42 de creații dramatice, îşi păstrează încă actualitatea, fiind studiate și apreciate pentru realismul, abordarea temelor sociale și inovațiile aduse în dramaturgie.
Gerhart Hauptmann s-a stins din viață la 6 iunie 1946.
