(25 ianuarie 1882 – 28 martie 1941)
Virginia Woolf s-a născut la 25 ianuarie 1882, în Londra și a fost o scriitoare engleză, considerată una dintre cei mai importanți autori moderniști ai secolului al XX-lea, ale cărei scrieri inovative prezentă o nouă perspectivă de narare a evenimentelor dintre cele două războaie mondiale, de la o societate primitoare și caldă, la apariția consumerismului și a nesiguranței.
Woolf este cunoscută pentru romanele „Doamna Dalloway” (1925), „Spre Far” (1927), „Orlando” (1928) şi „Valurile” (1931), unde abordează teme precum feminismul, relaţiile familiale complexe, tranziția de gen şi efectele războiului asupra psihicului uman.
Născută într-o familie bogată, a fost educată acasă de către părinți, însă liniștea căminului a fost de scurtă durată, Woolf pierzându-și mama la vârsta de 13 ani.
Carieră
În 1897 s-a înscris la cursurile King’s College din Londra, iar din 1900 a început să scrie articole pentru „Times Literary Supplement”.
După moartea tatălui său în 1904, se mută împreună cu sora şi cu cei doi fraţi în cartierul Bloomsbury, casa lor devenind locul de întâlnire al Grupului Bloomsbury, unde purtau diverse discuţii pe teme controversate.
În 1912 se căsătoreşte cu Leonard Woolf, iar împreună cu acesta înfiinţează o editură, Hogarth Press, unde pe lângă propriile opere, a publicat și volume scrise de T.S. Eliot, Katherine Mansfield, E.M. Forster și Freud.
În 1915 publică primul ei roman „Călătorie în larg”, urmat de „Noapte şi zi” (1919), „Camera lui Jacob” (1922) şi „Doamna Dalloway” (1925).
În romanele sale, Woolf a tratat aspecte precum fluxul conștiinței, psihologia și emoțiile personajelor, lucrările sale fiind traduse în peste 50 de limbi, iar în anii `70 a devenit unul dintre simbolurile feminismului.
Woolf este cunoscută și pentru volumul de eseuri cu tematică feministă „O cameră separată” (1929).
Suferind de depresie, după finalizarea romanului „Între acte”, la 28 martie 1941, Virginia Woolf s-a sinucis, înecându-se în râul Ouse.






