Rodica Ojog-Brașoveanu

Evaluează acest articol!

(28 august 1939 – 2 septembrie 2002)

Rodica Ojog-Braşoveanu a fost o scriitoare celebră, autoarea unora din cele mai fascinante aventuri poliţiste ale literaturii române, supranumită de către criticii vremii, Eugen Barbu şi Emil Mânu, „Agatha Christie a României”.

Romanele scriitoarei s-au vândut în zeci de mii de exemplare, cărţile acesteia fiind aşteptate ca pâinea caldă în epoca apusă a comunismului, și continuă să fie reeditate şi astăzi, găsindu-și o nouă generaţie de cititori.

Personajul scriitoarei cel mai cunoscut este Melania Lupu, inspirat dintr-o eroină secundară a filmului „Aeroportul”, alături de confidentul ei, motanul Mirciulică, un personaj care încalcă repetat legea cu o candoare și o inteligență remarcabilă, o hoață care, de fapt, nu fură, o escroacă care nu înșeală, un „erou” anchetat mereu de maiorul Cristescu, din această serie făcând parte volumele „Cianură pentru un surâs” (1975), „Bună seara, Melania!” (1976), „Anonima de miercuri” (1984) „Dispariția statuii din parc” (1987) și „O toaletă a la Liz Taylor” (2000).

Scriitoarea este şi autoarea unei serii de romane de spionaj „Panică la căsuța cu zorele” (1977), „Nopți albe pentru Minerva” (1982) sau „Minerva se dezlănțuie” (2001), în care personajul principal este Minerva Tutovan, personaj inspirat de fosta profesoară de matematică a scriitoarei, o femeie atipică, inteligentă, nu foarte atractivă, cu un incredibil spirit de observație, ce se simte foarte bine în propria piele și care pe parcursul romanelor, datorită reacțiilor acesteia originale, degajă un umor specific.

Până în 1999, Rodica Ojog-Braşoveanu a publicat 35 de romane, majoritatea poliţiste, dar şi câteva istorice, cum ar fi ciclul de cinci romane despre domnia de 25 de ani a lui Constantin Brâncoveanu, în genul istoric-exotic, al cărui erou principal este logofătul de taină Radu Andronic, un roman SF, „Coşmar” (1992), și a realizat şi o serie de scenarii pentru televiziune, cum ar fi „Crima din Cişmigiu” (1969), „Şantaj” (1981), „A doua variantă” (1984), „Enigma” (1996) sau „Poveste imorală” (1998).

Romanele Rodicăi Ojog-Braşoveanu sunt bine construite, și asta nu doar pentru că are „peniţă” ci şi pentru că a luat note maxime la materiile Criminalistică şi Medicină Legală, lucru ce s-a dovedit foarte util în cariera ei de scriitoare de romane poliţiste, întreaga acțiune a acestora fiind construită valid şi fără scăpările inerente unui „outsider”.

Cărţile scriitoarei au avut tiraje incredibile pentru acele vremuri, atingând chiar cifra de 80 de mii de exemplare. Cei din Ardeal preferau personajul Minervei Tutovan în timp ce personajul Melania Lupu era preferata celor din Moldova şi Muntenia, fiind totodată şi cea mai apreciată de către publicul cititor. Succesul scriitoarei nu a fost lipsit de hopuri, deoarece cărţile acesteia au fost „piratate”, falsificatorii ajungând la ideea năstruşnică de a pune carțile la vânzare cu o copertă albă, iar sumele provenite din vânzarea acestor volume nu ajungeau la scriitoare. Această situație neplăcută a dezamăgit-o pe scriitoare, determinând-o să nu mai aibă încrederea în editori şi edituri.

Copilărie

Rodica Ojog-Braşoveanu s-a născut la 28 august 1939, în Bucureşti, într-un bloc din cartierul fostei operete, pe lângă podul Izvor, în spatele Tribunalului Bucureşti, pe cheiul Dâmboviței, într-un cartier liniștit, boieresc, ce era locuit de membri de ambasadă, agenți imobiliari, juriști, avocati și medici, fiind fiica profesoarei Ana Ojog şi a avocatului Victor Ojog. Tatăl scriitoarei era un om pragmatic, cu o deschidere foarte largă, ce nu avea ambiții mărunte, ci doar scopuri foarte mari, iar mama acesteia era o femeie foarte frumoasă, cu stil, originală și care nu suporta banalitatea.

Scriitoare a început să vorbesc și să merg la vârsta de patru ani, iar primele clase le-a făcut la „Maison de Francais”, o școală laică foarte elegantă, unde a avut colegi doar copii de ambasadori, de mari liber-profesioniști și aristocrați și unde a fost terorizată de matematică, pe care o considera o materie „infamă”. Rodica s-a făcut rapid remarcată, deoarece de la o vârstă mică a vorbit fluent franceza, cunoştea engleza şi un pic de germană, însă, cu toate acestea, părinţii scriitoarei nu erau foarte convinşi de capacităţile copilei, aceștia punându-şi mai mult baza în fratele Rodicăi, despre care spuneau că e cel mai inteligent, iar fata este doar cuminte şi urâţică.

In 1948, Victor Ojog, tatăl scriitoarei, fiind antidemocrat și fost deputat liberal, este dat afară din baroul București și este arestat şi întemniţat de mai multe ori, iar la locuința familiei au fost realizate mai multe percheziții domiciliare. Simultan cu excluderea tatăl său din avocatură, în familia scriitoarei s-a instalat sărăcia, aceștia trăind din vânzarea lucrurilor de prin casă, a unui tablou, a unui covor, a unei bijuterii, a unui corp de mobilă, a unui serviciu de masă, o tava de argint, inclusiv o oglindă Biedermeier în schimbul primirii pentru o perioadă de 1 lună a câte 3 litri de lapte pe zi. Deoarece tatăl Rodicăi nu avea serviciu, acesta nu avea nici cartelă, iar cum totul se vindea pe cartela, a făcut ca perioada comunistă petrecută sub epoca lui Gheorghiu Dej și a Ana Pauker, să fie foarte dificilă.

Rodica Ojog-Braşoveanu povestea într-un interviu că: „Era sărăcie. Ceaiurile noastre erau cu biscuiți și rahat, cu sandvișuri economice, ce conțineau multă pâine și o felie de salam. Dacă aveai o fustă bună, un pulovăr și niște pantofi de 250 de lei, erai cea mai elegantă”.

În perioada 1948 – 1955, scriitoarea a urmat cursurile liceul „Domniţa Ileana”, care astăzi se numește liceul „Mihai Eminescu”, iar după, se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, dorind să urmeze cariera tatălui său.

Rodica Ojog-Braşoveanu povestea într-un interviu că: „După doi ani, în 1956, am intrat in „găleata” aceea cu evenimentele din Ungaria, când am fost arestată și exmatriculată din toate facultățile din țară, sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei anticomuniste din Budapesta. La 17 ani, m-am trezit cu aripile tăiate, fără nicio perspectivă de studii superioare, fără alt viitor decât acela de bună gospodină și nevastă. Eram drăguță, aveam succes și asta mă consola. Așa m-am și măritat cu prima mea dragoste, de la 16 ani, un aristocrat neamț din Timisoara, Bebe Gaşpar. N-a durat mult, pentru că, în ciuda palatului pe care-l avea și în ciuda banilor pe care-i câștiga, el nu înțelegea că eu vreau să fac cariera. În urma nenumăratelor memorii pe care le făcusem, mi s-a aprobat reînmatricularea, cu condiția să mă „reabilitez” un an în fabrică, ca muncitoare necalificată. Soțul meu nu a fost de acord să lucrez și atunci l-am părăsit pentru a-mi urma propriul drum. Aveam 20 de ani și m-am angajat ca muncitoare necalificată la fabrica de medicamente „Galenica”, unde am devenit fruntașă în producție, aşa cum cerea regimul, și am avut activități obștești, la brigadă, la echipa de dansuri, la gimnastică și la cor. După anul de fabrica, n-am fost reînmatriculată, însă, mi s-a dat posibilitatea de a mă prezenta la examenul de admitere în orice facultate, iar eu m-am dus din nou la Drept, însă de data aceasta la Iași, și am luat-o de la capăt”.

Mulți studenți s-au aflat în aceeași situație ca aceea a Rodica Ojog-Braşoveanu, însă scriitoarea fusese chiar direct implicată în organizarea mișcărilor studențești de protest de la facultatea ei. Desfășurarea evenimentelor din Budapesta a fost urmărită cu interes de către studenții din România care obțineau de la radio sau din alte surse informații despre evenimentele petrecute acolo, începând să se contureze ideea de a începe și la București acțiuni similare. Studenții români nu au format comitete ce puteau fi considerate de către autorități organizații clandestine, însă, în schimb, au format grupuri de acțiune locală în cadrul facultăților. Grupurile cele mai active au fost cele de la facultățile de Științe Juridice, din care făcea parte și Rodica Ojog-Braşoveanu, Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie și de la Institutul Medico-Militar, iar singurele surse despre numele celor implicați au fost procesele ce au urmat după înăbușirea mișcării, informațiile prezentate în ședințele de demascare ale studenților rebeli și ulterioarele excluderi din facultăți, mulți studenți pierzându-și dreptul de a mai studia la vreo facultate.

Familie

Rodica Ojog-Braşoveanu declara într-un interviu că s-a temut să dea admiterea la o altă facultate, deși dorea să urmeze cursurile facultății de Jurnalism, însă, pentru că trecuseră mulţi ani de la absolvirea liceului şi nici nu avusese timp să se pregătească, a ales calea ușoară, adică Dreptul, la Iaşi.

În 1967, după ce și-a finalizat studiile la Universitatea din București, unde s-a transferat între timp de la Universitatea din Iași, a început să profeseze avocatura, vocație pentru care se pregătise, profitând și de faptul că politicile regimul comunist s-au mai relaxat, și părea că nimic nu va putea să-i schimbe tinerei făgaşul pe care reuşise să se stabilizeze.

Motivul transferului scriitoarei de la Iași la București, a fost dragostea, deoarece, între timp l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de actorul Cosma Braşoveanu, cu care s-a și căsătorit, în ciuda dezacordului părinţilor.

Actorul Cosma Braşoveanu a mărturisit că nutrea de mult sentimente pentru Rodica, însă faptul că scriitoarea era într-o relaţie cu Bebe Gaşpar l-a împiedicat să-și prezinte intențiile. Relaţia dintre cei doi a durat până în anul 1981, când în urma unui înfarct, actorul se stinge din viață, la vârsta de 45 de ani. Pierderea prematură a soțului, a fost pentru Rodica Ojog-Braşoveanu o lovitură dură, deoarece, acesta nu era doar un partener de viaţă, ci şi un susţinător al acesteia, fiind cel care a împins-o şi motivat-o să scrie.

Deşi Cosma Braşoveanu era foarte gelos, cei doi erau un cuplu care ştiau să se bucure de viaţă, le plăcea să se distreze, adorau localurile şi barurile, dansau neobosiți, ascultau cu plăcere lăutarii, iar în zori zilei sau în serile târzii făceau plimbări nesfârşite. Uneori, în nopţile calde de vară, când arşiţa îi alungă din casă, după ce se plimbau prin Cişmigiu, îşi umpleau termosurile cu apă rece de la „Izvorul Eminescu” şi se întorceau fericiţi şi mereu îndrăgostiţi, acasă.

Cu o seară înainte de moartea lui Cosma Brașoveanu, cei doi soţi au fost la Casa Scriitorilor unde aveau o masă rezervată doar pentru ei și au început să rememoreze bucurii şi întâmplări pe care le-au trăit împreună. Fiind întrebaţi de caricaturistul Matty dacă sărbătoresc ceva, cei doi au răspuns râzând: „Viaţa!”, iar a doua zi s-a întâmplat nefericitul eveniment.

Cei doi au fost căsătoriţi 18 ani, iar după moartea lui Cosma Braşoveanu, scriitoarea nu a mai căutat o altă relaţie, chiar dacă poetul Eugen Jebeleanu i-a făcut câteva propuneri.

Cosma Braşoveanu își iubea foarte mult soția, pe Rodica Ojog-Braşoveanu, acesta organizând petreceri cu totul ieşite din comun ori de câte ori îi era publicată acesteia o carte. Acesta decora zile în şir spaţiul cu materiale lucrate de mâna lui de o frumusețe unică, angaja lăutari şi primea invitaţii cu muzică specifică locului de unde îşi aveau fiecare rădăcinile, îi cumpăra scriitoarei cele mai scumpe rochii, ba chiar i-a și confecţionat chiar el una. Totodată, acesta era foarte gelos și posesiv, iar ea îi răspundea doar cu o ignoranţă plină de eleganţă şi dragoste.

Carieră

După ce a practicat avocatura timp de şapte ani, scriitoarea declarând într-un interviu că nu i-a plăcut deloc: „Nu era de mine şi am sesizat imediat. Sunt prea comodă şi nu mă puteam implica. Mi se părea aberant să îmi zbat sufletul şi să mă zbat în general şi să mă frământ pentru o intrare separată la veceu, pentru un scandal de o cămară, pentru o găină furată, ceea ce puteam să am eu cauze. Şi nu mă interesa”, s-a reprofilat.

Rodica Ojog-Braşoveanu nu își dorea să scrie, trăind cu teama că romanele sale vor fi doar o operă de sertar. La insistențele soțului acesteia, actorul Cosma Braşoveanu, care a sesizat că soția sa are talent la scris și profitând de faptul că tânăra scriitoare își dorea să iasă în oraș, unul din visurile sale fiind acela de a deveni cântăreață sau dansatoare de bar, acesta îi propune că dacă va scrie câte cinci pagini pe zi, o va scoate în oraș.

În acest mod, a finalizat primul său roman „Moartea semnează indescifrabil” (1971), pe care l-a trimis editurii Albatros, pentru a fi publicat în colecția „Aventura”. Scriitoarea declara într-un interviu că: „În termen de șase luni, trebuia să primesc un răspuns. Eu l-am primit după numai două săptămâni, deci a fost de bine. Iar după primul roman, au început să curgă comenzile. Am renunțat la avocatură după șapte ani de practică, și m-am dedicat scrisului”.

Rodica Ojog-Braşoveanu povestea că a început să scrie romane polițiste la îndemnul soțului acesteia: „Tot bărbatul meu, Dumnezeu să-l ierte, mi-a deschis ochii. Vrei să ai succes imediat? Scrie roman polițist!”.

Romanele polițiste scrise de către Rodica Ojog-Braşoveanu, sunt uşor de citit, captivante, conțin personaje construite clar şi în care nimeni nu rămâne în urmă, scriitoarea având grijă să îşi noteze fiecare personaj şi să îl readucă în prim-plan dacă rămânea cumva nepovestit.

Scriitoarea povestea că: „Lucrez ușor, mă conectez foarte repede, am un plan, plec la drum cu cel puțin 5, 6 personaje pe care le cunosc foarte bine, bine de tot, le știu și numerele de telefon. Și, în mare, cunosc subiectul. Pe măsură ce avansez, am o hârtie lipită de peretele biroului și îmi scriu scena 1, 2, până la final. În felul acesta am o imagine de ansamblu și îmi dau seama dacă un erou a fost abandonat și trebuie reluat, sau dacă la un moment dat se face o burtă, cum se spune”.

Rodica Ojog-Braşoveanu a dat naştere unor personaje ce vor rămâne mereu în istoria literaturii româneşti, precum Minerva Tutovan sau Melania Lupu împreună cu motanul Mirciulică. Aceasta nu şi-a găsit inspiraţia în cazurile poliţiei, scriitoarea declarând într-un interviu că: „Subiectele, în afară de unul sau două, nu le-am luat din dosarele justiţiei. Acolo crimele sunt total neinteresante. Badea Gheorghe se ceartă cu naşu’ la o nuntă sau la un parastas, îi dă cu lopata, fuge în pădure şi fie îl prind, fie el se predă. Astea nu sunt interesante, la fel ca şi cazurile patologice, care la rândul lor nu sunt interesante. Interesant este duelul la nivelul inteligenţelor.”

Până în 1999, scriitoarea Rodica Ojog-Braşoveanu a publicat 35 de romane, din care majoritate sunt polițiste, câteva istorice și unul științifico-fantastic.

Melania Lupu

Personajul scriitoarei cel mai cunoscut, dar care conform propriei mărturisiri, îi este și cel mai drag, este Melania Lupu, personaj inspirat de o eroină secundară a filmului „Aeroportul”, alături de confidentul ei, motanul Mirciulică. Acest personaj încalcă repetat legea cu o candoare și o inteligență remarcabilă, este o hoață care, de fapt, nu fură, o escroacă care nu înșeală, un „erou” anchetat mereu de maiorul Cristescu, iar din acest ciclu fac parte volumele „Cianură pentru un surâs” (1975), „Bună seara, Melania !” (1975), „320 de pisici negre” (1979), „Anonima de miercuri” (1984) „Melania și misterul din parc” (1990), „O toaletă a la Liz Taylor” (1992).

Melania este un personaj care a stârnit pasiune şi admiraţie, o bătrână excentrică, plină de o aparentă candoare, care se joacă cu limitele legii şi o fentează, ce este simultan detectiv şi infractor, spre disperarea maiorului Cristescu, care îşi vede anchetele sabotate de pensionara „uitucă”, pasionată de dulciuri şi care vorbeşte cu motanul Mirciulică, ce are diverse faţete care înspăimântă şi încântă deopotrivă prin sinusoidele ei psihologice,

Rodicăi Ojog-Braşoveanu nu îi plăceau pisicile, preferând câinii, însă a reuşit să construiască un nou personaj, pe Mirciulică, ce a devenit îndrăgit de către cititorii cărţilor, imaginându-şi că motanul era de fapt un câine. Scriitoarea a declarat într-un interviu că: „Eu detest pisicile, în ciuda aparenţelor. Citind-o pe Melania îţi închipui că le ador. Dimpotrivă, false, groaznice, urâte, mă indispun, am coşmaruri cu pisici. Am avut grijă în primul rând ca el să nu vorbească. Mare greşeală pe care o comit mulţi. El nu vorbeşte, Melania îşi imaginează reacţiile lui. Şi, în afară de asta, o grămadă de cititoare îmi spuneau, doamnă, ştiţi, am un motan, şi îl cheamă Mirciulică.”

Minerva Tutovan

Rodica Ojog-Braşoveanu este și autoarea unei serii de romane de spionaj, unde personajul principal este Minerva Tutovan, pentru care scriitoarea s-a inspirat de la o fostă profesoară de matematică pe care a avut-o la şcoală, care era rigidă, exigentă şi deloc înţelegătoare cu Rodica. Respectiva profesoară de matematică a fost portretizată în maiorul de miliţie Minerva Tutovan, care îşi va teroriza cu întrebări, enigme şi probleme învăţăcelul, pe locotenentul Dobrescu, care se afla mereu cu un pas în urma şefei. Minerva Tutovan nu este o femeie frumoasă, nici cochetă, ci inspiră un uşor dezgust pentru lipsa ei de îngrijire, însă îşi cucereşte publicul cititor prin reacţii, replici acide, spirit de observaţie și mai ales prin atitudinea ei „asumată”, de om sigur pe el şi pe cunoştinţele sale.

Romanele acestei serii degajă un umor specific, rezultat din situațiile prin care trece Minerva Tutovan şi de reacţiile ei unice, iar din acest ciclu fac parte volumele: „Spionaj la mânăstire” (1972), „Omul de la capătul firului” (1973), „Minerva se dezlănțuie” (1974), „Plan diabolic” (1974), „Panică la căsuța cu zorele” (1977), „Nopți albe pentru Minerva” (1982), și „Violeta din safe” (1986).

Romanul Coșmar

Pentru a scrie romanul „Coșmar” (1992), care este singurul său roman SF, horror, Rodica Ojog-Braşoveanu s-a inspirat dintr-o întâmplare pe care a trăit-o personal, când aceasta, căutând prin anticariate materiale pentru scrierile ei, a descoperit o fotografie în care i se părea că este chiar ea, iar pe verso erau scrise câteva cuvinte chiar în caligrafia ei: „Rodica, sunt fericită!” – 1928. Rodica s-a recunoscut ca fiind ea, aranjată și cu o coafură care nu-i aparţineau, iar această idee a stat la baza romanului, unde, personajului Laura i se întâmplă ceva similar.

Romane istorice

În plin succes, Rodica Ojog-Braşoveanu ajunge în postura de a fi nevoită să vină pe piață cu idei noi, deoarece cenzura ceauşistă începuse să elimine romanul poliţist, specialitatea scriitoarei.

Astfel, scriitoarea abordează romanul istoric și inventează personajul Radu Andronic, iar acţiunea celor cinci cărţi „Logofătul de taină” (1976), „Agentul secret al lui Altîn-Bey” (1978), „Ochii jupâniței” (1980), „Letopisețul de argint” (1981) și „Vulturul dincolo de Cornul Lunii” (1988), are loc în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, considerată de către scriitoare cea mai liniștită domnie din istoria României, iar pentru scrierea acestor volume, Rodica s-a documentat temeinic, citind zeci de cărţi şi materiale, ba chiar a ținut cont de părerea publicului, înviind acest personaj dispărut prea devreme.

În anul 1983, Rodica Ojog-Braşoveanu scrie un alt roman istoric „Întâlnire la Elizeu”, care este inspirat din fapte reale din vremea Primului Război Mondial,

Teatru și TV

În anul 1969, Rodica Ojog-Braşoveanu scrie scenariul TV „Crima din Cișmigiu”, în 1981, scrie scenariul TV „Șantaj”, urmat în 1984, de scenariul TV „A doua variantă” și de singura sa piesă de teatru, „Cursa de Viena”, care a fost pusă în scenă la Teatrul Giuleşti din Bucureşti.

În 1995, Rodica scrie scenariul TV „Enigma”, iar în 1998 „Poveste imorală”, care este ultimul scenariu TV pe care l-a scris.

Deces

În martie 2002, scriitoarea Rodica Ojog-Braşoveanu a fost diagnosticată cu grave afecţiuni la inimă şi plămâni. Starea sa de sănătate s-a agravat, iar la 2 septembrie 2002, acesta s-a stins din viață, la vârsta de 63 de ani, la București.

Moștenire

Rodica Ojog-Braşoveanu a publicat 38 de romane, dintre care 28 sunt romane polițiste, 9 sunt romane istorice și 1 roman este științifico-fantastic. Acesta a scris mai multe povestiri, o piesă de teatru și cinci scenarii TV.

Un roman al soţului său, Cosma Braşoveanu, „Fiara”, a rămas neterminat la moartea fulgerătoare a acestuia și a fost finalizat de către Rodica Ojog-Braşoveanu.

Dintre romanele poliţiste menționăm: „Enigmă la mansardă” (1971), „Spionaj la mănăstire” (1972), „Cocoşatul are alibi” (1973), „Omul de la capătul firului” (1973), „Minerva se dezlănţuie„ (1974), „Plan diabolic” (1974), „Cianură pentru un surâs” (1975), „Bună seara, Melania!” (1975), „Panică la căsuţa cu zorele” (1977), „Anchetă în infern” (1977), „320 de pisici negre” (1979), „Ştafeta” (1981), „Nopţi albe pentru Minerva” (1982), „Anonima de miercuri” (1984), „Apel din necunoscut” (1985), „Violeta din safe” (1986), „Dispariţia statuii din parc” (1987), „Crimă prin Mica publicitate” (1991), „O toaletă a la Liz Taylor” (1992), „Melania şi misterul din parc” (1992), „Cutia cu nasturi” (1994), „Poveste imorală” (1998), „Un blestem cu domiciliu stabil” (1998), „Telefonul din bikini” (1999), „Grasă şi proastă” (2000), „Bărbaţii sunt nişte porci” (2000), „Răzbunarea sluţilor” (2001) și „Necunoscuta din congelator” (2002).

Bibliografie

Dicţionarul general al literaturii române, Editura Univers Encicloepdic, Bucureşti, 2005;
Mădălina Ojog-Pascu – „A fost Agatha Christie a României. Rodica Ojog-Brașoveanu”, Editura Kullusys, 2003;
www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/literatura/portret-rodica-ojog-brasoveanu-agatha-christie-a-romaniei-id13996.html;
arhiva.formula-as.ro/1999/369/lumea-romaneasca-24/in-vizita-la-marea-maestra-a-romanului-politist-rodica-ojog-brasoveanu-675;
jupanesele.ro/rodica-ojog-brasoveanu-portret.