(23 ianuarie 1832 – 30 aprilie 1883)
Édouard Manet s-a născut pe 23 ianuarie 1832, în Paris și a fost un pictor francez, unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului al XIX-lea, un precursor al impresionismului și un inovator ce a sfidat convențiile academice ale vremii, prin alegerea subiectelor din evenimentele și circumstanțele propriei sale epoci, considerat ultimul pictor clasic și totodată primul pictor modern, denumit de către Charles Beaudelaire, „pictor al zilelor noastre”, celebru pentru tablourile „Cântărețul spaniol” (1860), „Dejunul pe iarbă” (1863), „Olympia” (1863), „Flautistul” (1866), „Balconul” (1868-1869), „Nana” (1877) și „Un bar la Folies-Bergère” (1882).
Născut într-o familie înstărită, tatăl său fiind un înalt funcționar ministerial, iar mama sa de viță nobilă, Manet și-a început studiile la gimnaziul Rollin. Chiar dacă tatăl său îşi dorea ca acesta să aibă o carieră în domeniul juridic, unchiul său, Edmond Fournier, i-a descoperit talentul artistic, sfătuindu-l să urmeze cursuri speciale de desen în cadrul gimnaziului.
În 1848, la vârsta de 16 ani, Édouard Manet a încercat să devină marinar, însă după ce a picat examenul de admitere la „Școala Superioară de Marină”, s-a îmbarcat la bordul vasului „Havre et Guadeloupe”, pe post de cârmaci, cu direcția Rio de Janeiro, desenând în timpul călătoriei membrii echipajului și diverse peisaje marine.
Întors la Paris, tatăl său și-a regândit aspiraţiile, cedând în fața ambiţiei lui Manet de a deveni artist, sprijinindu-l să studieze pictura la „École des Beaux-Arts”, sub îndrumarea lui Thomas Couture, un pictor academic renumit.
Deși a învățat tehnicile tradiționale, Édouard Manet și-a dezvoltat rapid propriile idei despre artă, opunându-se convențiilor academice. Pentru a-şi lărgi cunoştinţele şi abilităţile artistice, a călătorit în Italia, Ţările de Jos şi Germania, găsind ca sursă de inspiraţie operele lui Titian, Caravaggio, Johannes Vermeer, Rembrandt şi Diego Velazquez.
Tablourile sale de la mijlocul anilor 1850 prezintă teme contemporane şi situaţii din viaţa de zi cu zi, inclusiv lupte cu tauri, oameni din cafenelele de pe trotuar, cântăreţi, dar și diverse imagini ale lui Iisus suferind.
În 1859 a participat pentru prima dată la Salonul Oficial de la Paris, cu tabloul „Băutorul de absint”, lucrare ce a fost respinsă, deoarece nu se încadra în tradițiile artistice ale epocii ca temă și tehnică picturală. În 1861, tabloul „Cântărețul spaniol” a fost selecționat pentru a participa la aceeaşi expoziţie, câştigând o menţiune de onoare, bucurându-se de o mai bună recunoaştere din partea pasionaţilor de artă.
În 1862 a pictat „Concert în parcul Tuilleries”, unde și-a surprins prietenii, printre care și pe Beaudelaire, tabloul fiind aspru criticat, afirmându-se că „pictura lui Manet supără ochiul, exact în același mod în care muzica falsă supără urechea”.
În 1863, când s-a inaugurat Salonul Refuzaților, Édouard Manet și-a expus picturile, provocând un mare scandal datorită subiectelor alese, cum ar fi apariţia unor femei nud ori sumar îmbrăcate și în ciuda originalităţii şi unicităţii, criticii nu au fost impresionaţi de stilul său. Tabloul „Lupta cu taurul”, a fost caracterizat drept o piesă de artă plină de erori în ceea ce priveşte perspectiva, iar „Hristos mort cu îngeri” a surprins prin lipsa de decor, fiind criticat că a pictat trupul lui Iisus asemenea corpului unui miner de cărbune mort.
Tabloul „Dejunul pe iarbă” (1863), ce prezintă o femeie goală alături de doi bărbați îmbrăcați elegant, într-un cadru natural, a provocat un scandal imens la Salonul Refuzaților, Manet subminând convențiile artistice ale vremii, plasând un nud feminin într-un context contemporan, în loc de unul mitologic.
Tabloul „Olympia” (1863), expus la Salonul Refuzaților din 1865, a stârnit un nou scandal, Manet reprezentând o curtezană modernă, senzuală în locul unei Venus idealizate, provocând publicul și criticii cu realismul său nemilos și privirea directă a modelului.
Din cauza refuzurilor primite din partea Salonului de la Paris de a participa la expoziții, Édouard Manet s-a apropiat de o altă grupare de pictori, de impresioniștii care îi apreciau opera la adevărata valoare, refuzând însă să-și expună tablourile în expoziţiile impresioniste.
Între 1867 și 1871, Parisul, oraş înfrânt şi sărăcit, transformat de evenimentele politice şi războiul franco-prusac, a fost ilustrat de Manet în „Execuţia lui Maximilian”, „Războiul civil”, „Baricada”, „Balconul”, „Portretul lui Emile Zola” şi „Calea ferată”.
În 1882, suferind de afecţiuni medicale grave, a realizat ultima sa lucrare „Un bar la Folies-Bergère”, expusă cu mult entuziasm la Salonul Oficial, un tablou de mari dimensiuni, ce prezintă o barmaniță într-un celebru cabaret parizian, Manet folosind o compoziție complexă cu o oglindă în fundal, creând un joc subtil între realitate și reflecție. În același an, i-a fost acordat și Ordinul Legiunii de Onoare, una dintre cele mai înalte forme de recunoaştere pe care le-a primit de-a lungul vieţii.
Édouard Manet a fost un precursor al impresionismului, dar care nu s-a aliniat pe deplin mișcării. Stilul său combină realismul detaliat al portretelor cu o abordare inovatoare a luminii și compoziției, lucrările sale fiind adesea considerate provocatoare din cauza subiectelor moderne și a modului de execuție, eliminând clarobscurul tradițional, folosind contrastul dintre tonurile luminoase și cele întunecate pentru a crea efecte dramatice.
Lăsând posterității peste 420 de tablouri în ulei şi foarte multe pasteluri, adesea criticat și neînțeles în timpul vieții, prin operele sale a explorat frumusețea și contradicțiile societății moderne, încurajându-i pe alții să-i urmeze exemplul. Criticii l-au recunoscut drept unul dintre cei mai importanți pictori ai secolului al XIX-lea și un pionier al modernismului în artă, ce a influențat generații de artiști, precum Claude Monet și Edgar Degas.
Édouard Manet s-a stins din viață pe 30 aprilie 1883, la vârsta de 51 de ani.
