24 ianuarie 1859
Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 a marcat primul pas decisiv în crearea statului român modern. Acest act a pus bazele formării României, unind Moldova și Țara Românească sub același conducător, Alexandru Ioan Cuza, sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, marcând primul pas către Marea Unire din 1918.
Unirea Principatelor Române, unul dintre obiectivele elitei româneşti, a fost facilitată de contextul geopolitic favorabil, în special de înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii și hegemonia politică a Franței, de activitatea intensă a propagandei unioniste, atât în țară, cât și în străinătate, de sprijinul împăratului Napoleon al III-lea al Franței, de Tratatul de Pace de la Paris din 1856, dar și de dorința și voința populației din cele două principate.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, atât în Moldova (5 ianuarie 1859), cât și în Țara Românească (24 ianuarie 1859), a fost o soluţie a Convenţiei de la Paris din 1858, ce prevedea modul organizării Principatelor, însă nu oferea detalii cu privire la persoana ce urma să devină domnitor.
Această dublă alegere a lui Cuza a fost o soluție ingenioasă, care a respectat formal prevederile internaționale, consolidând ideea de unitate. Cuza, susținut de elitele unioniste și de populație, a devenit primul conducător al celor două principate unite, iar domnia sa a simbolizat începutul unui stat comun.
Prin acest act politic al dublei alegeri, naţiunea română a obţinut o victorie în lunga călătorie de realizare a statului modern român, o victorie a ideilor unioniste şi democratice, un triumf al noului asupra vechiului, începutul unei noi epoci de dreptate şi progres, de renaştere a naţiunii române.
După alegerea lui Cuza ca domnitor, Mihail Kogălniceanu a declarat: „Alegându-te pe tine domn, am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi noi, om nou. Fii, dar, omul epocii, fă ca legea să înlocuiască arbitrarul! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta, ca domn, fii blând, fii bun, mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni!”
Deși inițial contestată de unele puteri, alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate a fost, în cele din urmă, recunoscută internațional, consolidând poziția României pe scena europeană ca stat unitar.
