Badea Cârțan

(24 ianuarie 1849 –  7 august 1911)

Badea Cârţan a fost unul dintre cei mai cunoscuți ţărani români, mare patriot, care s-a remarcat prin modul în care a ales să îşi depăşească limitele, cunoscut în istorie drept „ţăranul-cărturar”, acesta fiind analfabet în anii adolescenţei, apoi autodidact, învăţând să citească în timp ce mergea cu oile la păscut și care a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania, inclusiv prin răspândirea cărţilor româneşti în satele din Ardeal, volume ce erau aduse clandestin din România.

Într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau de Imperiul Austro-Ungar și nu se bucurau de multe drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă metodă de a arăta că este român, cărând timp de peste 30 de ani, în Ardeal, peste munţi, cu mari eforturi, pe cărări numai de el ştiute, peste 250.000 de exemplare de cărţi scrise în limba română, în special cărți de istorie ce arătau originea latină a poporului român, în greutate totală de peste 20 de tone. Munca sa de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu a fost pe placul autorităţilor maghiare, care toată viaţa l-au urmărit, iar în cele din urmă l-au arestat și i-au confiscat şi distrus cărţile, Badea Cârţan întruchipând credinţa totală şi evlavia nemărginită pe care un ţăran simplu a putut să o simtă pentru cartea în care regăsea doar lumină şi mântuire.

Dorind să vadă cu ochii săi mărturia originii latine a poporului român, Badea Cârțan a călătorit pe jos până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian, iar după 43 de zile și după ce a rupt patru perechi de opinci, ajuns la Roma, în faţa Columnei, Badea Cârţan presară pământ românesc şi boabe de grâu ca un gest simbolic adus înaintașilor săi. Ostenit de lungul drum, s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi dimineață, iar când s-a trezit, țăranul român era înconjurat de o mulţime de curioşi, iar unul dintre ei văzând costumul popular românesc pe care-l purta, a exclamat uimit: „Un dac a coborât de pe Columnă”, Badea Cârţan devenind celebru în Italia.

Într-un interviu pentru revista „Poporul român”, Badea Cârțan povestea: „17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În 1877 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor” și alte cărţi. În 1878, am venit acasă, am tras sorț și am jurat. Am cătănit în Bosnia. În 1881, m-am liberat. Era tocmai conferință la Sibiu, că se luase iară pricină între români și unguri. Până în 1893 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în țară. Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: „Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti. La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan”.

Copilărie

Badea Cârțan, pe numele său real Gheorghe Cârţan, s-a născut în comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu, la 24 ianuarie 1849, în casa unor foşti iobagi de pe moşia contelui Teleki, fiind fiul lui Nicolae Cârţan şi al Mariei Budac, o familie cu adânci tradiţii oiereşti, care a mai avut alţi şase copii: Măriuţa, Nicolae, Chiva, Ion, Avram şi Arsene.

Încă din copilărie a fost obligat să muncească pentru a avea o bucată de pâine, iar de când se topea zăpada şi până cădea alta, el pleca la păscut cu animalele, pe hotarul satului.

Din cauza sărăciei dar şi fiindcă auzise de la alţi copii din Recea că dacă vorbeau româneşte erau pedepsiţi, Gheorghe nu a mers la şcoală.

Când a împlinit opt ani, bunicul patern Avram, i-a spus că a decis să-l trimită la școală, la Pojorta, apoi la Recea sau la Făgăraș, explicându-i tânărului cioban că vremurile s-au schimbat și că fără știință de carte, nu va izbuti în viață. Speriat, copilul i-ar fi răspuns: „Nu mă duc, moșule! Ce-mi trebuie mie școală? Nu mă fac dascăl sau popă, mă fac cioban ca tata. Ce să fac cu învățătura? Oilor nu le trebuie dascăl, le trebuie cioban!”, îndemnurile bunicului rămânând fără ecou.

La vârsta de 11 ani a plecat, alături de membrii familiei, pe munte cu oile. Tatăl său l-a dus pe tânăr la stâna baciului Axente, sub Curmătura Bâlei, care avea 2000 de oi, jumătate fiind ale grofului Teleky, 500 ale administratorului Oliver Boier, iar restul ale oamenilor din Cârţişoara, tânărul cioban învățând să facă brânză şi caş.

Printre localnicii comunei mai circulă încă întâmplarea care i-a trezit tânărului fiu de cioban iubirea față de neamul românesc. Astfel, când se afla împreună cu părintele său și cu turma de oi pe crestele munților, într-o zi senină de vară în care panorama Făgărașilor se distingea până departe în zare, tânărul și-a întreba tatăl ce se afla dincolo de crestele semete ale munților. Tatăl acestuia i-a răspuns că „acolo sunt românii”, lucru care l-a nedumerit pe tânăr, acesta replicând: „Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?”, iar din acel moment s-a născut dorința și nevoia de a trece dincolo, în vechiul regat.

În anul 1864, Badea Cârțan a trecut ilegal cu turma prin munți, granița dintre Imperiul Austro-Ungar și România. Acesta a vrut să vadă țara în care auzise că trăiesc frații săi români, liberi de orice stăpânire străină, și ocolind străjile ungurești, a ajuns la ciobanii argeșeni.

România, educație și Războiul de Independență

În iarna anului 1866, tatăl celebrui cioban, Nicolae Cârţan, a trecut la cele veșnice, iar Badea Cârțan și-a luat toată averea moştenită, ce numără aproximativ 40 de oi, iar la 23 mai 1867 decide să își înceapă aventura vieţii, plecând în România.

Pe drum, acesta l-a întâlnit pe Ion Cotiga, care era fiu de subprefect, originar din Săcele, judeţul Braşov, care și-a dorit și el să devină cioban. Cei doi s-au împrietenit, iar în timpul petrecut împreună, Ion Cotiga i-a devenit lui Badea Cârțan primul dascăl.

Ion Cotigă l-a învăţat pe tânărul cioban puţină istorie a românilor, câte ceva despre filosofi și l-a ajutat să înveţe să scrie şi să citească. Astfel Badea Cârțan a aflat despre Platon şi Socrate, despre istoricii romani şi greci, Titus Livius şi Herodot, despre Ovidiu care a murit la Tomis şi despre Traian şi Decebal care erau consideraţi părinţii poporului român, Cârţan devenind fermecat de ceea ce afla, deşi nu pricepea cum de un cioban precum Cotigă cunoștea atâtea lucruri.

 Cei doi au luat oile şi au plecat în Câmpia Bărăganului, în zona Ciulniţa, unde au închiriat pentru mai mulţi ani un teren pentru stână şi păşuni pentru oi, iar în tovărăşia lui Cotiga, Badea Cârţan și-a crescut nu numai numărul de oi, ci şi sentimentul naţionalist și dragostea pentru România.

În „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, apărută la Editura Megamix din Iaşi, este menționat faptul că: „Piscurile şi văile acestor munţi legănară copilăria micului cioban care până la o vârstă destul de înaintată, 16 ani, nu ştia să slovenească o buche. Totuşi, văzând că nu este deosebire între limba vorbită de el şi cea a ciobanilor de peste graniţă, şi-a dat seama că soarta poporului nostru nu este de a trăi despărţit, o parte dincoace, cealaltă dincolo de Carpaţi. Mai târziu, piscurile cu profilurile lor cedară zărilor infinite ale Bărăganului, unde se duse să ciobănească vreme de 17 ani. Aci, în tovărăşia lui Ion Cotigă din comuna Săcele, învăţă a citi şi a-şi da seama de nedreptatea istorică săvârşită faţă de poporul nostru. Istoria Românilor şi Istoria Romanilor pe care le citi din doască-n doască îi oţeliră sufletul, îi deschiseră orizonturi asupra latinităţii neamului şi-i înnobilară fiinţa pentru sfânta cauză naţională”.

În anul 1870, Badea Cârțan ajunsese la vârsta încorporării în armata austro-ungară, iar pentru a evita acest lucru și a nu fi încorporat cu forța, acesta a rămas în continuare în România şi timp de mai mulţi ani nu a avut nici o ştire de acasă.

În anul 1877, odată cu începerea Războiul de Independenţă al României, armata Română îi rechiziţionează 1200 de oi şi nutreţul necesar pentru iarnă, acestuia rămânându-i doar doi berbeci şi 30 de oi. Pentru că a dorit să lupte pentru poporul român, Badea Cârțan se înrolează voluntar în armată, însă nu ajunge pe câmpul de luptă deoarece războiul se încheie înainte ca el să fi terminat instrucţia.

La 12 iulie 1878, Badea Cârțan este lăsat la vatră de către Armata Română, iar acesta pornește pe un drum lung către Transilvania, dorind să ajungă acasă, la cei dragi. În răstimpul în care fusese plecat în România, mama acestuia, Maria Budac, s-a stins din viață.

Întoarcerea în Transilvania

După încheierea războiului, s-a întors în Transilvania, unde a avut numai de pătimit. Acasă, deoarece acesta nu s-a prezentat pentru încorporare în armata austro-ungariei iar de la data chemării trecuseră nu mai puţin de opt ani, era ameninţat cu închisoarea. Pentru a scăpa de detenţie, Badea Cârțan a fost nevoit să se prezinte la Făgăraş, unde a fost încorporat şi trimis la regimentul 31 Infanterie de la Zemm, lângă Belgrad, iar ulterior a ajuns în Bosnia – Herţegovina, unde, de cele mai multe ori, erau trimişi recruţii români.

Faptul că a acceptat să fie încorporat ca recrut în armată, a avut ca substrat şi dorinţa de a avea toate actele în regulă, deoarece dorea să se lăse de ciobănit şi să răspândească legal cartea românească în Ardeal. Deoarece în armată, majoritatea ofiţerilor erau austrieci iar instrucţia se făcea în limba germană, Badea Cârțan a învăţat și limba germană.

La 8 mai 1881, recrutul Badea Cârțan, după 3 ani de serviciu militar, a fost lăsat la vatră, iar în acceași lună a și plecat înapoi la Ciulniţa, în România, pentru a se îngriji de stâna sa de oi.  Ion Cotigă, asociatul său, nu a mai dorit să lucreze împreună, astfel că cei doi s-au despărţit, iar Badea Cârțan s-a întors în primăvara anului 1882 în Transilvania cu cele 400 de oi care îi aparţineau.

În Ardeal, Badea Cârțan a fost amendat de nenumărate ori pentru că oile sale au păscut pe pământurile unor saşi, ajungând să plătească despăgubiri mult mai mari decât pagubele făcute de oile acestuia, în scurt timp, rămânând fără nicio oaie. Deoarece se simțea nedreptățit, a plecat la Viena pentru a se înfăţişa împăratului, dar nu a reuşit să de adreseze acestuia, iar prin prisma faptului că a fost prea insistent, a fost urcat cu forța în tren de către poliţie şi trimis acasă.

Procesul Memorandiştilor

 „Memorandumul” a susţinut revendicările românilor din Imperiu şi a denunţat politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta. O delegaţie compusă din 300 de intelectuali, negustori, meseriaşi şi muncitori, în frunte cu liderii PNR, s-a deplasat la Viena pentru a prezenta împăratului „Memorandumul” semnat de dr. Ioan Raţiu, preşedinte, Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote, vicepreşedinţi, dr. Vasile Lucaciu, secretar general, Iuliu Coroianu, referent și Septimiu Albini, secretar. Împăratul Franz Joseph a refuzat să primească delegaţia şi a trimis „Memorandumul” guvernului ungar, iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată.

Între 25 aprilie – 25 mai 1894, la Cluj s-a desfăşurat procesul memorandiştilor, ce s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

La acest proces a memorandiştilor, care cereau împăratului Austro-Ungariei drepturi etnice pentru români egale cu ale populaţiei maghiare, precum şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare a transilvănenilor, a participat și Badea Cârțan, iar pe motiv că nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie iniţiativă la un proces politic atât de important, acesta a fost arestat şi bătut de către jandarmi. După bătaia încasată, Badea Cârțan s-a deplasat din nou la Viena, unde intră în audienţă la împăratul Franz Joseph, căruia îi arătă rănile, iar împăratul îi promite tragerea la răspundere a vinovaţilor.

Statuia lui Mihai Viteazul

În ianuarie 1895, animat de sentimente unioniste, Badea Cârţan se hotărăște să mergă pe jos, la Bucureşti, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul, pe care îl considera un mare erou al românilor și despre care aflase recent că era primul care a reuşit unirea celor trei provincii istorice.

După ce şi-a văzut visul împlinit, neavând unde să doarmă, după cum era obişnuit ca cioban, Badea Cârțan s-a culcat în zăpadă. Dimineaţe este observat de Ion Grama, care era om de serviciu la „Liga Culturală”, acesta facilitându-i întâlnirea cu profesorul Vasile Urechea-Alexandrescu, preşedintele Ligii şi cu profesorul Grigore Tocilescu.

După ce este aranjată o întâlnire între cei doi și Badea Cârțan, istoricul român îi povestește în mai multe detalii ciobanului despre originea neamului român și i se aranjează acestuia un tur prin cele mai importante muzee din Capitală, Ateneul Român, Universitatea și Academia Română și i se oferă posibilitatea ca el să întreprindă acțiuni în favoarea organizației „Liga Culturală” în Ardeal, lucru pe care, ciobanul îl acceptă negreșit.

âCu sprijinul acestora, Badea Cârţan i-a cunoscut, printre alţii și pe Valeriu Branişte şi Constantin Mille, pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif, Spiru Haret, Take Ionescu, Constantin Morţun şi I. C. Brătianu, și astfel, Badea Cârţan a ajuns cunoscut în întreaga ţară.

Între anii 1895-1896, Badea Cârțan i-a vizitat la închisoarea din Vac, în Ungaria, pe memorandiştii condamnaţi la detenţie.

În „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, apărută la Editura Megamix din Iaşi, este menționat faptul că: „Nopţi de-a rândul a dormit lângă marele monument al lui Mihai Viteazul, până când într-o seară servitorul lui V.A.Urechia, trecând prin spatele statuii, îl recunoscu a fi de prin judeţul său şi-l înduplecă să meargă cu el. A doua zi, după ce Ion, noua lui cunoştinţă, povesti stăpânului său cele petrecute, Badea Cârţan se afla în faţa marelui cărturar şi istoric, preşedinte al Ligii Culturale, care descoperind la acesta sentimente naţionale şi dragoste faţă de cărţi, a rămas mirat şi prinse dragoste faţă de ardeleanul nostru. Ceasuri întregi a stat cărturarul de vorbă cu Badea Cârţan, explicându-i acestuia multe taine din istoria românilor şi a romanilor, îl duse la întâlnirile Ligii Culturale, îl prezentă lui Tocilescu, lui Istrati şi multor alţi membri ai Ligii. Pe de altă parte îl delegă pe Ion, servitorul său, ca însoţitor, spre a-i arăta, dar mai ales a vizita redacţiile ziarelor de atunci, Ateneul şi muzeele din capitală.”

Roma – Columna lui Traian

În ianuarie 1896, Badea Cârțan se hotărăște că a venit timpul să vadă cu ochii săi Columna lui Traian și celelalte mărturii ale vechimii și latinității poporului român, astfel, cu sprijinul profesorului Urechia, care i-a oferit susţinere morală şi financiară, precum şi câteva scrisori de recomandare, plecă pe jos la Roma, în Italia. În traistă pe care a luat cu el, ciobanul român a pus un pumn de pământ din grădina casei şi un pumn de boabe de grâu pentru a le aduce ofrandă înaintaşilor romani.

A mers pe jos 20 de zile până la Viena și 23 de zile apoi până la Roma, trecând prin orașele Timişoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, Genova, iar la 15 februarie ajunge la Roma. Când a ajuns la Columna lui Traian, Badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca ofrandă în cinstea înaintașilor romani, apoi s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi.

Presa din Italia a scris; „Cum era singur și al nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei lui Traian. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran român, un dac la picioarele Columnei lui Traian.”,

Presa din Roma a scris: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci.”.

Astfel, Badea Cârţan a devenit celebru şi în Italia, iar mai multe ziare au scris despre el. I s-a publicat fotografia și i s-au luat interviuri, țăranul român făcând senzație la Roma, fiind invitat în mediile politice, culturale și jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie.

Badea Cârțan a fost primit în audienţă de primarul Romei, la Vatican de cardinalul Rampolla, de numeroşi membri ai guvernului italian şi chiar de regele Umberto I, de la care a primit cadouri cu cărţi şi fotografii ale Columnei lui Traian. Peste tot pe unde a umblat, Badea Cârţan a impresionat în mod admirabil, stârnind simpatie, interes şi admiraţie faţă de el şi de români, în general.

Scriitorul Duiliu Zamfirescu, care era ministrul reprezentant al României la Legaţia României din Italia, aflând de scopurile vizitei ciobanului român, i-a oferit acestuia sprijin şi găzduire, şi i-a mijlocit întâlnirea cu personalităţi italiene, cu profesori universitari, gazetari, oameni de artă, deputaţi şi senatori, Badea Cârțan fiind considerat „un sol al poporului român”.

După ce a petrecut o lună la Roma, Badea Cârţan pleacă spre ţară, iar la sfârșitul lunii martie 1896, se afla din nou la Bucureşti, ca oaspete al profesorului Urechia.

În „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, apărută la Editura Megamix din Iaşi, este menționat faptul că: „Sosit în Bucureşti, Badea Cârțan stârneşte curiozitatea oamenilor politici şi a reporterilor de ziare. În câteva zile se făcu cunoscut întregii opinii publice bucureştene. Studenţii îl invitau la întrunirile lor, unde-şi spunea şi el cuvântul, aşa cum ştia şi simtea despre „maica Roma” şi despre românii asupriţi. V.A. Urechia, adânc mişcat de naţionalismul lui înfocat, îi acordă protecţia considerându-l un pion şi un apostol al neamului. Porţile palatului regal îi erau întotdeauna deschise şi însuşi regele Carol I stă de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică şi încălţat cu opinci”.

În timpul unui interviu pentru revista „Poporul Român”, Badea Cârțan a declarat că: „Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune și frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu așa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă și mergeam în fruntea tuturor, așa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele.”

În „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, apărută la Editura Megamix din Iaşi, este menționat faptul că: „Din dragostea descoperită faţă de acest simbol al originii sale îşi întinde sarica, pune capul pe soclul Columnei şi doarme toată noaptea somnul satisfacţiei pentru datoria împlinită, la picioarele strămoşului său. Dimineaţa, agentul de poliţie pe care zadarnic se străduia să-l facă să înţeleagă că-i este „frate”, că Roma este „mama noastră comună”, îl ia de lângă monument şi-l predă în chestura poliţiei. A găsit însă înţelegere şi ocrotire la Legaţia Română, unde prezenţa sa a produs mai întâi multă curiozitate şi mai apoi mult entuziasm. Prin intermediul funcţionarilor Legaţiei, Badea Cârţan a făcut cunoştinţă cu mulţi fruntaşi ai vieţii publice italiene, filo-români, care arătară o deosebită admiraţie pentru ciobanul nostru, având astfel şansa să viziteze Senatul, Forumul, Capitoliul şi multe alte instituţii ale Romei”.

La 10 iunie 1896, Badea Cârțan se întoarce în satul său natal, în Cârțișoara, unde este arestat de către jandarmii unguri, bătut crunt și i se confiscă fotografia de la Columna lui Traian, precum și celelalte fotografii primite cadou în Italia și cărțile pe care le avea la el. Ciobanul român a fost trimis la Făgăraş, iar la judecătorie, una dintre întrebările care i-au fost adresate a fost „ce treabă ai tu cu Roma şi cu România?”, fiind eliberat după doar două zile de carceră, însă lucrurile confiscate nu i-au mai fost înapoiate.

Paris şi Ierusalim

Călătoriile lui Badea Cârțan nu s-au oprit doar la vizitarea Romei, iar în august 1896, acesta pleacă spre Paris, via Viena, unde depune o nouă plângere la curtea împăratului Franz Joseph, în care vorbeşte despre tratamentul barbar la care este supus acasă, în Cârțișoara. De la Viena şi-a urmat drumul prin Bologna, Florenţa şi Genova, apoi prin Marsilia şi Lyon, spre Paris, unde românii l-au condus să viziteze muzeele pariziene, iar Emil Picot, profesor la Şcoala de limbi orientale, l-a prezentat studenţilor francezi.

După Paris, Badea Cârțan a călătorit și în Belgia și la Ierusalim.

În „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, apărută la Editura Megamix din Iaşi, este menționat faptul că: „În anul 1879 îl găsim la Paris, minunându-se de măreţia „oraşului-lumină”. Prin bulevardele largi şi împodobite de splendoarea feerică a vitrinelor cu căciula-n stânga şi cu măciuca-n dreapta, Badea Cârţan avea iluzia că se află într-un palat regesc. Şi aici, ca peste tot pe unde a umblat, el a stârnit curiozitatea tuturor celor cu care se întâlnea. La Paris omul a găsit ospitalitate la studenţii români în mijlocul cărora Badea Cârţan a fost foarte fericit să-şi poată manifesta sentimentele lui naţionale. Îşi propusese apoi să meargă la locul sfânt, la mormântul Mântuitorului. Era de acum o figură cunoscută în România. Autorităţile româneşti îi asigură un bilet gratuit pe calea ferată şi pe apă până la Constantinopol, mai departe urmând să se descurce singur. Se angajează ca lucrător pe un vas rusesc, trece prin Alexandria la Iaffa şi de aici pleacă iar pe jos spre Ierusalim. Greutăţile drumului la acea vreme şi riscurile pe care le-a întâmpinat pentru realizarea dorinţei sale de a se închina la mormântul sfânt sunt lesne de înţeles. Asistând la serviciile religioase ce se făceau la sfântul mormânt al Mântuitorului nostru Isus Hristos, el avea să constate cu regret că aici se făceau slujbe în toate limbile pământului, numai în româneşte nu. Pentru asta a trăit un mare moment de ciudă. Şi mai consideră el ca o mare ruşine faptul că oraşul sfânt se află în mâinile păgânilor care au transformat faimosul palat al lui David în cazarmă militară. Se duse de aici la râul Iordanului să vadă apa în care a fost botezat Mântuitorul. S-a bucurat să se boteze şi el, făcând baie în apa sfântăa Iordanului, ca mai apoi, prin Constantinopol, să se întoarcă din nou la Bucureşti”.

La plecare, Badea Cârțan le-a spus studenților români din Franța: „Nu ştiţi ce soartă am avut noi, românii. A trebuit să facem singuri faţă năvălirii popoarelor barbare. La adăpostul nostru voi aţi avut timp de v-aţi cultivat şi v-aţi întărit. A sosit acum timpul sa ne daţi o mână de ajutor să ne unim într-o singură ţară“.

Roma din nou

În septembrie 1899, în capitala Italiei, la Roma a avut loc al XII-lea congres de istorie al orientaliştilor, la care au participat peste 700 de delegaţi din 40 ţări, iar ţara noastră a fost reprezentată de o delegaţie condusă de profesorul Urechia şi de Badea Cârţan, sosit aici din proprie iniţiativă. Senatorul şi profesorul Angelo Gubernatis a propus ca Badea Cârţan, îmbrăcat în portul lui naţional de cioban român, să fie cel care va depune coroana de lauri din partea membrilor congresului, la Columna lui Traian, în semn de omagiu pentru înaintașii romani.

Cărţi confiscate şi ardea cărților românești

În toată această perioadă cât Badea Cârţan a trecut granița din România în Transilvania, acesta a transportat, pe cărări de munte puţin umblate, cărţi şi alte tipărituri, toate fiind donate pentru elevii şi studenţii români din ardeal, în contextul în care orice scriere care pomenea de istoria românilor era interzisă în imperiu austro-ungar.

La 2 iulie 1904, Badea Cârțan a participat la Serbările de la Mănăstirea Putna, unde se comemorau 400 de ani de la moartea voievodului Ştefan cel Mare, iar cu acestă ocazie, ciobanului român i-au fost donate de către folcloristul Simion Florea Marian, foarte multe cărți pentru „fraţii ardeleni”.

Ciobanul român devine din ce în ce mai cunoscut, iar autorităţile maghiare, alarmate de mesajul desprins din cărţile pe care acesta le împărţea în Ardeal, ajung să îi confişte volumele şi să le ardă.

Astfel, în decembrie 1904, Badea Cârţan ajuns la Cârţişoara, îşi găseşte casa devastată de jandarmi, care i-au confiscat toate cărţile româneşti. Într-o perioadă scurtă de timp, autoritățile maghiare au efectuat nenumărate percheziţii, confiscări şi arestări, iar de la una dintre locuințe, în 15 decembrie 1905, autoritățile au confiscat aproximativ 4000 volume tipărite în limbile română, maghiară, germană, franceză şi italiană, crescând numărul total de volume confiscate la aproximativ 70000.

După trei luni de cercetare, la 25 martie 1906, Parchetul general din Târgu Mureş a redactat actul de acuzare nr. 893 în cauza penală ce î-l privea pe Badea Cârţan, rechizitoriul recomandând ani grei de închisoare.

După o întrevedere a oficialităţilor maghiare cu împăratul Franz Iosif, acesta a decis ca toate procesele politice deschise în perioada 21 iunie 1905 – 15 aprilie 1906 să fie revocate. Astfel, după zece zile de la întâlnirea amintită, la 27 aprilie 1906, preşedintele Tribunalului Braşov comunică oprirea procesului, iar la data de 5 mai 1906, acesta anunţă renunţarea la acuzare din considerente politice, Badea Cârțan fiind eliberat în aceeaşi zi, după ce a fost obligat să semneze o declaraţie prin care se obligă să renunţe la toate cărţile şi sumele de bani confiscate, inclusiv la eventuale despăgubiri.

Acţiunea penală începută împotriva lui Badea Cârţan, în timp, s-a transformat într-un proces al cărţilor româneşti, care a durat un an de zile, acesta finalizându-se prin arderea cărților.

În „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, apărută la Editura Megamix din Iaşi, este menționat faptul că: „Autorităţile superioare ale statului maghiar, simţind pericolul ce izvora din cărţile de propagandă naţională pe care Badea Cârţan le trecea Carpaţii şi le răspândea românilor din Ardeal, au dat dispoziţie severă de confiscare a lor. Comoara sa sufletească compusă din multe mii de volume, gazete, reviste, publicaţii în limba română aduse cu atâta amar şi trudă în spate pe potecile ascunse ale munţilor noştri, aranjate rânduri-rânduri, o parte într-una din camerele şcolii primare confesionale din Oprea Cârţişoara, iar altele la amicul său Ioan Şari, au fost confiscate de prim-pretorul plasei de atunci, însoţit fiind de câţiva jandarmi. Toate au fost încărcate pe patru care, apoi transportate la Braşov, unde au fost arse, iar el, Badea Cârţan, aruncat în temniţă şi judecat, fapta lui fiind socotită un act de uzurpare a statului maghiar. Procesul a fost încredinţat unui judecător sas care din tentaţia de a câştiga simpatia autorităţii maghiare a aplicat paragrafele cele mai severe ale legii, condamnându-l pe Badea Cârţan al nostru la un an închisoare. După 6 luni, numai la intervenţia regelui Carol I către Franz Iosif împăratul Austro-Ungariei martirul Badea Cârţan a fost graţiat şi eliberat din temniţă”.

Ultimii ani din viață

Ultimii ani din viața, Badea Cârţan şi i-a petrecut călătorind între Ardeal şi România, fiind în mod constant hăituit de autorităţile maghiare. Ciobanul se interesa de situaţia şcolilor confesionale româneşti, folosindu-se de legăturile sale cu înalţii ierarhi ai bisericii ortodoxe.

În Bucureşti, tot timpul porţile palatului regal i-au rămas deschise şi însuşi regele Carol I nu evita să stea de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică şi încălţat cu opinci.      

În iarna anului 1910, în timp ce se îndrepta spre Ardeal, Badea Cârţan a fost surprins de o avalanşă de zăpadă, care l-a ţinut îngropat timp de trei zile şi din care a ieşit cu mare greutate. Această nefericită întâmplare a condus la apariția unui congestii pulmonare, însă, în primăvara anului 1911, ciobanul român şi-a revenit.

În iulie 1911, Badea Cârțan pleacă din nou spre România, însă după câteva zile ajunge la Poiana Ţapului, iar aici primește găzduire în casa doamnei Lahovari, soţia ministrului României la Roma. Aici este chemat un medic care îl consultă pe cioban și care constată că starea lui Badea Cârţan este gravă și că zilele lui sunt numărate.

Scriitorul Mugur Gheorghe, care a vegheat la căpătâiul ciobanului în ultimele clipe din viaţă, i-a spus: „Bade Gheorghe eşti un erou. Ai luptat toată viaţa ca nimeni altul, pentru ţară şi poporul românesc. Urmaşii nu te vor uita!”

La 7 august 1911, Badea Cârţan se stinge din viață și este înmormântat în costum mocănesc şi cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. Pe ultimul drum i-au fost alături doamna Lahovary, sute de intelectuali şi locuitori din Sinaia, Buşteni și Poiana Ţapului, iar la căpătâiul său au luat cuvântul personalităţi culturale şi politice care au elogiat întreaga viaţă a celui care nu mai este printre noi. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său”.

În „Monografia satului Cârţişoara” scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, apărută la Editura Megamix din Iaşi, este menționat faptul că: „Ţăranul-cărturar se stinge în 1911, într-un castel din Poiana Ţapului. Nenorocirea a făcut ca într-una din multele sale călătorii, pe când se întorcea de la Bucureşti, să fie prins pe crestele Carpaţilor de un viscol puternic, din care cauză Badea Cârţan a îngheţat de frig, cu desagii de cărţi de care nu se îndura să se despartă, să rătăcească câteva zile prin munţi şi să se îmbolnăvească grav. Simţindu-şi sfârşitul aproape, revine în patria mamă, cu dorinţa de a muri pe pământ liber românesc, pământ fără asupritori. Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, care îl cunoştea şi îi aprecia spiritul patriotic şi de total sacrificiu pentru naţia sa, îi oferi o cameră în castelul său de al Poiana Ţapului, unde Badea Cârţan îşi petrece ultimele sale zile. Acela pe care nu duşmanii personali ci numai eforturile supraumane şi intemperiile pe care le lua în piept îl gârboviră se stinse ca o făclie în ziua de 7 august 1911 la ora 10”.

Moștenire

Badea Cârţan nu a fost niciodată căsătorit şi nu a avut urmaşi. Preotul Vulcan din Cârţişoara, cel care l-a susţinut permanent pe Badea Cârţan în demersul acestuia, a murit în anul 1938, însă, nu înainte de a comunica fiicei sale dorinţa sa de a fi donată casa părintească pentru a se amenaja în ea un muzeu în amintirea marelui patriot care a fost ciobanul Badea Cârţan. Astfel, într-o curte largă, în care se află o casă ţărănească cu cerdac, pe două laturi ale ei, se află acum „Muzeul Etnografic şi Memorial Badea Cârţan” din Cârţişoara, ce a fost înfiinţat în anul 1968, în care sunt expuse icoane pe sticlă, lucrate de Matei Păcuraru – Ţimfora şi de fiul lui Ion, amândoi din Cârţişoara. Mobilierul este format din scaune, blidare şi lăzi de zestre, iar într-o altă încăpere sunt expuse pahare, sticle, căni şi alte obiecte ale manufacturii sticlăriei de la Cârţişoara. Pe pereţi se află expuse cahle de teracotă de fabricaţie locală, cu o vechime de peste două sute de ani, iar în cea de a treia încăpere sunt păstrate amintirile lui Badea Cârţan, printre care se numără cărţi colectate de el şi salvate de la confiscare şi ardere, portrete şi fotografii.

În cadrul muzeului, pot fi admirate, printre altele, „Cronica” lui Şincai, „Descrierea Moldovei”, a lui Dimitrie Cantemir, „Crestomaţia română”, de I. Menliu sau „Istoria sfîntă a Noului Testament”, datată 1898.

Prin întreaga sa existenţă, prin curajul, credinţa şi valorile sale de ţăran simplu, Badea Cârţan a rămas o figură marcantă pentru istoria neamului românesc.

Bibliografie

• „Monografia satului Cârţişoara”, de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, Editura Megamix din Iaşi;
• www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/istorie-filozofie-psihologie/portret-badea-cartan-cel-mai-citit-dintre-taranii-romani-un-militant-pentru-reintregirea-neamului-id7641.html;
• adevarul.ro/stiri-locale/sibiu/cine-a-fost-cu-adevarat-badea-cartan-1711375.html;
• www.desprelume.ro/badea-cartan;
• www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva-badea-cartan;
• identitatea.ro/badea-cartan-dacul-care-coborat-de-pe-columna;