(31 iulie 1914 – 27 ianuarie 1983)
Louis de Funès a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie din istorie, o legendă a comediei franceze, ce a cunoscut târziu celebritatea și succesul mondial, dar care și-a lăsat amprenta pentru totdeauna asupra istoria cinematografiei.
Francezii spus că întreaga viață a lui Louis de Funès a fost o comedie. Pianul a fost una dintre cele mai mari pasiuni ale marelui actor, care, deși nu avea studii de pian, avea o ureche muzicală foarte bună. Actorul a interpretat diverse roluri în peste 130 de filme şi a jucat în peste 100 de piese de teatru, iar timp de mai bine de trei decenii, până la apariția filmului Titanic în 1997, filmul „Marea hoinăreală” (1966) a fost cea mai de succes peliculă în Franţa.
Louis de Funès şi-a creat o amprentă personală în rolurile jucate, aceea a unui tip de vârstă medie, de statură mică și cu contorsiuni faciale, fiind supranumit „omul cu 40 de expresii faciale pe minut”. Acesta s-a bucurat de un succes enorm în majoritatea țărilor din Europa și vestul Asiei, iar într-un sondaj de opinie realizat în 1968, Louis de Funès a fost votat cel mai popular actor francez.
Louis de Funès a trăit o bună partea a vieții în sărăcie, cunoscând succesul abia la vârsta de 50 de ani, petrecându-și mai mult de jumătate din carieră în anonimat, deoarece producătorii îl alungau din birourile lor considerându-l un simplu clovn, însă, odată cu primul său film din seria „Jandarmii”, publicul nu s-a mai putut opri din râs la glumele lui. Majoritatea filmelor sale de succes sunt bazate pe gaguri vizuale, slapstick, ce reprezintă o situație în care se recurge la umor, implicând o activitate fizică exagerată, ce depășește limitele bunului simț, deși de Funès putea interpreta și roluri serioase cu o subtilitate suficientă.
Louis de Funès era mic de statură, chel, cu ochi albaştri şi nas mare, mereu agitat, mereu cârcotaş, având gesturi nervoase, un comic savuros, hiperactiv, cu temperament incontrolabil, strâmbături neaşteptate şi o tonalitate irascibilă, invetând fără să vrea un limbaj internaţional pentru publicul amator de comedii. Se spune că de la el a început comedia franceză, îmbrăcat în jandarm şi cu replicile sale precipitate, un Charlie Chaplin reinventat sau un Jim Carey avangardist, de o naivitate fermecătoare, ce a promovat orașul Saint-Tropez, înainte ca această mică localitate din sudul Franţei să devină un loc important al distracţiei de pe Coasta de Azur.
Fiecare film al lui Louis de Funès este plin de glume, cascadorii și aventuri incredibil de amuzante ale personajelor sale, ce păstrează farmecul cinematografiei franceze. Creativitatea de geniu a actorului este apreciată în Franța, iar ziua lui de naștere este considerată o sărbătoare națională.
Cariera actorului a ajuns la apogeu în anul 1964, în urma succesului imens al filmului „Jandarmul din Saint-Tropez”, continuată de celelalte pelicule din aceeaşi serie: „Jandarmul la New York” (1965), „Jandarmul se însoară” (1968), „Jandarmul la plimbare” (1970), „Jandarmul și extratereștrii”, (1978) şi „Jandarmul și jandarmerițele” (1982).
Filmele lui Louis de Funès au dominat box-office-ul Franţei, iar şarmul său cinematografic a atras peste 150 de milioane de spectatori la filmele sale.
În anul 1980, actorul îşi vede realizat un mare vis, respectiv adaptarea unei piese de Molière realizată în propria-i versiune, în filmul „Avarul”.
Louis de Funès a fost şi un pasionat cultivator de trandafiri, iar o specie de floare, după moartea marelui actor, a primit numele acestuia, respectiv trandafirul „Louis de Funès”, care este un trandafir hibrid portocaliu de ceai.
Copilărie
Louis de Funès, pe numele complet Louis Germain David de Funès de Galarza s-a născut la 31 iulie 1914, la Courbevoie, o suburbie a Parisului, în Franța, fiind al treilea copil al familiei. Părinții săi, Carlos Luis de Funès de Galarza, era de profesie avocat, ce mai târziu a devenit bijutier și Leonor Soto Reguera, casnică. Părinții săi proveneau din două familii bogate, ce aparţineau nobilimii din Sevilla, dar care s-au mutat în anul 1904 din Spania în Franţa, deoarece familiile acestora s-au opus căsătoriei. Mama sa avea origini galiciene şi era fata unui mare avocat şi senator din Madrid, iar tatăl său provenea dintr-o familie recent înavuțită, atrăgându-și antipatia socrului, după ce a lăsat-o pe Leonor însărcinată. Ajuns în Franţa, Carlos Luis de Funès de Galarza s-a lăsat de avocatură și s-a făcut bijutier, însă, smaraldele sintetice şi diamantele pe care le şlefuia nu au mai fost o marfă căutată în vreme de război, iar criza economică l-a băgat în faliment.
Tatăl actorului, Carlos, pentru a scăpa de dezastrul financiar, și-a simulat sinuciderea, aruncându-se în Sena, lăsând-o pe Leonor „văduvă”, singură cu cei trei copii. După câţiva ani, Leonor a aflat că soţul ei trăia în Venezuela, și astfel l-a readus în Franţa. Din păcate, Carlos era bolnav de tuberculoză şi a murit în 1943, după o lungă suferinţă.
Mama sa, Leonor, a condus gospodăria, aceasta fiind o femeie temperamentală prin natură, ce reacționa calm la toate probleme vieții.
Louis de Funès a fost un băiat isteţ, cu înclinație către limbile străine, în special către spaniolă şi engleza, dar şi către desen şi pian. Mezinul familiei, fiind fratele mai mic al lui Marie şi al lui Charles, încă din copilărie a primit porecla „Fufu”.
La 16 ani, când familia sa o ducea greu din punct de vedere financiar, Louis de Funès se înscrie la o şcoală de blănari din Paris, ulterior angajându-se drept cojocar în piaţa Bastillia. Cum nu prea îi plăcea să muncească, viitorul actor rămâne repede şomer.
La 18 ani, Louis de Funès este înscris la şcoala tehnică de fotografie şi cinematografie pe care nu o finalizează, deoarece după ce este angajat ca ajutor de fotograf, pentru că ar fi provocat cu bună ştiinţă un incendiu, este concediat. Acesta este nevoit, pentru a-şi câştiga existenţa să lucreze în locuri care nu necesitau pregătire profesională de specialitate, fiind pe rând vânzător la un magazin, lustragiu şi liftier.
Marele actor a avut o fire mai diferită, iar în copilărie îşi parodia profesorii și era nesuferit cu fraţii săi. În adolescenţă, făcea prostii mai mari, fiind alungat de peste tot. În atelierul de croitorie, arunca cu ace în vrăbii, în studioul foto, a provocat un incendiu, iar în salonul de pălării, a aruncat în administratorul salonului cu un pahar cu apă.
În timpul războiului
Louis de Funès s-a căsătorit pentru prima dată la 27 aprilie 1936, la Saint-Étienne, cu Germaine Louise Elodie Carroyer, și care, pe 12 iulie 1937, i-a dăruit un fiu, pe Daniel Charles Louis. Cuplul locuia într-un mic apartament şi aveau lipsuri destul de mari.
Anii ’30, l-au găsit pe Louis de Funès în barurile din Pigalle, cartierul cu cele mai în vogă cabarete din Paris, acesta cântând la pian și făcând senzaţie printre clienţii localului, care se amuzau copios pe seama grimaselor lui. Pianul a fost unul dintre cele mai mari pasiuni ale actorului, și chiar dacă nu avea studii în acest sens, el avea o ureche muzicală de excepţie, acesta fiind și motivul pentru care în ciuda opoziţiei familiei sale, actorul a renunţat la şcoală.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza lipsurilor economice, cei doi se despart, iar la 13 noiembrie 1942, divorţează, Germaine refugiindu-se cu copilul în Clermont-Ferrand, iar Louis rămânând în Paris, întreţinându-se din banii pe care-i primea cântând ca pianist de jazz într-un bar din Pigalle.
Nici bine nu s-a pronunțat divorțul de prima soție că Louis de Funès, frecventând școala de muzică unde se înscrisese pentru a studia pianul, se îndrăgosteşte de o secretară cu un nume celebru, Jeanne Augustine Barthélémy de Maupassant, strănepoata lui Guy de Maupassant, care, la cinci luni de la divorț, pe 20 aprilie 1943, îi devine soţie. Cea de-a doua soție l-a încurajat pe Louis de Funès să se apuce serios de actorie, dăruindu-i actorului, la rândul ei, doi băieţi: pe Patrick, în 27 ianuarie 1944 şi pe Olivier, pe 11 august 1949. Jeanne provenea dintr-o familie nobilă, ca și cea a marelui comediant, fiind strănepoata celebrului scriitor Guy de Maupassant şi moştenitoarea unei părţi dintr-un castel din secolul al XVII-lea de pe Valea Loarei, Château de Clermont, pe care, în anul 1967, cei doi l-au cumpărat în totalitate, transformându-l în reşedinţa lor.
Actor
L-a îndemnul soției, Louis de Funès studiază un an de actorie la şcoala Simon din Paris, și își începe cariera de artist interpretând diverse roluri în piese de teatru, unde s-a bucurat de un succes moderat.
La început, cei doi au trăit într-o mare sărăcie, căci după ce a finalizat cursurile de actorie, rolurile pe care Louis de Funès le primea erau modeste. La 31 de ani, actorul debutează în cinematografie, iar în primele sale roluri a făcut figuraţie sau a interpretat personaje de mică importanţă.
Primul său rol a fost în filmul „La Tentation de Barbizon” (1946), unde Louis de Funès a interpretat rolul paznicul Porţii Raiului. Din cel moment, în următorii aproape 40 de ani, actorul a interpretat, uneori magistral, roluri în peste 130 de filme şi în peste 100 de piese de teatru. Pentru marele actor, succesul nu a venit imediat, ci a fost nevoie de zece ani şi de aproximativ 80 de apariţii nesemnificative în diverse filme până când a primit un primul rol important, lucru care ar fi dezarmat pe oricine, mai puţin pe Louis de Funès, care era permanent împins de la spate de către soţie, singura care credea în steaua lui.
Ascensiunea lui Louis de Funès a început brusc, în 1950, când acesta l-a cunosut pe Sacha Guitry, un celebru actor francez, scenarist și director de teatru, care, atras de jocul irezistibil şi de mimica ieşită din comun a lui Louis de Funès, l-a distribuit în mai multe roluri secundare, în filme precum: „Nevastă-mea e formidabilă” (1951), „Necunoscuta din taxi” (1952), „Corsarii din Bois de Boulogne” (1953), „Ah, frumoasele bacante!” (1954), „Oaia cu cinci picioare” (1954), „Nevăzut, necunoscut” (1958), „Căpitanul Fracasse” (1961), „Frumoasa americană” (1961), „Străbătând Parisul” (1956) sau „Diavolul şi cele zece porunci” (1962).
Succesul în cinematografie pentru Louis de Funès a venit odată cu distribuirea sa în filmul „Puic, Puic” (1963) al regizorului Jean Girault şi în trilogia de succes „Fantômas” (1964), cu Jean Marais, „Fantômas în acțiune” (1965) şi „Fantômas versus Scotland Yard” (1966).
În 1964, Louis de Funès devenea sergentul-șef Ludovic Cruchot în filmul „Jandarmul din Saint-Tropez”, rolul care i-a adus notorietate mondială, seria de filme fiind continuată cu „Jandarmul la New York” (1965), „Jandarmul se însoară” (1968), „Jandarmul la plimbare” (1970), Jandarmul şi extratereştrii (1978) şi „Jandarmul şi jandarmeriţele” (1982). Deși acest personaj, jandarmul, i s-a potrivit mănuşă, succesul peliculelor a dus la un soi de obsesie naţională care nu a fost pe placul lui Louis de Funès.
Nedorind să fie asociat doar cu imaginea jandarmului Ludovic Cruchot în uniformă, Louis de Funès a jucat alături de Andre Bourvil în „Prostănacul” (1965) şi în „Marea Hoinăreală” (1966), care este unul dintre cele mai profitabile filme realizate în Franţa, sau în „Marele restaurant” (1966). De un mare succes s-a bucurat și „Oscar”, o piesă de teatru în care Louis de Funès a interpretat rolul principal, pusă în scenă la Palais-Royal, în care juca alături de celălalt fiu al său, Olivier, începând din 1959 până în 1967, când Edouard Molinaro a ecranizat-o.
Louis de Funes, între anii 1960 – 1970, a fost regele de box-office-ul în Franţei, şarmul său cinematografic atrăgând peste 150 de milioane de spectatori la filmele sale.
Totodată, în această perioadă, marele actor, traumatizat încă din tinereţe de falimentul tatălui său, a devenit extrem de zgârcit, chiar și după ce a făcut avere, acesta plătindu-și taxiurile cu cecuri crezând că datorită notorietăţii sale îi va face pe şoferi să nu încaseze banii cuveniţi, se certa cu vânzătorii pe seama preţului celor mai banale produse şi de multe ori îşi trimitea copiii înapoi la piaţă să returneze marfa când acesta considera că e prea scumpă. O altă obsesie a marelui actor era accea să ţină toate valorile încuiate şi să aibă mereu la el toate cheile, pentru ca nimic să nu se fure, însă, era darnic cu copiii din orfelinate, donându-le acestora bani şi jucării.
Criticii din acea vreme afirmau că talentul lui Louis de Funès ieșea în evidență în duete şi alături de nume celebre precum cu Michel Galabru, superiorul lui din seria „Jandarmilor”, cu Yves Montand în „La Folie des grandeurs” (1971), cu Bourvil în „Le Corniaud” (1965) şi „Marea hoinăreală” (1966), cu Jean Gabin în „Le Gentleman d’Epsom” (1962) şi „Le Tatoué” (1968), cu Fernandel, Jean Marais sau cu Mylène Demongeot în seria „Fantômas”.
Filmul „Marea hoinăreală” (1966), timp de mai bine de treizeci de ani, până la lansarea filmului Titanic din 1997, a fost filmul cu cel mai mare succes în Franța.
Louis de Funès a fost extrem de iubit în Franţa, fiind votat, în 1968, cel mai popular actor francez.
Din 1973, marele actor se implică și în realizarea producţiilor în care joacă, respectiv în „Les Aventures de Rabbi Jacob” (1973) şi, mai apoi, în piesa de teatru a lui Jean Anouilh, „La Valse des Toréadors”, în care joacă 200 de zile consecutiv, până în aprilie 1974.
Marele comic Louis de Funès şi-a creat o amprentă personală în rolurile jucate, un tip de vârstă medie, de statură mică și cu contorsiuni faciale, supranumit „omul cu 40 de expresii faciale pe minut”, hiperactiv, răutăcios pe alocuri şi incontrolabil, ce au condus la apariția unui un efect comic intens, mai ales în contrast cu personajele din filmele sale, care erau calme, binevoitoare și surâzătoare. Deși actorul este cunoscut pentru nenumăratele roluri comice, este știut faptul că Louis de Funès putea interpreta în egală măsură şi roluri sobre, în condiţiile în care în viaţa sa particulară era o persoană deosebit de timidă.
Vecinii marelui actor erau traumatizaţi, deoarece, dacă după ora 22:00 se auzea un sunet cât de mic de la vecini, Louis de Funès chema poliţia şi cerea să fie despăgubit material pentru „gălăgia insuportabilă“. Abia după ce s-a mutat la castelul din Clermont acesta şi-a mai înmuiat firea, calmându-și nervii plantând legume şi trandafiri.
În mai 1975, la începutul filmărilor peliculei lui Gérard Oury „Le Crocodile”, în care Louis de Funès trebuia să întruchipeze un dictator sud-american, actorul a făcut un infarct, iar filmul nu s-a mai produs. Din acel moment, secvențele în care Louis de Funès juca au fost drastic ţinute sub observaţie, astfel că în filmul „Aripioară sau picior?” (1976), actorul filma numai dacă era însoţit de un doctor, iar o ambulanţă stătea în permanenţă pregătită pentru a interveni.
În anul 1980, Louis de Funès îşi vede realizat un mare vis, respectiv adaptarea unei piese de Molière realizată în propria-i versiune, concretizat în filmul „Avarul” (1979), regia lui Jean Girault, care a avut un mare succes.
În 1980, Louis de Funès a primit un premiu César pentru întreaga sa activitate artistică.
Omul din spatele actorului
Nu doar figura, grimasele ori tonul precipitat a lui Louis de Funès i-au asigurat succesul. Parcursul marelui actor a fost orchestrat din umbră de Jeanne, soția acestuia, despre care cineaştii francezi spuneau că era omniprezentă. Chiar şi după ce Louis de Funès a devenit o vedetă a cinematografiei franceze, Jeanne l-a sfătuit în privinţa rolurilor pe care trebuia să le accepte ori să le refuze, negocia în secret cu producătorii peliculelor, insista ca regizorii să surprindă cât mai multe prim-planuri cu chipul soţului ei pentru a-i pune în valoare expresiile faciale. Jeanne a fost cea care a ales-o pe Claude Gensac pentru a o întruchipa pe marele ecran pe partenera lui Louis de Funès în 12 filme, inclusiv cele din seria „Jandarmii”. La insistențele lui Jeanne, Louis de Funès a continuat să joace şi după ce a suferit în 1975 un infarct, când medicii îi recomandau să elimine activitățile stresante şi să-şi ocupe timpul pescuind sau grădinărind pe domeniul castelului din Clermont, unde îşi stabilise rezidenţa.
Jeanne îl luase pe marele actor de lângă familia pe care o avea cu Germaine şi mulţi ani nu i-a permis să-şi vadă fiul cel mare. După divorţul din 13 noiembrie 1942, dintre Louis de Funès și Germaine, Daniel, fiul cel mare, nu şi-a văzut tatăl timp de şase ani. Actorul, în cartea sa „Louis de Funès: Oscarul cinematografiei”, povestește că: „Într-o zi, trecând prin faţa apartamentului nostru, s-a uitat în sus când eu eram la balcon. A urcat”, iar de atunci, actorul a continuat să-şi viziteze pe ascuns fiul şi i-a transmis pasiunea pentru cinema şi desen, între cei doi creându-se o adevărată complicitate, departe de ochii iscoditori ai celei de-a doua soţii, Daniel ajungând chiar şi pe platourile de filmare sau la teatru, unde îl urmărea din culise.
Ultimii ani din viață și decesul
În ultimii ani ai vieții sale, Louis de Funès a avut numeroase probleme medicale. Medicii i-au transmis că problemele sale cardiace erau cauzate atât de intensitatea rolurilor sale, cât şi de felul său agitat de-a fi, iar una din marile sale greșeli a fost că a continuat să muncească cu aceeași intensitate, chiar dacă în 1975 a suferit un infarct miocardic.
În 1982, după ce a jucat în ultimul film din seria „Jandarmii”, în „Jandarmul și jandarmerițele”, a suferit un atac de cord urmat de o comoţie cerebrală, ceea ce a condus ca în data de 27 ianuarie 1983, la vârsta de 69 de ani, marele actor Louis de Funès să se stingă din viață.
Familia acestuia l-a înmormântat în grădina castelului din Clermont, situat pe Valea Loarei şi construit în secolul al XVII-lea, refuzându-i lui Daniel, fiul cel mare al actorului, să fie prezent la înhumare. Fiul cel mare al actorului povestea într-un interviu că: „N-am fost nici anunţat, nici invitat la funeralii. Mi-a părut rău! Louis nu mi-a lăsat nimic. Nu e grav. Am reuşit, totuşi, să duc viaţa pe care mi-am dorit-o“, Daniel rămânând în continuare un străin pentru fraţii lui mai mici, Patrick şi Olivier.
După moartea marelui actor, soția acestuia Jeanne, rămasă văduvă, s-a mutat într-un apartament de pe strada Montpensier, din Paris, care era întunecos, avea un tavan destul de jos, mobilier bătrânicios, și era plin de suveniruri şi fotografii ale actorului, oferind o vedere splendidă asupra grădinilor de la Palais-Royal, centrul de gravitaţie al familiei timp de mai mulţi ani. Bolnavă şi slăbită, Jeanne a fost nevoită să îşi părăsească apartamentul pentru a se interna într-o clinică medicală în apropiere de Longjumeau, iar la 7 martie 2015 a trecut la cele veşnice, la vârsta de 101 ani.
Moștenire
Lumea filmului francez admite că fără Jeanne alături, care era un monument de discreţie şi distincţie, Louis de Funès nu ar fi devenit niciodată marele actorul pe care îl apreciem în ziua de astăzi.
În 2013, chiar în incinta castelului din Clermont, a fost inaugurat muzeul din Cellier, ce conţine o expoziţie cu numeroase piese personale, fotografii, afişe din toată seria „Jandarmii” ori de la premierele peliculelor „Străbătând Parisul” şi „Fantomas”, scrisori de corespondenţă şi obiecte de recuzită, precum pălăria lui Rabbi Jacob din „Aventurile rabinului Jacob”, betişoarele rupte şi peruca legendarului şef de orchestră isteric Stanislas Lefort din „Marea hoinăreală” şi chiar undiţele de pescuit. Toate sunt prezentate având pe fundalul melodia „Do you, do you Saint-Tropez”. Muzeul mai conține și o sală mică de proiecţie ce difuzează imagini cu amintiri depănate de Peter Brohan, fiul lui Marie Brohan, care a ţinut hanul Beau Rivage situat în apropierea castelului, în care actorul s-a refugiat ori de câte ori a putut, ca să se bucure de mâncărurile lui preferate.
Louis de Funès a fost şi un pasionat cultivator de trandafiri, iar o specie de floare, după moartea marelui actor, a primit numele acestuia, respectiv trandafirul „Louis de Funès”, care este un trandafir hibrid portocaliu de ceai.
Bibliografie:
- pakhotin.org/fr/personality/louis-de-funes – „Louis de Funes – biographie du grand comédien”. Promdevelop (in French);
- imdb.com/name/nm0000086/bio/ – Louis de Funès – Biography;
- www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/teatru-si-film/portret-louis-de-funes-o-legenda-a-comediei-franceze-id7531.html;
- okmagazine.ro/vedete/news/louis-de-funes-viata-ca-o-comedie-amara-538042.html – Louis de Funès, viaţa ca o comedie amară;
- en.wikipedia.org/wiki/Louis_de_Fun%C3%A8s






