Etichetă cultura

Smaranda Brăescu

Smaranda Brăescu, emblema paraşutismului românesc, ce s-a dăruit total visului ei de a spulbera recorduri în înălţimile cerului, a fost o fată de la țară, care și-a depășit cu mult condiția, și spulberând concepţiile vremii cu privire la sexul feminin, a devenit o legendă a aeronauticii, un domeniu considerat a fi rezervat doar bărbaților.

Mariana Drăgescu

Mariana Drăgescu a fost un pilot ce a făcut parte din escadrila sanitară supranumită „Escadrila Albă", ce a participat la luptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, însă la manșa avionul RWD-13S nr. 2, aceasta transportând răniții din bătăliile de la Odessa, Stalingrad, Crimeea, Slovacia și de pe tot frontul de Vest, în carlinga sa reușind să salveze viața a peste 1500 de militari răniți în tranșeele necruţătoare.

Caravaggio

Michelangelo Merisi, numit Caravaggio după orașul său natal de lângă Milano, Italia, s-a născut la 29 septembrie 1571 și a fost un important pictor italian, maestru al penelului, considerat precursorul stilului baroc, devenit celebru pentru realismul intens și tulburător al operelor sale religioase de mari dimensiuni.

Miguel de Cervantes

Miguel de Cervantes Saavedra s-a născut la 29 septembrie 1547, în Alcalá de Henares, Spania și a fost un romancier, poet şi dramaturg, considerat un simbol al literaturii spaniole, autorul primului roman modern european, „Don Quijote de la Mancha”, care este o capodoperă a literaturii universale.

Nikola Tesla

Nikola Tesla a fost una dintre cele mai sclipitoare minți din istorie, un mare inventator, fizician, inginer mecanic și inginer electrician, promotor al electricității comerciale, adesea asociat cu titulatura de „savant nebun”, cunoscut în special pentru descoperirea curentului alternativ, a puterii electrice, a sistemelor de curent alternativ, a sistemelor de distribuție a puterii și a motorului pe curent alternativ.

Dumitru Prunariu

Dumitru Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, la Braşov și este primul şi singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic, acesta participând la misiunea „Soiuz 40”, din cadrul programului spaţial „Intercosmos”, unde a petrecut 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute, în spaţiu.

Marta Trancu-Rainer

Marta Trancu-Rainer s-a născut la data de 25 septembrie, în Târgu Frumos, județul Iași și a fost prima femeie chirurg din România și membră a Academiei de Medicină.

Maria Tănase

Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București și a fost o actriță și o interpretă de muzică populară, ușoară, lăutărească și romanțe, supranumită de către Nicolae Iorga „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”.

F. Scott Fitzgerald

Francis Scott Key Fitzgerald s-a născut la 24 septembrie 1896, în Saint Paul, Minnesota, SUA și a fost un povestitor și romancier, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii americane, celebru pentru descrierea epocii jazzului din anii 20 și pentru romanul său „Marele Gatsby”.

Amy Winehouse

Amy Winehouse s-a născută la 14 septembrie 1983, în Londra, Anglia și a fost o cântăreață și compozitoare britanică, recunoscută pentru vocea sa gravă, contralto, ce a abordat diferite stiluri muzicale, precum rhythm and blues, soul și jazzul specific anilor `60.

Thoma Ionescu

Thoma Ionescu s-a născut la data de 13 septembrie 1860, în Ploiești și a fost un medic chirurg și anatomist român, profesor universitar, inițiator al unor tehnici noi chirurgicale, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică și membru de onoare al Academiei Române.

Ion Agârbiceanu

Ion Agârbiceanu s-a născut la data de 12 septembrie 1882, în comuna Cenade, județul Alba și a fost un scriitor, ziarist și prozator român, parlamentar, academician, preot greco-catolic într-un sat de munte, preot militar în timpul Primului Război Mondial, protopop al Clujului și adept al sămănătorismului, curent ideologic și literar constituit la începutul secolului al XX-lea în jurul revistei „Sămănătorul”.

D.H. Lawrence

D.H. Lawrence, pe numele real David Herbert Lawrence, s-a născut la 11 septembrie 1885, în Nottinghamshire, Anglia și a fost un scriitor, romancier, povestitor, poet și eseist englez, considerat unul dintre cei mai influienți scriitori ai secolului al XX-lea.

Avram Iancu

Avram Iancu, denumit și „Crăişorul Munţilor”, s-a născut în 1824, la Vidra de Sus, în Alba, într-o familie de moţi înstăriţi și a urmat Liceul în Cluj şi mai târziu Facultatea de Drept, iar în 1848 a devenit avocat.

Lev Tolstoi

Lev Tolstoi s-a născut la 9 septembrie 1828, în provincia Tula, Rusia și a fost un scriitor rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii care, alături de Fiodor Dostoievski, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca epoca de aur a literaturii ruse, începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski.