Charlie Chaplin

(16 aprilie 1889 – 25 decembrie 1977)

Charlie Chaplin, pe numele complet Sir Charles Spencer Chaplin, a fost un actor de comedie, regizor, scenarist, producător și compozitor englez, considerat cel mai mare artist comic, o celebritate al filmului mut și unul dintre cele mai mari staruri de cinema ale secolului al XX-lea, devenit un simbol mondial datorită personajului pe care l-a interpretat, „Vagabondul” fiind considerat unul dintre cele mai importante personaje ale cinematografiei.  

Bucurându-se de o carieră de peste 75 de ani, din copilăria epocii victoriene până cu un an înainte de decesul său, din 1977, Chaplin a scris, regizat, produs, editat, jucat și compus muzica pentru majoritatea filmelor sale, cariera sa bucurându-se de un mare succes. Era un perfecționist, iar datorită independenței financiare de care s-a bucurat, putea să petreacă ani de zile pentru dezvoltarea și producția unui film.

Filmele produse de Chaplin, mărturii prețioase ale vremurilor de început ale cinematografiei universale, inspiră și amuză încă și în zilele noastre, conțin glume combinate cu patetism, caracterizate de luptele personajului său „Vagabondul” împotriva adversității, având la bază teme sociale, politice, dar și elemente autobiografice.

Personajul interpretat de Chaplin în filmele sale mute era îmbrăcat cu o haină prea strâmtă, pantaloni prea largi, pantofi flexibili, un melon prea mic, cu baston cu care aplica diverse „corecții” şi mustaţă falsă, recuzită care avea să îi definească cariera artistică excepţională, „Vagabondul” fiind un supraviețuitor, evitat de societatea civilizată și care nu avea noroc în dragoste.

În condiţiile în care nu avea nici un fel de studii muzicale, nu știa să scrie sau să citească partiturile, Charlie Chaplin a fost şi un strălucit compozitor, el compunând muzică pentru multe dintre filmele sale, iar dintre creaţiile sale muzicale enumerăm: „Sing a Song”, „With You Dear in Bombay”, „There’s Always One You Can’t Forget”, „Smile” și „Eternally”. Melodia „This is my song”, compusă de Chaplin special pentru filmul „A Countess from Hong Kong”, varianta interpretată de Petula Clark, s-a clasat pe locul 1 în topurile din Marea Britanie.

Având o copilărie plină de greutăți, cu multe neajunsuri, cu un tată absent și o mamă ce avea dificultăți financiare, povestea lui Charlie Chaplin reprezintă drumul de la mizerie la bogăţie, fiind una dintre cele mai rapide ascensiune din istoria Hollywood-ului. Chiar dacă și-a început viața ca un copil fără adăpost, fiind nevoit să muncească în atelier și neavând un ban în buzunar, acesta a ajuns în scurt timp, datorită succesului, unul dintre cei mai apreciați actori și unul dintre cei mai bine plătiți artiști de la Hollywood, cu o avere de multe milioane de dolari.

Chaplin a început să joace de la o vârstă fragedă, realizând turnee în music-hall-uri și lucrând ca actor de teatru și comediant. În 1910, la vârsta de 21 de ani, a plecat într-un turneu în SUA, iar la apropierea vaporului de portul Manhattan, acesta a spus: „America, vin să te cuceresc! Şi fiecare bărbat, femeie sau copil va avea pe buze numele de Charles Spencer Chaplin!”, lucru pe care l-a și realizat.

A debutat ca actor în 2 februarie 1914, în comedia „Making a living”, unde a interpretat rolul lui Edgar English, un fals reporter, fiind plătit cu doar 150 de dolari pe săptămână. A început să își regizeze propriile filme, timp în care realiza, în fiecare săptămână, și câte un film de scurt-metraj pentru studioul Keystone, ajungând ca în 1915, la doar cinci ani de la prima vizită la Hollywood, să devină un fenomen cultural în SUA, un star ce avea un salariu ce depășea 10.000 de dolari săptămânal, imaginea sa fiind reprezentată în benzi desenate, iar magazinele se întreceau să producă şi să vândă figurine cu costumaţia sa inedită.

Primul lungmetraj produs de Chaplin a fost „Piciul” (1921), urmat de „Pariziana” (1923), „Goana după aur” (1925) și „Circul” (1928), și chiar dacă inițial, în `30 a refuzat să producă filme sonore, producând „Luminile orașului” (1931) și „Timpuri noi” (1936) care erau fără dialog, primul său film sonor a fost „Dictatorul” (1940), unde îl satiriza pe Adolf Hitler, abordând și subiectul persecutării evreilor, producţie ce a stârnit numeroase controverse, inclusiv acuzaţii că ar fi simpatizant al regimului comunist.

În anii `40, Chaplin a fost acuzat de simpatii comuniste, iar din cauză că publicul și unii membri ai presei au fost scandalizați de implicarea sa într-un proces de paternitate, de căsătoriile cu femei mult mai tinere și de ancheta începută de  către FBI, a fost nevoit să părăsească SUA, stabilindu-se în Elveția, renunțând la personajul „„Vagabondul” din filmele sale ulterioare, producând filmele „Domnul Verdoux” (1947), „Luminile rampei”  (1952), „Un rege la New York” (1957) și  „Contesa din Hong Kong” (1967).

Charlie Chaplin a scris şi patru cărţi de succes, „My Trip Abroad”,  „A Comedian Sees the World”, „My Autobiography” şi „My Life în Pictures”.

Pe parcursul carierei, Charlie Chaplin a fost distins cu nenumărate premii, iar în 1972, a fost distins onorific de către Academia Americană de Film cu premiul Oscarul pentru „efectul incalculabil pe care l-a avut în transformarea filmelor în forma de artă a acestui secol”, ca parte a unei aprecieri pentru întreaga sa carieră, devenind Ofiţer al Legiunii de Onoare a Franței şi titular al ordinului Cavaler al Imperiului Britanic.

Martin Scorsese spunea că: „Charlie Chaplin a fost un adevărat pionier al cinematografiei, făcându-i pe oameni nu doar să râdă, ci și să gândească, filmele lui având o profunzime și un mesaj social care erau înaintea vremurilor lor, abordând probleme precum sărăcia, industrializarea și luptele dintre clase.”

Copilărie

Charles Spencer Chaplin Jr. s-a născut la 16 aprilie 1889, în East Street, Walworth, Londra, într-o familie săracă, ce lucra în lumea showbiz-ului, tatăl acestuia fiind Charles Spencer Chaplin Sr., actor, compozitor și cântăreț, dar care avea mari probleme cu alcoolul, neglijându-și copiii, iar mama acestuia, Hannah Chaplin, cu numele de scenă Lily Gerley, a fost o actriță şi cântăreaţă în mici teatre obscure, ce provenea dintr-o familie de rromi, ce suferea de probleme psihice și care avea un copil dintr-o altă relație, pe nume Sydney John Hill.

Părinții marelui actor s-au căsătorit în 1885, moment în care Charles Sr. a devenit tutorele legal al primului fiu al lui Hannah, Sydney John Hill, și chiar dacă nu există o înregistrare oficială a locului nașterii lui Charlie Chaplin, acesta credea că s-a născut în East Street, Walworth, în sudul Londrei.

Înainte ca Charlie să împlinească trei ani, relația dintre părinții acestuia s-a înrăutățit, aceștia divorțând, Charlie şi fratele său Sidney fiind crescuți doar de către mamă, care se muta frecvent în căutarea unei chirii mai ieftine, iar la recensământul din 1891, cei trei locuiau pe strada Barlow, în  Walworth.

În 1892, mama lui Charlie, Hannah, a născut un al treilea copil, pe nume George Wheeler Dryden, al cărui tată era artistul de music hall Leo Dryden, la vârsta de șase luni, copilul fiind luat de către tată, reintrând în viața lui Chaplin abia după treizeci de ani.

Pe când avea doar cinci ani, Charlie Chaplin a fost prezent când mama sa, în timpul unui spectacol, și-a pierdut vocea, stârnind mânia publicului, care, nemulţumiți de prestaţia ei, au aruncat cu obiecte spre ea, provocându-i multiple răni, lucru ce a condus și la o ceartă între Hannah și managerul ei, concluzionând în încheierea bruscă a carierei artistice ale acesteia.

Chaplin, care în acel moment se afla în culise, pentru a salva situația, a fost pus de către directorul teatrului să urce pe scenă şi să cânte, interpretarea lui Chaplin a celebrei piese „Jack Jones”, a captat aplauzele și aprecierea publicului, uimindu-i cu prezența lui naturală.

 După încheierea bruscă a carierei artistice a mamei sale, cei trei au locuit în cartierul londonez Kennington. Deoarece Hannah nu avea niciun mijloc de venit, câștigând, ocazional, ceva mărunțiș din croitorie și îngrijire medicală, iar din partea fostului soț, Chaplin Sr., nu primea niciun ajutor financiar, pe măsură ce situația s-a înrăutățit, pe când Charlie avea doar 7 ani, acesta a fost trimis la casa de săraci „Lambeth”, consiliul găzduindu-l timp de 18 luni la școala pentru orfani „Central London District School”, perioadă pe care Charlie și-o amintea ca pe „o existență deznădăjduită”.

După ce s-a întors în grija mamei sale, din cauza problemelor financiare, după o scurtă perioadă, Hannah a fost nevoită să-i trimită pe cei doi copii la „Norwood Schools”, o altă instituție pentru copii săraci.

În septembrie 1898, din cauză că dezvoltase o psihoză, posibil cauzată de o infecție cu sifilis și malnutriție, Hannah a fost internată la azilul de boli mintale „Cane Hill” din Culdson, iar în cele două luni cât aceasta a fost internată, Chaplin și fratele său Sydney au locuit cu tatăl lor și iubita acestuia, pe care băieții abia îl cunoșteau, la adresa 287 Kennington Road, unde, în ziua de astăzi, poate fi găsită o placă comemorativă, cei doi copii fiind trimiși la școala Kennington Road. Charles Sr. era un alcoolic, iar viața celor doi copii aflați în grija tatălui a fost un coșmar, fiind chiar vizitați de Societatea Națională pentru Prevenirea Cruzimii față de Copii.

În 1901, pe când Chaplin avea 12 ani, tatăl acestuia s-a stins din viață, la vârsta de 38 de ani, suferind de ciroză hepatică, iar conform recensământului din acel an, Chaplin locuia în Lambeth, pe Ferndale Road, la nr. 94, împreună cu o organizație de artiști numită „The Eight Lancashire Lads”, ce era condusă de John William Jackson, fiul unuia dintre fondatori.

Deși copilăria lui Chaplin a fost împărțită între viața la orfelinat și grija pentru mama bolnavă, Hannah și-a încurajat copilul să facă parte din lumea spectacolelor, acesta scriind mai târziu că: „mama sa i-a insuflat ideea că are un fel de talent”. Prin intermediul conexiunilor mamei sale, Chaplin a devenit membru al trupei de copii dansatori de clog (dans tip step, caracterizat prin purtarea unor saboți inflexibili, cu talpă de lemn) „The Eight Lancashire Lads”, cu care, în perioada 1899-1900,  a realizat un turneu în saloanele englezești, numărul său fiind apreciat de către public.

Această perioadă a fost scurtă și puțin profitabilă, obligându-l pe Charlie să muncească orice, povestind în memoriile sale că „am fost vânzător de ziare, tipograf, fabricant de jucării, asistent al unui doctor și multe altele, însă în timpul acestor digresiuni profesionale, nu am pierdut niciodată din vedere scopul meu final de a deveni actor. Astfel, între slujbe, îmi lustruiam pantofii, îmi periam hainele, îmi puneam un guler curat și făceam vizite periodice la o agenție teatrală.”

Chiar dacă pentru o perioadă și-a revenit, în mai 1903, Hannah s-a îmbolnăvit din nou, iar după ce a fost acceptată la azilul de boli mintale „Cane Hill”, Chaplin a trăit singur câteva zile, căutând hrană și dormind pe unde apuca, fiind trimis la casa de săraci „Lambeth”, din sudul Londrei, iar ulterior la școala pentru orfani „Central London District” din Hanwell, situație care a persistat până când fratele acestuia Sydney, care se alăturase marinei cu doi ani înainte, s-a întors. Mama acestora, Hannah a fost eliberată din azil opt luni mai târziu, însă în martie 1905, boala ei a revenit definitiv, Chaplin scriind mai târziu despre acest lucru că: „Nu puteam face nimic decât să acceptăm soarta bietei mame”.

 Cei doi frați, Chaplin și Sidney, au fost mult timp pe cont propriu, au avut o relație strânsă, sprijinindu-se unul pe celălalt, urmând cariere artistice, dovedind pe scenă un talent natural. Copilăria săracă a lui Chaplin l-a influențat pe acesta să creeze multe dintre personajele sale.

Debut pe scenă

La vârsta de 13 ani, Charlie a abandonat școala și a început să muncească sezonier, realizând diverse munci pentru a-și întreține ambiția de a deveni actor. La 14 ani s-a înscris la o agenție de teatru „West End”, din Londra, ocazie cu care a fost observat de către un manager, recunoscându-i potențialul, oferindu-i primul său rol, acela de a-l interpreta pe Sammy, în piesa de teatru, „Jim: a Romance of Cockayne” scrisă de Harry Arthur Saintsbury, ce s-a bucurat de premieră în iulie 1903, însă spectacolul nu a avut succes, fiind închis după doar două săptămâni, dar performanța comică a lui Chaplin a fost lăudată în multe recenzii.

Saintsbury, luându-l pe Charlie Chaplin sub protecția sa, i-a asigurat acestuia un rol în producția lui Charles Frohman, „Sherlock Holmes”, unde l-a interpretat pe Billy, băiatul de pază, spectacolul având trei turnee naționale, performanța lui Chaplin fiind atât de bine primită, încât a fost chemat la Londra pentru a interpreta rolul alături de William Gillette, cel care îl interpreta pe adevăratul Sherlock Holmes.

Până la vârsta de 16 ani, Chaplin a interpretat mici roluri în diverse piese, iar la începutul anului 1906, a efectuat un ultim turneu cu piesa de teatru „Sherlock Holmes”, părăsind producția după mai bine de doi ani și jumătate.

De acolo, a plecat în turneu cu o trupă de vodevil numită „Casey’s Court Circus”, iar cum, în aceeași perioadă, fratele lui, Sydney, alăturându-se companiei de comedie a lui Fred Karno, l-a recomandat și pe Chaplin, prestaţia acestuia fiind unanim apreciată, devenind actor permanent al companiei Fred Karno Repertoire. Chiar dacă, inițial, Karno a fost precaut și l-a considerat pe Chaplin un „tânăr palid, slab și încruntat care părea mult prea timid pentru a face ceva bun în teatru”, acesta a încântat din prima noapte de spectacol, fiind introdus, la început, în roluri minore, în comedii şi vodeviluri, ajungând în cele din urmă, în 1909, să interpreteze roluri principale.

În aprilie 1910, a primit rolul principal într-o nouă schiță, „Jimmy the Fearless”, interpretarea sa fiind un mare succes, căpătând o atenție considerabilă din partea presei.

Turneul din America

În 1910, Fred Karno își selectase noua vedetă a trupei pentru a putea realiza turneul de vodevil din America de Nord, Charlie Chaplin conducând spectacolul și impresionând criticii, fiind descris ca „unul dintre cei mai buni artiști de pantomimă văzuți vreodată în America.” Cel mai de succes rol al său a fost cel al „Bețivului”, din schița comică „O noapte într-un music-hall englezesc”, care i-a adus recunoașterea publicului. Turneul din America de Nord a durat doar 21 de luni, iar în iunie 1912, trupa s-a întors în Anglia, Chaplin amintindu-și mai târziu că „a avut un sentiment neliniștitor de a se scufunda din nou într-o banalitate deprimantă” și, astfel, a fost foarte încântat când a trebuit să plece din nou în turneu în America.

După cinci luni petrecute în Anglia, împreună cu trupa lui Fred Karno, Charlie Chaplin s-a întors în SUA pentru un al doilea tur, companie ce îl includea, de această dată, și pe Arthur Stanley Jefferson, actor ce va deveni celebru în lumea filmului sub numele de Stan Laurel, pentru cuplul comic Stan şi Bran, pe care l-a realizat împreună cu Oliver Hardy, cei doi fiind și colegi de cameră într-o pensiune. După finalizarea acestui turneu, Arthur Stanley Jefferson s-a întors în Anglia, însă Charlie Chaplin a rămas în SUA.

Memorabilă este replica lui Chaplin la apropierea vaporului de portul Manhattan: „America, vin să te cuceresc! Şi fiecare bărbat, femeie sau copil va avea pe buze nume de Charles Spencer Chaplin!”, lucru care, după câțiva ani, s-a și întâmplat. Succesul artistic nu a venit imediat, însă Charlie a devenit un mare cuceritor de inimi, femeile roind în jurul său.

La șase luni de la începerea celui de-al doilea turneu în SUA, spectacolele companiei lui Fred Karno au fost văzută și de către Mack Sennett, Mabel Normand, Minta Durfee și Fatty Arbuckle, iar cum prestația lui Charlie Chaplin a fost pe placul acestora, din dorința de a-l înlocui pe Fred Mace, o vedetă a studiourilor Keystone care intenționa să plece, Chaplin a fost invitat să se alăture companiei „New York Motion Picture Company”.

La început, Chaplin a considerat studiourile Keystone, din California, „un amestec crud de duritate și zgomot”, însă i-a plăcut ideea de a lucra în filme, conștientizând că acest lucru ar putea însemna o nouă viață. După ce a semnat, în septembrie 1913, un contract de 150 de dolari pe săptămână, la începutul lunii decembrie Chaplin a ajuns în Los Angeles, iar de la 5 ianuarie 1914, a început să lucreze pentru studioul Keystone.

Debutul în film – Studiourile Keystone

La studiourile Keystone, din California, producătorul Mack Sennett a fost șeful lui Charlie Chaplin, acesta exprimându-și de nenumărate ori îngrijorarea că tânărul de 24 de ani părea prea tânăr pentru a juca în filme. Până la sfârșitul lunii ianuarie, Chaplin nu a fost folosit pe platou unde se realizau filmările, ci a încercat să învețe procesele de realizare a unui film.

Astfel, la 2 februarie 1914, Charlie Chaplin a debutat ca actor în comedia „Making a living”, un scurtmetraj de comedie, ce a fost finalizat în trei zile la studiourile Keystone din Los Angeles, California, unde a interpretat rolul lui Edgar English, un fals reporter, despre care a povestit mai târziu că „nu i-a plăcut deloc”, însă gagurile sale i-au asigurat succesul.

Primul film al lui Charlie Chaplin nu a fost un eșec, așa cum au susținut criticii de film, însă personajul inițial al lui Chaplin, un dandy mercenar, nu i-au reliefat avantajele. Mack Sennett  i-a solicitat să adopte o imagine mai funcțională, mai comică, iar pentru a doua sa apariție în fața camerei, a ales costumul cu care s-a identificat pentru tot restul vieții, povestind în autobiografia sa că „am vrut ca totul să fie o contradicție: pantalonii largi, haina strânsă, pălăria mică și pantofii mari. Am adăugat o mustață mică, care, m-am gândit, ar adăuga vârstă fără a-mi ascunde expresia. Nu aveam nici o idee despre personaj. Dar în momentul în care m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt persoana care era el. Am început să îl cunosc, iar în momentul în care am pășit pe scenă, el era pe deplin născut.”

Personajul „Vagabondul” a făcut cunoștință cu publicul în filmul „Kid Auto Races at Venice” – „Puștiul face curse de mașini în Veneția”, lansat pe data de 7 februarie 1914, chiar dacă, personajul „Vagabondul” a fost pregătit pentru filmul „Mabel’s Strange Predicament” – „Charlot la hotel”, film realizat cu câteva zile înainte, însă lansat după filmul „Puștiul face curse de mașini în Veneția”, pe data de 9 februarie 1914.

La celebrul costum al lui Charlie Chaplin, Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului și proprii săi pantaloni de dimensiuni foarte mari, Chester Conklin a contribuit cu un palton, Ford Sterling a contribuit cu pantofii săi de mărime 45, care erau așa de mari, încât Charlie a trebuit să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă, mustața a fost concepută din păr artificial ce îi aparținea lui Mack Swain, iar singurul lucru ce i-a aparținut lui Chaplin, a fost bastonul său din bambus. Personajul „Vagabondul” s-a bucurat de o popularitate deosebită în rândul publicului, iar aprecierile unanime la adresa tânărului Chaplin i-au determinat pe producători să renegocieze contractul, oferindu-i mai mulți bani pentru alte roluri.

Charlie Chaplin a adoptat personajul „Vagabondul”, încercând să facă sugestii în filmele în care juca, însă aceste idei au fost respinse de regizori. În timpul filmării celui de-al 11-lea film al său la studiourile Keystone, din Los Angeles, „Mabel at the Wheel”, Chaplin s-a certat cu regizoarea Mabel Normand și aproape a rupt contractul. Mack Sennett a făcut eforturi pentru a nu-l pierde pe Chaplin, deoarece a primit mai multe comenzi cu filme în care acesta trebuia să joace, permițându-i să-și regizeze următorul film, însă condiționat de plătirea unei sume de 1.500 de dolari (46.000 de dolari în zile noastre), dacă filmul nu va avea succes.

În primele filme, Chaplin interpreta rolul în modul sugerat de Mack Sennett, bazând-se pe gesticulări și alte elemente fizice. Pantomima lui Charlie Chaplin era mai subtilă, mai adecvată pentru farsele romantice, iar glumele vizuale erau realizate în stilul regizorilor de la Keystone, „Vagabondul”  atacându-și dușmanii în mod agresiv cu șuturi și cărămizi, spectatorii fiind fascinați de acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii de film l-au catalogat, uneori, drept vulgar.

Filmul „Caught in the Rain”, lansat pe 4 mai 1914, a reprezentat debutul regizoral al lui Charlie Chaplin, bucurându-se de un mare succes, regizând, ulterior, aproape fiecare scurtmetraj în care a apărut pentru studiourile Keystone, producând aproape un film pe săptămână, perioadă despre care a spus că a fost cea mai interesantă perioadă a carierei sale, realizând 34 de scurt-metraje, doar în primul său an.

În noiembrie 1914, Chaplin a avut un rol secundar în primul lungmetraj de comedie, „Tillie’s Punctured Romance”, regizat de Mack Sennett, cu actrița Marie Dressler în rol principal, ce s-a bucurat de un mare succes. La sfârșitul anului 1914, când contractul lui Charlie Chaplin trebuia reînnoit, a cerut 1.000 de dolari pe săptămână, sumă pe care Mack Sennett a refuzat-o, deoarece a considerat-o prea mare, motiv pentru care Charlie Chaplin a părăsit studiourile Keystone, din Los Angeles.

Chaplin nu a interpretat întotdeauna personajul „Vagabondul”, iar în multe dintre filmele sale personajul său era un ospătar, funcționar de magazin, montator, pompier și altele asemenea roluri. Personajul interpretat de Chaplin ar putea fi descris cel mai bine ca fiind un neadaptat, ocolit de societatea politicoasă, ghinionist în dragoste și stăpân pe toate, dar fără a stăpâni ceva. Atracția publicului pentru personajul „Vagabondul” a fost universală, spectatorii iubindu-i obrăznicia, sălbăticia ocazională, galanteria neașteptată și rezistența în fața adversității.

Unii istorici cred că personajul „Vagabondul” își are originea în copilăria săracă și plină de greutăți a lui Chaplin, în timp ce alții sugerează că personajul își are rădăcinile în motto-ul mentorului său, Fred Karno: „Păstrați-l melancolic, domnilor, păstrați-l melancolic”. Cele 35 de comedii produse la studiourile Keystone, din Los Angeles, pot fi considerate perioada de finisare a personajului „Vagabondul”, în timpul căreia o caricatură a devenit un personaj, filmele îmbunătățindu-se permanent odată ce Chaplin a devenit propriul său regizor.

Studiourile Essanay

Deoarece studiourile Keystone nu au acceptat noul contract al lui Chaplin, în decembrie 1914, compania de producție de film Essanay, din Chicago, i-a trimis acestuia o ofertă de 1250 de dolari pe săptămână, cu un bonus de 10.000 de dolari la semnarea contractului, pe care a acceptat-o, formând și o trupă de actori, dintre cei cu care a mai lucrat, incluzându-l Ben Turpin, Leo White, Bud Jamison, Paddy McGuire, Fred Goodwins și Billy Armstrong, dar și pe actrița Edna Purviance, pe care Chaplin a întâlnit-o într-o cafenea și a angajat-o datorită frumuseții sale, aceasta continuând să apară, pe parcursul a opt ani, în 35 de filme alături de Chaplin, cei doi având, de asemenea, și o relație romantică, ce a durat până în 1917.

Datorită aprecierii constante din partea publicului, Chaplin a stabilit un nivel mai ridicat al producțiilor și a început să acorde un timp mai îndelungat producției fiecărui film. Astfel, între primul film lansat „His New Job”, cel de-al doilea „A Night Out” și cel de-al treilea „The Champion”, a existat un interval de câte o lună între lansări. Ultimele șapte dintre cele 14 filme produse de Chaplin la compania de film Essanay, au fost produse într-un ritm mai lent.

Odată cu schimbarea companiei de film, Chaplin a început să modifice personajul „Vagabondul”, acesta devenind mai blând și mai romantic, introducând și elemente de patos dar și un final trist, ceea ce era o inovație pentru filmele de comedie, marcând astfel un momentul în care și criticii serioși au început să aprecieze munca lui Chaplin. Majoritatea filmelor de la studiourile Essanay au fost mai ambițioase, având o durată de vizionare dublă față de cele de la studiourile Keystone, considerându-se ca la studiourile Essanay, Chaplin „a găsit temele și decorurile care ar defini lumea vagabondului”.

În 1915, Chaplin devenise deja un fenomen cultural, chipul său era reprezentat în benzi desenate, pentru el erau compuse melodii, iar magazinele se întreceau să producă şi să vândă figurine cu costumaţia sa inedită. În iulie 1915, un jurnalist de la Motion Picture a scris că „Chaplinitis” s-a răspândit în toată America, iar pe măsură ce faima sa a tot crescut, Chaplin a devenit prima vedetă internațională a industriei cinematografice. În decembrie 1915, când contractul cu studiourile Essanay s-a încheiat, Chaplin, conștient de popularitatea sa, a cerut un bonus la semnătură de 150.000 de dolari. A primit mai multe oferte, inclusiv din partea Universal, Fox și Vitagraph, însă cea mai bună a venit din partea Mutual Film Corporation, care i-a oferit și 10.000 de dolari, pe săptămână.

Mutual Film Corporation

În 1916, Charlie Chaplin a semnat un contract cu Mutual Film Corporation, pentru fabuloasa sumă de 670.000 de dolari pe an, sumă care, l-a făcut pe Chaplin, pe atunci în vârsta de 26 de ani, să fie unul dintre cei mai bine plătiți oameni din lume. Salariul uriaș a șocat publicul, iar John R. Freuler, președintele studioului, a explicat: „Ne putem permite să-i plătim domnului Chaplin această sumă mare anual, deoarece publicul îl dorește pe Chaplin și va plăti pentru el.”

Mutual Film Corporation i-a oferit lui Chaplin propriul studio unde să lucreze, în Los Angeles, ce s-a deschis în martie 1916, angajând doi membri cheie în compania sa de actori, Albert Austin și Eric Campbell, producând o serie de filme elaborate, de lungă durată (a câte două role) „The Floorwalker”, „The Fireman”, „The Vagabond”, „One A.M.” și „The Count”. Pentru filmul „The Pawnshop”, Charlie l-a recrutat pe actorul Henry Bergman, alături de care avea să lucreze timp de 30 de ani.

Contractul celor de la Mutual Film Corporation prevedea ca Charlie să lanseze un film de lungă durată (de două role) la fiecare patru săptămâni, ceea ce și reușise, iar anul 1916 s-a terminat cu lansările filmelor „Behind the Screen” and „The Rink”.

Din 1917, Charlie a început să solicite mai mult timp pentru pregătirea și realizarea filmelor, astfel, pe parcursul primelor zece luni ale anului 1917, Chaplin a realizat doar patru filme pentru Mutual Film Corporation: „Easy Street”, „The Cure”, „The Immigrant” și „The Adventurer”, care sunt considerate de către critici printre cele mai bune lucrări ale sale.

Mutual Film Corporation i-a acordat lui Chaplin aproape tot controlul artistic, acesta producând într-o perioadă de 18 luni, 12 filme, ce sunt considerate cele mai influente filme de comedie din istoria cinematografiei. Chaplin a considerat perioada în care a produs filme mute drept cea mai fericită din cariera sa, chiar dacă își făcea constant griji că peliculele sale vor deveni superficiale din cauza termenelor limită de finalizare pe care le impuneau contractele sale.

Chaplin a fost blamat de presa britanică pentru că nu a luptat în Primul Război Mondial, acesta apărându-se, susținând că ar fi luptat pentru Marea Britanie dacă ar fi fost chemat, replicând că s-a înscris la recrutarea din SUA, însă nu a fost solicitat de vreo țară.

În ciuda criticilor, Charlie Chaplin a fost favoritul trupelor, popularitatea sa crescând în întreaga lume, numele acestuia fiind „o parte a limbajului comun al aproape tuturor țărilor” și că imaginea „Vagabondului” a fost „universal familiară”.

După ce SUA au intrat în Primul Război Mondial, Charlie Chaplin, împreună cu prietenii săi apropriați Douglas Fairbanks și Mary Pickford, au devenit purtătorii de cuvânt ai „Liberty Bonds”, iar pentru a ajuta războiul, au strâns fonduri pentru trupe.

În 1917, cei care au ajuns să-l imite pe Chaplin au devenit atât de răspândiți, încât acesta a luat măsuri legale, precizându-se că nouă din zece bărbați care au participat la petreceri costumate, au făcut acest lucru îmbrăcați ca personajul „Vagabondul”.

Studioul Charlie Chaplin

Chiar dacă companiei Mutual Film Corporation nu i-a convenit scăderea numărului de filme produse de Charlie Chaplin, contractul dintre cele două părți s-a încheiat pe cale amiabilă. Singura îngrijorare a marelui actor nu era scăderea calității filmelor sale, ci găsirea unui nou distribuitor care să-i ofere independența. Astfel, Sydney Chaplin, care în acea perioadă era managerul său de afaceri, a declarat presei că: „Lui Charlie trebuie să i se acorde tot timpul de care are nevoie și toți banii necesari pentru a produce filme, așa cum își dorește. Noi urmărim calitatea, nu cantitatea”.

Când contractul său cu Mutual Film Corporation a expirat în 1917, Chaplin, din dorința de a avea mai multă libertate și mai mult timp liber pentru realizarea filmelor sale, a decis să devină producător independent, începând să-și construiască propriul studio, amplasat pe teren unei foste fabrici, cu o suprafață de cinci acri, lângă Sunset Boulevard, în inima zonei rezidențiale a Hollywood-ului, pe La Brea Avenue, acesta fiind dotat cu instalații de producție de cel mai înalt nivel. Astfel, în ianuarie 1918, Charlie Chaplin Studios a fost finalizat, iar marelui actor i s-a acordat libertatea pe care și-o dorea în realizarea filmelor sale.

La începutul anului 1918, Chaplin a încheiat un acord cu compania First National Exhibitors’ Circuit, o asociație de proprietari independenți de teatru din Statele Unite, ce controlau peste 600 de teatre, special creată pentru a distribui filmele lui Chaplin, în schimbul a 1 milion de dolari, pentru a produce un număr de opt filme, care a reprezentat prima afacere de un milion de dolari din istoria filmului.

Primul său film în cadrul acestei noi înțelegeri a fost „A Dog’s Life”, lansat în aprilie 1918, peliculă unde Charlie a demonstrat preocuparea în construirea unui fir narativ și tratarea personajului „Vagabondul” ca „un fel de Pierrot”, celebrul personaj de pantomimă ce își are originile în trupa italiană de actori de la sfârșitul secolului al XVII-lea care juca la Paris și era cunoscută sub numele de „Comédie-Italienne”. Filmul a fost apreciat de public, iar criticii l-au descris drept „prima operă de artă totală a cinematografiei”.

După această producție, Charlie și-a îndreptat atenția către realizarea unui turneu național, pe o perioadă de o lună, pentru a susține efortul războiului, angajându-se în a treia campanie „Liberty Bonds” (obligațiuni de război ce au fost vândute în SUA pentru a sprijini cauza Aliaților în Primul Război Mondial). Totodată, Charlie a produs, pe cheltuiala sa, un scurtmetraj de propagandă, denumit „The Bond”, donat guvernului SUA pentru a ajuta în strângerea de fonduri.

Următorul film produs de Chaplin a fost o comedie despre război, „Shoulder Arms”, lansat în 1918, ce plasa personajul „Vagabondul”, în tranșee. Chiar  dacă asociații l-au avertizat să nu facă o comedie despre război, Chaplin a povestit mai târziu că: „Periculoasă sau nu, ideea m-a entuziasmat.”, și astfel, după patru luni de filmare, în octombrie 1918, filmul a fost lansat, la momentul oportun, cu un răsunător succes în box office.

După succesul filmului „Shoulder Arms”, Chaplin a solicitat mai mulți bani de la First National pentru realizarea producțiilor, fiind însă refuzat. Dezamăgit de lipsa de preocupare pentru calitate și îngrijorat de zvonurile despre o posibilă fuziune între companiile First National și Famous Players–Lasky, Charlie Chaplin, împreună cu Douglas Fairbanks, Mary Pickford și D. W. Griffith, în ianuarie 1919, au format o nouă companie de distribuție, United Artists Corporation. Aranjamentul celor patru a fost unul revoluționar pentru industria filmului, permițându-le acestora, artiști creativi, să își finanțeze personal producțiile și să aibă controlul complet asupra acestora.

Chaplin era dornic să înceapă munca în noua sa companie, solicitând să-și cumpere contractul cu First National, însă aceștia au refuzat și au insistat să finalizeze ultimele șase filme pe care trebuia să le mai producă. Astfel, în 1919, Chaplin a lansat filmele „Sunnyside” și „A Day’s Pleasure”.

Luând în calcul căsătoria cu actrița Mildred Harris, pierderea copilul acestora Norman Spencer Chaplin, născut cu o malformație, care a decedat la trei zile de la naștere, la care s-au adăugat propriile traume din copilărie, au condus la influențarea următorul film produs de Chaplin, personajul „Vagabondul” transformându-se în îngrijitorul unui băiat. Pentru această nouă peliculă, actorul a dorit să facă mai mult decât o comedie, „să-și pună amprenta asupra unei lumi schimbate”.

Filmările pentru „The Kid” au început în august 1919, avându-l pe Jackie Coogan, în vârstă de patru ani drept co-protagonistă, pelicula fiind în producție timp de nouă luni, până în mai 1920, având o durată de 68 de minute, cea ce reprezenta cel mai lung film produs de Chaplin până în acel moment.

Contractul lui Chaplin ia permis să-și producă filmele fără un program de lansare stabilit, însă cum producția lungmetrajului „The Kid” a durat foarte mult timp, compania First National a început să se plângă. Pentru a elimina îngrijorările, Chaplin i-a invitat pe expozanți în studio, iar aceștia au fost atât de impresionați de proiect și fermecați de actori, încât nu au mai avut nimic de obiectat.

Lansat în ianuarie 1921, filmul „The Kid”, ce abordează problemele legate de sărăcie și de separarea părinților de copii, un film ce surprinde primii ani din viața lui Chaplin, care nu au fost tocmai fericiți, a fost unul dintre primele filme ce au combinat comedia și drama, filmul bucurându-se de un mare succes, iar până în anul 1924, a fost distribuit în peste 50 de țări.

În septembrie 1921, Chaplin a lansat filmul „The Idle Class, în care a interpretat un personaj dublu, cu o întârziere de cinci luni din cauza faptului că First National a anunțat logodna lui Chaplin cu actrița May Collins, pe care a angajat-o să-i fie secretară la studio, Chaplin „hotărând brusc că abia dacă suportă să fie în aceeași cameră cu Collins”, dar în loc să rupă logodna direct, „a încetat să vină la muncă, trimițând vestea că se simte rău, că suferă de gripă, lucru despre care May știa că este o minciună.”

La scurt timp după lansarea filmului, Chaplin a decis să se întoarcă în Anglia pentru prima dată după aproape un deceniu, simțind nevoia să se odihnească după activitățile sale cinematografice. A marcat această vacanță prin scrierea unei cărți despre călătoria sa, intitulată „My Wonderful Visit”.

Pentru a-și putea asuma responsabilitățile cu United Artists, Chaplin a trebuit să-și încheie contractul cu First National, și astfel în februarie 1922, a lansat „Pay Day”, iar „The Pilgrim”, ultimul său scurtmetraj, a fost lansat în 1923.

Producător independent – Filme mute

După ce a produs cele 8 filme pentru compania First National, îndeplinindu-și clauzele contractuale, Charlie Chaplin a putut realiza primul său film în calitate de producător independent.

În noiembrie 1922, a început producția lungmetrajului „A Woman of Paris” – „Pariziana” sau Opinia publică”, o dramă romantică, un film atipic al lui Chaplin, în rolurile principale interpretând actorii Edna Purviance, Clarence Geldart, Carl Miller și Lydia Knott. Și-a dorit ca acest film să aibă un aer realist, instruindu-și distribuția să ofere interpretări reținute, explicând că în viața reală „bărbații și femeile mai degrabă încearcă să-și ascundă emoțiile decât să încerce să le exprime”. Acest film a reprezentat un pas curajos în cariera lui Chaplin, care după aproximativ șaptezeci de filme în care el interpreta rolul principal, acum a regizat un film în care a jucat doar câteva secunde, în rolul unui portar la o gară.

Filmul „A Woman of Paris” a avut premiera în septembrie 1923, a fost aclamat pentru abordarea inovatoare și subtilă, însă un film fără Chaplin a stârnit puțin interes, fiind o dezamăgire în box office, la scurt timp fiind retras din circulație.

Revenind la comedie, fixându-și standarde ridicate, a declarat despre următorul film pe care îl va produce că: „va trebuie să fie o epopee! Cel mai mare!” Astfel, inspirat de o fotografie din 1898 a goanei după aur din Klondike și, mai târziu, de povestea expediției Donner Party, din perioada 1846–1847, a realizat „o comedie epică dintr-un subiect sumbru”. În filmul „The Gold Rush”, personajul „Vagabondul” este un prospector singuratic care luptă împotriva adversității și caută dragostea.

Acesta a filmat în munții Truckee din Nevada, cu 600 de figuranți, decoruri extravagante și efecte speciale, ultima scenă fiind filmată în mai 1925, la 15 luni după începerea filmărilor, costurile de producție ridicându-se la suma de 1 milion de dolari. Chaplin a considerat că „The Gold Rush” a fost cel mai bun film pe care el l-a realizat, publicul fiind de aceeași părere, deoarece în august 1925 când acesta a fost lansat, a devenit unul dintre filmele cele mai de succes al erei mute, cu încasări în box-office de peste 5 milioane de dolari.

Pe 6 iulie 1925, Charlie Chaplin a devenit primul star de cinema care a ajuns pe coperta revistei „Time”.

După scandalul sexual intentat de Lita Gray, cea de-a doua soție, și înainte ca procesul de divorț să se fi finalizat, Chaplin a început să lucreze la un nou film, „The Circus” – „Circul”, unde a construit o poveste în jurul ideii de a merge pe frânghie în timp ce era asediat de maimuțe, transformând personajul „Vagabondul” în vedeta accidentală a unui circ. Producția filmului a fost întâmpinată de numeroase probleme, iar pentru a se ocupa de scandalul divorțului, filmările au fost suspendate timp de zece luni. „The Circus”  a fost lansat în ianuarie 1928, bucurându-se de o critică pozitivă, iar la prima ediție a Premiilor Academiei, încă nu se ofereau premiile Oscar, Chaplin a primit un trofeu special „pentru versatilitatea și geniul de a interpreta, scrie, regiza și produce filmul Circul.”

În ciuda succesului de care s-a bucurat filmul, Chaplin l-a asociat cu stresul pe care l-a suportat în timpul producerii sale, omițându-l să-l insereze în autobiografia sa. La sfârșitul anilor 1960, după mulți ani petrecuți încercând să-l uite, Chaplin a revenit asupra filmului pentru a-l relansa cu o nouă partitură muzicală din propria sa compoziție, simbolizând reconcilierea acestuia cu filmul care i-a produs atât de mult stres.

După lansarea filmului „The Circus”, la Hollywood au fost lansate filmele cu sunet, Chaplin fiind cinic în privința acestui nou capitol al cinematografiei și al deficiențelor tehnice pe care le prezentau, crezând că le lipsește talentul artistic specific filmelor mute. Chaplin a ezitat să schimbe formula ce i-a adus succes, temându-se că dacă personajul „Vagabondul” va avea voce, succesul internațional va fi limitat.

În 1928, Chaplin a început producția unui nou film mut „City Lights” – „Luminile orașului”, ce prezintă aventurile personajului „Vagabondul” care se îndrăgostește de o fată nevăzătoare, interpretată de Virginia Cherrill, eforturile lui de a strânge bani pentru salvarea vederii acesteia și începutul unei prietenii dificile cu un milionar alcoolic, interpretat de Harry Myers. Producția acestui film a durat 21 de luni, Chaplin mărturisind mai târziu că pentru realizarea acestei pelicule „s-a antrenat într-o stare nevrotică de a dori perfecțiunea”. Folosindu-se de noua tehnologie introdusă la Hollywood, Chaplin a înregistra o partitură muzicală pentru film, compusă de el însuși.

În ianuarie 1931, filmul „City Lights” a fost lansat, și chiar dacă până în acel moment filmele mute erau considerate un anacronism, o epocă de mult apusă, „City Lights” s-a dovedit a fi un mare succes popular și financiar, având încasări de peste 3 milioane de dolari, British Film Institute numindu-l cel mai bun film realizat de către Chaplin, iar criticul James Agee a scris în revista Life despre ultima scenă din film că este „cea mai bine jucată scenă care a fost văzută vreodată într-un film”.

După lansarea filmului, un jurnalist a scris că „nimeni în lume, în afară de Charlie Chaplin, nu ar fi putut să o facă. El este singura persoană care are acel ceva ciudat numit „atracție pentru public” într-o calitate suficientă pentru a sfida înclinația populară pentru filmele care vorbesc.”

La premiera acestui film, Chaplin l-a invitat şi pe bunul său prieten, savantul Albert Einstein, iar la coborârea din maşină, cei doi s-au bucurat de ovaţiile publicului aflat în faţa cinematografului. Momentul a prilejuit și două replici savuroase, Einstein, mai puțin obișnuit cu ovațiile publice, spunându-i prietenului său: „Ceea ce admir cel mai mult la arta ta este faptul că este universală. Nu trebuie să spui nici măcar un cuvânt, dar totuși lumea te înțelege”, iar replica lui Chaplin a fost: „E adevărat, dar faima ta este și mai mare: lumea te admiră, chiar dacă nu înțelege nimic din ceea ce spui”.

După succesul filmului „City Lights”, îndoiala realizării unui nou film mut crescuse, acesta fiind convins că sunetul nu va funcționa în filmele sale, fiind „obsedat de o teamă deprimantă de a fi demodat”.

La începutul anului 1931, Chaplin a decis să-și ia o vacanță, călătorind timp de 16 luni, vizitând țările din Europa de Vest, dar și Japonia. În autobiografia sa, Chaplin scria că la întoarcerea în Los Angeles „era confuz și fără planuri, neliniștit și conștient de o singurătate extremă”. În iulie 1932 a cunoscut-o pe actrița Paulette Goddard, în vârstă de 21 de ani, cei doi începând o relație, iar cum nu era încă pregătit să realizeze un nou film, s-a concentrat pe scrierea unor fasciculedespre călătoriile sale, publicat în mai multe numere ale revistei „Woman’s Home Companion”.

Preocupat de starea condițiilor de muncă ale angajaților din America, temându-se că atât capitalismul cât și utilajele moderne vor crește nivelul șomajului, Chaplin s-a hotărât să realizeze un nou film, intitulat „Modern Times” – „Timpuri noi”, o satira a vieții industriale, unde personajul „Vagabondul” îndură „Marea criză economică”. Producția acestui film a durat zece luni și jumătate, și chiar dacă Chaplin a intenționat să folosească dialogul vorbit, s-a răzgândit în timpul repetițiilor, folosind doar efecte sonore.

Filmul „Modern Times” a fost lansat în februarie 1936, fiind primul său lungmetraj care a adoptat referințe politice și sociale. Filmul nu s-a bucurat de încasări mari, recenziile primite au fost mixte, unii spectatori neagreând politizarea, însă Institutul Britanic de Film l-a considerat drept unul dintre „trăsăturile mărețe” ale lui Chaplin, iar David Robinson considera că îl arată pe regizor la „apogeul său de neegalat ca un creator de comedie vizuală”.

„Modern Times” este considerat ultimul film mut al lui Chaplin, dar și filmul unde are loc ultima reprezentare pe marile ecrane a personajului său celebru „Vagabondul”, scenariul, producţia, regia şi muzica fiind semnate de către marele actor.

Filmele cu dialog

Anii `40 l-au forțat pe Chaplin să se confrunte cu o serie de controverse, atât în ​​legătură cu munca sa, cât și cu viața personală, fiindu-i afectată atât averea cât și popularitatea. Profund deranjat de valul naționalismului în politica mondială a anilor `30, Chaplin și-a exprimat din ce în ce mai vehement convingerilor sale politice, constatând că nu putea ține aceste probleme în afara muncii sale. Cum asemănările între el și Adolf Hitler au fost remarcate pe scară largă, cei doi născându-se la patru zile distanță unul față de celălalt, amândoi trecuseră de la sărăcie la renume mondială, iar Hitler purta același stil de mustață precum Chaplin.

Tocmai această asemănare fizică a stat la baza dezvoltării intrigii următorului film produs de către Chaplin, „The Great Dictator” – „Dictatorul”, unde l-a satirizat pe Hitler și a atacat nazismul.

După ce a petrecut doi ani dezvoltând scenariul, Chaplin a început filmările în septembrie 1939, la șase zile după ce Marea Britanie a declarat război Germaniei, având să folosească dialogului vorbit, din cauza că nu avea altă opțiune, dar și pentru că era o metodă mai bună de transmitere a unui mesaj politic. Realizarea unei comedie despre Hitler nu a fost privită cu ochi buni, însă independența financiară a lui Chaplin i-a permis să-și asume astfel de riscuri.

În octombrie 1940, filmul „The Great Dictator” a fost lansat, când Statele Unite ale Americii nu se aflau încă în război cu Germania nazistă, fiind o satiră curajoasă a lui Adolf Hitler și a nazismului, dar și o portretizare a persecuțiilor evreilor din Europa, bucurându-se de o mare priză la public dar și de încasări record, fiind numit de către The New York Times „cea mai așteptată imagine a anului”. Sfârșitul filmului a generat numeroase controverse, Chaplin încheind cu un discurs de cinci minute în care denunță dictatura, lăcomia, rasismul și intoleranța caracteristice nazismului și se pronunță în favoarea libertății și a fraternității, atrăgând, astfel, acuzaţiile americanilor cum că ar fi simpatizant al regimului comunist.

Cu toate acestea, Winston Churchill și Franklin D. Roosevelt au apreciat filmul, Roosevelt invitându-l pe Chaplin să citească la radio discursul final al filmului, acesta devenind un „hit” al sărbătorii.

Considerat primul film „vorbit” al lui Chaplin, „The Great Dictator” a fost nominalizat la cinci premii Oscar, inclusiv cel mai bun film, cel mai bun scenariu original și cel mai bun actor.

După ce a fost implicat într-o serie de procese care i-au ocupat cea mai mare parte a timpului și i-au afectat în mod semnificativ imaginea publică, necazurile provenind în urma aventurii pe care a avut-o cu actriță Joan Barry, cu care a avut o relație între iunie 1941 și toamna lui 1942, în urma căreia s-a născut un copil, pe care Chaplin nu l-a recunoscut ca fiind al lui, Barry intentând o acțiune de paternitate, pe care a și câștigat-o, Chaplin fiind obligat să plătească pensie alimentară, latura creativă a marelui actor a luat o pauză.

Abia în aprilie 1946 a început filmarea unui nou film „Monsieur Verdoux” – „Domnul Verdoux”, o comedie neagră, ce prezintă povestea unui funcționar francez care își pierde slujba și începe să se căsătorească și să ucidă văduve bogate pentru a-și întreține familia, inspirația pentru acest film venind de la Orson Welles, care a dorit să joace într-un film despre criminalul în serie Henri Désiré Landru, Chaplin transformând conceptul într-o o comedie minunată, plătindu-i 5000 de dolari lui Welles pentru idee.

Și în acest film Chaplin și-a exprimat opiniile politice, criticând capitalismul, având ca principal argument că lumea încurajează uciderea prin războaie și prin producția de arme de distrugere în masă. Din această cauză, la premiera filmului „Monsieur Verdoux” din aprilie 1947, Chaplin a fost huiduit, încercându-se boicotarea filmului.

Filmul „Monsieur Verdoux” a fost primul film produs de Chaplin care a eșuat atât din punct de vedere critic, cât și din punct de vedere comercial în SUAte, bucurându-se de succes doar în străinătate, scenariul filmului fiind nominalizat la Premiile Academiei.

Charlie Chaplin a fost mândru de film său, scriind în autobiografia sa că „Monsieur Verdoux este cel mai inteligent și mai strălucit film pe care l-am făcut până în acel moment”.

Reacția negativă față de filmul „Monsieur Verdoux” a fost în mare parte rezultatul schimbărilor imaginii publice a lui Chaplin, care pe lângă că a suport pagubele provocate de scandalul Joan Barry, a fost acuzat public că este și comunist. Activitatea sa politică s-a intensificat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a militat pentru deschiderea unui al doilea front care să ajute Uniunea Sovietică și a sprijinit diverse grupuri sovieto-americane. În climatul politic din SUA anilor 1940, astfel de activități însemnau că Chaplin era considerat „periculos de progresist și amoral”, FBI-ul dorind alungarea acestuia din țară, lansând o investigație oficială împotriva acestuia, la începutul anului 1947.

Chaplin a negat că este comunist, autointitulându-se un „comunist al păcii”, considerând că efortul guvernului de a suprima ideologia este o încălcare inacceptabilă a libertăților civile, protestând deschis împotriva proceselor membrilor Partidului Comunist și a activităților Comitetului pentru activități antiamericane ale Camerei. Astfel, s-au făcut eforturi ca acesta să fie deportat, și inclusiv John E. Rankin, care a contribuit la înființarea HUAC, a declarat în fața Congresului, în iunie 1947 că: „Însăși viața lui Chaplin la Hollywood este dăunătoare structurii morale a Americii. Dacă este deportat, pozele sale dezgustătoare pot fi păstrate înaintea ochilor tinerilor americani. Ar trebui să fie deportat și scăpat de el.”

În 2003, arhivele britanice desecretizate ale Ministerului de Externe britanic au dezvăluit că George Orwell l-a acuzat în secret pe Chaplin că este un comunist și un prieten al URSS, numele lui Chaplin fiind unul dintre cele 35 pe care Orwell le-a dat Departamentului de Cercetare Informațională (IRD), un departament secret britanic de propagandă din Războiul Rece, care a lucrat îndeaproape cu CIA, Chaplin nefiind singurul actor din America pe care Orwell l-a acuzat că este un comunist secret.

Chaplin a rămas activ din punct de vedere politic, iar în noiembrie 1951, a început filmările pentru noul său film, „Limelight” – „Luminile rampei”, lipsit de teme politice, ce prezintă povestea unui comediant de music hall uitat și o tânără balerină din Londra. Filmul „Limelight” reprezintă autobiografia lui Chaplin, făcând aluzie nu numai la copilăria acestuia și viața părinților săi, dar și la pierderea popularității sale în Statele Unite, din distribuția filmului făcând parte diverși membri ai familiei sale, inclusiv cei cinci copii mai mari ai săi și fratele său vitreg, Wheeler Dryden.

Chaplin a decis să organizeze premiera mondială a filmului „Limelight” la Londra, iar când a părăsit orașul Los Angeles, el și-a exprimat premoniția că nu se va mai întoarce. După ce s-a urcat la bordul vasului RMS Queen Elizabeth împreună cu familia sa, la 18 septembrie 1952, a doua zi, procurorul general al Statelor Unite, James P. McGranery, a revocat permisul lui Chaplin de reintrare în SUA, declarând că va trebui să se supună unui interviu privind opiniile sale politice și comportamentul său moral pentru a reintra în SUA.

Chiar dacă McGranery a declarat presei că are „un caz destul de bun împotriva lui Chaplin”, în 1980, scriitorul Charles Maland a concluzionat, pe baza dosarelor FBI, că guvernul SUA nu avea dovezi reale care să împiedice reintrarea lui Chaplin în SUA.

La auzul acestei vești, Chaplin a decis, în privat, să întrerupă legăturile cu Statele Unite, declarând că: „Faptul că am reintrat sau nu în acea țară nefericită a contat prea puțin pentru mine. Mi-ar fi plăcut să le spun că cu cât scăpam mai repede de acea atmosferă plină de ură, cu atât mai bine, că m-am săturat de insultele și de pompozitatea morală a Americii.”

Cum toate proprietățile sale erau în America, Chaplin s-a abținut să spună presei ceva negativ despre acest incident, și chiar dacă scandalul a fost mediatizat, filmul său „Limelight” s-a bucurat de aprecierea publicului din Europa. În SUA, ostilitatea față de munca lui Chaplin a continuat, și chiar dacă filmul „Limelight” s-a bucurat de câteva recenzii pozitive, acesta a fost boicotat la scară largă.

Pe baza acestor evenimente, scriitorul Charles Maland a concluzionat că decăderea lui Chaplin de la un nivel „fără precedent” de popularitate, „s-ar putea să fie cea mai dramatică din istoria celebrităților, în America”.

Europa

Chaplin nu a încercat să se mai întoarcă în Statele Unite, stabilindu-se în Elveția, mutându-se în ianuarie 1953 în locuința acestuia din Manoir de Ban. La scurt timp și-a vândut toate proprietățile din SUA, a predat permisul de reintrare în țară, iar până în 1955, a rupt toate legăturile profesionale pe care le avea în SUA, vânzându-și acțiunilor de la compania United Artists, care oricum se afla într-o situație financiară dificilă.

În 1954, a fost distins cu Premiul Internațional pentru Pace, acordat de către Consiliul Mondial al Păcii, condus de către comuniști, dar s-a și întâlnit cu Zhou Enlai și Nikita Hrușciov, întâlniri ce au stârnit numeroase controverse.

În 1954, a fondat o nouă companie „Attica Film Company”, și folosind studiourile „Shepperton Studios”, din Surrey, Anglia, a început să producă primul său film european, „A King in New York”, unde Charlie Chaplin a fost actor, regizor, producător și scenarist. Filmul este o comedie britanică ce prezintă o viziune satirică asupra anumitor aspecte ale politicii și societății americane, Chaplin interpretând  rolul unui rege exilat care cere azil în SUA, incluzând în scenariu și câteva dintre experiențele sale recente.

Fiul său, Michael, a interpretat rolul unui băiat ai cărui părinți sunt vizați de către FBI, în timp ce personajul lui Chaplin se confruntă cu acuzații de comunism, în film parodiind și consumerismul, chirurgia plastică și cinematograful cu ecran lat.

Filmul „A King in New York” – „Un rege la New York” a fost lansat în Europa în 1957 și s-a bucurat de aprecierea publicului, însă lipsa distribuției pe piața cinematografică din America s-a observat în încasările obținute, acestea fiind reduse.

Biograful Jeffrey Vance, scria despre filmul lui Chaplin că deși „A King in New York” vizează climatul social și politic al anilor 1950, comentariul său satiric este atemporal. În ciuda defectelor sale, filmul rămâne un studiu fascinant al vieții din America prin ochii celui mai faimos exil al său”.

Filmul „A King in New York” a fost lansat abia în 1972 și în SUA, la teatrul „Little Art” din Yellow Springs, Ohio, iar într-o recenzie, dramaturgul John Osborne l-a numit „cel mai amar” și „cel mai personal” film al lui Chaplin. Când marelui actor i s-a cerut un punct de vedere cu privire la opiniile sale politice, acesta a declarat că „în ceea ce privește politica, sunt un anarhist. Urăsc guvernul, regulile și cătușele. Oamenii trebuie să fie liberi”.

Ultimul film

După plecarea din SUA, Chaplin s-a concentrat pe reeditarea filmele sale vechi în vederea relansării, asigurându-și drepturile de proprietate și de distribuție a acestora. Prima relansare a fost „The Chaplin Revue” – „Parada Chaplin” (1959), ce a inclus trei versiuni noi ale scurtmetrajelor „A Dog’s Life”, „Shoulder Arms” și „The Pilgrim”, pentru care a compus muzica și a înregistrat o narațiune introductivă, adăugând și filmări suplimentare, inclusiv clipuri din Primul Război Mondial.

În 1967 a început să lucreze la „A Countess from Hong Kong” – „Contesa din Hong Kong”, ultimul său film pe care l-a scris, regizat și produs, în film jucând Sophia Loren și Marlon Brando, iar Chaplin a interpretat ultimul său rol, cel al unui stewart cu rău de mare. De asemenea, a compus și muzica filmului, iar melodia „This is my song”, varianta interpretată de Petula Clark, a ajuns pe locul 1 în topul din Marea Britanie.

„A Countess from Hong Kong” este o comedie romantică bazat pe un scenariu scris în 1930 pentru Paulette Goddard, acțiunea petrecându-se pe un transatlantic, Marlon Brando interpretând rolul unui ambasador american, iar Sophia Loren rolul unui clandestin găsit în cabina acestuia.

Filmul este diferit față de producțiile anterioare, fiind singurul film color produs de Chaplin, acesta concentrându-se pe regie, nu pe actorie, rolul acestuia fiind unul minor. 

„A Countess from Hong Kong” a avut premiera în ianuarie 1967, însă a fost întâmpinat de critici nefavorabile, fiind un eșec al box-office-ului.

Chiar dacă a început să aibă probleme de sănătate, suferind o serie de accidente vasculare cerebrale minore, Chaplin a scris un scenariu pentru fiica sa Victoria, intitulat „The Freak”, ea având rolul unui înger, filmul nemaifiind produs. Chaplin s-a concentrat și pe relansarea vechilor sale filme mute „The Idle Class”, „The Kid”, „A Day’s Pleasure”, „Pay Day” și „Sunnyside”, pentru care a compus mai multe melodii.

În 1971, a fost numit Comandant al Ordinului Național al Legiunii de Onoare la Festivalul de Film de la Cannes, iar în 1972, i-a fost înmânat premiu special al Festivalului de Film de la Veneția.

În 1972, Academia de Arte și Științe Cinematografice i-a oferit lui Chaplin un premiu de onoare, și chiar dacă Chaplin a ezitat inițial să-l accepte, după 20 de ani, a decis să se întoarcă în SUA, bucurându-se la gala Premiilor Academiei, de 12 minute de ovații în picioare (standing ovation), cele mai lungi din istoria academiei, și fiind vizibil emoționat, Chaplin a acceptat premiul pentru „efectul incalculabil pe care l-a avut în transformarea cinematografiei în forma de artă a acestui secol”.

Chaplin  a apărut și într-un documentar despre viața sa, „The Gentleman Tramp” (1975), regizat de Richard Patterson, iar cu ocazia onorurile desfășurate de Anul Nou în 1975, Chaplin a fost distins de către regina Elisabeta a II-a, cu titlul de cavaler. Chiar dacă era prea slăbit pentru a îngenunchea, și-a primit titlul din scaunul cu rotile.

Ultima lucrare realizată de Chaplin a fost o melodie pentru „A Woman of Paris” (1923), ce a fost relansat în 1976.

Femeile din viața lui Chaplin

Dansatoarea Hetty Kelly a fost prima mare dragoste a lui Chaplin, de care s-a îndrăgostit pe când avea 15 ani și cu care aproape s-a căsătorit în 1908, pe când ea avea 19 ani. Chaplin fiind îndrăgostit nebunește de ea, i-a cerut să se mărite cu el, însă când aceasta a refuzat, i-a sugerat că ar fi cel mai bine să nu se mai vadă niciodată, fiind foarte afectat de refuz. A fost devastat în 1921, când a aflat că Hetty Kelly a murit de gripă, în timpul Marii Epidemii, din 1918.

Edna Purviance a fost prima interpretă principală a lui Chaplin, după Mabel Normand, iar cei doi au fost implicați într-o relație romantică în timpul producerii filmelor pentru studiourile de film Essanay, în perioada 1916-1917. Relația a încetat în 1918, iar Purviance a continuat să fie interpretă principală în filmele lui Chaplin până în 1923, rămânând salariata lui până la moartea ei, din anul 1958, cei doi vorbind tot timpul frumos unul despre celălalt.

În 1918, Charlie Chaplin s-a căsătorit pentru prima dată, în liniște, în Los Angeles, pentru a evita controversele, cu Mildred Harris, o actriță în vârstă de 16 ani, ce îi dezvăluise că era însărcinată. Chaplin a fost nemulțumit de căsătorie, simțind că i-a împiedicat creativitatea. La 7 iulie 1919, Mildred Harris a născut un fiu, pe nume Norman Spencer Chaplin, ce avea o malformație și care a murit trei zile mai târziu. Căsătoria celor doi s-a încheiat în aprilie 1920, Chaplin explicând în autobiografia sa că erau „nepotriviți în mod ireconciliabil”.

În 12 aprilie 1921, pe când lucra la filmul „The Idle Class”, studiourile de film First National au anunțat logodna lui Chaplin cu actrița May Collins, pe care a angajat-o să-i fie secretară la studio. Cu toate acestea, la începutul lunii iunie, Chaplin „a hotărât brusc că abia dacă suportă să fie în aceeași cameră cu Collins”, dar în loc să rupă logodna direct, „a încetat să vină la muncă, trimițând vestea că suferă gripă, lucru despre care May știa că este o minciună.”

În timp ce lucra la filmul „The Gold Rush”, la 25 noiembrie 1924, Chaplin s-a căsătorit pentru a doua oară, discret, în Mexic, cu actrița Lita Gray, pe numele real Lillita MacMurray, pe care o angajase pe când avea 12 ani, pentru a juca în filmul „The Kid”, care l-a anunțat că este însărcinată. Ea avea 16 ani, iar el 35, ceea ce înseamnă că Chaplin ar fi putut fi acuzat de viol conform legii din California. Primul lor fiu, Charles Spencer Chaplin III, s-a născut la 5 mai 1925, iar cel de-al doilea fiu Sydney Earl Chaplin, s-a născut la 30 martie 1926.

A fost o căsnicie nefericită, Chaplin petrecând ore întregi la studio pentru a evita să-și vadă soția. În noiembrie 1926, Gray a luat copiii și a părăsit locuința familiei, intentând divorț, acuzându-l pe Chaplin de infidelitate, abuz și „dorințe sexuale perverse”. Acuzația a făcut deliciul presei, formându-se chiar grupuri care cereau interzicerea filmelor acestuia. Dornici să pună capăt acuzațiilor, avocații lui Chaplin au fost de acord să-i plătească, în numerar, fostei soții, suma de 600.000 dolari, care a fost cel mai mare acordat dat de instanțele americane, la acea vreme.

În iulie 1932, Chaplin a cunoscut-o pe actrița Paulette Goddard, în vârstă de 21 de ani, iar cei doi au început o relație. S-au căsătorit în Canton, în timpul călătoriilor pe care cei doi le-au realizat în Asia, însă până în 1938, cuplul s-a îndepărtat și separat mai bine de un an, ambii concentrându-se foarte mult pe munca lor, deși Paulette Goddard a fost din nou principala lui actriță în lungmetrajul „The Great Dictator”. În cele din urmă, cei doi au divorțat în 1942, în Mexic, invocând incompatibilitate.

Între 1941 și 1942, Chaplin a avut o aventură cu actrița Joan Barry, actrița manifestând un comportament obsesiv, fiind arestată de două ori după ce s-au separat. În 1943, Joan Barry a anunțat că este însărcinată cu copilul lui Chaplin, iar din cauză că actorul a negat acest lucru, Barry a intentat o acțiune de paternitate împotriva lui. Deoarece directorul FBI, J. Edgar Hoover, a fost mult timp suspicios față de înclinațiile politice ale lui Chaplin, a folosit această ocazia pentru a genera publicitate negativă împotriva lui Chaplin.

Ca parte a unei campanii de calomnie, FBI l-a numit în patru rechizitorii legate de cazul Barry, iar cea mai gravă dintre acestea era o presupusă încălcare a Legii Mann, care interzice transportul femeilor peste granițele statului în scopuri sexuale. Procesul Legii Mann a început la 21 martie 1944, Chaplin fiind achitat două săptămâni mai târziu, pe 4 aprilie, însă dacă Chaplin era găsit vinovat, risca 23 de ani de închisoare.

Copilul lui Joan Barr, Carol Ann, s-a născut în octombrie 1943, iar după două procese grele în care avocatul l-a acuzat de „turpitudine morală”, Chaplin a fost declarat tatăl copilului. Dovezile din testele de sânge, ce au indicat contrariul, nu au fost admise, judecătorul stabilind ca Chaplin să plătească pensie alimentară pentru Carol Ann până când aceasta va împlinit 21 de ani.

La două săptămâni după începerea procesului de paternitate, la 16 iunie 1943, pe când Charlie Chaplin avea 54 de ani, s-a căsătorit cu Oona O’Neill, în vârstă de 18 ani, fiica dramaturgului american Eugene O’Neill. Chaplin, în autobiografia sa, descrie întâlnirea cu O’Neill drept „cel mai fericit eveniment din viața mea”, susținând că a găsit „dragostea perfectă”.

Cuplul a rămas căsătorit până la moartea lui Charlie Chaplin, împreună având opt ​​copii: Geraldine Leigh, născută în iulie 1944, Michael John, născut în martie 1946, Josephine Hannah, născută în martie 1949, Victoria Agnes, născută în mai 1951, Eugene Anthony, născut în august 1953, Jane Cecil, născută în mai 1957, Annette Emily, născută în decembrie 1959 și Christopher James, născut în iulie 1962.

Scriitor

Charlie Chaplin a scris patru cărţi „My Trip Abroad”, „A Comedian Sees the World”, „My Autobiography” şi „My Life în Pictures”, ce s-au bucurat de un mare succes.

Compozitor

În condiţiile în care nu avea nici un fel de studii muzicale și nu știa să scrie și să citească partituri, Charlie Chaplin a fost și un strălucit compozitor. El a compus muzică cu ajutorul altor muzicieni și compozitori, precum David Raksin, Raymond Rasch și Eric James, pentru majoritatea filmele sale, iar câteva dintre creaţiile sale muzicale sunt „Sing a Song”, „With You Dear in Bombay”, „There’s Always One You Can’t Forget”, „Smile” și „Eternally”.

Cu melodia „This is my song”, compusă special pentru filmul „A Countess from Hong Kong”, în varianta interpretată de Petula Clark, a urcat pe locul 1 în topurile din Marea Britanie, iar piesa „Smile”, în interpretarea lui Nat King Cole, în 1954 a devenit hit. Chaplin a primit și un Oscar pentru compozițiile sale, deoarece tema din filmul „Limelight” a câștigat, în 1973, premiul Oscar pentru cea mai bună muzică originală.

Chaplin a îndrăgit muzică încă copilărie, învățând singur să cânte la pian, vioară și violoncel. Considera acompaniamentul muzical al unui film foarte important, și astfel, de la producția filmului „A Woman of Paris” a acordat o mare importanță acestei laturi. După apariția tehnologiei sonore, pentru filmul „City Lights” (1931) a început să folosească o coloană sonoră orchestrală sincronizată compusă de el însuși, ulterior, compunând partiturile pentru toate filmele sale, iar de la sfârșitul anilor 1950 până la moartea sa, a realizat muzica pentru toate filmele sale mute și pentru unele dintre scurtmetrajele sale.

Chiar dacă unii critici au susținut că meritul pentru muzica de film creată de Chaplin, ar trebui acordat compozitorilor cu care acesta a lucrat, Chaplin a participat activ la procesul de creație, descriind compozitorilor exact ceea ce dorea, cântând la pian melodii pe care le improviza.

Charlie Chaplin de etnie rromă

Conform unei scrisori adresată lui Charlie Chaplin și descoperită recent de către familie, este menționat faptul că acesta s-ar fi născut într-o comunitate de ţigani, din West Midlands.

După ce în 1991, Oona O’Neill s-a stins din viață, fiica, Victoria Chaplin, a moştenit un birou care a aparţinut tatălui ei, iar într-un sertar a găsit o scrisoare scrisă de mână, primită de Chaplin de la un octogenar numit Jack Hill, care i-a scris pentru a-l informa că nu era unul dintre fiii celebri ai sudului Londrei, ci că venise pe lume într-o căruţă care aparţinuse mătuşii sale, regina ţiganilor, menționând că „ai fost născut la Black Patch, în Smethwick, lângă Birmingham”.

Certificatul de naştere al lui Chaplin nu a fost descoperit niciodată, însă mama sa, Hannah, pe numele de fată Hill, provenea dintr-o familie de nomazi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Black Patch era o comunitate înfloritoare de rromi de la periferia oraşului Birmingham, ceea ce sugerează probabilitatea ca Charlie Chaplin să fi fost un rrom născut în comitatul West Midlands, deși, oficial, Chaplin s-a născut la Londra.

Decesul

Până în octombrie 1977, sănătatea lui Chaplin s-a deteriorat considerabil, necesitând îngrijire constantă. În dimineața zilei de 25 decembrie 1977, la vârsta de 88 de ani, Charlie Chaplin s-a stins din viață după ce a suferit, în somn, un accident vascular cerebral, lăsând moștenire peste 100 de milioane de dolari. A fost înmormântat pe 27 decembrie în cimitirul Corsier-sur-Vevey, din Elveția.

Regizorul René Clair a scris despre Chaplin că „a fost un monument al cinematografiei, al tuturor țărilor și al tuturor timpurilor. Cel mai frumos cadou pe care cinematograful ni l-a făcut.”, iar actorul Bob Hope a declarat că „am fost norocoși să fi trăit în vremea lui.”

În 1 martie 1978, sicriul în care au fost îngropate rămășițele pământești lui Charlie Chaplin a fost furat din cimitir de către Roman Wardas și Gantcho Ganev, doi mecanici elevețieni, cu scopul de a cere bani de răscumpărare de la văduva actorului, Oona O’Neill. În urma unei operațiuni ample a poliției, după 11 săptămâni, în luna mai 1978, cei doi hoți au fost prinși, sicriul lui Chaplin fiind găsit îngropat pe un câmp de lângă satul Noville, lângă lacul Geneva. Sicriul cu rămășițele pământești ale lui Charlie Chaplin a fost reîngropat în cimitirul Corsier-sur-Vevey, într-o boltă din beton armat, sub 1,8 metri de beton, pentru a preveni alte incidente.

Moștenire

În 1992, Richard Attenborough a regizat filmul biografic intitulat „Chaplin”, în care Robert Downey jr. a interpretat rolul principal alături de Geraldine, una dintre fiicele lui Chaplin.

În 1998, criticul de film Andrew Sarris l-a numit pe Chaplin „probabil cel mai important artist produs de cinema, cu siguranță cel mai extraordinar interpret al său și probabil, încă cea mai universală icoană a sa”. Institutul Britanic de Film, l-a descris drept „o figură marcantă a culturii mondiale”, iar revista Time l-a inclus pe lista celor „100 cei mai importanți oameni ai secolului al XX-lea” pentru „râsul pe care l-a adus pe buzele a milioane de oameni” și pentru că „a ajutat la transformarea unei industrii într-o artă”.  În 1999, Institutul American de Film l-a clasat pe Chaplin pe locul 10 în topul celor mai mari staruri masculine ale cinematografiei clasice de la Hollywood.

Personajului „Vagabondul” a devenit parte a istoriei culturale, fiind recunoscut de oamenii care nu au văzut niciodată un film cu Chaplin, acestea conținând cele mai „elocvente și bogate expresii comice ale spiritului uman” din istoria cinematografiei, performanță neegalată de niciun alt comedian.

Ca regizor de film, Charlie Chaplin este considerat un pionier și una dintre cele mai influente figuri ale începutului secolului al XX-lea, acesta schimbând nu numai imaginea cinematografiei, ci și sociologia și gramatica acestuia. A fost primul care a popularizat comedia într-un lungmetraj și a încetinit ritmul acțiunii, adăugându-i patos și subtilitate.

Moștenirea lui Chaplin este gestionată în numele copiilor săi de biroul Chaplin, situat în Paris, iar arhiva lor centrală este păstrată la Montreux, Elveția. Versiunile scanate conțin 83.630 de imagini, 118 scenarii, 976 de manuscrise, 7.756 de scrisori și mii de alte documente, și sunt disponibile în vederea cercetării la Centrul de Cercetare Chaplin de la Cineteca di Bologna. Arhiva fotografică, ce include aproximativ 10.000 de fotografii din viața și cariera lui Chaplin, este păstrată la Musée de l’Elysée, din Lausanne, Elveția.

Bibliografie:

• Charlie Chaplin, My Autobiography, 1964;
• Tudor Caranfil, Dicționar universal de lungmetraje cinematografice (filme de ficțiune), București, 2008;
• Gerald Mast, A Short History of the Movies: Third Edition, Oxford, 1985;
• Jerry Epstein, Remembering Charlie, Londra, 1988;
• Simon Louvish, Chaplin: The Tramp’s Odyssey, Londra, 2010;
• David Robinson, Chaplin: His Life and Art, Londra, 1986;
• John Sbardellati, J. Edgar Hoover Goes to the Movies: The FBI and the Origins of Hollywood’s Cold War, Ithaca, Cornell University Press, 2012;
• Louis Menand, The War on Chaplin, The New Yorker, 2023;
• www.britannica.com
• www.biography.com
• www.radioromaniacultural.ro
• www.charliechaplin.com
• en.wikipedia.org/wiki/Charlie_Chaplin.