Paul Cézanne – Personalitatea zilei

(19 ianuarie 1839 – 22 octombrie 1906)

Paul Cézanne s-a născut la 19 ianuarie 1839, în Aix-en-Provence și a fost un pictor francez, adesea numit „părintele artei moderne”, considerat unul dintre cei mai inovatori pictori de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, opera sa constituind o punte de legătură între impresionism şi cubism, ce se remarcă printr-un stil inovator care combină formele geometrice cu o abordare unică a culorilor și luminii, autorul a peste 900 de picturi în ulei şi 400 în acuarelă, celebru pentru operele „Golful Marsilia văzut din L’Estaque”, „Muntele Sainte-Victoire”, „Jucătorii de cărţi”, „Zaharniţa, perele şi ceaşca albastră” şi „Marii scăldători”.

Născut în familia unui bancher prosper, a primit o educație clasică, urmând cursurile Colegiul Bourbon din Aix-en-Provence, unde s-a împrietenit cu viitorul scriitor Émile Zola.
Pasionat de artă, din 1856 a început să ia lecţii de desen şi pictură la École des Beaux-Arts din oraşul natal, însă cum tatăl său s-a împotrivit unei cariere artistice, a urmat atât dreptul la Universitatea din Aix-en-Provence, cât și cursurile de artă.

În 1861, împotriva dorinței tatălui său, urmând sfatul lui Émile Zola, Paul Cézanne s-a mutat la Paris pentru a-și urma cariera artistică. A studiat desenul la Academia „Charles Suisse” și a încercat, fără succes, să intre la Academia de Arte Frumoase din Paris. În această perioadă, l-a cunoscut pe impresionistul Camille Pissarro, ce l-a sfatuit să picteze şi în aer liber, Cézanne devenind captivat de redarea naturii în diverse stiluri geometrice.
Multe dintre primele sale lucrări au fost pictate în tonuri întunecate, sugerând expresionismul romantic şi mohorât al generaţiilor anterioare, fiind criticat pentru stilul sumbru și temele întunecate.

În 1870, în urma izbucnirea războiului franco-german, Paul Cézanne a părăsit Parisul, mutându-se în Provence, în parte şi pentru a evita recrutarea. În 1872, s-a mutat la Pontoise, unde a lucrat doi ani alături de Pissarro, iar în urma colaborării dintre cei doi, subiectele romantice şi religioase au dispărut din pânzele lui Cézanne, iar gama sumbră şi întunecată a paletei sale a făcut loc unor culori mai vibrante și mai luminoase.
Deşi talentul său era recunoscut, lucrările sale au fost, cel mai adesea, respinse la Saloanele de pictură. În 1874, Paul Cézanne a participat la o expoziţie de artă organizată de un grup de artişti radicali ale căror lucrări erau frecvent respinse de saloanele de pictură, din acea perioadă datând tablourile „Casa spânzuratului” (1873-1874) şi „Portretul lui Victor Choque” (1875-1877), ce sunt o mărturie a influenţei pe care mişcarea impresionistă a avut-o asupra artistului.

Pentru o perioadă a colaborat cu impresioniștii, însă diferențele stilistice l-au distanțat treptat de acest grup, Paul Cézanne dezvoltându-și propriul stil, caracterizat de utilizarea formelor geometrice și de o abordare deliberată a luminii și culorii.
Deoarece direcţia lucrărilor sale de artă nu era în acord cu capodoperele altor impresionişti, dar și din cauza impresiilor negative din cercurile artistice, Cézanne şi-a petrecut o mare parte din timp în oraşul său natal, iar timp de 20 de ani nu și-a mai expus public lucrările.

În 1886, Cézanne a moştenit averea tatălui său, devenind la vârsta de 47 de ani independent financiar, însă din punct de vedere social a rămas destul de izolat. Totodată, relația de prietenie dintre Cézanne şi Zola s-a rupt, motivată de faptul că în romanul „L’Oeuvre”, Zola ar fi făcut referiri la eşecurile artistice ale pictorului.
În ciuda izolării, Cézanne a lucrat în continuare, încercând să redea volumele nu cu ajutorul liniei, ci exclusiv prin culoare, peisajele, natura moartă și portretele sale impunându-se prin forme distincte care se nasc din acordurile sau contrastele de tonuri calde şi reci.

În 1895, la îndemnul lui Pissarro, Monet şi Renoir, negustorul de artă Ambroise Vollard a expus câteva dintre picturile lui Cézanne, iar interesul publicului pentru opera sa a început să capete contur.
Abia în 1901 s-a hotărât să-şi construiască un atelier de pictură, deși majoritatea timpului îl petrecea în mijlocul naturii. Paul Cézanne a trimis tablouri la „Salon des Indépendants” din Paris în 1899, 1901 şi 1902, iar la „Salon d’Automne” din 1904 i s-a oferit o cameră întreagă pentru a-și expune lucrările, fiind caracterizat de cercurile de profil drept „legendar”.

În cei 40 de ani de carieră, Paul Cézanne a creat peste 900 de picturi în ulei şi 400 în acuarelă, iar principalele sale opere sunt „Jucătorii de cărți” (1890-1892), o serie de picturi reprezentând țărani jucând cărți, caracterizate prin compoziție echilibrată și utilizarea subtilă a culorii, „Muntele Sainte-Victoire”, o serie de peisaje care prezintă muntele din diferite unghiuri, relevând abordarea sa geometrică a naturii, „Natură moartă cu mere și portocale” (1899), ce exemplifică interesul lui Cézanne pentru natura statică, cu o abordare aproape sculpturală a fructelor, „Les grandes baigneuses”, o compoziție monumentală cu nuduri feminine integrate în peisaj, reprezentând o sinteză a viziunii sale artistice, „Golful Marsiliei văzut de la Estaque” (1886), ce a deveni unul din locurile preferate pentru pictură, „Zaharniţa, perele şi ceaşca albastră” (1866) și „Marii scăldători” (1895-1905).

Un artist prea puțin încrezător în propriile forțe, ale cărui lucrări au fost ironizate și desconsiderate de către criticii vremii și respinse la expozițiile oficiale, respins de Academia de Arte din Paris și client statornic al Salonului Refuzaţilor, Cézanne a devenit un reper fundamental în istoria artei, influiențând multe generații de pictori.
Opera lui Cézanne a influențat dezvoltarea cubismului și a fauvismului, iar abordarea sa geometrică și inovațiile în utilizarea culorii au influențat artiști precum Picasso, Braque și Matisse, consacrându-l drept „tatăl nostru al tuturor”.

Chiar dacă în timpul vieții opera lui Cézanne nu a fost apreciată pe deplin, după moartea acestuia, retrospectivele și expozițiile dedicate operei sale i-au consolidat reputația de pionier al artei moderne. Moștenirea sa este vizibilă în aproape toate mișcările artistice majore ale secolului al XX-lea, iar opera sa continuă să fie studiată și admirată pentru impactul profund asupra artei contemporane.
Bolnav de diabet, a continuat să picteze în aer liber, ceea ce i-a agravat starea de sănătate. Paul Cézanne s-a stins din viață la 22 octombrie 1906, la 67 de ani, în urma unei pneumonii contractate în timp ce picta în ploaie.
În 2011, tabloul „Jucătorii de cărți”, o scenă simplă cu muncitori cufundați într-un joc, fumându-și pipele, s-a vândut pentru suma de 250 milioane de dolari, fiind unul dintre cele mai scumpe tablouri vândute din toate timpurile.