(1 noiembrie 1770 – 12 noiembrie 1850)
Constantin Diaconovici Loga s-a născut la 1 noiembrie 1770, în Caransebeș și a fost un pedagog, scriitor și iluminist român, primul profesor de gramatică de la „Preparandia Română” din Arad, prima școală pedagogică românească, cunoscut pentru contribuțiile sale în dezvoltarea educației și promovarea limbii române în Banat, un adept al respectării drepturilor culturale ale românilor, ce a militat pentru emanciparea poporului român prin educație și cunoaștere.
A urmat studiile primare în Caransebeș, cele gimnaziale la Liceul Romano-Catolic din Lugoj și a studiat dreptul și științele politice la Universitatea din Pesta, după absolvire devenind translator la magistratura orașului, revizor și corector al cărților românești în tipografia Universității din Pesta. Din timpul studenției s-a străduit să susţină cauza națională a românilor, reușind să impună limba română în Biserica Greco-Ortodoxă din Pesta, devenind cel dintâi învăţător şi cantor.
În 1812, după multe încercări şi greutăţi, împăratul Francisc I a fost convins de nevoia înființării unei școli normale pentru formarea viitorilor învățători români, luând astfel ființă școala „Preparandia Română” din Arad.
Constantin Diaconovici Loga a fost numit profesor al noii şcoli pedagogice și a preluat catedra de „gramatică şi concept românesc”, în primul an fiind înscriși 67 de tineri, cursurile fiind ținute de patru profesori, respectiv, Dimitrie Țichindeal, Iosif Iorgovici, Constantin Diaconovici Loga și Ioan Mihuț.
Timp de 18 ani a predat gramatica română, sârbă, pentru elevii sârbi din Banat, pedagogie, metodica și tipicul cântărilor bisericeşti, contribuind, în ciuda nemulţumirii autorităţilor maghiare, la renaşterea şcolii româneşti din Banat.
În 1830, în baza receptului dat de Consiliul Militar de Curte, a fost numit în funcția de director al școlilor românești și sârbești de pe teritoriul regimentelor de graniță bănățene, continuându-și misiunea pedagogică de a organiza învățământul în limba română, în Banat.
Cunoscător al principiilor pedagogului elvețian Pestalozzi, a căutat să ofere viitorilor învăţători o pregătire cât mai bună, înfiinţând şi un curs suplimentar, numit „normă”, cu o durată de şase săptămâni, ce se desfășura în timpul vacanţei şi pe care învăţătorii erau obligaţi să-l frecventeze pentru a-şi împrospăta cunoştinţele.
Constantin Diaconovici Loga a publicat „Ortografia sau Dreapta scrisoare” (1818) și „Gramatica românească” (1822), manuale de o deosebită valoare pentru elevii școlilor normale, fiind unele dintre primele încercări de a crea o gramatică normativă a limbii române, fiind considerate un punct de referință în dezvoltarea limbii literare românești.
A tradus și cărți de cult, precum „Viața domnului Iisus Cristos”, „Tâlcuirea Evangheliilor”, „Epistolariu Românesc” și „Octoih cu catavasieriu”, ce au fost folosite în bisericile românești pentru mai bine de un secol.
Cărturar şi pedagog înzestrat, tipărirea cărților sale, care au circulat în Ardeal, în Țara Românească și în Moldova, a fost asigurată prin vânzarea propriei sale case, ajungând sărac lipit pământului, acestea fiind scrise „pentru luminarea tuturor românilor oriunde se află sub soare”, răspândirea acestora arătând, deopotrivă, incontestabila lor valoare, fiind un semn al conştiinţei naţionale.
Pionier al educației românești în Banat, Constantin Diaconovici Loga a fost unul dintre cei mai importanți militanți al educației în limba română și un exemplu al angajamentului pentru păstrarea limbii și culturii naționale, susținând că educația este o armă puternică pentru emancipare. A avut un rol esențial în fondarea și dezvoltarea școlilor cu predare în limba română în Banat, în condițiile în care românii se confruntau cu presiuni din partea puterii maghiare și a contribuit la introducerea și extinderea unui sistem de învățământ accesibil, susținând educația de masă.
Constantin Diaconovici Loga s-a stins din viață la 12 noiembrie 1850.
