(24 ianuarie 1905 – 14 februarie 1970)
Grigore Vasiliu Birlic s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în Fălticeni și a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie, ce a interpretat 13 personaje din opera lui Ion Luca Caragiale, peste 25 de roluri în filme și aproape 40 de roluri din dramaturgia română și în cea universală.
În copilărie şi-a dorit să devină clovn la circ, însă tatăl său l-a îndemnat să înveţe pentru a-și face o carieră, urmând astfel cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni. Deoarece familia sa considera actoria o meserie neserioasă, Birlic s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuți. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, a fost distribuit în rolul unui tâmpit din comedia „Musca spaniolă”, iar datorită faptului că era peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul”, interpretarea sa fiind foarte apreciată, publicul râzând peste măsură, devenind angajat la Teatrul Naţional din Cernăuţi.
După absolvire, s-a dedicat în totalitate actoriei, dând de șapte ori examen la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, până când a fost admis, numărându-se printre elevii lui Petre Sturdza.
În 1933 s-a transferat la Conservatorul din Bucureşti, iar timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare, în piese regizate de Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedeta Teatrului Vesel din București. Din această perioadă i se trage și porecla „Birlic”, transformată mai târziu în nume, ce reprezintă titlul unei piesei de Vasile Alecsandri, adaptată special pentru el, actorul impresionând publicul cu interpretarea sa, ajungând să se identifice cu personajul și să-i adopte numele.
Grigore Vasiliu Birlic a fost una dintre figurile centrale ale Teatrului Național din București și ale cinematografiei românești, a fost director al mai multor companii de teatru private, printre care și trupa „Colorado” și a jucat în numeroase piese de teatru, precum „D’ale carnavalului”, „O scrisoare pierdută”, „Doctor fără voie”, „Revizorul” și „Burghezul gentilom”.
Grigore Vasiliu Birlic a avut o carieră cinematografică prolifică, debutând în comedia „Bing-Bang” (1935), iar printre filmele notabile în care a jucat se numără „Viaţa învinge” (1951), „O scrisoare pierdută” (1953), „Două lozuri” (1957), „D-ale carnavalului” (1958), „Telegrame” (1959) și „Titanic vals” (1964).
Talentul său a fost recunoscut și pe plan internațional, iar în 1956, la Festivalul Goldoni din Veneția, interpretarea sa în „Bădăranii” a captivat publicul italian, deși piesa a fost jucată în limba română.
Grigore Vasiliu Birlic rămâne în memoria colectivă drept un „geniu al comediei și al umorului românesc”, fiind deseori comparat cu unii dintre cei mai celebri actori internaționali, precum Louis de Funès și Charlie Chaplin. Talentul său unic de a îmbina comicul cu tragicul, dar și capacitatea de a transforma defectele fizice în atuuri actoricești, gesturile mici și expresiile faciale în momente de o mare încărcătură comică, l-au consacrat ca fiind unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori români ai tuturor timpurilor. El a demonstrat că arta poate transforma obstacolele în triumfuri și că umorul poate fi o formă profundă de expresie artistică.
Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață pe 14 februarie 1970.
În 2005, la centenarul nașterii sale, a fost înființată Asociația culturală „Grigore Vasiliu Birlic” pentru a-i păstra memoria și a promova spiritul său artistic. În 2010 a fost lansat filmul documentar „Măria Sa, Birlic!”, realizat de Carmen Olaru. Documentarul a fost prezentat și în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, care se desfășoară anual, începând din 2011, în localitatea natală a actorului, Fălticeni.






