(10 octombrie 1813 – 27 ianuarie 1901)
Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813, în Roncole, Italia și a fost un remarcabil compozitor italian, creatorul unor opere excepţionale precum „Nabucco”, „Rigoletto”, „La Traviata”, „Don Carlos”, „Aida”, „Othello” sau „Falstaff”.
Născut într-o familie de mici fermieri, încă de la vârsta de patru ani Verdi începe să studieze latină, italiană şi ia lecții de muzică cu organistul din comună.
De la vârsta de zece ani urmează cursurile Liceului din Busseto, iar de la cincisprezece ani începe să lucreze pentru Societatea Filarmonică a oraşului, unde a scris uverturi ce au fost interpretate, însă fără a fi publicate.
În anul 1832, Verdi aplică pentru a fi admis la conservatorul din Milano însă, din cauză că depășise limita de vârstă, iar interpretările sale la pian nu erau senzaționale, este respins.
Dorind să devină compozitor de operă, începe să studieze muzica timp de trei ani cu Vincenzo Lavinga, iar în particular, studiază formele instrumentale şi corale, primind titlul de „Maestro di musica” al oraşului Busseto.
În 1839, pe scena operei din Milano debutează cu opera „Oberto, conte di San Bonifacio”, ce s-a bucurat de un succes neașteptat.
În martie 1842, la Scala din Milano, Verdi pune în scena opera „Nabucco”, ce a marcat începutul carierei sale artistice și care a fost încununată de un mare succes.
Între anii 1843 – 1850, Verdi a compus într-un ritm susținut 13 opere, iar în 1851 apare „Rigoletto”, urmată în 1853 de „Il Trovatore” și „La Traviata”, opere ce reprezintă capodoperele sale.
Între 1855 – 1870, Verdi s-a dedicat furnizării de lucrări pentru Opera din Cairo, Sankt Petersburg, Paris și alte teatre, oferind publicului drame spectaculoase pe teme de mare gravitate, în cinci acte cu balet.
Verdi a modificat convențiile rigide ale operei bel canto, ce puneau în valoare cântăreții în detrimentul valorilor dramatice, demontând sistemul, oferind în același timp cântăreților și publicului, melodie și strălucire în proporții ample.
Giuseppe Verdi a compus 28 de opere, dar și un Recviem, iar operele „La Traviata”, „Aida” și „Rigoletto” au anual sute de reprezentații în toată lumea.
Giuseppe Verdi s-a stins din viață la 27 ianuarie 1901.







[…] Traviata”, una dintre cele mai celebre opere ale compozitorului italian Giuseppe Verdi, a avut premiera pe 6 martie 1853 la Teatro La Fenice din Veneția.Opera are la bază romanul […]
[…] În februarie 1881 s-a căsătorit cu locotenentul de artilerie Iorgu Hartulari și a debutat pe scena teatrului din Brăila într-un recital de canto, iar în 1886 a plecat la Paris, unde s-a luptat cu greutățile financiare, susținându-se doar cu 500 de franci primiți, în fiecare lună, de acasă.Hariclea a fost remarcată de compozitorul Charles Gounod, care i-a încredințat rolul Margaretei din opera „Faust”, debutul internațional având loc pe 14 decembrie 1888 la Opera din Paris, rol care a consacrat-o. În 1889, Gounod i-a dat rolul Julietei și i-a atribuit numele de scenă „Darclée”, iar pe 26 decembrie 1890 a debutat la Teatro alla Scala din Milano cu rolul Chimenei din „Cidul”, de Massenet, fiind aplaudată chiar de Giuseppe Verdi. […]