(20 martie 1831 – 19 august 1891)
Theodor Aman s-a născut pe 20 martie 1831, în Câmpulung și a fost un pictor, grafician, pedagog și academician român, unul dintre cei mai importanți pictori români ai secolului al XIX-lea, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul artei și educației, fondator, alături de Gheorghe Tattarescu, al Școlii de Arte Frumoase din București, cunoscută astăzi sub numele de Universitatea Națională de Arte din București, celebru pentru tablourile „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, „Bătălia românilor cu turcii pe insula Sf. Gheorghe”, „Bătălia de la Oltenița”, „Unirea Principatelor”, „Izgonirea turcilor la Călugăreni”, „Tudor Vladimirescu”, „Bătălia de la Călugăreni” și „Hora de la Aninoasa”.
Născut în familia unor negustori bogaţi, încă din copilărie și-a manifestat atracția pentru pictură și muzică, învățând să cânte la pian, iar la 12 ani a realizat o acuarelă ce o reprezenta pe bunica sa pe patul de moarte.
A urmat cursurile Şcolii Centrale din Craiova, unde a studiat desenul cu profesorul Constantin Lecca, apoi a urmat cursurile Colegiului Sfântul Sava din Bucureşti, studiind desenul cu profesorul croat Carol Wallenstein.
Pe fondul Revoluţiei de la 1848, dar și a faptului că în Bucureşti nu existau școli de artă, în 1850 a plecat la Paris pentru a studia la École des Beaux-Arts, sub îndrumarea pictorilor Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot.
Puternic influențat de stilul academist și romantism, mai ales de operele lui Eugène Delacroix și ale lui Jean-Auguste-Dominique Ingres, și-a format propriul stil, îmbinând realismul cu influențele istorice și orientale. În 1852 a realizat primul său tablou important, compoziţia istorică „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, iar în 1853 a expus pentru prima dată la Salonul Oficial de la Paris, lucrarea „Autoportret”, actualmente aflată în colecţia Muzeului Naţional de Artă al României, salon la care a expus aproape în permanenţă până în jurul anului 1880.
În timpul unor călătorii în Istanbul şi Crimeea, s-a documentat asupra scenelor de luptă, executând mai multe schițe, realizând „Bătălia de la Alma”, tablou ce a fost expus în 1855 la Expoziţia Universală de la Paris.
Revenit în ţară, conștientizând nevoia unei instituții de instruire în domeniul artelor, încă din 1859 a început o serie de demersuri pe lângă Eforia Şcoalelor, propunând înființarea unei școli de arte. Astfel, în 1864, datorită demersurilor întreprinse, alături de Gheorghe Tattarescu, prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, au fost înființate primele școli de Arte frumoase, la București și Iași, instituții esențiale în formarea generațiilor de artiști români și în dezvoltarea artei moderne din România, Aman fiind primul director și prim profesor de pictură, iar Tattarescu a primit titlul de al doilea profesor de pictură.
Totodată, Theodor Aman a avut iniţiativa organizării evenimentului „Expoziţia artiştilor în viaţă”, ce a avut loc între 1865 şi 1881, considerat drept primul salon oficial de artă din România, iar la prima ediţie, Aman a expus 24 de tablouri, remarcându-se drept primul artist modern, influențând și grăbind prin activitatea sa, atât în Principatul Moldovei, cât și în Țara Românească, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională artistică.
Începând cu 1872, a început să lucreze gravură în tehnica aquaforte, deschizând și primele cursuri de gravură la Școala de Arte Frumoase. În 1881 a făcut parte din comisia formată cu rolul confecționării coroanei și sceptrului necesar încoronării lui Carol I ca rege al României, iar în 1883 şi-a deschis, la Bucureşti, prima expoziţie retrospectivă, cu circa 130 de lucrări, urmată de o a doua în anul 1889.
Theodor Aman a realizat aproximativ 3000 de lucrări, opera sa reunind tablouri cu subiecte istorice, precum „Mihai Viteazul primind solii turci”, „Bătălia de la Călugăreni”, „Vlad Țepeș și solii turci”, „Izgonirea turcilor la Călugăreni”, „Proclamarea Unirii”, „Bătălia românilor cu turcii pe insula Sf. Gheorghe”, dar și portrete, autoportrete, tablouri de gen și natură moartă, precum „Atelierul pictorului”, „Hora de peste Olt”, „Hora de la Aninoasa”, „Portretul principesei Zoe Brâncoveanu”, „Portret de femeie”, „Portretul lui Tudor Vladimirescu”, „Peisaj cu case”, „Petrecere cu lăutari”, „Lecţia de pian” și „În grădină”.
Theodor Aman a fost un pictor talentat și un vizionar care a contribuit la formarea unei tradiții artistice naționale în România. Prin lucrările sale, a surprins esența unei epoci de transformări profunde, moștenirea sa artistică inspirând numeroase generații de artiști, printre care și pe Ion Andreescu şi Ştefan Luchian.
Theodor Aman s-a stins din viață la 19 august 1891.
După trecerea în neființă, în 1904, soţia acestuia, Ana Aman, a donat statului român casa, operele, obiectele şi întreg mobilierul artistului. În 1908, casa a devenit muzeul „Theodor Aman”, ce în prezent este cel mai vechi muzeu de artă din Bucureşti, ce găzduieşte un număr impresionant de tablouri, prezentând compoziţii istorice, peisaje, naturi moarte și portrete, inclusiv o amplă colecţie de gravuri, tehnică pe care Theodor Aman a experimentat-o către sfârşitul vieţii.
