Ana Aslan – pionieră a gerontologiei medicale mondiale

(1 ianuarie 1897 – 20 mai 1988)

„Îmi place să cred că şcoala de gerontologie pe care am întemeiat-o şi pe care o voi lăsa după mine, va fi înţeles pe deplin că temelia oricărei activităţi serioase este cinstea şi moralitatea. Ştiinţa fără morală nu valorează mare lucru.”

Ana Aslan a fost un medic român, academician și profesor universitar, unul dintre pionierii gerontologiei medicale mondiale, cea care a condus timp de aproape patruzeci de ani Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din Bucureşti și care a descoperit medicamentele Gerovital H3 şi Aslavital, ambele cu un rol remarcabil în combaterea efectelor îmbătrânirii şi a bolilor specifice vârstei a treia.

Ana Aslan a fost unul dintre cei mai respectați oameni de știință ai României, iar odată cu inventarea tratamentului Gerovital H3, produs biotrofic cu acţiune remarcabilă în tratamentul fenomenului de îmbătrânire, precum şi în bolile bătrâneţii, precum ateroscleroză, vitiligo sau sclerodermie, aceasta a înfiinţat și primul institut dedicat luptei contra bătrâneţii şi bolilor vârstei a treia, muncind  enorm, renunţând la viaţa personală, toate în numele științei.

Supranumită „Femeia care a învins bătrâneţea”, prin remarcabilele descoperiri în profilaxia şi terapia bătrâneţii care au avut un mare impact asupra lumii medicale şi a opiniei publice internaţionale, multe celebrităţi din întreaga lume au trecut pragul Anei Aslan pentru a beneficia de tratamentele inovatoare ale acesteia, precum Josif Broz Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali, Pablo Neruda, Aristotel Onassis sau Jacqueline Kennedy.

La 22 ianuarie 1952, la Bucureşti, la iniţiativa Anei Aslan, a fost înființat primul institut de geriatrie din lume, ce avea ca obiect de activitate cercetări de gerontologie clinică şi asistenţă medicală pentru persoanele în vârstă. În cadrul Institutul de Geriatrie, Ana Aslan a iniţiat şi dezvoltat conceptul de „profilaxie a îmbătrânirii”, aceasta manifestând o preocupare consecventă pentru soarta bătrânilor abandonaţi de familii pentru care refuza să perceapă taxe de cămin. Acest lucru a fost pedepsit de către autoritățile comuniste, Anei Aslan fiindu-i imputată suma de 1.500.000 de lei, în condiţiile în care rezultatele cercetărilor ei aduseseră venituri anuale statului român de circa 17.000.000 de dolari.

În anul 1976, Ana Aslan a primit brevetul de inventator și pentru produsul Aslavital, ce era eficient în terapia sistemului nervos şi a aparatului cardiovascular, produs ce a fost realizat alături de farmacista Elena Polovrăgeanu. În 1984, a fost omologat și Aslavital pentru copii, produs care dădea rezultate eficiente în tratarea deficienţelor nervoase.

Ana Aslan a fost membră a Academiei de Ştiinţe din New York, a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică şi Igienă Socială, membră de Onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, membră în Consiliul de Conducere al Asociaţiei Internaţionale de Gerontologie, a Societăţii Naţionale de Gerontologie din Chile şi preşedinte al Societăţii Române de Gerontologie, de-a lungul carierei fiind recompensată cu numeroase premii şi distincţii.

Gerovitalul a fost brevetat în peste treizeci de ţări din întreaga lume, iar efectele miraculoase ale acestuia în acţiunea de echilibrare a sistemului nervos vegetativ au fost demonstrate în nenumărate rânduri, având efecte vizibile de ameliorare a diverselor afecţiuni psihice asociate îmbătrânirii.

În ciuda succesului, Ana Aslan nu a scăpat de represiunea comunistă, fiind hărţuită în justiţie, însă achitată, dar aceste nedreptăți au lăsat urme adânci, și pe fondul unei boli incurabile, cancer de colon, la cinci luni de la încheierea procesului, la 20 mai 1988, la vârsta de 91 de ani, aceasta s-a stins din viață, autorităţile comuniste de la acea vreme refuzând să-i îndeplinească dorinţa de a fi înmormântată creştineşte, cu preot și să fie depusă alături de mama şi fratele acesteia, în cripta Kalindero – Danielopolu, fiind dusă la cimitirul Bellu, unde a fost înmormântată fără preoţi, noaptea, iar pe mormânt i-a fost pusă o cruce pe care a fost scris „Ana Vasilichia Aslan, 1897-1988”.

Copilărie

Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila și a fost cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Mărgărit Aslan, un bărbat blând, cultivat, ce aparţinea unei familii cu valenţe intelectuale, împătimit al jocurilor de noroc, motiv pentru care întreaga sa avere s-a risipit, și al Sofiei Aslan, născută Popovici, mai tânără cu 20 de ani decât soţul ei, o femeie frumoasă, energică, care impresiona prin distincţia trăsăturilor şi eleganţa ţinutei, o bună vorbitoare de limbă germană, franceză, rusă şi poloneză, o iubitoare de muzică clasică, ce provenea dintr-o veche familie bucovineană, părinţii acordând o importanță deosebită educaţiei celor patru copii: Bombonel, Sergiu, Angela şi Ana.

Ana Aslan a urmat cursurile colegiului Romaşcanu din Brăila, iar pe când avea 13 ani, tatăl acesteia se stinge din viață, iar mama ei, Sofia Aslan, fiind forțată să îşi asume sarcina de cap de familie, este nevoită să vândă locuința din Brăila, iar familia s-a mutat la Bucureşti.

În jurul vârstei de 16 ani, Ana Aslan auzind de încercările lui Aurel Vlaicu care polarizau atenţia opiniei publice, era convinsă că va ajunge pilot de avioane, reușind chiar să zboare cu un mic aparat de tip Bristol – Coandă.

Ultimii 3 ani de liceu îi urmează la Şcoală Centrală din București, pe care o finalizează în 1915, însă după absolvire, Ana Aslan decide să urmeze cariera de medic. Deoarece a fost întâmpinată de refuzul mamei sale, Ana a făcu greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei, şi în final, la 13 octombrie 1915, tânăra de 18 ani se înscrie și este admisă la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Primul Război Mondial

După izbucnirea Primului Război Mondial, între anii 1916-1919, Ana Aslan a fost mobilizată ca studentă pentru a lucra în spitalele militare din spatele frontului, la laşi, în secţiile de boli contagioase şi chirurgie, făcând față tuturor privaţiunile la care a fost supusă, luând contact cu ororile războiului în înfăţişarea lor cea mai crudă, lucrând alături de Prof. Toma Ionescu, un titan al chirurgiei ce a rămas un model pentru tânăra studentă.

În 1919 se întoarce în Bucureşti și își continuă studiile în anul III de medicină, lucrând alături de marele neurolog Prof. Gheorghe Marinescu.

Medic

În 1922, Ana Aslan a absolvit Facultatea de Medicină şi a fost numită preparator la Clinica II din Bucureşti ce era condusă de către Prof. Daniel Danielopolu. Timp de aproximativ 2 ani, sub conducerea acestuia, Ana Aslan a lucrat la întocmirea tezei de doctorat, iar în 1924, aceasta obține titlul de Doctor în medicină, prezentând lucrarea  intitulată „Cercetări privind inervaţia vasomotoare la om.”

Ana Aslan a urmat o activitate profesională şi didactică la Spitalul Filantropia, urcând toate treptele ierarhice ale carierei didactice: preparator, şef de lucrări la Institutul Clinico–Medical al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1943-1947), profesor titular la Clinica Medicală din Timişoara (1945-1949), cardiolog şef la spitalul Căilor Ferate Române din Bucureşti (1931-1935), medic şef al secţiei clinice universitare a spitalului Filantropia din Bucureşti (1943-1947), iar începând cu anul 1949, Ana Aslan a fost şefa secţiei de fiziologie de la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti, funcţie pe care o deţinut-o până în anul 1958.

Din anul 1944, Ana Aslan a fost membră a Academiei de Medicină, iar din 1974, aceasta a fost aleasă membră a Academiei Române.

Institutului de Geriatrie din Bucureşti

Anul 1949 a marcat începutul strălucitei cariere de gerontolog a Anei Aslan, care, pe când era profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Timişoara, a trebuit să se ocupe de unul dintre studenţi săi care a fost ţintuit la pat vreme de mai multe săptămâni, suferind de o criză acută de artroză, o monoartrită de natură gonococică, aceasta relatând împrejurările: „Foloseam deja procaină, a cărei acţiune vasodilatatoare şi de reglare a sistemului nervos vegetativ fusese descrisă de Claude Leriche în afecţiunile circulaţiei periferice şi în arterite. Posibilitatea de a o utiliza în afecţiunile reumatice mă obseda de multă vreme. I-am cerut permisiunea tânărului de a-i administra 10 cl de soluţie cu procaină 1% în artera femurală, iar după câteva minute, bolnavul a putut îndoi piciorul. Am continuat să-i administrez procaină, iar după câteva zile a putut părăsi spitalul”.

Ana Aslan și-a continuat cercetările într-un azil de bătrâni ce aparţinea Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, iar cercetările comparative clinico-terapeutice efectuate pe loturi de pacienţi trataţi cu vitamina E, extract de tiroidă, de splină, de placentă, drojdii şi procaină 2%, au avut succes, evidenţiind importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, rezultatele obţinute fiind comunicate Academiei Române în 1950.

La 22 ianuarie 1952, în București, la iniţiativa Anei Aslan, a luat fiinţă Institutul de Geriatrie, ce avea ca obiect de activitate cercetările de gerontologie clinică şi asistenţă medicală acordată persoanelor vârstei a treia, al cărei director a fost numită Ana Aslan, funcție pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii. Institutul a fost primul cu acest profil din întreaga lume, iar modul cum a fost organizat a fost un exemplu recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru toate institutele similare înfiinţate ulterior.

Acesta a fost înființat în clădirea azilului de bătrâni construit sub înaltul patronaj al reginei Elisabeta a României, iar la început acesta avea doar două secţii clinice şi laboratoarele pentru testele funcţionale de biochimie, hematologie şi investigaţii radiologice, la care li s-au adăugat o secţie de cercetare experimentală.

Gerovital H3

Încă din luna mai 1951, Ana Aslan a început un experiment de lungă durată pe un grup de douăzeci şi cinci de pacienţi, cărora le-a administrat un tratament injectabil cu procaină 2% cu un pH cuprins între 3 şi 4, fiind constatate îmbunătăţiri semnificative a stării generale, precum: efecte antidepresive, îmbunătăţirea memoriei, atenţiei, percepţiei vizuale, auditive şi olfactive, îmbunătăţirea echilibrului psihic şi neurovegetativ, diminuarea rigidităţii extrapiramidale şi îmbunătăţirea echilibrului la bolnavii care sufereau de maladia Parkinson, îmbunătăţirea troficităţii pielii şi a unghiilor, creşterea şi repigmentarea părului, diminuarea până la dispariţie a petelor senile şi a keratozei, creşterea tonusului muscular, a mobilităţii articulare și normalizarea tensiunii arteriale.

Rezultatele obţinute în cei trei ani de studiu, au fost publicate de către Ana Aslan împreună cu C.I. Parhon într-un studiu monografic intitulat „Novocaina factor eutrofic şi întineritor”, ce a fost publicat în 1955 de către Editura Academiei R.P.R.

Deși descoperirea Anei Aslan a fost întâmpinată cu scepticism, acest lucru nu a dezarmat-o, iar după o muncă asiduă alături de farmacista Elena Polovrăgeanu, aceasta a dezvoltat produsul Gerovital H3, ce avea următoarea compoziţie: procaină 2%, acid benzoic 0,12%, metabisulfit de potasiu 0,10% și fosfat disodic 0,01%, iar pH-ul amestecului era cuprins între valorile 3 şi 4.

Gerovital H3 a fost considerat un medicament gerontologic datorită efectelor benefice pe care le avea la nivel molecular împotriva mecanismele de îmbătrânire şi un medicament geriatric datorită acţiunii pe care o avea asupra unor mecanisme comune bolilor cronice degenerative specifice vârstei a treia.

În 1956, la Congresul „Therapiewoche” de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel, Ana Aslan a prezentat metoda sa originală de tratament, Gerovital H3 fiind pentru prima dată prezentat lumii medicale internaționale.

Raportul experimentului cu Gerovital H3 a fost publicat în Terapiewoche şi în Terapiewoche Umschau, iar rezultatele comunicate de către Ana Aslan, în ciuda câtorva articole apărute în British Medical Journal al căror conţinut era de natură a da naştere unor suspiciuni, au fost primite nu numai cu interes ci chiar cu entuziasm de către cercetătorii vremii.

 În România, în urma evaluării clinice a Gerovitalului H3 pe un număr de 7600 de pacienţi, a avut drept urmare omologarea sa în 1957 de către Ministerul Sănătăţii, iar începând cu anul 1958 a început prepararea Gerovitalului H3 fiole pe scară largă şi distribuirea medicamentului prin circuitul farmaceutic. În 1962, Ministerul Sănătăţii din România a omologat medicamentul Gerovitalul H3 și sub formă de drajeuri, cremă terapeutică şi loţiune capilară.

În 1958, Ana Aslan a pus bazele unei noi secţii de cercetare ce a venit în întâmpinarea problemelor tot mai acute ridicate de fundamentarea politicii sociale în favoarea vârstnicilor, denumită „Gerontologia Socială”.

Gerovital H3 a fost brevetat în peste treizeci de ţări din întreaga lume, efectele sale miraculoase constând în acţiunea de echilibrare a sistemului nervos vegetativ, având vizibile efecte de ameliorare a diverselor afecţiuni psihice asociate îmbătrânirii.

Aslavital

În 1960, Ana Aslan începe experimentarea unui nou produs eutrofic ce conținea pe lângă procaină și un factor activator şi antiaterogen, ce îi conferea și eficacitate în terapia adresată sistemului nervos şi aparatului cardiovascular.

Astfel, în 1970, Anei Aslan i se acordă cel de-al cincilea brevet de inventator pentru produsul Aslavital, produs realizat alături de farmacista Elena Polovrăgeanu, iar din 1978 a fost elaborat Aslavitalul pentru uz infantil, folosit cu succes în tratamentul copiilor cu deficienţe mentale.

Profilaxia îmbătrânirii

În 1974, Institutul de Geriatrie din Bucureşti devine Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, a cărui nouă denumire oglindea mult mai bine notorietatea mondială la care această instituţie a ajuns, iar Ana Aslan a devenit directorul său general.

Ana Aslan a fost cea care a creat şi a aplicat la scară naţională conceptul de „profilaxie a îmbătrânirii”, ocazie cu care a înființat 144 de centre de gerontoprofilaxie, profilaxia îmbătrânirii, în zonele industriale şi agricole, alături de 76 de centre de asistenţă geriatrică, Institutul fiind cel care, prin organizarea de cursuri postuniversitare, a pregătit cadrele de specialitate necesare acestei acţiuni.

În căminul de bătrâni de la Institutul de Geriatrie, denumit „Staţionarul de lungă durată”, aceasta a început un studiu privind efectele medicaţiei eutrofice, pe o perioadă de 30 de ani, unic prin întinderea lui în timp. Căminul de bătrâni înființat de Ana Aslan acorda pe lângă asistenţa medicală și condiţii de viaţă decente care să nu rănească demnitatea celor ajunşi în zona crepusculară a vieţii.  Astfel, bătrânii singuri, părăsiţi de familie, aruncați în stradă, au găsit la Institutul de Geriatrie un adăpost şi o familie, iar în ajunul marilor sărbători creştine, bătrânii puteau fi vizitaţi de un preot pentru a primi sprijinul spiritual de care aveau nevoie, lucru unic pentru acele vremuri tulburi conduse de comuniști.

Plata comunistă

Odată cu înființarea căminului de bătrâni „Staţionarul de lungă durată”, Ana Aslan a refuzat să perceapă taxe din partea bătrânilor defavorizați, pe care îi numea „copiii ei de suflet”.

Colegiul de Partid, care era autoritatea morală supremă în România socialistă a acelor vremuri, a considerat că Ana Aslan a procedat greșit prin găzduirea gratuită a bătrânilor nevoiași, aducând statului român un prejudiciu de 1.500.000 lei, bani ce i-au fost imputaţi de către organele de partid, reprezentând contravaloarea şederii bătrânilor internaţi în căminul de la Institutul de Geriatrie, de la înfiinţarea acestuia din anul 1952 până în anul 1978.

După un proces lung ce a durat 7 ani, Ana Aslan fiind plimbată prin sălile tribunalului Curţii Superioare de Conturi, timp în care aceasta a încercat prin eforturi considerabile să demonstreze marele aport ştiinţific şi economic pe care datele clinice obţinute în urma supravegherii medicale a acestor bătrâni trataţi timp de 30 de ani după metoda sa originală au adus ţării, prin vânzarea de medicamente și metoda de tratament, venituri de 17.000.000$ anual, în 1987, aceasta este achitată.

Produsele Gerovital

În 1985, Ana Aslan a publicat în „Romanian Journal of Gerontology and Geriatrics” lucrarea „Tehnica şi acţiunea tratamentului cu Gerovital H3. Precizări după 34 ani de folosire”, o sinteză asupra cercetărilor realizate de grupul condus de către Ana Aslan, care sublinia şi faptul că în urma recunoaşterii pe plan mondial a eficientei Gerovitalului, au fost iniţiate și alte studii de către specialiști din alte țări ce au confirmat rezultatele cercetărilor româneşti şi superioritatea produsului românesc comparativ cu produse similare din farmacoterapia mondiala.

Impactul la nivel mondial a muncii Anei Aslan a fost considerabil, rezultatele obţinute în profilaxia şi terapia bătrâneţii și problemele pe care această perioadă a vieţii le ridică fiind aduse în atenţia lumii medicale şi a opiniei publice internaţionale.

Metoda de tratament a Anei Aslan, rezultatele acesteia alături de optimismul ei robust bazat pe convingerea că bătrâneţea este o etapă cronologică a vieţii ce poate fi amânată în timp şi că atunci când se instalează reprezintă o etapă care nu este în mod obligatoriu inferioară calitativ etapelor anterioare.

Datorită reușitelor acesteia, Ana Aslan a fost solicitată de mii de pacienţi şi interlocutori, precum: capete încoronate, şefi de stat, personalități politice ale vremii, scriitori celebri, actori, ziarişti, confraţi şi nu în ultimii rând, pacienții obişnuiți, căci Ana Aslan avea un mare respect pentru bolnavi.

Datorită numărul mare de solicitanţi din afara ţării, spațiile de găzduire ale Institutul de Geriatrie au fost insuficiente, iar în lipsa spaţiilor de cazare, celebra cântăreaţă peruană Yma Sumac a fost găzduită în biroul Anei Aslan.

Cum fiecare spațiu al clădiri din str. Mănăstirea Căldăruşani era valorificat pentru a putea găzdui avalanşa celor veniţi în România pentru a fi trataţi în clinică, sub impulsul solicitărilor, la etajul al II-lea al clădiri institutului a fost amenajat un ansamblu cochet de rezerve.

În 1972, cum solicitările erau tot numeroase, iar veniturile băneşti erau din ce în ce mai mari, fostul sanatoriu de la Otopeni al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a fost trecut în dotarea institutului.

Sanatoriul Otopeni a fost transformat în Secţia clinică Otopeni a Institutul de Geriatrie, acesta găzduind pacienţi din toate colţurile lumii, precum: Somerset Maugham, Pablo Neruda, Salvador Dali, Miguel Asturias, Charlie Chaplin, Indira Ghandi, Regele Arabiei Saudite, Generalul Franco, Mareşalul Tito, Marlene Dietrich, Lillian Gish, Aristotel Onasis, Jaqueline Kenedy și mulți alții.

Distincții

În 1982, Anei Aslan îi este înmânat „Premiul Leon Bernard” pentru medicină socială, conferit de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar în alocuţiunea rostită cu această ocazie de către Dr. M. Diop, spunea: „Ca şi Leon Bernard, unul dintre fondatorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Prof. Ana Aslan a fost un pionier în domeniul medicinii sociale. Conferindu-i Premiul şi Medalia închinate memoriei lui Leon Bernard, aducem un omagiu activităţii Prof. Aslan dedicată populaţiei vârstnice din România şi impactului pe care munca acesteia l-a avut la nivelul întregii lumi.”

Datorită muncii sale, Ana Aslan a fost specialistul umanist fără apartenenţă politică, fiind consultată în reuniunile de specialitate de la Casa Albă, decorată cu Crucea Cavalerilor de Malta la Biserica Madeleine din Paris, Comandor al Legiunii de Onoare Italiene, deţinătoare a Palmelor Academice Franceze, a titlul de Profesor Honoris Causa şi Doctor emerit al Universităţii Braganza Paulista din Brazilia, premiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Erou al Muncii Socialiste.

În România, realizările Anei Aslan au fost recompensate în 1967 cu Meritul Științific Clasa I şi cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I, la 8 aprilie 1970, „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din România”.

Cea mai onorantă mărturie pe care Ana Aslan a primit-o, a fost înscrierea numelui său pe mausoleul părintelui medicinii, Hipocrate, la Larissa, în Thessalia, acesta amintindu-şi: „Fericirea este o stare a sufletului ce nu durează, există numai momente de fericire. Când am vizitat mausoleul lui Hipocrate pe care grecii au înscris numele meu, eram foarte emoţionată şi am scris în Cartea de Aur: Orice medic care intră aici ar trebui să se simtă mic. Mă simţeam cât o furnică. Da, acesta a fost un moment de fericire.”

Ana Aslan a fost membră a Academiei de Ştiinţe din New York, a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică şi Igienă Socială, membră de Onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, membră în Consiliul de Conducere al Asociaţiei Internaţionale de Gerontologie, a Societăţii Naţionale de Gerontologie din Chile şi preşedinte al Societăţii Române de Gerontologie.

Deces

Lucidă până în clipa morţii, după mai mulţi ani în care Ana Aslan a fost hărţuită în justiţie de către autorităţi comuniste care o omagiaseră cu ani în urmă, la doar cinci luni de la încheierea procesului și suferind de o boală incurabilă, cancer la colon, după o săptămână de spitalizare, la data de 20 mai 1988, Ana Aslan s-a stins din viață, la spitalul Elias, la vârsta de 91 de ani.

Din păcate, autorităţile comuniste de la acea vreme au refuzat să-i îndeplinească ultimele dorinţe, respectiv să fie înmormântată creştinește cu preot, iar corpul acesteia să fie depus alături de mama şi fratele ei în cripta pregătită în cavoul familiei Kalindero-Danielopolu. De la morga spitalului Elias, carul mortuar a dus rămăşiţele pământeşti ale Anei Aslan la cimitirul Belu, însă, cu toată discreţia păstrată de oficialităţi, o mulţime imensă a însoţit-o pe Ana Aslan pe ultimul drum, de față fiind reprezentanții majorităţii misiunilor diplomatice acreditate în România. Pe mormântul Anei Aslan a fost depusă o cruce de lemn purtând înscrisul „Ana Vasilichia Aslan, 1897-1988”, care și ea a fost pusă la capătul mormântului de către un anonim, probabil în timpul nopţii.

Cotidianului „România Liberă” i s-a ordonat ca în afara ferparului dat de Institutul de Geriatrie şi de către familie, să nu se publice nici un anunţ legat de moartea Anei Aslan, încercându-se astfel estomparea preţuirii şi popularităţii acesteia.

De-a lungul timpului au existat numeroase voci care au afirmat că în moartea Anei Aslan a fost implicată Securitatea comunistă a acelor ani, fiind ridicate numeroase semne de întrebare asupra implicării acesteia în asasinarea eminentului om de ştiinţă, însă investigaţiile oficiale asupra acestei ipoteze nu au fost declanşate.

Moștenire

Ana Aslan şi-a dedicat viața pentru a lăsa moştenire României leacul „tinereţii veşnice”, însă, odată cu dispariţia ei, acest vis s-a prăbușit. Sistemul românesc, legile create anapoda şi birocraţia tradiţională au făcut ca munca Anei Aslan să se piardă iremediabil.

Munca Anei Aslan a fost şi contestată, precizându-se că ea ar fi urmărit celebritatea, mai ales prin intermediul numelor importante care au trecut pragul cabinetului său pentru a obţine „tinereţea veşnică”.

În martie 1990, a fost creată Fundaţia „Ana Aslan” de către foştii elevi şi colaboratori ai acesteia, care au luat această iniţiativă, dorind să omagieze memoria ilustrului lor dascăl şi totodată, să-i continue opera, acţionând în spiritul concepţiilor şi al aspiraţiilor sale.

Sediul Institutului de Geriatrie şi Gerontologie din București ce poartă numele Anei Aslan, cu cele 34 de hectare de teren în patrimoniu, au fost de-a lungul anilor ţinta intereselor imobiliare de nestăvilit ale diverşilor „investitori”.

Bibliografie

• Coordonator Theodora Bărbulescu-Poli, Ana Aslan – In Memoriam, Volumul alcătuit sub egida Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, 1990;
• Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești. Personalități, Editura Litera, Chișinău, 2010;
• Georgescu, Maria (2021). Legământ cu Ana Aslan, MyBestseller;
• www.fundatiaanaaslan.ro/books/inmemoriam.pdf;
• adevarul.ro;
• historia.ro;
• www.rador.ro;
• www.farmec.ro;
• www.radioromaniacultural.ro;