Nicolae Labiș

(2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956)

Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935, în Poiana Mărului și a fost un poet român, supranumit de Criticul Eugen Simion „buzduganul unei generații”.
De la o vârstă fragedă a deprins tainele cititului și desenului, iar cursurile școlii primare le-a început în satul natal. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial familia s-a refugiat în satul Văcarea, iar în 1946 aceasta s-a stabilit în Mălini, Labiș urmând apoi cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni.
În 1949 a scris „Slove de ziar” şi nuvela „Cărări spre victorie” și a trimis revistei „Viaţa românească” spre publicare poezia „Muntele cîntă”.
În 1950 a publicat în revista „Iaşul nou” poezia de debut „Fii dîrz şi luptă, Nicolae!”, sub pseudonimul N. Mălin.
În 1952 a susținut examenul la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și pe Camil Petrescu, devinind și redactor la revista „Anii de ucenicie”.
În 1955 s-a angajat ca redactor la revistele „Contemporanul” și „Gazeta literară” și a publicat în revista „Viaţa românească” poezia „Moartea căprioarei”, despre care criticul George Călinescu afirma: „Chiar dacă n-ar mai fi scris şi alte poezii, „Moartea căprioarei”, singură, este în măsură să fixeze numele lui Labiş, în conştiinţa generaţiilor tinere, ca un mare poet”.
În 1956, Labiș a devenit membru al Uniunii Scriitorilor şi a publict primul său volum, „Puiul de cerb”, urmat de volumul „Primele iubiri”.
În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, Labiș a suferit un groaznic accident de tramvai în staţia din vecinătatea Spitalului Colţea, fiindu-i fracturată coloana vertebrală. Cât timp a fost internat în spital, Labiș i-a dictat prietenului său Aurel Covaci poezia „Pasărea cu clonţ de rubin”.
Nicolae Labiş s-a stins din viață la 22 decembrie 1956, la vârsta de 21 de ani, iar la moartea sa, Geo Bogza mărturisea: „Am sentimentul, am certitudinea, deznădejdea şi revolta că în Nicolae Labiş destinul a strivit pe cel ce ar fi putut fi marele poet al generaţiei sale.”
În 1958, a fost publicat, postum, volumul „Lupta cu inerţia”, iar între 1962 și 1985 au apărut 12 ediții ale poeziilor lui Labiș, recuperate de pe manuscrise sale.