25 mai 1895
În data de 25 mai 1895, Oscar Wilde, celebrul scriitor cunoscut în întreaga lume pentru operele „Portretul lui Dorian Gray”, „Ce înseamnă să fii onest”, „Evantaiul doamnei Windermere” și „Prințul fericit și alte povești”, în contextul legislației britanice de la sfârșitul secolului al XIX-lea care incrimina relațiile homosexuale între bărbați, a fost acuzat de „comiterea de acte indecente grave cu alte persoane de sex masculin”, judecătorul condamnându-l pe loc la doi ani de închisoare cu muncă silnică.
Ironia face că pe 14 februarie 1895, Oscar Wilde era aclamat în picioare de o sală plină de vedete, aristocrați, politicieni de vârf și critici, piesa sa, „The Importance of Being Earnest”, jucată la Teatrul St. James din Londra, fiind un triumf, iar la numai câteva luni distanță, același public a ajuns să-l blameze și batjocorească.
Necazurile lui Oscar Wilde au început în 1892, când a fost prezentat Lordului Alfred Douglas. Chiar dacă Wilde era căsătorit și avea doi copii, iar diferența de vârstă între cei doi bărbați era de 16 ani, aceștia erau profund îndrăgostiți unul de altul, începând o relație de dragoste de notorietate publică, afișându-se împreună fără nici o reținere, zvonurile despre dragostea lor răspândindu-se.
Tatăl lui Alfred, marchizul de Queensbury, era exasperat de comportamentul fiului său, iar faptul că se dedea la „intimități cu bărbatul acela, Wilde”, l-a determinat să-și aducă fiul pe calea cea dreaptă și să-l distrugă pe scriitor.
Marchizul de Queensbury a început să-l acuze public pe scriitor de homosexualitate, fapt ilegal la acea vreme în Marea Britanie, iar în februarie 1895, i-a lăsat la clubul frecventat de Wilde un bilet în care îl acuza de „sodomie”.
Oscar Wilde s-a decis să-l dea în judecată pe marchiz pentru calomnie, însă procesul a avut un rezultat dezastruos, apărătorii marchizului aducând dovezi și martori care au confirmat relațiile homosexuale ale lui Wilde cu diferiți tineri, uneori plătiți pentru serviciile lor. Wilde a pierdut procesul de calomnie, iar autoritățile au decis să-l aresteze și să-l judece pentru „acte de indecență grave cu alte persoane de sex masculin”.
Procesul penal a început pe 26 aprilie 1895, prezentându-se mai mulți bărbați care au depus mărturie că au avut relații sexuale cu Oscar Wilde. În primul proces, juriul nu a ajuns la un verdict, însă la rejudecare, sub presiunea opiniei publice și a guvernului, Oscar Wilde a fost găsit vinovat și condamnat la doi ani de închisoare cu muncă silnică.
Chiar dacă în acea perioadă scriitorul era în culmea succesului, fiind prețuit și omagiat ca un spirit imoral, o personalitate flamboaiantă, un geniu al limbajului și purtătorul de cuvânt al estetismului, aceste lucruri nu au contat. Wilde a încercat să-și apere relația și să justifice, inclusiv literar, natura sentimentelor sale, dar acest lucru nu a convins juriul și judecătorii, dezvăluirile din timpul audierilor șocând societatea victoriană.
După condamnare, Oscar Wilde a fost ruinat financiar. Familia l-a părăsit, iar reputația sa a fost distrusă. La eliberarea sa din închisoare, în 1897, a fugit din Anglia în Europa, unde a rămas pentru restul scurtei sale vieți, falit și dependent de puținii prieteni rămași care îl ajutau cu bani.
Geniul care a scris atât de multe poezii, nuvele și piese de teatru în anii de dinainte să ajungă la închisoare, care a lăsat lumii atât de multe citate memorabile, s-a stins din viață la 46 de ani, într-o cameră de hotel din Paris, pe 30 noiembrie 1900.
Acuzația a distrus nu doar cariera, ci și viața personală și sănătatea lui Oscar Wilde, transformându-l dintr-unul dintre cei mai aclamați autori ai epocii victoriene într-un simbol tragic al intoleranței și al prețului plătit pentru autenticitate. După cum spunea în perioada sa de glorie, „Publicul este extraordinar de tolerant. Iartă totul, cu excepția geniului.”
