(7 septembrie 1902 – 25 iunie 1988)
Șerban Cioculescu s-a născut la 7 septembrie 1902, în București și a fost un critic, istoric literar și eseist român, cunoscut pentru contribuțiile sale majore în critica literară românească și pentru studiile aprofundate despre autori importanți, precum Ion Luca Caragiale și Titu Maiorescu, fiind considerat unul dintre cei mai importanți critici şi istorici ai literaturii române.
Născut într-o familie de intelectuali, a avut parte de o copilărie tragică, pierzându-și mama în 1912 și tatăl în 1914, fiind crescut de bunicul său matern, dr. Milloteanu.
A studiat la Liceul „Traian” din Drobeta-Turnu Severin, apoi la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1923, în paralel, urmând şi cursurile Facultăţii de Drept, pe care însă nu a terminat-o.
Între 1926 și 1928, cu ajutorul profesorului Constantin Rădulescu Motru, și-a continuat pregătirea, studiind filologia romanică la Sorbona şi la Şcoala Practică de Înalte Studii din Paris, obținând doctoratul în 1945, cu o teză despre Dimitrie Anghel.
Șerban Cioculescu a fost profesor secundar în Găeşti, în Bucureşti şi în alte oraşe, a fost inspector general pentru învățământul secundar teoretic, a predat, între 1946 și1947, un curs de literatură română la Universitatea din Iaşi, între 1963 și 1965 a fost profesor la Institutul Pedagogic din Piteşti, iar din 1965 şi până în 1974 a fost profesor şi şef de catedră la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti.
Și-a manifestat spiritul critic încă din tinerețe, remarcându-se rapid în cercurile literare prin luciditatea și rigurozitatea analizelor sale, debutând, în 1923, cu o cronică literară săptămânală în revista „Facla literară”, a lui N.D.Cocea, după care a început colaborarea cu publicațiile „Adevărul”, „Vremea”, „Vitrina literară”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Lumea”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Ramuri”, „Argeş”, „Manuscriptum” și „Flacăra”.
A fost redactor-şef al revistei „Viaţa Românească”, director general al Bibliotecii Academiei Române, a editat publicațiile „Viaţa universitară” şi „Kalende”, iar din 1974 a devenit membru al Academiei Române.
În 1935, a debutat editorial cu volumul „Corespondenţa dintre I.L. Caragiale şi Paul Zarifopol”, completată mai târziu cu „Documente inedite” (1964), consacrându-se studierii vieții și operei lui I.L. Caragiale, publicând câteva volume dedicate vieţii şi operei marelui dramaturg, respectiv, „Viaţa lui I.L. Caragiale” (1940), „Ion Luca Caragiale” (1967) și „Caragialiana” (1974), unde abordează biografia și opera acestuia dintr-o perspectivă critică și istorică, oferind o viziune amplă a influenței sale asupra literaturii române, explorând în profunzime contextul social, politic și cultural al operei acestuia, analizând în detaliu piesele de teatru și proza acestuia.
Publicistica sa literară este adunată în volumele „Aspecte lirice contemporane” (1942) și cuprinde o serie de articole și studii critice care acoperă diferite aspecte ale literaturii române din prima jumătate a secolului al XX-lea, „Varietăţi critice” (1966), „Aspecte literare contemporane 1932-1947” (1972) și „Dialoguri literare” (1987).
În 1944, împreună cu Tudor Vianu şi Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu a publicat un volum din „Istoria literaturii române moderne”, completată în 1947 cu volumul „Literatura militantă”, în 1946, a publicat „Introducere în poezia lui Tudor Arghezi„ (1946), completată de „Argheziana” (1985), în 1971, a publicat volumul „Medalioane franceze”, unde studiază opera scriitorilor francezi clasici şi moderni, dar a mai publicat și „Amintiri” (1975), „Prozatori români. De la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu” (1977), „Poeţi români” (1982) și „Eminesciana” (1985).
În perioada comunistă, a scăpat de închisoare, însă nu și fratele său, Radu Cioculescu, primul traducător în limba român al lui Marcel Proust, ce a decedat în închisorile comuniste.
În 1946, Șerban Cioculescu a fost exclus din Societatea Scriitorilor Români, din corpul universitar și din Sindicatul Ziariștilor Profesioniști, iar pentru a-și câștiga existența, a fost nevoit să-și deschidă un anticariat, intrând în atenția Direcției Generale a Siguranței Statului.
Adept al judecăţii obiective şi impersonale, bazată pe o analiză detaliată și o documentare riguroasă, opera lui Șerban Cioculescu este vastă și cuprinde o varietate de lucrări de critică și istorie literară, eseuri, monografii și ediții critice. Este considerat o autoritate în peisajul criticii şi istoriei literare româneşti moderne şi contemporane, cunoscut, mai ales, pentru studiile sale asupra operei lui Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu și Tudor Arghezi.
Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, l-a caracterizat pe Șerban Cioculescu drept „o personalitate de reper în cultura noastră, unul dintre ultimii critici generalişti, care cunoştea literatura română de la cronicari până la Leonid Dimovce și care făcea parte dintr-o generaţie de mari critici, ce au consolidat şi apărat modernitatea românească”.
Șerban Cioculescu s-a stins din viață la 25 iunie 1988.
