(19 martie 1912 – 15 iulie 2001)
Marina Știrbey s-a născut pe 19 martie 1912, la Viena și a fost una dintre primele femei pilot din România, supranumită „Prințesa aviației românești”, recunoscută pentru rolul ei în înființarea „Escadrilei Albe”, realizare ce a marcat istoria aviației românești.
Fiica prințului George Știrbey și nepoata lui George Valentin Bibescu, și-a petrecut copilăria în Dărmănești, județul Bacău, alături de mama și sora sa. Inspirată de familia sa, în special de unchiul său, George Valentin Bibescu, pionier al aviației românești, a manifestat de timpuriu o pasiune pentru aviație.
În 1932, deși inițial a fost refuzată, a reușit să intre la școala de pilotaj „Mircea Cantacuzino”, condusă de Ioana Cantacuzino, singura instituție de profil din România care accepta și femei la cursuri, iar în 1935, a obținut brevetul de pilot gradul I (pilotaj), cu numărul 93/1935, al șaselea brevet feminin din România.
După obținerea brevetului, și-a comandat propriul avion, construit în România, pe care l-a numit „Icar“, precum eroul legendelor Olimpului, iar după ce a fost instruită de vărul său Bâzu Cantacuzino, ce a învățat-o să facă acrobații, în 1936, Marina Știrbey a ocupat locul I la primul concurs aerian organizat în România, la categoria „avioane ușoare de turism”, demonstrându-și abilitățile de pilotaj.
A participat și la un mare raid în Nordul Europei, singură la bordul avionului, pe ruta București – Stockholm, devenind astfel prima româncă ce a survolat Marea Baltică în condiții de ceață deasă. În 1939 a zburat până la Helsinki, Finlanda, ţară invadată deja de URSS, descoperind că soțiile soldaților se organizau în Societatea Femeilor Aviatoare din Finlanda, numită „Lotta Svärd” și zburau spre tranșee pentru a ajuta răniții de pe front.
După modelul „Lotta Svärd”, în 1940 a depus un memoriu la Ministerul Aerului prin care solicita înființarea unei escadrile sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Astfel, pe 25 iunie 1940, a luat ființă „Escadrila Sanitară”, ulterior numită „Escadrila Albă”, o unitate a Forțelor Aeriene Regale formată exclusiv din femei pilot, ce lucra sub egida Crucii Roșii, având misiunea de a evacua de pe front soldații răniți grav, fiind singura escadrilă de acest fel ale puterilor combatante în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Escadrila Albă” era formată din aviatoare renumite din România, precum Mariana Drăgescu, Victoria Pokol, Nadia Russo, Virginia Duțescu, Smaranda Brăescu și Virginia Thomas, zborurile aveau caracter umanitar, însă aviatoarele purtau uniformă militară și aveau gradul de sublocotenent și transportau medici, medicamente şi sute de soldați răniţi de pe front, contribuind semnificativ la efortul de război.
De asemenea, Marina Știrbey a înființat la conacul familiei din Dărmănești un mic spital pentru îngrijirea soldaților răniți, oferind îngrijiri medicale și asigurând condiții de recuperare pentru cei care erau evacuați de pe front.
În 1942, în ciuda războiului, Marina Știrbey și Constantin Basarab Brâncoveanu s-au căsătorit, iar fastul acestui eveniment monden l-a determinat pe ambasadorul finlandez Eduard Palin să afirme: „Asta e ultima nuntă aristocratică din Europa nouă ce se întrevede. Alta nu va mai fi!“, nunta lor fiind considerată ultima nuntă aristocratică din Europa de Est.
După instaurarea comunismului în România, familia a fost deposedată de toate bunurile, iar în 1947, soțul ei a fost arestat de autorități. Marina Știrbey și cei doi copii ai săi au fost nevoiți să trăiască în sărăcie, din vânzarea puținelor bunuri pe care le mai dețineau și din ceea ce primeau de la prieteni și Crucea Roșie.
În 1964, cu ajutorul Marthei Bibescu, împreună cu cei doi copii, a reușit să părăsească România și s-a stabilit inițial în Anglia, apoi definitiv în Franța.
Marina Știrbey a reprezentat un model de curaj și solidaritate, inspirând numeroase femei să se alăture eforturilor de ajutorare a soldaților răniți. S-a implicat activ în colectarea de fonduri și resurse pentru a susține activitatea „Escadrilei Albe” și a spitalului de la Dărmănești, asigurând continuitatea operațiunilor umanitare și medicale, prin acțiunile sale, demonstrând puterea implicării feminine în domeniul aviației și al asistenței medicale în timp de război.
Marina Știrbey s-a stins din viață pe 15 iulie 2001.
