(15 iulie 1606 – 14 octombrie 1669)
Rembrandt Harmenszoon van Rijn s-a născut la 15 iulie 1606, în Leiden și a fost un pictor și gravor olandez, considerat unul dintre cei mai importanți artişti din istorie, maestru al tehnicii clar-obscur, ce a adoptat un realism fără compromisuri, lucru ce i-a determina pe unii critici să susțină că a preferat urâțenia frumuseții, autor a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene, dintre care cele mai cunoscute sunt „Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, „Patimile Domnului”, „Rondul de noapte”, „Ospățul lui Baltazar” și „Portretul artistului cu șevalet”.
Fiind al patrulea dintre cei 6 copii supraviețuitori ai morarul Harmen Gerritszoon van Rijn, Rembrandt a fost singurul copil al familiei care a învățat să scrie și să citească într-o școală latină, înscriindu-se în 1620 și la Universitatea din Leiden, unde a studiat doar câteva luni.
Deoarece își dorea să devenă pictor, timp de trei ani a studiat în atelierul lui Jacob van Swanenburgh, învațând tehnica acestei arte, iar în 1624, pentru a-și perfecționa tehnica, a studiat în atelierul lui Pieterzoon Lastman, în Amsterdam, unde după doar şase luni a preluat de la maestrul său stilul de reprezentare a stărilor sufletești, realizate în tehnica clar-obscurului.
În 1633, negustorul de artă Hendryck van Uylenburg i-a oferit lui Rembrandt un spaţiu de lucru în Amsterdam, iar la scurt timp a primit și prima comandă importantă „Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, o lucrare remarcabilă, care i-a asigurat celebritatea, în urma căreia artistul a primit numeroase comenzi pentru a realiza diverse portrete, în special din partea familiilor bogate din Amsterdam.
În ciuda succesului ca portretist, Rembrandt a aspirat să fie recunoscut pentru picturile sale biblice și mitologice, creând astfel „Sacrificiului lui Isaac” (1635), „Danaë” (1636) și „Ospățul lui Baltazar” (1635).
Dacă în plan personal viaţa sa a întâmpinat doar tragedii, primii săi trei copii stingându-se din viață la scurt timp după naștere, iar soția sa decedând la scurt timp după nașterea celui de-al patrulea copil, în plan profesional, Rembrandt a reușit să progreseze, tabloul „Rondul de noapte” (1642) confirmând acest lucru, considerat astăzi o capodoperă, unde pictorul s-a concentrat mai mult asupra acțiunii, decât asupra înfățișării figurilor, unde puternicele contraste de lumină și culoare, jocul fin al mișcării trupurilor și al umbrelor înviorează scena, alcătuind o compoziție de lumini.
În ultimii ani, Rembrandt a continuat să picteze subiecte biblice și autoportrete, afișând o pensulație vibrantă și o abordare nouă a luminii. Acesta a fost un inovator și un fin observator al vieții, transpunându-și cu sensibilitate observațiile în desenele, gravurile și picturile sale. Subiectul său principal, figura umană, contribuie la un sentiment de dialog împărtășit între privitor și artist, constituind baza măreției și a notorietății sale.
Bătrân și izolat de lume, în 1656 Rembrandt a fost nevoit să își vândă colecția de artă pentru a-și plăti datoriile, și cu toate acestea, și-a continuat munca, creând o serie de autoportrete, dar și tablourile „Sindicii postăvarilor” (1662) și „Logodnica evreică” (1665).
Spre deosebire de majoritatea pictorilor olandezi, lucrările lui Rembrandt descriu o gamă largă de stiluri și subiecte, de la portrete și autoportrete, la peisaje, scene de gen, scene alegorice și istorice, teme biblice, mitologice și studii ale animalelor.
Din cauza faptului că numeroși discipoli ai lui Rembrandt au învăţat arta picturii copiind operele acestuia, în secolele ce au urmat, în piață au fost introduse multe „Rembrandt-uri false”.
Rembrandt a trăit în perioada denumită „epoca de aur olandeză”, unde cultura, știința, comerțul și influența politică au atins apogeul. Istoricul francez Élie Faure menționa că Rembrandt a fost „singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, și să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis”.
Rembrandt s-a stins din viață la 14 octombrie 1669, într-o casă mică și modestă, fiind înmormântat într-un loc nemarcat.
