(24 ianuarie 1905 – 14 februarie 1970)
Grigore Vasiliu Birlic, s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în mun. Fălticeni, în familia unui negustor, de pe strada Pârâul Târgului. A fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie, jucând în multe piese de teatru și filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o în urma succesului din piesa „Birlic”, jucată la începutul carierei sale.
Copilărie și primii ani ai vieții
În copilărie a vrut să devină clovn la circ, dar a fost potolit de către tatăl său, îndemnându-l să înveţe pentru a-ți face o carieră. A urmat cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, absolvind în 1924, făcând parte din prima promoţie a liceului. A fost considerat comedianul clasei, stârnind des amuzamentul colegilor prin poznele pe acre le făcea.
Scriitorul Eugen Dumitriu, în cartea Oraşul Muzelor, povesteşte despre tânărul Grigore Vasiliu Birlic: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei, şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia. Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă.”
Începuturile carierei
La cererea familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu Birlic se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept și pentru a-și câștiga traiul, tânărul Birlic face figurație la Teatrul Național din Cernăuți. Este remarcat de directorul Dragoș Protopopescu și este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia ”Musca spaniolă”, scrisă de vienezii Arnold și Bach, adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu.
Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul”, și astfel interpretarea a fost una foarte apreciată de public bucurându-se de un succes răsunător. În faţa acestui rol, s-a emoţionat atât de tare la premieră, încât a fost mai caraghios decât plănuise, publicul râzând peste măsură,. A obţinut imediat un loc de muncă, Birlic fiind angajat ca actor la Teatrul Naţional din Cernăuţi, cu un salariu de 6.000 de lei pe lună.
Deşi şcolit în Drept , după absolvirea facultăţii, în urma succesului obținut, câștigând simpatia publicului, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți, unde este remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale, iar dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.
Tânărul Grigore Vasiliu Birlic a vrut neapărat să urmeze cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Cernăuţi, aplicând șapte ani la rând, până când, într-un final a fost admis. Motivul pentru care a fost admis așa greu la Conservatorul din Cernăuți era un defect de vorbire, explicat mai târziu de Birlic: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul de vorbire al acestuia, s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri și a legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator, viitor actor de teatru şi film, fălticenean ca şi el, de care avea să îl unească o trainică prietenie.
Actor în București
În anul 1933, Grigore Vasiliu Birlic, pe atunci student la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, este adus la București, de către regizorul Aurel Maican și transferat Conservatorul din Bucureşti. Timp de un deceniu joacă pe scenele diverselor companii particulare în piese regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel din București. Acest teatru, care fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și care avea să-și continue activitatea până în anul 1940 își ținea toate spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București.
Printre piesele cele mai importante în care Birlic a jucat se numără: „Vârcolacul”, „Micul Weber”, „Otto Elefantul” de Arnold și Bach, „Arde nevastă-mea” de A. Vercourt și Jean Bever, „Prostul din baie” de Ernest Fiese și Karl Fellman, „Corabia lui Noe”, „Așternutul de mătase” de A. Birabeau și G. Dolley, „Părintele cățeilor” de Glinger și Taussig.
Tot din această perioadă i se trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care de fapt era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu, acțiunea din piesă fiind localizată în nordul Moldovei, iar eroul principal era un funcționar, ce purta numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.
Cu rolul titular din farsa „Birlic”, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, ajungând să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi această o poreclă care stârnea râsul, Birlic, care este un cuvânt de origine turcă, ce înseamnă „asul de la cărțile de joc”, a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.
Regizorul Sică Alexandrescu și dramaturgul Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea fiind piese ușoare, inspirate din repertoriul bulevardier. Toate piesele montate de către regizoul Sică Alexandrescu, ce îl aveau pe Birlic în rolul principal, au avut un mare succes la public, Birlic impresionând atât publicul cât criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe și prin capacitatea acestuia de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.
În anul 1935 a debutat în cinematografie alături de N. Stroe şi Vasile Vasilache, în filmul „Bing-Bang” iar doi ani mai târziu în „Doamna de la etajul II”, în regia lui Dezideriu Major, alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino.
Geniul comediei românești
Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost director și patron al mai multor companii teatrale private, printre care se numără și trupa „Colorado”, însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.
Odată cu naţionalizarea teatrelor particulare, Birlic joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti, în roluri precum Coana Eftimiţa în „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, Crăcănel în „D’ale carnavalului”, Iordache Brânzovenescu în „O scrisoare pierdută”, în „Doctor fără voie” de Moliere, „Mielul turbat” de Aurel Baranga, „Revizorul” de N.V. Gogol, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, toate în regia lui Sică Alexandrescu, și în „Ultima oră” de M. Sebastian. Birlic a mai jucat și în „Nunta lui Krecinski” de Suhovo-Kobâlin, în „Topaze” a lui Marcel Pagnol şi în „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian. La Teatrul de Comedie din Bucureşti, Birlic a jucat și „Burghezul gentilom” de Moliere, din 1961.
De-a lungul vieții, Birlic, a interpretat nu mai puţin de 13 roluri în piese scrise de Caragiale, despre care acesta spunea: „Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoştinţă şi pentru succesele actoriceşti pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata şcoală a măiestriei actoriceşti, personaje ale maeştrilor dramaturgiei noastre. Şapte roluri în cele patru comedii.”
Birlic a fost strălucit în piesele de teatru „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea” și „O scrisoare pierdută”de Ion Luca Caragiale, „Avarul” și „Burghezul gentilom” de Molière, „Bădăranii” de Carlo Goldoni, „Egor Bulicov” de Maxim Gorki, „Revizorul” de Nikolai Gogol, „Oameni care tac” de Alexandru Voitin, „Nunta lui Krecinski” de Suhovo-Kobalin și „Mielul turbat” de Aurel Baranga.
În cinematografie, Birlic a jucat în filme precum „Viaţa învinge” (1951), regia Dinu Negreanu, „Vizita” şi „Lanţul slăbiciunilor” (1952), regia Jean Georgescu, „O scrisoare pierdută” (1953), regia Sică Alexandrescu, „Două lozuri” (1957), regia Aurel Miheles și Gheorghe Naghi, „D-ale carnavalului” (1958), regia Gheorghe Naghi și Aurel Miheles, „Întâlnirea” (1961), regia Aurel Miheles, „Post-restant” (1961), regia Gheorghe Vitanidis, „Paşi spre lună” (1963), regia Ion Popescu-Gopo „Titanic vals” (1964) regia Paul Călinescu, „Serbările galante” (1965), regia Rene Claire și „Steaua fără nume” (1966), regia Henri Colpi. Jocul său actoricesc era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă, jucând în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.
Birlic a interpretat și numeroase roluri în piese de teatru radiofonic, la Radiodifuziune, câteva dintre acestea fiind „Călătoria domnului Perrichon”, de Eugène Labiche (1953), „Plicul”, de Liviu Rebreanu (1955), „Doctor în filozofie”, după comedia „Dr” a scriitorului sârb Branislav Nușici (1956), „Peripețiile soldatului Svejk”, după romanul satiric „Peripețiile bravului soldat Švejk” al scriitorului ceh Jaroslav Hašek (1959), „Însurătoare sau Căsătoria”, după comedia scrisă în 1832 de dramaturgul rus Nikolai Vasilievici Gogol, în traducerea și regia lui Sică Alexandrescu (1965), și „29 de grade la umbră”, după comedia într-un act de Eugène Labiche (1965).
Premii și distincții
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Grigore Vasiliu Birlic i-a fost acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”, ulterior, în perioada 1955-1957, primind și titlul de Artist al Poporului.
În 1976, Birlic a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Actorul Radu Beligan îl considera pe Birlic un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii, pe de altă parte, au spus că umorul și fizionomia lui Birlic l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.
În anul 1956, în cadrul Festivalului Goldoni, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa „Bădăranii” în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia în acestă piesă de teatru a oprit din fugă spectatorii care căutau să se adăpostească de ploaia torențială ce izbucnise în actul III al piesei ce se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi, publicul rămânând pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Canciano – Birlic, deși nimeni nu cunoștea limba în care se juca piesa.
Familie
Conform biografiei acestuia, Grigore Vasiliu Birlic a fost însurat de două ori. Prima lui soție a fost actriţa Angela Mateescu, care a decedat timpuriu din cauza unei boli necruţătoare. Pierderea primei soţii l-a afectat profund pe marele actor, el afirmând în mai multe rânduri, că mergea des la mormântul acesteia pentru a-i citi ziarul, aşa cum obişnuia să o facă în timpul căsniciei.
Cea de-a doua soţie a lui Birlic, a fost tot o actriţă, Valeria Nanci, care i-a fost și parteneră în filmul „Titanic Vals” din 1964 şi în piesa „Topaze”, de Marcel Pagnol, în regia lui Constantin Dinischiotu, jucată la Teatrul Naţionalul București începând cu anul 1968. Grigore Vasiliu Birlic, nu a avut copii.
Ultima reprezentare
Birlic era conștient de faptul că arta căreia i s-a închinat este perisabilă: „Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supravieţui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă”.
Birlic, simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, a cerut impresarului său Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat, și anume „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de acesta, au jucat și alți actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, Nicolae Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș, iar acesta a fost ultimul mare triumf al lui Birlic.
Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970 în București, la vârsta de 65 de ani, și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.
În cinstea marelui actor, în anul 2010, a fost lansat filmul documentar „Măria Sa, Birlic!”, de Carmen Olaru, realizatoare de emisiuni la TVR Iaşi, care fost lansat în cadrul desfăşurării primei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, care are loc, anual, în localitatea natală a lui Birlic, în Fălticeni.
Bibliografie:
- Televiziunea Română, emisiunea Mari români: Grigore Vasiliu (Birlic)
- Cristina Deleanu: Despre maeștri și extraordinarele lor vieți, Editura CD Press, 2006
- https://www.rador.ro
- https://adevarul.ro
