Personalitatea zilei – Pierre Larousse

5/5 - (1 vote)

(23 octombrie 1817 – 3 ianuarie 1875)

Pierre Athanase Larousse s-a născut la 23 octombrie 1817, în Toucy și a fost un pedagog, editor, filolog, enciclopedist şi lexicograf francez, care a publicat multe dintre cele mai remarcabile lucrări educaționale din Franța secolului al XIX-lea, autorul „Marelui Dicţionar Enciclopedic al secolului al XIX-lea” (în 15 volume), și cel ce s-a aflat la originea enciclopediilor Larousse, celebrele instrumente pedagogice şi de cultură generală.
Născut în familia unui fierar, a urmat şcoala din localitatea natală, manifestând o mare dorință de a învăța, completându-și cunoștințele prin numeroase lecturi particulare. La 16 ani, datorită obținerii unei burse de studiu, a lăsat în urmă meșteșugul familiei sale, și și-a continuat studiile la Şcoala Normală din Versailles, iar în 1837, după absolvire, a revenit în Toucy unde s-a angajat la gimnaziu ca profesor de limba franceză, unde a experimentat un nou sistem pedagogic, bazat pe dezvoltarea iniţiativei elevului, iar mai apoi a fost numit director al Şcolii Superioare din localitate.
În 1840 s-a mutat la Paris unde s-a angajat ca profesor la o şcoală privată, iar pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele, a frecventat, ca student liber, cursurile de la Collège de France şi Sorbona.
Dorind să schimbe metodele de predare, pe care le considera rigide şi arhaice, considerând că schimbarea va veni în urma stimulării interacțiunii şi creativităţii elevilor, Pierre Larousse a publicat „Gramaire élémentaire lexicologique” – „Gramatica elementară lexicologică” (1849), „Traité complet d’analyse grammaticale” – „Tratatul complet de analiză gramaticală” (1850) şi „Cours lexicologique de style” (1951).
În 1851, l-a cunoscut pe Pierre-Augustin Boyer, editor şi librar francez, alături de care, în 1852 a fondat Casa de editură „Librairie Larousse et Boyer”, cunoscută și sub denumirea de „Librairie Larousse”, care a devenit rapid una dintre cele mai respectate instituții din domeniul publicisticii educaționale.
Pierre Larousse a mai publicat „Traité complet d’analyse et de synthèse logic” – „Tratat complet de analiză şi sinteză logică” (1852), „Nouveau Dictionnaire de la langue française” – „Noul dicţionar al Limbii Franceze” (1856), în două volume, și a pus bazele revistelor „L’École Normale” (1859) și „L’Emulation” (1860), ambele fiind publicaţii cu caracter pedagogic, destinate elevilor şi profesorilor.
În 1863, Pierre Larousse a publicat primul volum din „Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea”, o lucrare impresionantă de peste 20.000 de pagini, în 15 volume, ce a fost finalizată postum, în 1876, și care a devenit un reper al totalităţii cunoştinţelor indispensabile omului, conținând nu doar definiții ale cuvintelor, ci și explicații detaliate despre diverse domenii, precum științe, istorie, literatură, artă, filozofie și alte discipline. Denumit și enciclopedie universală, a reprezentat un mijloc util de răspândire a cunoștințelor, ajutând la îmbunătățirea educației în Franța.
În 1868, a publicat și „Grammaire complète syntaxique et littéraire” şi „Grammaire supérieure”, iar în 1869, în colaborare cu Felix Clément, a publicat „Dictionnaire Lyrique”.
Pierre Larousse a fost unul dintre primii pedagogi care au susținut că educația ar trebui să fie accesibilă tuturor, indiferent de statutul social, și că școala ar trebui să formeze indivizi capabili să gândească independent și să aibă o gândirea critică, concepții ce au rămas până în ziua de astăzi o piatră de temelie a sistemului educațional modern. El a susținut o educație liberă de dogme religioase și autoritarism, pledând pentru un model care să încurajeze dezvoltarea personală și profesională a elevilor.
„Dictionnaire Larousse”, marca sa editorială, este sinonimă cu dicționarele și enciclopediile de înaltă calitate, fiind considerate resurse fundamentale pentru învățarea limbii franceze și pentru dezvoltarea culturii generale.
Pierre Larousse s-a stins din viață la 3 ianuarie 1875.
Ultimele 6 volume ale „Marelui dicţionar universal al secolului al XIX-lea” au fost finalizate în 1876, de către Jules Hollier, un nepot al acestuia, iar în 1877 și 1890, au mai fost publicate încă două suplimente ale dicționarului.
De-a lungul timpului, Editura Larousse a continuat să publice enciclopedii şi dicționare, iar din 2004 a devenit filială a Hachette Livre.

Postează o recenzie: