Saint-John Perse – poet francez distins al secolului XX

5/5 - (1 vote)

(31 mai 1887 – 20 septembrie 1975)

Saint-John Perse, pseudonimul literar al lui Alexis Léger, s-a născut pe 31 mai 1887, la Pointe-à-Pitre, în Guadelupa și a fost un diplomat, eseist și unul dintre cei mai importanți poeți francezi ai secolului al XX-lea, a cărui operă se remarcă printr-un limbaj bogat, imagini avangardiste și o viziune profundă asupra condiției umane și a civilizației, laureat în 1960 al Premiului Nobel pentru Literatură.


Născut într-o familie de coloniști francezi cu rădăcini în Antilele Franceze, și-a petrecut copilăria în mijlocul naturii tropicale, mutându-se în 1899, împreună cu familia sa, în Pau, unde a urmat liceul și a legat o strânsă prietenie cu poetul Francis Jammes. A studiat dreptul, științele și literele la Universitatea din Bordeaux, interesându-se cu precădere de filozofii presocratici și de dreptul roman, iar după ce a urmat studii private în științe politice la Paris, în 1914 a intrat în serviciul diplomatic francez. În paralel cu studiile, a început să scrie poezie, debutând cu volumul „Elegii” (1911), ce evocă paradisul pierdut al copilăriei în Antile, natura luxuriantă și nostalgia originilor.


A călătorit în Spania, Germania și Anglia, iar după ce a ocupat funcțiile de consul la Shanghai și secretar de ambasadă la Peking, a efectuat mai multe călătorii prin China, Coreea, Japonia și Mongolia. A participat la Conferința de la Washington din 1921, în calitate de expert în afacerile din Asia de Est, devenind ulterior secretar și apropiat colaborator al lui Aristide Briand, ministru de externe al Franței. În 1933 a fost numit secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, cu rang de ambasador, fiind implicat în marile evenimente diplomatice ale epocii interbelice, precum Conferința de la Locarno și Pactul Briand-Kellogg.


În 1940, după ocuparea Franței și instaurarea regimului de la Vichy, din cauza refuzului de a supune acestuia, a fost destituit din funcții, i-a fost retrasă cetățenia franceză și i-au fost confiscate toate bunurile, stabilindu-se la Washington, lucrând pe post de consilier literar la „Library of Congress”.
Saint-John Perse a scris puțin, dar intens, poezia sa îmbinând influențe simboliste, suprarealiste și clasice, fiind recunoscută pentru complexitatea și forța evocatoare, admirată pentru precizie, puritate, lirismul său fiind comparat cu cel al lui Arthur Rimbaud.


Cele mai importante opere ale sale sunt „Anabase” (1924), poem epic, scris în perioada petrecută în China, despre un lider ce întemeiază o cetate, simbolizând trecerea de la nomadism la civilizație, dar și efemeritatea realizărilor umane, opera fiind încărcată de simboluri și imagini care invită la reflecție asupra cunoașterii și progresului uman, „Exil” (1942), scris în exilul american, poemul evocă drama dezrădăcinării, fuziunea dintre destinul poetului și cel al omului modern, cu imagini ample și o tonalitate meditativă, „Vânturi” (1946), o meditație asupra forțelor care modelează lumea și sufletul uman, vânturile fiind metafore pentru schimbare, război și pace.

„Repere pe mare” (1957), colecție de poeme considerată capodopera sa, ce au ca temă centrală marea, simbol al eternității și al căutării, poemele explorând relația omului cu necunoscutul, cu timpul și cu destinul, volumul fiind inclus de către publicația Le Monde în topul celor mai importante 100 de cărți ale secolului al XX-lea, „Cronică” (1960) și „Ordinul păsărilor” (1962), poeme ale maturității, cu o viziune abstractă și universală asupra istoriei și a existenței umane.
După război, drepturile și cetățenia i-au fost restituite, însă a rămas stabilit în SUA, revenind anual în Franța, la proprietatea sa din Hyères. În 1959 a primit Marele Premiu Național pentru Literatură, a fost decorat cu Legiunea de Onoare în mai multe grade, iar în 1960 a primit Premiul Nobel pentru Literatură „pentru zborul avântat și imaginația vie a poeziei sale, care reflectă în mod vizionar condițiile vremii noastre”.


Saint-John Perse a fost un intelectual ce a reușit să îmbine cariera diplomatică cu o operă poetică de mare rafinament și profunzime, influența sa asupra poeziei moderne franceze fiind semnificativă, opera fiind tradusă în numeroase limbi, deși dificultatea limbajului său a constituit o provocare pentru traducători.
Saint-John Perse s-a stins din viață pe 20 septembrie 1975.

Postează o recenzie: