(25 ianuarie 1627 – 30 decembrie 1691)
Robert Boyle s-a născut pe 25 ianuarie 1627, la castelul Lismore, din Irlanda și a fost un fizician, chimist și inventator irlandez, considerat unul dintre pionierii chimiei moderne, contribuind la transformarea chimiei dintr-o practică empirică într-o știință bazată pe metode experimentale, descoperind legea care îi poartă numele, „Legea Boyle-Mariotte”, ce stabilește că volumul unui gaz este invers proporțional cu presiunea sa, la temperatură constantă, principiu fundamental în înțelegerea comportamentului gazelor.
Născut într-o familie bogată, tatăl său fiind primul conte de Cork, a beneficiat de o educație aleasă, învățând de la o vârstă fragedă latina și franceza. La 8 ani a fost trimis la Colegiul Eton, una dintre cele mai prestigioase școli din Anglia, unde a studiat limbile clasice, matematica și retorica. La doar 12 ani, împreună cu tutorele său Isaac Marcombes, Boyle a plecat pe continent pentru a-și continua educația, studiind și la Florența, unde a fost influențat de descoperirile științifice ale vremii și de lucrările lui Galileo Galilei.
În 1644 s-a întors în Anglia, stabilindu-se la moșia sa din Stalbridge, în Dorset, dedicându-se unei cariere literare, scriind tratate etice și devoționale. Din 1647 Boyle s-a alăturat unui grup de filozofi naturaliști și reformatori sociali reuniți în jurul lui Samuel Hartlib, numit „Colegiul Invizibil”, ce mai târziu a devenit Societatea Regală din Londra, impulsionându-l să investigheze natura prin experimente științifice, sporindu-i interesul pentru chimia experimentală.
Până în 1654, Robert Boyle a locuit în Irlanda, supraveghind pământurile moștenite, ulterior mutându-se la Oxford, locuind la universitate, s-a alăturat unui grup de filosofi naturaliști și medici notabili, precum John Wilkins, Christopher Wren și John Locke, formând „Clubul de filozofie experimentală”.
În 1659, împreună cu Robert Hooke, a construit o pompă de aer îmbunătățită, pe care au folosit-o la numeroase experimente privind proprietățile aerului, demonstrând că sunetul nu se propagă în vid, precum și mai multe caracteristici fizice ale aerului, presiunea și rolul acestuia în respirație și ardere. În 1660 Boyle și-a publicat descoperirile despre proprietățile aerului sub titlul „Noi experimente fizico-mecanice privind arcul aerului și efectele sale”, cercetări ce au contribuit la înțelegerea presiunii atmosferice și a comportamentului gazelor.
Robert Boyle a fost unul dintre primii cercetători ce au respins alchimia tradițională, susținând că toate fenomenele chimice pot fi explicate prin intermediul particulelor și interacțiunilor dintre ele. Astfel, în lucrarea „Chimistul sceptic” (1661), a făcut distincția între amestecuri și compuși, subliniind că un compus poate avea proprietăți foarte diferite de cele ale constituenților săi.
Cea mai cunoscută descoperire a sa este legea care îi poartă numele, „Legea Boyle-Mariotte” sau legea transformării izotermice, enunțată în 1662 și care este una din principalele legi ale gazelor, ce stabilește că volumul unui gaz este invers proporțional cu presiunea sa, la temperatură constantă, lucru determinat prin măsurarea volumului ocupat de o cantitate constantă de aer atunci când este comprimată de greutăți diferite de mercur.
Robert Boyle a pus bazele chimiei moderne, contribuind la trecerea de la alchimie la o abordare științifică riguroasă, bazată pe experimente, fiind denumit „părintele chimiei”. El a folosit pentru prima dată cuvântul „analiză”, iar în 1680 a fost propus președinte al Societății Regale din Londra, însă a refuzat postul.
Anglican devotat, a sponsorizat activități educaționale, misionare și a scris o serie de tratate teologice, axându-se pe problemele filozofice și pe relația dintre noua știință emergentă și religie, străduindu-se să demonstreze că știința și religia se sprijină reciproc.
Activitatea științifică a lui Boyle este caracterizată de experimente, observații și de reticența de a formula teorii generalizate. El a susținut o „filozofie mecanică”, care vedea universul ca pe o uriașă mașină, în care toate fenomenele naturale erau explicabile doar prin mișcări mecanice.
De-a lungul carierei, Boyle a publicat numeroase lucrări științifice și a explorat subiecte variate, precum optica, acustica, biologia, meteorologia, hidrostatica, fizica, medicina, științele pământului și istoria naturală.
Robert Boyle s-a stins din viață pe 30 decembrie 1691.






