Smaranda Brăescu

Evaluează acest articol!

(21 mai 1897 – 2 februarie 1948)

Smaranda Brăescu, emblema paraşutismului românesc, ce s-a dăruit total visului ei de a spulbera recorduri în înălţimile cerului, a fost o fată de la țară, care și-a depășit cu mult condiția, și spulberând concepţiile vremii cu privire la sexul feminin, a devenit o legendă a aeronauticii, un domeniu considerat a fi rezervat doar bărbaților.

„Aviatoarea Morţii”, „Vizionara”, „Sfidătoarea aerului” sau „Regina aerului”, aşa cum era supranumită de presa vremii Smaranda Brăescu, a înlăturat toate obstacolele ce i s-au ivit în cale, devenind în 1928, prima femeie din România care a deținut un brevet international de parașutist şi a patra din lume, iar în 1932 a obținut și brevetul internaţional de pilot aviator pentru avioane de turism.

Smaranda Brăescu a fost cel mai important sportiv al României interbelice, performanțele ei neputând a fi egalate de niciun alt sportiv român.

La 5 iulie 1928, Smaranda Brăiescu a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri, devenind astfel prima româncă parașutistă, iar România devenea cea de-a patra țară din Europa, după Franța, Cehoslovacia și Elveția, care avea o parașutistă brevetată.

La 2 octombrie 1931, Smaranda Brăiescu a câștigat titlul european la parașutism, după ce a efectuat un salt de la înălțimea de 6000 de metri, fără a purta masca de oxigen, la o temperatură de -20 de grade Celsius, aterizând după 21 de minute și 25 de secunde la 28 de kilometri de Slobozia, doborând recordul feminin din Europa, care era de 4.000 de metri, și pe cel din SUA, care era 5384 metri, totodată fiind și prima româncă care a doborât un record internațional. În urma acestui succes, regele Carol al II-lea i-a acordat Ordinul „Virtutea Aeronautică”, clasa Crucea de Aur.

La 19 mai 1932, pe aeroportul din Sacramento, California, Smaranda Brăescu a reușit să-și depășească performanțele anterioare, sărind cu parașuta de la o înălțime de 7.233 metri, aterizând după 25 de minute, stabilind astfel recordul mondial absolut, atât la femei cât și la bărbați, cât și primul record internațional absolut al României în domeniul sportului aerian, fiind omologat de aeroclubul din Washington și Federaţia Aeronautică Internaţională, depăşit abia după 20 de ani, tot de un român.

La 19 mai 1937, după un zbor șase ore și zece minute, pe o distanță de 1.100 kilometri, Smaranda Brăescu a traversat Marea Mediterană de la nord la sud, realizând un raid la bordul avionului său, în linie dreaptă, fără escală, de la Roma până la Sorman, la 65 de kilometri de Tripoli, Libia, unde a fost nevoită să aterizeze forțat, devenind prima femeie din lume care a făcut această traversare la bordul unui avion cu un singur motor.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Smaranda Brăiescu s-a alăturat aviaţie sanitare, făcând parte din „Escadrila Albă”, salvând astfel vieţile a sute de soldaţi răniţi pe front, iar pentru curajul și devotamentul acesteia, pentru întreaga sa activitate de pe front, a fost decorată cu Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a.

Smaranda Brăescu a făcut parte din grupul restrâns de femei care au schimbat mentalitatea în societatea românească, demonstrând că erau la fel de capabile ca și bărbații în a-și asuma riscuri și a duce la îndeplinire misiuni grele și periculoase, precum erau în acea vreme zborul cu avionul sau saltul cu parașuta.

Smaranda Brăescu era micuţă de statură, cu părul negru, purtat împletit, cu ochii gri-albaştri, puţin interesată de cochetărie, perseverentă, pătrunsă de un curaj ce friza uneori „nebunia”, promotoare a portului popular românesc și care nu ezita niciodată să afișeze cu mândrie ia românească.

Copilărie

Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă de renume mondial, s-a născut la 21 mai 1897, într-o familie numeroasă de plugari din satul Hănţeşti, comuna Buciumeni, judeţul Covurlui, astăzi județul Galați, aceasta mai având încă 4 surori și 4 frați, inclusiv un frate geamăn.

De obicei, istoricii conchid asupra faptului că Smaranda Brăescu s-a născut pe 21 mai 1897, deși unele documente spun altceva. În carnetul ei de elevă al Şcolii de Arte Frumoase, pentru anul şcolar 1926-1927, este menționat ca dată de naștere ziua de 23 mai 1904. În primul ei brevet de aviator, aflat în patrimoniul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române, este menționat că avea 27 de ani în octombrie 1932, ceea ce înseamnă că s-a născut în 1905, iar acest lucru se datora faptului că în anii interbelici întâlnim o prelungire a obiceiului mai vechi ca o femeie să-şi ascundă vârsta reală, inclusiv în acte.

Smaranda Brăescu și-a petrecut copilăria în localitatea natală, în satul Hănțești, iar între 1904 și 1909, a urmat cursurile școlii primare din Vizurești, iar din 1911, aceasta a plecat la Bârlad, unde până în 1916 a urmat cursurile școlii secundare de fete.  

În localitatea Bârlad, în 1912, în timpul execuției a ceea ce este cunoscut drept al cincilea raid aerian din istoria aviației românești, desfășurat de către aviatorul român locotenentul Gheorghe Negrescu, Smaranda vede pentru prima dată un avion, și aude, ca toți ceilalți, zgomotul făcut de motorul aparatului Farman III, moment foarte important din viața acesteia, deoarece își descoperă pasiunea, dorind să devină aviatoare.

Din cauza condiţiilor materiale dificile ale familiei, Smaranda Brăescu a fost trimisă la Bucureşti, locuind la internatul azilului „Elena Doamna”, studiind la Şcoala Normală „Principesa Elisabeta”, pe care a absolvită cu menţiunea de merit. În timpul Primului Război Mondial, Smaranda s-a întors în satul natal, unde a profesat ca învățătoare suplinitoare la Şcoala Primară din Hănţeşti.

Odată cu înființarea unei noi școli militare de pilotaj la Tecuci, Smaranda a ajuns să lucreze ca profesoară în acel oraș, iar datorită faptului că era zilnic înconjurată de avioane și de piloți, aceasta devine din ce în ce mai interesată de zbor, atât ca experiență, cât și ca posibilă carieră.

În anul 1923, după intervenția fratelui ei, pictorul Tache Brăescu care a fost observator în aviația română în timpul Primului Război Mondial, Smaranda Brăescu primește „botezul aerului”, zburând cu un avion militar pilotat de sublocotenentul Dumitru Naidinescu. Captivată de aviație, revine la școala militară de la Tecuci cu solicitarea de a deveni pilot, însă reglementările militare și aeronautice ale vremii nu i-au permis admiterea, această ocupaţie fiind interzisă femeilor la acea vreme. Dezamăgită de acest lucru, Smaranda Brăescu se angajează ca funcţionară la Societatea petrolieră „Astra Română” din Bucureşti, la serviciul vânzări și  se înscrie la Academia de Arte Frumoase din București, la secţia de Ceramică şi Artă Decorativă (1924-1928).

Primul salt cu parașuta

În contextul în care lumea era într-o continuă schimbare iar Epoca de Aur a Aviației începuse, fiind marcată de trecerea de la avioane biplane la avioane monoplane cu motor simplificat, la efectuarea de zboruri record în jurul lumii, la apariția poștei aeriene și a companiilor aeriene comerciale care permiteau călătoriile pe distanțe lungi, și cum această nouă lume i-a fost refuzată Smarandei Brăescu, odată cu popularitatea pe care a căștigat-o parașutismul, aceasta începe să devină interesată de parașutism, ca alternativă la pilotaj.

Marea șansă a Smarandei Brăescu a venit în primăvara anului 1928, cu ocazia organizării unui miting aviatic desfășurat la București, unde au participat și câțiva parașutiști germani, printre care și inginerul Heinecke, inventatorul unei parașute performante.

După ce mai multe luni Smaranda a corespondat cu inginerul german Otto Heinecke, acesta a invitat-o în Germania, promițându-i sprijin pentru obținerea brevetului internațional de parașutism.

Deoarece nu avea bani suficienți, Smaranda a împrumutat de la o cunoştinţă suma de 60000 de lei și a plecat la Berlin unde a absolvit cursurile de paraşutism „Heinecke” la Şcoala Specială de Paraşutism „Schroeder&Co”, obţinând în 1928 brevetul internaţional de paraşutist. De la renumita fabrică de paraşute Schröder, unde Otto Heinecke era instructor, Smaranda, contra sumei de 40000 de lei, şi-a cumpărat paraşuta cu numărul 7198, care era din mătase albă, cu sacul de protecţie kaki și a învăţat cum se pliază şi cum să îi controleze mişcările, fiind prima femeie care a știut să facă aceste lucruri.

La 5 iulie 1928, pe aerodromul Staaken de lângă Berlin, Smaranda Brăescu a executat primul salt cu parașuta, de la o înălțime de 600 m, devenind astfel prima femeie parașutist născută în România, iar România devenea a patra ţară europeană care avea o paraşutistă, după Franţa, Cehoslovacia şi Elveţia.

Înainte de a se urca în avionul din care urma să efectuieze primul salt cu parașuta, însoţită de instructorul Heinecke, Smaranda Brăiescu a fost nevoită să semneze o hârtie prin care renunţa la orice pretenţii în caz de accident, iar când a venit momentul mult așteptat, dar de care atunci îi era teamă, abia la al treilea „Springen-Sie!” al lui Heinecke, Smaranda şi-a făcut curaj şi s-a aruncat în gol, iar câteva secunde mai târziu a simţit cum i s-a deschis paraşuta.

Într-un interviu, Smaranda Brăescu povestea că: „În timpul saltului, după ce mi s-a deschis paraşuta, m-am pornit pe râs, aşa singură, în aer, ca un copil căruia i-a reuşit o ştrengărie.”

În ţară, reuşita acesteia a fost interpretată ca fiind o încălcare a legilor firii, majoritatea românilor considerând că era o fiinţă ciudată, de neînţeles, iar în satul ei, ţăranii comentau că „fata lu’ Brăescu, care de mică avea apucături rele, de băieţoi, a sărit cu umbrela din aeroplan.”

După ce a revenit în țară, „singură și necunoscută”, Smaranda Brăescu a făcut din nou o cerere pentru a fi admisă la școala de pilotaj, însă, în cele din urmă, i s-a spus că „femeile n-au voie să facă aviație!”.

La auzul acestei vești, Smaranda Brăescu nu s-a lăsat descurajată, și cu ajutorul brevetului de parașutism obținut anterior, participă la mitingul aerian din 26 octombrie 1928 de la Băneasa, unde aceasta a executat primul salt din țară, care nu a fost unul obișnuit, ci un salt simultan, alături de celebrii constructori de parașute precum germanul Otto Heinecke și americanul Leslie Irving, evenimentul fiind prezentat elogios în presa vremii.

Între 1928 – 1930, Smaranda Brăescu a executat peste zece salturi cu parașuta în cadrul unor mitinguri organizate de către Asociația Română pentru Propaganda Aviației, devenind un simbol al parașutismului în România.

Saltul de la 6000 de metri – Record Mondial

Cum ambițiile și încrederea în forțele proprii creștea, Smaranda Brăescu se adresează autorităților române, cerând sprijin financiar pentru a putea doborâ recordul mondial, respectiv să sară cu parașuta de la 6500 m dintr-un avion Potez, însă pentru a realiza acest lucru avea nevoie de 25000 lei pentru benzină și ulei, fiind necesare mai multe zboruri de antrenament. Solicitarea Smarandei a fost respinsă de către autoritățile române, iar aceasta s-a hotărât să strângă bani și să plece în America pentru a-și îndeplini visul, în acest scop începând o campanie de salturi demonstrative, participând la o serie de mitinguri aeriene organizate la București, la data de 30 iunie 1929, pilotul avionului fiind celebrul aviator Traian Burduloiu, la Brașov, la data de 24 iulie 1929, la Galați, în decembrie 1929, la Iași, în mai 1930, unde a executat un salt de la 2000 de metri dintr-un avion Potez 25, și la Cluj-Napoca.

La mitingul de la Satu Mare, din data de 17 august 1930, după ce a sărit din avion, vântul s-a întețit brusc și a dus-o către o zonă de pădure, unde a fost izbită de copaci suferind o dublă fractură la picior și mai multe coaste rupte, urmând o spitalizare îndelungată la Satu Mare și o imobilizare la pat pentru o perioadă de șase luni.

După ce și-a revenit, în primăvara anului 1931, Smaranda Brăescu a început din nou demersurile în vederea stabilirii recordului mondial de lansare cu parașuta de la mare altitudine, iar în martie 1931 aceasta și-a cumpărat o nouă parașută din Germania, la care a făcut unele modificări, reluând la București pregătirile pentru realizarea saltului. Conștientă de dificultatea realizării unui record mondial de lansare cu parașuta de la mare altitudine, Smaranda Brăescu se adresează din nou aviației militare pentru sprijin în întreprinderea acestuia, iar după mai multe luni de pregătire a avioanelor, de antrenamente ale echipajelor și de instruire privind respirația la mari altitudini, după ce a primit de la Comandamentul Aviaţiei Militare aprobarea de a încerca să doboare recordurile feminine stabilite în Europa şi America, la 2 octombrie 1931, escortată de două avioane, unul medical, iar altul cu un oficial al Aeroclubului, Smaranda Brăescu, îmbrăcată într-un costum de piele îmblănit, având agăţat de ea barograful, instrumentul care înregistra înălţimea, a decolat la bordul unui avion francez, model Potez XIII, pilotat de aviatorul Alexandru Papană, de pe aerodromul din Pipera, s-a înălțat până la altitudinea de 6200 m, și apariția problemelor tehnice și a consumului prea mare de benzină, a determinat-o pe Smaranda Brăescu să-și facă curaj și să se arunce în gol, fără a avea mască de oxigen, la o temperatură de -20 de grade Co.

Altitudinea de 6000 m, de la care a sărit Smaranda Brăescu, a fost confirmată de barografele supravegheate de oficialul Aeroclubului, precum şi de altimetrul avionului, care în momentul saltului indica 6200 m.

  Smaranda Brăescu a declarat în presa vremii că: „După câteva minute de coborâre, încep să fiu legănată de nişte groaznice balansuri, drumul mi se pare un chin. Nu fac nicio mişcare, de teamă să nu amplific oscilaţiile balansurilor, mă mulţumesc să-mi încleştez mâinile pe centura barografului, ca pe o preţioasă comoară. Aşa, cu braţele cramponate pe barograf, am străbătut mai mult de 5.000 de metri, căzând din balansurile vânturilor în golurile ameţitoare de aer, prin care mă prăbuşeam fulgerător spre pământ, cu paraşuta pe jumătate închisă. Centura mă strângea dureros, paraşuta abia scăpată din golurile de aer, mă smucea crunt şi foşnetul mătăsii albe se amesteca în aer cu vibraţiile avionului, care îmi da târcoale. La câteva sute de metri de pământ mi-am adus aminte brusc de cele două avioane de escortă, pe care nu le mai zăream nicăieri. Teama ca ele să nu se fi prăbuşit, amestecată cu spaima că smuciturile paraşutei îmi vor smulge centura barografului, m-au făcut să izbucnesc, prin văzduh, în plâns. Plângeam epuizată, privind ca prin vis linia de argint a Ialomiţei, care curgea în dreapta, şi luciul unei bălţi, în stânga. Pământul se apropia, zăresc silinţele ţăranilor ieşiţi la culesul porumbului. La 50 de metri de pământ am izbutit să fac o sforţare şi să-mi scot ochelarii. În clipa în care îmi aruncam din mână şi una din mănuşi, am căzut în lanul de porumb, peste care am avut vremea să văd poposind şi mătasea albă a paraşutei”.

După un salt de 21 minute şi 25 secunde, Smaranda Brăiescu a avut o aterizare reuşită, într-un lan de porumb din Bărăgan, în apropierea gării Sărăţuica, la 28 km de Slobozia, iar saltul a fost confirmat de Federaţia Aeronautică Internaţională. Acest salt a fost prima ei performanţă notabilă și reuşise să doboare trei recorduri la paraşutism, respectiv pe cel naţional, pe cel european şi pe cel mondial feminin, care era de 5384 metri, fiind totodată și primul record internaţional doborât de o româncă. 

În acest fel Smaranda Brăescu deţinea recordul naţional la saltul cu paraşuta, atât la femei cât şi la bărbaţi, precum şi recordul feminin la nivel mondial, iar pentru acestă performanţă, la 3 octombrie 1931, regele Carol al II-lea i-a acordat Ordinul „Virtutea Aeronautică”, clasa Crucea de Aur, decoraţia fiindu-i înmânată de către fratele regelui, principele Nicolae, cu prilejul unei recepţii la Aero-Club, festivitate la care a participat şi un oaspete de seamă, respectiv ministrul Aerului din Italia, Italo Balbo.

Doborârea recordului mondial – America

Odată cu recunoașterea meritelor, Smaranda Brăescu a prins curaj și a anunțat că va intenționa să doboare şi recordul absolut la saltul cu paraşuta, care în acel moment era deținut de către un american ce sărise de la 6.450 de metri. Dorința ei a captat interesul opiniei publice, iar ziarul „Universul” a anunţat că o sprijină în demersul acesteia, lansând o listă de subscripţie. Cu banii ce s-au strâns din donații şi cu 1000 de dolari primiți din partea Băncii Naţionale a României, Smaranda Brăescu, la 14 decembrie 1931, pleacă spre Berlin și apoi la bordul vasului Leviathan, către New York, unde ajunge la 25 decembrie 1931 și este primită de către presa din America cu mare interes.

În primele trei zile pe care le-a petrecut în SUA, Smaranda a fost cazată la Hotelul Ritz, iar în urma întâlnirii cu Consulul României la New York, care a venit s-o viziteze, aceasta i-a spus: „Păcat de cheltuială, Excelenţă! Hotelul ăsta nu-i de mine. Când mă duc să iau masa şi văd toată armata aceea de chelneri, obărchelneri, directori, subdirectori, picoli, superpicoli, numărându-mi bucăturile, nici nu mai am curajul să înghit sau vărs tot sosul din mâncare pe haine”.

În data de 28 decembrie, Smaranda a plecat la Washington, unde a petrecut Anul Nou, iar la 1 ianuarie 1932 s-a îmbarcat în trenul cu destinația Miami. Acolo a fost invitată la diverse banchete, recepţii și ceaiuri, din care unele erau oferite în cinstea ei, și i se spunea că nu poate sări cu paraşuta deoarece nu vor avea avioane capabile să ajungă la înălţimi atât de mari. Timp de aproximativ o lună, a fost imposibil pentru Smaranda să găsească un avion, începând să creadă că persoanele joviale care- i vorbeau admirativ nu aşteptau decât să-şi termine banii şi să plece acasă, și astfel, americanii îşi păstrau recordul. În ziarul „Universul”, Smaranda a declarant că, într-un final, americanii i-au spus: „Nu vă putem, totuşi, autoriza. Ca să vă coborâţi cu paraşuta de la o înălţime mare, trebuie să vă lansaţi deasupra unei câmpii vaste, prin care să vă putem urmări şi ajuta la nevoie. Ori, în Florida, câmpia e sălbatică, plină de şerpi veninoşi, de indieni şi alte lighioane. Ce ne facem noi dacă vă muşcă vreun şarpe? Ne sunteţi atât de dragă şi preţioasă!”

Găsirea unui avion capabil să zboare la o asemenea înălțime nu a fost o treabă forte ușoară. Aviația militară americană avea avioane care să zboare la 8000 m, aveau și contractorii particularii, însă costurile de închiriere erau enorme, peste bugetul Smarandei.

După ceva timp, Smaranda a primit o telegramă prin care a fost informată că în California, la Sacramento, între San Francisco şi munţii Sierra Nevada, se află o câmpie care îndeplineşte toate condiţiile cerute de către americani și pe care aceasta o putea utiliza. Smaranda s-a deplasat la San Francisco, a luat legătura cu personalul de la aeroaerodromul Bay, de lângă orăşelul Alameda unde, în final a găsit un avion „Cessland”, al unui particular, special amenajat pentru zbor la mari înălțimi, iar în primăvara anului 1932, a început să execute zboruri de antrenament la mare altitudine cu Fred Hammer, utilizând mai multe tipuri de avioane.

Când Smaranda a anunțat că este pregătită să efectuieze saltul, plină de încredere, s-a urcat la bordul avionului „Cessland”, echipat cu instalații de oxigen pentru pilot și parașutistă, însă după doar o oră de zbor, avionul revine la aerodrom, fără ca saltul să fi fost executat, deoarece rezerva de oxigen a pilotului se terminase la 6000 m, cu mult înainte ca avionul să ajungă la locul și altitudinea de lansare. Au urmat noi tentative de a efectua saltul, însă toate au fost urmărite de ghinion. La unul din zboruri rezerva de oxigen a Smarandei s-a terminat prea devreme, în altă zi, avionul era mult în afara zonei favorabile unei lansări în siguranță, iar la o altă încercare, altitudinea de lansare a fost atinsă la o oră mult prea târzie, seara, iar lansarea nu se mai putea realiza în siguranță.

Din cauza tentativelor nereușite și a plăților pe care trebuia să le realizeze precum chiria avionului, oxigenul, benzina sau uleiul, banii Smarandei s-au terminat fără ca aceasta să fie realizat saltul la care visa. Datorită sprijinul comunității de români din San Francisco, românca reușește să obțină noi fonduri, iar în ziua de 19 mai 1932, la a șasea tentativă de realizare a saltului, Smaranda Brăescu reușește să urce cu avionul până la altitudinea de 7315 m de unde se lansează, iar după o coborâre de peste 25 minute, Smaranda aterizează în siguranță, iar recordul mondial absolut de altitudine a fost doborât, acesteia fiindu-i omologată de către aeroclubul din Washington și Federaţia Aeronautică Internaţională, înălţimea de 7.233 de metri.

Recordul de altitudine al Smarandei Brăescu a fost doborât la 8 mai 1951, 20 de ani mai târziu, tot de către un român, de Traian Demetrescu-Popa, care a sărit de la 7.250 metri. În 1972, generalul Grigore Bastan, din trupele de paraşutişti, a urcat recordul naţional al României la 9.600 de metri.

Aviatoare

După doborârea recordul mondial la saltul cu paraşuta, Smaranda Brăescu, traversează America până la New York, unde se înscrie școala de pilotaj „Curtiss Wright” de la „Rosevelt Field”, unde a zburat cu pilotul instructor Henrz Ottinge, iar la 8 octombrie 1932 obține mult râvnita Licență de Pilot Particular (PPL) nr. 27166, și devine prima femeie din Europa care a obținut brevetul de pilot în Statele Unite ale Americii și a treia aviatoare a României, prima fiind Elena Caragiani, care a obținut brevetul în 1913, iar a doua a fost prinţesa Ioana Cantacuzino, proprietara şcolii de zbor de la Băneasa, care a obţinut brevetul în 1930.

În 24 martie 1933, Smaranda Brăescu revine în România, iar pentru realizările sale, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea îi acordă Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa „Crucea de Aur” cu două barete, bucurându-se de faimă și popularitatea.

Primul avion – Zborul peste Mediterană

Odată cu revenirea în țară, Smaranda Brăescu a decis să renunţe la parașutism, ultimul salt realizându-l în vara anului 1933, la Constanţa, şi să-şi cumpere un avion pentru a realiza diverse raiduri internaţionale.

Deoarece nu reușește să obțină sprijinul financiar din partea autorităților române pentru achiziționarea unui avion, cotidianul „Universul” deschide noi liste de subscripție publică în vederea achiziționării unui avion de raid pentru Smaranda. După ce suma de bani a fost strânsă, în toamna anului 1935, avionul Miles Hawk, produs de firma Philips & Powis Aircraft Ltd. din Marea Britanie este ales, avionul fiind ieftin, modern și cu o rază de acțiune considerabilă, de aproximativ 900 – 1000 km. Botezat „Aurel Vlaicu”, avionul Smarandei avea fuzelajul albastru, iar aripile erau vopsite în tricolorul românesc, albastru, galben și roșu, ceea ce marca patriotismul aviatoarei.

Deși înmatricularea avionului a fost întârziată de obținerea actelor, când acestea au fost complete, la 10 martie 1936 avionul Miles M.2H Hawk Major, cu nr. de serie 150, YR-ADB, a fost înregistrat la registrul aeronautic român, iar la 26 aprilie 1936, Smaranda Brăescu executa raidul pe ruta București – Belgrad – Zagreb – Veneția – Roma, de cca. 1150 km, traversând munți și întinderi de apă, în condiții meteo dificile.

Deși raidul pe care îl avea în minte Smaranda urmărea traseul clasic Bucureşti – Roma – Paris – Londra, din cauza unor problem tehnice pe care le-a identificat la motor, anumite trepidații provocate de slăbirea unui șurub la o elice, rămâne pentru o perioadă mai lungă în Roma, unde vizitează orașul, se întâlnește cu diverse grupuri de studenți români, dar se și hotărăște să renunţe la raidul prin Europa şi să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Libia, la Tripoli, unde avea să se întâlnească și cu o cunoştinţă mai veche, cu Italo Balbo, care atunci era guvernatorul provinciei italiene Libia.

Cum planul Smarandei Brăescu era să traverseze în linie dreaptă cei 1.100 km de la Roma la Tripoli, cu un avion monomotor, fără opriri, aceasta a întâmpinat numeroase proteste, explicându-i-se că se îndreaptă către o moarte sigură, deoarece pe această linie sunt curenţi de aer dinspre Africa spre Europa, care se schimbă foarte des şi foarte brusc, şi cărora avionul nu le poate rezista.

La 19 mai 1935, Smaranda Brăescu începe călătoria spre Tripoli, Libia, survolând peste Marea Mediterană, iar după cca 1100 km și aproximativ 6 ore și 10 minute de zbor, Smaranda Brăescu aterizează pe continental African, pe un teren nivelat pe care păștea o turmă de măgări, la o distanță de aproximativ 60-65 km de Tripoli, la Sorman, devenind astfel prima femeie din lume care a făcut această traversare la bordul unui avion cu un singur motor.

În Tunis a rămas mai mult de o săptămână și s-a bucurat de ospitalitatea mareșalului Italo Balbo, care a oferit o recepţie în cinstea Smarandei Brăescu, la care aceasta a participat îmbrăcată în costumul popular românesc ce „simplifica problema prezentării protocolare, și care pe străini i-a impresiona în mod plăcut”. Zborul de retur a fost programat pe ruta Tripoli – Brindisi – Atena – Sofia – București, și a fost realizat pe 30 mai 1936, Smaranda Brăescu survolând din nou marile întinderi de apă ale Mediteranei și zonele muntoase ale Balcanilor, însă, în timp ce survola Teleormanul, a intrat într-o zonă în care ploua cu grindină, iar pentru a nu se prăbuşi, a decis să aterizeze de urgenţă, în apropiere de Alexandria, pe întuneric, pe un teren pe care nu-l vedea prea bine, iar în momentul când a pus roțile avionului pe pământ, o izbitură puternică i-a oprit avionul, constatând că se afla pe marginea unei râpe în care nu căzuse deoarece lovise un cal pe care l-a omorât. În acea noaptea, Smaranda a fost invitata familiei primarului Alexandru Colfescu, un cunoscut avocat din Alexandria, iar a doua zi, primăria l-a despăgubit pe proprietarul calului, iar avionul avariat al Smarandei a fost luat cu un camion şi transportat la Arsenalul Aeronautic din Bucureşti.

Dorind un nou avion, aceasta își vinde avionul Miles M.2H Hawk Major și cu banii adunați de la o altă donație publică, Smaranda Brăescu își cumpără un nou avion, Bf-108B-1 Taifun, special amenajat pentru zboruri de mare distanță, fiind echipat cu rezervoare suplimentare amplasate în locul scaunelor pentru pasageri, fiind recepționat de către Smaranda Brăescu la 2 noiembrie 1938. După mai multe raiduri și peripeții, Smaranda vinde avionul aviatorului Bâzu Cantacacuzino, sperând că își va achiziționa altă aeronava de la firma Percival, însă izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, schimbă cursul evenimentelor.

Cel de-al Doilea Război Mondial

După izbucnirea războiului, dedicată parașutismului, Smaranda sugerează în diverse discuții și  rapoarte, necesitate înființării trupelor de parașutiști, ca o nouă armă. Din anul 1941, aceasta a activat ca instructor voluntar la Batalionul 1 de parașutiști, care a fost prima companie de paraşutişti a armatei române, ce s-a format pe aerodromul de la Popești Leordeni, Smaranda având darul de a sufla „încredere” soldaților, acolo formându-se cadre de nădejde ale parașutismului militar și sportiv românesc.

În timpul războiului, Smaranda Brăescu a mai activat, pe frontul de est, ca voluntar în „Escadrila Albă”, singura escadrilă de aviație sanitară, formată numai din voluntari femei, salvând viaţa militarilor, transportând răniţi, medicamente şi personal sanitar de pe front până la spitalele de campanie din apropiere, iar pe frontul de vest în Escadrila nr. 13 de recunoaștere, observație și legătură, a fost comandant al plutonului de voluntare încadrat în Detaşamentul „Corneşti” pentru eliberarea Transilvaniei, iar până la sfârșitul războiului în Escadrila nr. 113 Legătură, fiind decorată pentru activitatea de pe front cu Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a.

În data de 4 aprilie 1944 când bombele au căzut peste București, aceasta se adăpostea în cartierul Bucureștii Noi, proiectilele căzând în apropierea casei acesteia. După bombardament, aceasta a părăsit Capitala, iar în gară la Pietroşiţa, în jud. Dâmboviţa, în spaima și confuzia creată, Smaranda Brăescu şi-a pierdut bagajele, sau i-au fost furate, iar odată cu acestea, a pierdut şi paraşuta Heinecke, cu care a realizat cele două salturi memorabile din 1931 şi 1932.

Comunism și deces

După război, Smaranda Brăescu a intrat în vizorul comuniștilor, deoarece, în noiembrie 1946, semnase un memoriu către Națiunile Unite în care denunța falsificarea alegerilor din România, iar printre cei unsprezece semnatari ai memoriului se numărau generalul Aldea, actorul Constantin Tănase, prof. univ. dr. Grigore T. Popa și alte personalități de seamă a epocii, însă, din păcate, acest document ajunge în posesia delegației sovietice, iar Smaranda și ceilalți semnatari sunt supuși opresiunii comuniste, celebra parașutistă fiind judecată și condamnată în contumacie la doi ani de închisoare, pentru omisiune de denunț.

Smaranda era implicată și în organizația „Sumanele Negre”, formată în special din foști ofițeri ai armatei regale române, dar și din foști legionari, care a fost o organizație anticomunistă ce încerca să extindă și să răspândească manifeste anticomuniste, ce a elaborat și un plan de luptă împotriva sovieticilor în cazul reizbucnirii unei conflagrații.

Nevoită să se ascundă pe la diferite adrese, întâi lângă Iași, în via fratelui său geamăn, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din Răchiteni și la Butea, pe urmă la Institutul Catolic „Sf. Tereza” din Cluj și la ferma Congregației Maicii Domnului, din comuna Jucul de Jos, Smaranda, până în 1946, trecuse deja printr-o operație de cancer mamar realizată de doctorul Fălcoianu la spitalul din Roman, sub numele de Maria Matei.

Până la sfârșitul anului 1947, starea de sănătate a Smarandei s-a înrăutățit și a fost internată de către profesorul dr. Iuliu Hațieganu la Clinica universitară din Cluj, sub numele de Maria Popescu, unde în ziua de 2 februarie 1948, vegheată de două măicuțe catolice, Smaranda Brăescu s-a stins din viață, fiind  înmormântată sub un nume fals în cimitirul central din Cluj, în parcela II B, numărul 1550.

În anii ’70, din cauza neplătirii taxelor pentru „prelungirea concesiunii locului”, în respectiva parcelă a fost înmormântat un bărbat de naționalitate maghiară, osemintele presupuse a fi ale Smarandei Brăescu fiind înhumate lângă acesta. În urma intervenției asociațiilor de parașutiști, autoritățile locale au cerut „dovezi” pentru a putea realiza exhumarea osemintelor în vederea „reabilitării eroinei române”, însă în lipsa unor dovezi certe, situația a rămas la nivel de „legendă”.

Moștenire

În anul 1978, în memoria celebrei parașutiste, la Tecuci, în jud. Galați, a fost înființat Aeroclubul „Smaranda Brăescu”, activitatea de parașutism desfășurându-se pe fostul aerodrom militar din NV orașului.

În anul 1998, în urma reorganizării administrative a Aerocluburilor din României, aeroclubul de la Tecuci se desființează, alături de cele de la Galați, Timișoara, Tulcea și Constanta.

În anul 1990 a fost înființat Batalionul de parașutiști 498 – Bacău, care din anul 1996 poartă denumirea onorifică de Batalionul „Smaranda Brăescu”, batalion prezent în numeroase teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina sau Kosovo.

Cu numele de Smaranda Brăescu au mai fost botezate o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar în cadrul Muzeul Aviației, un stand de prezentare este dedicat activității acesteia.

Aeroclubul teritorial din Oradea este denumit „Smaranda Brăescu”, acolo fiind organizate numeroase competiții, dedicate eroinei parașutiste.

Pentru a cinsti memoria ilustrei campioane române, Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”, ce este dedicat tinerelor parașutiste din România, iar cu acest prilej, personalitatea Smarandei Brăescu a fost adusă în actualitate, în stilul „vulcanic” al reclamelor Red Bull.

În decembrie 2010 a fost lansat „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu”, volum semnat de Ana Maria Sireteanu și Tudor Sireteanu, strănepoți ai renumitei parașutiste române.

Anul 2022 a fost dedicate, la nivel național, memoriei și recunoașterii meritelor Smarandei Brăescu.

Smaranda Brăescu a primit post-mortem, titlurile de „Cetăţean de Onoare” al municipiilor Cluj-Napoca, în noiembrie 2016, Tecuci, în aprilie 2017, Galaţi, în aprilie 2017 şi Bârlad, în mai 2017.

Bibliografie:

  • Neculai I. Staicu, Calvarul parașutistei-pilot Smaranda Brăescu, în „Memoria – revista gândirii arestate”, nr. 14, iulie 1995.
  • Sorin Turturică, Aviatoarele României – Din înaltul cerului în beciurile securității, București: Editura Militară, 2013;
  • George Marcu, Rodica Ilinca – Dicționarul personalităților feminine din Romania, București : Editura Meronia;
  • historia.ro/sectiune/general/smaranda-braescu-a-cucerit-america-printr-un-salt-571745.html;
  • adevarul.ro/stiri-locale/galati/viata-tumultuoasa-a-smarandei-braescu-prima-1677681.html;
  • www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/istorie-filozofie-psihologie/documentar-smaranda-braescu-prima-para-e1-b9-a3utista-din-romania-id6218.html;
  • www.romania-actualitati.ro/arhiva-emisiuni/nume-mari/smaranda-braescu-as-al-parasutismului-sportiv-romanesc-id71134.html.

Postează o recenzie: