(9 iunie 1843 – 21 iunie 1914)
Bertha Sophia Felicita von Suttner s-a născut la 9 iunie 1843, în Praga și a fost o scriitoare austriacă, o importantă pacifistă, care la 1 decembrie 1905, a devenit prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace.
Născută în influenta familie nobiliară von Kinsky, fiind fiica generalului-feldmareșal Kinsky, principe von Wchinitz und Tettau, Bertha a avut parte de o educație aleasă, studiind cu diverși profesori particulari, a fost interesată de literatură, muzică și filozofie, vorbea limba franceză, italiană și engleză, citea mult, avea o viață socială activă şi călătorea des.
Conștientă de realitățile vieții, de deziluziile societății și nedreptățile din politica vremii, în 1870 Bertha s-a alăturat Societății pentru Studiul Dreptului Internațional, începându-și activitatea de promotor, apărător și luptător al cauzelor pentru pace, ocazie cu care a cunoscut diverși activiști și intelectuali pentru pace, devenind în scurt timp una dintre vocile mișcării din care făcea parte.
La vârsta de 30 de ani, a devenit guvernantă a bogatei familii Suttner, ocupându-se de educaţia celor patru fiice ale familiei, ocazie cu care l-a cunoscut și pe viitorul ei soţ, cel mai tânăr fiu al familiei Suttner.
În 1876, în urma unui anunţ apărut într-un ziar din Viena, Bertha a plecat la Paris pentru a deveni secretara lui Alfred Nobel, însă după o scurtă ședere în capitala Franței, a revenit la Viena și s-a căsătorit în secret cu baronul Arthur Gundaccar von Suttner, rămânând o prietenă apropiată a lui Alfred Nobel.
Din cauza opoziţiei familii Suttner privind căsătoria, cei doi soți au locuit timp de 10 ani la Tbilisi, pe atunci parte a Rusiei, unde au trăit în condiţii modeste, predând limbi străine şi muzică și scriind diverse articolele, pe bani puțini, pentru presa locală.
În această perioadă, Bertha a scris „Es Löwos”, o descriere poetică a vieţii alături de soţul său, dar și prima lucrare politică semnificativă, „Inventarium einer Seele” – „Inventarul sufletului”, publicată în 1883, la Leipzig, considerată un puternic manifest pro-dezarmare, o susținere filozofică a păcii mondiale, unde a dezvoltat conceptul despre o societate care va obţine progresul prin realizarea păcii.
În 1885, Bertha s-a întors în Austria, unde s-a concentrat pe tematica pacifismului, corespondând frecvent cu filosoful francez Ernest Renan, iar în 1889 a publicat romanul „Die Waffen Nieder !” – „Jos Armele!”, o pledoarie pasională pentru pace și dezarmare, unde condamna militarismul, romanul bucurându-se de un mare succes, fiind tipărită în 37 de ediții și tradus în 12 limbi străine.
În 1891 a fondat Societatea Austriacă pentru Pace şi a instituit fondul necesar pentru stabilirea Biroului de Pace de la Berna, iar între 1892 și 1899 a editat revista pacifistă internațională „Die Waffen nieder!”, numită după cel mai faimos roman al său.
La 1 decembrie 1905, Bertha von Suttner a fost desemnată câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace, devenind prima femeie din lume laureată a acestui prestigios premiu și a doua femeie din lume care a primit un Premiu Nobel, după savanta Marie Curie, în 1903.
Deși a interacționat pentru o scurtă vreme cu Alfred Nobel, Bertha a corespondat cu savantul până la moartea acestuia în 1896 și se crede că a avut o influență majoră în decizia lui de a include un premiu pentru pace printre cele pe care le-a prevăzut în testamentul său.
Pacifismul Berthei avea o bază științifică și o gândire liberă, aceasta devenind un lider activ al mişcării pentru pace, consacrându-și o mare parte din timp, energie şi scris acestei cauze, participând la întruniri şi congrese internaţionale privind pacea, sprijinind înfiinţarea grupurilor de pace și corespondând cu oameni din lumea întreagă în scopul promovării unor proiecte de pace.
Bertha a mai scris romanele „Ein Manuskrip” – „Un manuscris” (1885) și „Daniela Dormes” (1886), iar în contextul arderii cărților din 1933, național-socialiștii au catalogat scrierile Berthei drept cărți care trebuie arse.
Bertha Sophia Felicita von Suttner s-a stins din viață la 21 iunie 1914.
