(2 aprilie 1840 – 29 septembrie 1902)
Émile Zola s-a născut pe 2 aprilie 1840, la Paris și a fost un scriitor, una dintre cele mai influente figuri ale literaturii franceze din secolul al XIX-lea, teoretician şi principalul exponent al naturalismului francez şi european, prin ale cărui opere a surprins realitățile dure ale societății franceze și a militat pentru adevăr și dreptate, un personaj important al eliberării politice a Franţei și un apărător fervent al dreptății sociale, ce s-a implicat în exonerarea ofițerului de armată Alfred Dreyfus, acuzat și condamnat pe nedrept, prin renumitul manifest „J’accuse” , celebru pentru romanele „Gervaise”, „Nana”, „La paradisul femeilor” și „Germinal”.
Născut într-o familie modestă, de la vârsta de 3 ani s-a mutat cu familia în Aix-en-Provence, în sudul Franţei, unde societatea la care lucra tatăl său, inginer italian, câştigase licitaţia de construire a unui sistem de furnizare a apei potabile şi de canalizare. A urmat cursurile școlii din localitate, unde a fost coleg cu pictorul Paul Cézanne, iar după decesul tatălui său din 1847, situația financiară a familie s-a înrăutățit, afectându-i studiile și copilăria. A studiat la Colegiul Bourbon din Aix-en-Provence și apoi la Lycée Saint-Louis din Paris, iar din cauză că nu a reușit să treacă examenul de Bacalaureat, picând de două ori, a abandonat studiile.
Din cauza sărăciei, a fost nevoit să își găsească de lucru, angajându-se în 1860 la depozitul editurii Hachette, reușind în scurt timp să fie promovat, devenind responsabil cu publicitatea în cadrul editurii, funcţie ce i-a permis să cunoască numeroşi scriitori, printre care Gustave Flaubert şi Alphonse Daudet.
Pentru a-și rotunji veniturile, a început să publice diverse articole în ziare, și nu se ascunde în a-și arăta disprețul față de Napoleon al III-lea al Franței, considerând că s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul, pentru a deveni împărat.
În 1865 a publicat primul său roman, „Confesiunea lui Claude”, o poveste semiautobiografica ce a captat atenția criticilor prin stilul realist și abordarea temelor sociale și a atras antipatia angajatorului.
Considerând că poate să se întrețină din scris, a părăsit editura unde lucra și s-a dedicat literaturii. În 1867 a publicat romanul „Thérese Raquin”, considerat primul său succes, ce explorează teme precum pasiunea, vinovăția, determinismul și ipocrizia socială. Scris ca un „studiu al temperamentelor”, stilul său obiectiv și descrierile detaliate ale psihologiei personajelor au șocat publicul vremii, provocând un mare scandal, romanul fiind descris drept „o baltă de sânge și noroi”.
În 1870 a început să lucreze la proiectul ambiţios pentru care este celebru, seria „Familia Rougon-Macquart” (1871-1893), compusă din 20 de volume care explorează influența eredității și a mediului asupra destinului uman și care ilustrează viața familiilor Rougon şi Macquart în decursul epocii ce atunci lua naștere, perioada celui de-al Doilea Imperiu Francez (1852-1870). Primul roman din această serie este „Averea familiei Rougon” (1871), ce oferă o introducere în istoria familiilor, iar romanele reprezentative ale acestui ciclu sunt „Gervaise„ (1877), ce prezintă efectele devastatoare ale alcoolismului, „Nana” (1880), o demascare a desfrâului în înalta societate franceză, „La paradisul femeilor” (1883), ce descrie ascensiunea magazinelor universale, „Germinal” (1885), considerat capodopera acestuia, în care este prezentată viaţa infernală a minerilor din nordul Franţei, „Bestia umană” (1890), unde vorbește despre instinctele primare și violență, şi „Banii” (1891), despre corupția financiară și speculațiile bursiere.
Una dintre cele mai importante realizări ale lui Émile Zola a fost implicarea sa în Afacerea Dreyfus, un scandal politic în care căpitanul evreu Alfred Dreyfus a fost acuzat pe nedrept de trădare, scandal ce a divizat Franța. În 1898, a publicat celebra scrisoare deschisă „J’accuse!” pe prima pagină a ziarului „L’Aurore”, acuzând guvernul francez de antisemitism și corupție, scrisoarea fiind considerată una dintre cele mai puternice declarații împotriva injustiției din istoria modernă. Acest gest curajos l-a transformat pe Zola într-un simbol al luptei pentru adevăr și dreptate, contribuind la reabilitarea lui Dreyfus, însă i-a adus o condamnare la un an de închisoare și o amendă de 3000 de franci. Pentru a evita pedeapsa, s-a exil în Anglia până în 1899.
În ultimii ani de viață, s-a dedicat unui nou ciclu de romane intitulat „Cele patru Evanghelii”, din care a finalizat doar trei volume, respectiv, „Fecunditate” (1899), „Munca” (1901) și „Adevăr” (1903), publicat postum. De asemenea, Zola a fost pasionat de fotografie, iar cu ajutorul celor zece aparate de fotografiat ale sale, a realizat aproximativ zece mii de plăci fotografice.
Considerat un scriitor genial și un om de principii care și-a folosit talentul literar pentru a evidenția realitățile sociale și pentru a lupta împotriva injustiției, prin operele sale, Émile Zola a creat unele dintre cele mai vii portrete ale societății franceze din secolul al XIX-lea, iar prin implicarea sa civică, a demonstrat că literatura poate schimba lumea.
Ca lider al mișcării naturaliste, a influențat profund literatura europeană prin realismul său extrem și abordarea științifică a scrisului, operele sale deschizând calea pentru discuții despre drepturile muncitorilor, justiție socială și etică politică.
Émile Zola s-a stins din viață pe 29 septembrie 1902, în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon.
