Lev Tolstoi

Evaluează acest articol!

(9 septembrie 1828 – 20 noiembrie 1910)

Lev Tolstoi s-a născut la 9 septembrie 1828, în provincia Tula, Rusia și a fost un scriitor rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii care, alături de Fiodor Dostoievski, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca epoca de aur a literaturii ruse, începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski.

Născut într-o veche familie nobiliară, Tolstoi și-a pierdut de timpuriu părinții și rudele apropiate, fiind crescut de o mătușă din partea tatălui. Acesta s-a înscris la universitate pentru a studia limbile orientale și științele juridice, însă în 1847 abandonează studiile universitare și se înrolează în armată.

În această perioada a început să scrie, iar în anul 1852 îi este publicat romanul „Copilăria”, primul dintr-o trilogie autobiografică, urmat de „Adolescența” (1854) și „Tinerețea” (1856), acestea aducându-i un succes imens.

După Războiul Crimeii, Tolstoi renunță la viața militară, călătorește în Occident și începe să se preocupe intens de problemele sociale și politice.

În 1862 se căsătorește cu Sofia Andreevna Berg, iar împreună au avut treisprezece copii.

Capodoperele lui Tolstoi, „Război și pace” (1865–1869) și „Anna Karenina” (1875–1877), au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului rus, iar credințele și ideile sale filozofice, sociale, politice, teologice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte scrieri, sunt cunoscute sub denumirea de „tolstoism“.

Opera lui Tolstoi constituie o vastă frescă a Rusiei secolului al XIX-lea, în care reconstrucția sociografică, meditația istorică și analiza psihologică se combină maiestuos cu reflecția asupra unei lumi ideale.

Dintre operele sale cele mai cunoscute, menționăm și romanele „Învierea” (1899), „Cazacii” (1863), „Moartea lui Ivan Ilici” (1884–1886), „Stăpân și slugă” (1895), „Hagi Murad” (1912) sau „Calendarul înțelepciunii” (1910).

Lev Tolstoi s-a stins din viață la 20 noiembrie 1910, în Astapovo, Rusia.

Un comentariu

Postează o recenzie: