(28 iunie 1912 – 14 august 1996)
Sergiu Celibidache s-a născut la 28 iunie 1912, în Roman, judeţul Neamţ și a fost un pianist, compozitor şi dirijor român, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai muzicii universale, adept al unui stil dirijoral original, fascinat de varietatea tempo-urilor, cu cât pasajul muzical era mai bogat şi mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent.
Caracterul complicat, dual şi nonconformist al lui Sergiu Celibidache se observă în înregistrările sale, fiind proclamat de unii, precum dirijorul Cristoph Schlüren, drept „cel mai mare dirijor al secolului trecut“, iar de către alții detestat, mai ales datorită tempoul ales în anumite concerte, lent, agonizant de lent.
A urmat studiile liceale și muzicale la Seminarul Pedagogic din Iași, demonstrând o inteligenţă ieşită din comun, iar imediat după aceea, la vârsta de 18 ani, a părăsit casa părintească pentru a-şi continua studiile muzicale, dezamăgindu-și tatăl care îşi dorea cu insistenţă pentru el o carieră politică. Și-a continuat studiile la Bucureşti, sub îndrumarea lui Theodor Rogalski și a lui Theodor Cosma, câştigându-şi existenţa ca pianist corepetitor la o şcoală de dans.
În 1935 și-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, apoi plecând la Paris pentru a-și continua studiile.
După cea a ascultat la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen, Celibidache s-a hotărât să compună propriul cvartet de coarde, pe care i l-a trimis lui Tiessen, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, ce a remarcat potențialul muzical deosebit al lui Celibidache, invitându-l la Berlin. După ce s-a mutat la Berlin și a învățat limba germană, s-a înscris la Facultatea de Muzică a Universității Friedrich-Wilhelm și a început să dirijeze corurile lucrătorilor feroviari și ale controlorilor de tramvai.
Sergiu Celibidache a fost considerat un student cu aptitudini speciale, iar la 11 august 1945, la doar 33 de ani, Celibidache a apărut la pupitrul Orchestrei de Cameră din Berlin, devenind cel mai tânăr dirijor al acesteia, colaborare ce s-a materializat în peste 400 de concerte la Berlin şi în numeroase turnee de succes pe marile scene ale lumii. La scurt timp a câștigat și un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin.
Întreaga sa viață a fost plasată între polii improbabilului. Doctor în patru discipline, obsedat de muzică şi de budism, perfecţionist și creator de sisteme de interpretare revoluţionare, Sergiu Celibidache este unul dintre cei mai fascinanţi şi controversaţi muzicieni. Adept al muzicii postromantice, sub bagheta sa, simfoniile lui Anton Bruckner, Claude Debussy și Maurice Ravel sunt de neuitat.
Prin activitatea sa, a schimbat ceea ce înseamnă relația unui dirijor cu orchestra, fiind adversarul neînduplecat al rutinei, lucru pe care nu-l accepta nici din partea membrilor orchestrei, îndemnându-i să-și reconsidere prestațiile anterioare, indiferent de experiența acestora.
Celibidache a dirijat orchestre prestigioase din întreaga lume, printre care se numără Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra Filarmonicii din New York, Orchestra Scala din Milano, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, Orchestra Radio a RAI, Orchestra Radio din Stuttgart, Capela Regală Copenhaga, Orchestra Simfonică a Radioului din Stockholm, Orchestra Națională ORTF din Paris, Orchestra Filarmonică „George Enescu” din București, Filarmonica din München, Orchestra de Studenți a Institutului Curtis din Philadelphia, concertând în multe țări și încântând un număr impresionant de oameni.
Sergiu Celibidache a refuzat tot ceea ce restul dirijorilor au adoptat necondiţionat în drumul spre succes, respectiv, înregistrările audio, concertele în America, interviurile şi fotografiile din reviste. Acesta susţinea că înregistrările audio alterează spontaneitatea actului creator, că discurile „păstrează tot, numai esenţialul nu“ şi că adevărata experienţă a muzicii se conturează în momentul producerii ei.
Doar după ce marele dirijor a trecut în neființă și numai după ce familia sa și-a dat acordul, EMI Classics și Deutsche Grammophon au putut face disponibile publicului o parte din cele mai faimoase înregistrări live ale marelui artist.
Interpretările sale intense, excepţionale, de un fin echilibru și de o trăire interioară puternică l-au făcut pe Celibidache unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea.
Printre multe compoziții, Sergiu Celibidache este autor al câtorva simfonii, al suitelor „Grădina de buzunar” şi „Haz de necaz” şi al unui mistic Requiem.
Jurnalistul Patrick Lang, povestea în cartea sa că „Sergiu Celibidache nu se repeta niciodată, de fiecare dată explica altfel, tot timpul atent la detalii. Tocmai în această aparentă improvizaţie controlată stăteau autenticitatea şi spontaneitatea sa. Când scria, reformula expresii de câte 5-10 ori, în limbi diferite, pentru a încerca să ajungă la perfecţiune. Ca să-şi poată explica sistemul şi cerinţele. Însă ceea ce mi se pare fascinant este că nu încerca să treacă cu vederea imperfecţiunile celorlalţi. Ştiţi cum suntem învăţaţi la şcoală, când greşim: «Nu-i nimic, am trecut şi eu prin asta. Nu e mare chestie». Nu, Celibidache îţi scotea defectele în faţă! Te obliga să descoperi curajul de a-ţi înfrunta temerile, de a reacţiona în faţa realităţii“.
La 13 februarie 1990, când Radiodifuziunea Română a transmis în direct concertul eveniment susţinut pe scena Ateneului Român de Orchestra Filarmonicii din München, cu Sergiu Celibidache la pupitru, acesta a transmis publicului următorul mesaj: „M-am născut român, am îmbătrânit român şi o să mor român”.
Sergiu Celibidache s-a stins din viață la 14 august 1996, la reședința sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris.
