Personalitatea zilei – Traian Vuia

Evaluează acest articol!

(17 august 1872 – 3 septembrie 1950)

Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872, în Surducul Mic, astăzi localitatea Traian Vuia, din județul Timiș și a fost un inventator român, constructor de avioane şi motoare, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, care la data de 18 martie 1906, a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decât aerul.
A urmat școala primară în Făget, iar studiile liceale le-a făcut la Lugoj, absolvind în 1892 ca şef de promoţie. Pasionat de matematică și fizică, în 1892 s-a înscris la Universitatea Politehnică din Budapesta, secția mecanică, însă din cauza dificultăților materiale, a renunțat după un an. În 1893 s-a înscris la Facultatea de Drept, iar pentru a se întreține a lucrat în diverse birouri de avocatură din Banat. În 1901 şi-a luat doctoratul în ştiinţe juridice, prezentând teza „Militarism şi industrialism, regimul de stat şi de contract”, iar după absolvire, a revenit la Lugoj și a lucrat în mai multe birouri de avocatură.
Fiind pasionat în continuare de tehnică, a studiat problema zborului uman și a construit primul prototip al unui aparat de zbor, denumit „aeroplan-automobil”.
La 1 iulie 1902, ajungând la Paris, a prezentat macheta pe care o realizase profesorului Victor Tatin, teoretician ce construise în 1879 un model experimental de aeroplan, care a devenit interesat de proiect, însă a concluzionat că nu va putea fi găsit un motor adecvat și că obiectul zburător va rămâne instabil.
Traian Vuia a continuat să-şi promoveze proiectul trimițându-l Academiei de Ştiinţe de la Paris, demonstrând ştiinţific, prin calcule, posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul, cât şi procedura de decolare, Academia respingându-i proiectul, motivând că „problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.”
Vuia nu a renunţat, s-a înscris pentru un brevet, iar la 16 octombrie 1903, i-a fost acordat brevetul pentru invenţia „aeroplan-automobil.”
În 1904, a început construirea unui motor de 20 CP, cu patru cilindri, cu anhidridă carbonică, provenind de la motorul cu abur Serpollet, ce a devenit al treilea motor de aviaţie din lume, ce prezenta avantajul că era simplu şi putin costisitor, însă avea ca timp de funcţionare doar trei minute, invenție pentru care a obținut un brevet în Marea Britanie.
După terminarea părții mecanice și după montarea motorului, în 1905, aparatul a fost finalizat, fiind denumit „Vuia I” sau „Liliacul” și avea o greutate totală de 250 kg și o suprafață de susținere de 14 m².
La 18 martie 1906, pe terenul de la Montesson, lângă Paris, aparatul „Vuia I”, pilotat de Traian Vuia, a executat primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii, fără nicio altă instalaţie ajutătoare legată de sol. Avionul era realizat dintr-un cadru de ţevi din oţel, cu aripi de pânză bombate, trenul de aterizare era constituit din patru roţi cu pneuri și a pornit de pe loc cu ajutorul propriului său motor, a rulat 50 metri, apoi s-a desprins de la sol şi a zburat 12 metri la o înălţime de 1 metru, după care elicele s-au oprit şi avionul a aterizat.
În următoarea perioadă, Traian Vuia a a îmbunătățit aparatul, iar după ce l-a echipat cu un motor cu benzină, marca „Antoinette”, cu opt cilindri în V, a reușit la 17 iulie 1907 să parcurgă în zbor distanţa de 70 m, la o înălţime de câţiva metri.
În timpul Primului Război Mondial, Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate, dar a militat și pentru realizarea Unirii, fiind preşedintele Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania, înființat la Paris.
A inventat torpila aeriană în 1917 și a fost preocupat de soluţionarea problemei zborului vertical, construind în 1918 şi 1922, două elicoptere, iar în 1925, a inventat un generator de abur, cu variantele de joasă şi înaltă presiune, pentru utilizarea în construcţia centralelor termice.
Traian Vuia s-a stins din viață la 3 septembrie 1950, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.

Postează o recenzie: