(4 februarie 1872 – 3 aprilie 1944)
Octav Băncilă s-a născut pe 4 februarie 1872, în Botoșani și a fost unul dintre cei mai influenți pictori români, un exponent al realismului și al impresionismului în arta românească, cunoscut pentru angajamentul său social și pentru portretizarea dură a vieții celor săraci, denumit „pictorul răscoalelor de la 1907”, cunoscut pentru tablourile „Înainte de 1907”, ,,1907”, ,,Sub escortă”, „Execuția”, „Înmormântarea”, „Fată la pârâu”, „Ursarul”, „Spre casă ”, „Pribeagul”, „La prășit”, „Muncitorul”, „Zarafi”, „Tânără țigancă ”, „Căruță cu nomazi” și „Peticarul”.
Născut într-o familie de țărani, la vârsta de patru ani a rămas orfan de tată, iar din cauza sărăciei, s-a mutat la Iași, locuind în casa surorii sale Sofia, ce era căsătorită cu Ion Nădejde, fondatorul revistei ,,Contemporanul”.
A învățat să deseneze încă din copilărie, având o înclinație naturală pentru exprimarea vizuală a lumii din jurul său. A urmat, la Iaşi, şcoala primară și cursurile gimnaziale la Liceul „Ştefan cel Mare”, însă principala sa ocupație era desenul, caietele sale fiind pline de schițe și desene care reprezentau chipuri, în diferite ipostaze, deși unele dintre acestea erau realizate destul de stângaci. Încurajat și susținut de cumnatul său, Ion Nădejde, să își dezvolte talentul, a urmat cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Iași, unde i-a avut ca profesori pe pictorii Panaiteanu Bardasare şi C. Stahi, iar între 1893 și 1898 a urmat Academia de Arte Frumoase din München, studiind cu maeştrii Gys şi Raub. Totodată, a realizat și numeroase călătorii în Italia și Franța, unde a vizitat diverse muzee și a studiat operele marilor maeștri renascentiști.
Întors în țară, Octav Băncilă a efectuat stagiul militar obligatoriu la Iași, iar după ce și-a amenajat un mic atelier în curtea liceului „Ștefan cel Mare”, în 1900 a organizat prima expoziţie la Teatrul Naţional din Iaşi, având o tematică socială, reprezentată de o serie de portrete precum „Nostalgie”, în care și-a imortalizat verișoara,sau „Vrăjitoarea”, lucrare finalizată în anii studenției.
Din 1901, Băncilă a fost numit profesor de caligrafie și desen la Școala Normală ,,Vasile Lupu” și la Liceul ,,Ștefan cel Mare” din Iași.
Fiind cunoscut ca un deschizător de drumuri și un inovator, Băncilă a lăsat posterității o operă caracterizată de un realism critic foarte puternic. Impresionat de răscoala țăranilor din 1907, a dedicat acestui eveniment un întreg ciclu de 12 tablouri, compoziții și portrete, precum ,,Înainte de 1907”, ,,Execuția” ,,1907”, ,,Cap de țăran”, ,,Sub escortă”, ,,Recunoașterea”, ,,Execuția”, ,,După răscoale”, ,,Înmormântarea” și ,,Historia”, ce s-au bucurat de apreciarea publicului.
Empatizând cu suferința celor exploatați, Octav Băncilă și-a concentrat opera pe patru teme sociale fundamentale, respectiv, tematica proletariatului, reprezentată de lucrări precum „Muncitorul” și „Muncitor în repaus”, ce evidențiau condițiile grele ale muncitorilor, tematica țărănească, reprezentată de lucrări ca „Înainte de 1907”, „Execuția” și „Înmormântarea”, ce ilustrează disperarea țăranilor și suferințele îndurate de aceștia în timpul Răscoalei din 1907, tematica evreiască, reprezentată de lucrări precum „Zarafi” și „Cămătari”, unde a criticat exploatarea economică și tematica țigănească, reprezentată de lucrări precum „Caravana” și „Tânără țigancă”, ce surprind melanconia și libertatea acestora.
Octav Băncilă a fost și unul dintre primii artiști plastici români ce au criticat prin opera lor starea materială precară a armatei române de la sfârșitul secolului al XIX-lea, stând mărturie tablourile „Recrutul„ „Sub escortă”, „De planton” și „Santinela”.
În 1913 Băncilă a pictat la Agapia, unde l-a cunoscut pe Gala Galaction, cei doi devenind prieteni. În 1914 a avut cea de-a patra expoziţie personală, la Ateneul Român, unde a expus 60 de lucrări, iar în 1915 a organizat o nouă expoziţie, cu peste 100 de lucrări. În timpul Primului Război Mondial, a participat la expoziţia „Arta Română” cu peste 130 de tablouri, prfiind elogiat de Nicolae Tonitza.
Detestat de elitele vremii pentru temele „revolutionare” pe care le-a abordat, Băncilă a câștigat admirația maselor. Adoptând un realism critic, folosind culori sumbre și linii dramatice pentru a sublinia tragedia subiectelor, a fost numit de către Nicolae Tonitza „vocea celor mulți”, iar Gala Galaction a evidențiat „simțul profund al dreptății” din operele sale.
Pictor cu o viziune profundă asupra lumii, prin înțelegerea profundă a condiției sociale și a vieții țăranilor și muncitorilor din acea perioadă, lucrările sale au avut un impact semnificativ asupra artei românești, contribuind, printr-o perspectivă unică în contextul artei din perioada interbelică, la dezvoltarea realismului românesc.
Octav Băncilă s-a stins din viață pe 3 aprilie 1944.
