Personalitatea zilei – Regina Maria a României

Evaluează acest articol!

(29 octombrie 1875 – 18 iulie 1938)

Regina Maria a României s-a născut la 29 octombrie 1875, în Eastwell-Park, comitatul Kent și a fost soția regelui Ferdinand I, mama regelui Carol al II-lea, una dintre cele mai importante personalități din istoriei României, suverana cea mai iubită de către Armata Română, ce s-a dedicat soldaților răniți pe front, organizând spitale de campanie și strângând fonduri pentru serviciul de ambulanță, având un rol vital în realizarea României Mari, precum și în patronajul artelor, fondând societatea „Tinerimea artistică”, ai cărei membri au fost Ştefan Luchian şi Ştefan Popescu.
Principesa Maria Alexandra Victoria, viitoarea Regina Maria, a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, fiind nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Copilăria și-a petrecut-o în Anglia, în comitatul Kent, dar şi în Malta, alături de principele George, viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei, având parte de o educație aleasă.
La 10 ianuarie 1893, la 17 ani, Maria s-a măritat cu Ferdinand, Principele Moştenitor al României, la Castelul Sigmaringen, la nunta lor fiind prezent şi împăratul Germaniei.
Perechea regală a sosit la Bucureşti la 23 ianuarie 1893, fiind primită cu mult fast, în cinstea ei fiind construite Palatul Cotroceni (1893-1895), după planurile arhitectului francez Paul Gottereau şi Castelul Pelişor (1899-1902), de către arhitectul ceh Karel Liman.
Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol (1893), viitorul Rege Carol al II-lea, Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913, care a murit la trei ani de febră tifoidă).
Frumoasă, inteligentă, curajoasă, plină de vitalitate şi distinsă, Regina Maria a României s-a bucurat de atenţia celor mai importante personalităţi politice şi nu numai, cucerindu-i pe români.
În 1904, a organizat în parcul Cotroceni, în beneficiul unui orfelinat, spectacole de caritate, iar piesa „Visul unei domniţe” a fost interpretată de actori amatori, cărora li s-au alăturat Maria și copiii ei, Carol şi Elisabeta.
În timpul Războiului din Balcani (1912-1913), Regina Maria a României s-a remarcat prin energia, curajul, capacitatea organizatorică şi devotamentul față de suferinţele oamenilor, când după izbucnirea epidemiei de holeră în rândurile unităţilor militare româneşti situate în apropiere de Sofia, în iulie 1913, a obţinut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea, unde erau aduşi bolnavii de holeră, înfiinţând „Organizaţia pentru ajutorarea spitalelor şi a familiilor celor care pleacă pe front”.
În septembrie 1914, după moartea regelui Carol I și încoronarea lui Ferdinand, Maria a devenit regină. În plină incertitudine politică, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, implicându-se direct în viaţa politică, dar și datorită legăturilor ei de sânge cu Anglia şi Rusia, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea austro-ungară, din rolul ei de sfătuitor al Regelui Ferdinand, Regina Maria l-a convins să intre în război împotriva patriei sale de origine, susținând alianța cu puterile Antantei.
Regina Maria a susținut eforturile de război din punct de vedere medical, sanitar şi logistic, obținând medicamente, aparatură medicală și produse sanitare necesare spitalelor militare. A prioritizat activitatea de organizare a spitalelor de campanie şi de susţinere a efortului de îngrijire a răniţilor, atât în zona frontului, cât şi în spatele acestuia, fiind o participantă activă pe front, unde a încurajat răniţii şi soldaţii din cele mai periculoase zone, fără a ține seama de pericole și de epidemiile de tifos și gripă spaniolă.
În octombrie 1917, pe frontul din Moldova, Regina Maria a României s-a încadrat, purtând uniforma de ofițer, în sectorul de front Cireșoaia, în fața cotei 443, în linia întâi, în primele tranșee, la 200 metri de inamic, fiind una dintre vocile ce au îndemnat la rezistență.
Datorită eforturilor depuse în timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitalele de campanie, coordonând activitățile îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roşii, a fost supranumită „mama răniţilor” şi „regina soldat”.
Un eveniment extrem de important în istoria țării noastre l-a reprezentat Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, unde tratatele urmau să ratifice actele de Unire a României din 1918. Deoarece România a fost trecută pe lista „statelor cu interese limitate”, iar delegația condusă de Ionel Brătianu nu a reușit să convingă puterile lumii, cu acordul lui Ferdinand I, Regina Maria a plecat la Paris pentru a susţine cauza României. Astfel, după ce a discutat cu importanți lideri politici, la 7 martie 1919, a fost primită de Georges Clemenceau, preşedintele Conferinţei de Pace, căruia i-a prezentat revendicarea Transilvaniei până la Tisa şi Banatul, iar conform istoricul Guy Gauthier, la auzul acestor cerințe, Clemenceau a spus „Dar, Doamnă, cereți partea leului!”, Regina Maria răspunzându-i „De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei, Tigrul”.
După moartea regelui Ferdinand I, în 1927, Regina Maria a României și-a dedicat energia bunului mers al ţării, sub domnia Regelui Mihai. În 1930, după venirea la putere a lui Carol al II-lea, rolul acesteia în viaţa publică a fost diminuat, la scurt timp fiind obligată să se autoexileze la Balcic, sub strictă supraveghere, fiindu-i interzisă orice implicare politică.
În 1936, suferind de hemoragii interne, Regina Maria a plecat la tratament în străinătate. În iulie 1938, în timp ce încă era internată la sanatoriul de la Weisser Hirsch din Dresda, simțind că i se aproape sfârșitul, a hotărât revină în țară, solicitând fiului ei, Carol al II-lea, un avion care să o aducă în România, cerere care i-a fost, însă, refuzată, ajungând, în cele din urmă, cu trenul.
Regina Maria s-a stins din viață la Castelul Pelişor, în data de 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani. Potrivit testamentului, inima sa a fost aşezată într-o casetă și depusă în capela „Stella Maris“ de la Balcic. În 1940, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului comunist. Din 3 noiembrie 2015, aceasta a fost depusă în Camera de Aur a Castelului Pelișor.

Un comentariu

Postează o recenzie: